Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2380/2021 AI generated

Judicial salary disputes: Passivity of principal credit officer and mootness due to subsequent administrative compliance

Case Number Decizia nr. 2380/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the Ministry of Justice's appeal, quashed the appellate court's judgment, and dismissed the plaintiffs' action, ruling that the requests for the annulment of specific salary orders and the issuance of new ones remained without object, while the request for payment of salary differences was dismissed due to the defendant's lack of passive procedural standing. The case involved seven judges seeking the annulment of Ministry of Justice orders (Nos. 4680/C/2016, 1470/C/2017, and 219/C/2017) and the establishment of a higher sectoral reference value for their salaries, which had been granted by the Court of Appeal in 2018. The Supreme Court determined that the first set of claims was moot because the Ministry had issued Order No. 2066/C/2018 before the lower court's decision, granting the requested salary adjustments; regarding the monetary claims, the court held that under the Public Finance Law and related bylaws, the Ministry of Justice, as the principal credit officer, is not liable for the direct payment of individual salary differences, which is the obligation of the employing judicial bodies as secondary credit officers, a principle reinforced by prior jurisprudence on the lack of passive standing for principal credit officers in salary disputes.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 din C. proc. civ, art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, art. 21 din Legea nr. 500/2002, art. 222 din C. civ; Judicial salary disputes: Passivity of principal credit officer and mootness due to subsequent administrative compliance: Împotriva sentinţei civile nr. 3102 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, pentru primele două capete de cerere, respectiv ca neîntemeiată, pentru capătul de cerere vizând plata diferenţelor salariale.

Keywords

AI generated
judicial law monetary disputes action for annulment payment order public finance lack of standing

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
3102 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin.
art. 29 din C. proc. civ
Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art.
art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004
Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art.
art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004
Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite aparţine curţilor de apel şi tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.
art. 21 din Legea nr. 500/2002
763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr.
art. 222 din C. civ
22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 8 septembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat:

-anularea în parte a Ordinelor nr. 4680/C/2016 şi 1470/C/2017 şi 219/C/2017, emise de Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială majorată şi cuantumul acesteia;

- emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015;

- obligarea pârâtului la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut reclamanţii potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3102 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G.;

(ii) a anulat în parte Ordinele Ministerului Justiţiei nr. 4680/C/2016, 1470/C/2017 şi 219/C/2017, în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială de care beneficiază reclamanţii;

(iii) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită noi ordine prin care drepturile salariale ale reclamanţilor să fie stabilite prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 majorată cu 10% începând cu data de 01.12.2015;

(iv) a obligat pârâtul la plata diferenţei dintre drepturile salariale achitate reclamanţilor şi cele stabilite potrivit prezentei hotărâri, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3102 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect, pentru primele două capete de cerere, respectiv ca neîntemeiată, pentru capătul de cerere vizând plata diferenţelor salariale.

Cât priveşte capetele de cerere vizând anularea Ordinelor ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016, 1470/C/2017 şi 219/C/2017 şi obligarea la emiterea unor noi ordine de salarizare, recurentul-pârât a susţinut că pretenţiile reclamanţilor au fost satisfăcute, acţiunea rămânând fără obiect, ca urmare a emiterii Ordinului ministrului justiţiei nr. 2066/C/2018 din 24.05.2018, potrivit căruia s-a stabilit, în favoarea judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, o indemnizaţie de încadrare brută lunară calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017.

Referitor la obligarea Ministerului Justiţiei la plata drepturilor salariale, recurentul a susţinut că nu are atribuţia legală a calculării şi achitării eventualelor diferenţe băneşti, această obligaţie revenind tribunalelor şi curţilor de apel cu care magistraţii au raporturi de muncă. În speţă, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt datorate, calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare, Ministerul Justiţiei având doar obligaţia de a administra bugetul instanţelor şi de a asigura fondurile necesare prin virarea acestora în conturile instanţelor.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de pârâtul Ministerul Justiţiei.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei este fondat, pentru următoarele considerente:

Referitor la argumentul rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte îl apreciază a fi întemeiat.

Potrivit art. 29 din C. proc. civ., acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, iar art. 32 din acelaşi cod reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind formularea unei pretenţii. Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile, este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamanţilor de a le fi recunoscute drepturile salariale, în cuantumul stabilit în conformitate cu textele de lege indicate în acţiune, prin anularea ordinelor colective nr. 4680/C/2016, nr. 1470/C/2017 şi nr. 219/C/2017 şi emiterea unui nou ordin de salarizare.

Lipsa de obiect a acţiunii a fost susţinută de recurentul-pârât prin raportare la emiterea Ordinului ministrului justiţiei nr. 2066/C/24.05.2018, prin care a fost recunoscut dreptul judecătorilor la calcularea indemnizaţiei lunare brute prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,63 RON, pe perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 463,50 RON, pe perioada 01.12.2015 - 31.12.2017. Înalta Curte constată că acest ordinul colectiv a fost emis de Ministerul Justiţiei la data de 24.05.2018, anterior pronunţării sentinţei recurate, pârâtul stabilind o indemnizaţie brută lunară aplicabilă tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel (inclusiv reclamanţilor din prezenta cauză) la o valoare mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată.

În consecinţă, la data judecării în fond a cauzei, pretenţiile reclamanţilor erau satisfăcute, pârâtul emiţând ordinul de salarizare în coordonatele invocate de reclamanţi, cu respectarea (şi chiar depăşirea) cuantumului solicitat de aceştia prin cererea de chemare în judecată. Ca atare, acţiunea era lipsită de obiect la data pronunţării sentinţei recurate, sub aspectul capetelor de cerere vizând anularea ordinelor anterioare şi emiterea unui nou ordin de salarizare, nemaiexistând o pretenţie concretă a reclamanţilor, contestată de pârât, criticile de nelegalitate formulate de Ministerul Justiţiei prin recurs fiind fondate.

În ceea ce priveşte critica referitoare la lipsa calităţii recurentului-pârât de persoană obligată la acordarea/plata diferenţelor salariale cuvenite reclamanţilor, Înalta Curte o apreciază a fi fondată, constatând că o astfel de obligaţie nu poate fi identificată, în actualul cadru legislativ, în sarcina autorităţii ministeriale.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite aparţine curţilor de apel şi tribunalelor, care, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport cu obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constată că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară, în speţă, între intimaţii-reclamanţi şi tribunalul în a cărui circumscripţie se află Judecătoria Câmpulung (în cadrul căreia activează reclamanţii), în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Aşadar, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de reclamanţi, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti formulate de aceştia, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, împrejurare de natură a conduce la reformarea sentinţei instanţei de fond de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge, ca rămase fără obiect, capetele de cerere referitoare la anularea în parte a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016, nr. 1470/C/2017 şi nr. 219/C/2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare, utmând a respinge şi capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale, pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3102 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca rămasă fără obiect, în ceea ce priveşte petitele referitoare la anularea în parte a Ordinelor ministrului justiţiei nr. 4680/C/2016, nr. 1470/C/2017 şi nr. 219/C/2017 şi obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare, respectiv pentru lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, în ceea ce priveşte petitul referitor la plata diferenţelor salariale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.