FGA payment request validity: true intent overrides formal defect in claim-file opening request

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 18 decembrie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 11509 din 23.11.2017, emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 3500 Euro, reprezentând despăgubiri.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2400 din 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 11509/23.11.2017, emisă de pârât, a obligat pârâtul să soluţioneze cererea de plată având nr. de înregistrare 58385/08.01.2017 şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată - taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2400 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, fiind pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Astfel, analiza cererii de plată formulată de reclamant s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care stabilesc un termen de depunere a cererii de plată de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment sau de la data naşterii dreptului de creanţă. Din înscrisurile aflate în dosarul instanţei de fond, rezultă că intimatul-reclamant A. a depus cererea de plată la data de 08.01.2017, peste termenul de 90 de zile, care a expirat la data de 28.07.2016, în raport de data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (28.04.2016), dată la care s-a născut şi dreptul de creanţă al intimatului-reclamant.

În opinia recurentului- pârât, considerentele sentinţei atacate sunt contrare art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care stabilesc forma cererii de plată şi termenul de depunere a acesteia. Totodată, este lipsit de temei de drept considerentul prin care instanţa de fond a reţinut că pârâtul a dat dovadă de un formalism excesiv.

A mai susţinut recurentul-pârât că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este constituit cu scop şi destinaţie specifice, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă şi nu preia obligaţiile asumate de acesta în urma contractului de asigurare. Fondul nu este un succesor în drepturi şi obligaţii al asigurătoului B. S.A., iar plata despăgubirilor nu se face în baza răspunderii contractuale, ci în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări.

În fine, recurentul a arătat că procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015 este obligatorie, iar nu opţională. Fondul preia dosarele de daună de la asigurătorul falit, conform art. 18 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, dar creditorii de asigurare care vor să fie despăgubiţi sunt obligaţi să parcurgă procedura administrativă în faţa Fondului în termenele şi condiţiiile prevăzute în lege şi în normele de aplicare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că, deşi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive contradictorii sau străine cauzei în cuprinsul acesteia. Deşi a susţinut, pasager, că hotărârea atacată se întemeiază pe motive contradictorii şi străine de natura pricinii, pârâtul nu a detaliat această critică, iar argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Problema litigioasă din speţă, asupra căreia a fost chemată să se pronunţe instanţa de contencios administrativ, priveşte respectarea termenului de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, înăuntrul căruia reclamantul A. avea obligaţia de a depune cererea prin care solicita plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a despăgubirilor la care susţine că are dreptul în urma accidentului rutier produs la data de 01.09.2015. Prin decizia atacată în cauză, pârâtul a reţinut că cererea de plată a fost tardiv depusă, respectiv la 08.01.2017, după data de expirare a termenului legal de 90 de zile (28.07.2016), decizie care a fost apreciată a fi nelegală de instanţa de fond. În esenţă, prima instanţă a valorificat cererea de deschidere a dosarului de daună, depusă de reclamant la data de 08.09.2015 şi înregistrată sub nr. x/08.09.2015, drept o cerere de plată adresată FGA înăuntrul termenului de 90 de zile.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că, prin recursul declarat în cauză, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a rezumat la a reitera dispoziţiile legale incidente cauzei, precum şi cronologia expusă în cuprinsul deciziei contestate şi a întâmpinării, fără a prezenta critici concrete pe marginea valorii juridice a cererii de deschidere a dosarului de daună, respectiv dacă aceasta poate sau nu să fie considerată o manifestare de voinţă a reclamantului în sensul formulării unei cereri de plată. Deşi, tangenţial, recurentul-pârât a susţinut că hotărârea de fond contravine prevederilor art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, în privinţa formei cererii de plată şi a termenului depunerii sale, nu a dezvoltat acest argument, prin raportare la argumentaţia instanţei de fond, care a dat prevalenţă manifestării de voinţă a reclamantului, iar nu aspectului de ordin formal al utilizării unei anexe-formular eronate.

Înalta Curte reţine că, la data de 08.09.2015, reclamantul a depus o cerere de deschidere a dosarului de daună, însoţită de înscrisuri. Pârâtul nu a recalificat cererea astfel depusă şi nici nu a solicitat lămuriri reclamantului cu privire la solicitarea adresată FGA, deşi din cuprinsul cererii şi al înscrisurilor rezultă că acesta solicita plata despăgubirilor ce aprecia că i se cuvin ca urmare a producerii riscului asigurat. Ulterior, după ce reclamantul a depus cererea de plată pe formularul prevăzut de lege, la data de 08.01.2017, menţionând în cuprinsul cererii că a depus acest înscris cu ocazia prezentării la sediul FGA pentru a se interesa de situaţia "dosarului de despăgubire", pârâtul a apreciat că această cerere este tardiv formulată, emiţând Decizia nr. 11509/23.11.2017.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că cererea de deschidere a dosarului de daună, depusă la data de 08.09.2015, reprezintă o cerere de plată formulată cu respectarea termenului de 90 de zile prevăzut de lege, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, în calificarea cererii astfel depuse având prevalenţă voinţa reală a solicitantului, care rezultă din înscrisurile adresate FGA, iar nu aspectele de ordin formal, precum utilizarea eronată a unei cereri-tip prevăzute pentru o altă situaţie.

Cât priveşte argumentele din recurs referitoare la scopul constituirii şi competenţele legale ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte le consideră a fi nerelevante în speţă, chestiunea disputată nefiind aceea a limitelor obligaţiilor legale ce revin FGA, care nu au fost contestate nici de reclamant şi nici de instanţa de fond. În cauză, reclamantul a urmat procedura prevăzută de lege, adresând Fondului o cerere de plată, conform procedurii administrative obligatorii (astfel cum confirmă şi pârâtul în recurs), instanţa de contencios administrativ fiind chemată să stabilească dacă această cerere este depusă sau nu cu respectarea termenului prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON, reprezentând onorariul avocaţial achitat în recurs, dovedit prin depunerea la dosar a facturii seria x nr. x/09.04.2021 şi a chitanţei seria x nr. x/09.04.2021 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2400 din 4 aprilie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1190 RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.