Tax appeals on VAT deductions: partial cassation upholding tax assessment for leased vehicles but maintaining annulment for fraudulent services

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin (Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin - la data emiterii deciziei de impunere), anularea deciziei nr. 1004/70/22.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă şi înregistrată la DGFP Caraş-Severin sub nr. x/12.06.2013, emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei de impunere nr. x/30.04.2013, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.04.2013, întocmit de aceeaşi entitate.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 183 din 28 iunie 2018, Curtea de Apel Timişoara a hotărât următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii;

- a dispus anularea deciziei nr. 1004/70/22.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă, precum şi a deciziei de impunere nr. x/30.04.2013, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, şi a RIF nr. x/29.04.2013;

- a obligat pârâtele să îi plătească reclamantei suma de 15.380 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs pârâtele.

3.1. Prin recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 183 din 28 iunie 2018, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3.2. Prin recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 183 din 28 iunie 2018, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat s-a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare faţă de recursurile declarate în cauză, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursurilor, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursurilor de faţă, la data de 31.03.2021.

II. Analiza cererilor de recurs

1. Motivele de fapt şi de drept relevante

În recursul AJFPS Caraş-Severin, în nume propriu şi pentru DGRFP Timişoara, s-a criticat soluţia instanţei de fond.

1. În ceea ce priveşte deducerea TVA

- referitor la aprecierea instanţei cu privire la faptul ca societatea deţine in mod formal documentele care dau drept de deducere a TVA si ca societatea realizează in acelaşi timp venituri care ar justifica asemenea achiziţii, se menţionează ca in documentele de achiziţie (facturi, calcule, contracte) nu se menţionează lucrările in legătura cu care s-au prestat serviciile achiziţionate de la cei doi furnizori, nu se menţionează ce tip de lucrări s-au realizat si la ce obiective (sau beneficiari finali) au participat furnizorii de servicii. Având in vedere indiciile privind activitatea fictiva a furnizorilor si perioada îndelungata de "colaborare", A. S.R.L. nu a prezentat nicio dovada clara privind identitatea persoanelor cu care a colaborat, numărul persoanelor care au lucrat pe şantierele proprii si eventual informaţii cu privire la locurile unde aceştia au locuit pe perioada prestării sau alte justificări privind prezenta unor lucratori in locurile unde s-au prestat serviciile către beneficiari. De altfel, exista o diferenţa clara intre modul de intocmire a documentelor justificative emise de A. S.R.L. către beneficiari, respectiv recepţii de lucrări in care se menţionează beneficiarul, obiectivul, tipul de lucrare, tarife pe fiecare tip si documentele acceptate pentru prestările de servicii emise de furnizorii B. si C. S.R.L., care sunt de fapt simple calcule intre numărul de ore lucrate si un tarif pe ora, fara sa cuprindă alte informaţii care sa facă legătura cu veniturile obţinute de A.;

- referitor la concluzia instanţei cu privire la faptul ca nu se demonstrează ca societatea A. S.R.L. ar fi acţionat cu intenţie si ar fi cunoscut activitatea frauduloasa, facem precizarea ca organele de inspecţie la stabilirea obligaţiilor suplimentare, au ţinut cont de informaţiile existente in baza de date A.N.A.F., de informaţiile primite de la Politie, de calitatea documentelor justificative prezentate, cat si de faptul ca relaţia cu furnizorii respectivi s-a desfăşurat o perioada indelungata (de cativa ani), timp in care societatea verificata putea obţine informaţii cu privire la activitatea acestora (din informaţiile publice existente in baza de date M.F.P. cu privire la bilanţuri contabile, informaţii privind salariaţii, parteneri) si sa acţioneze in consecinţa, respectiv la întocmirea unor documente care sa conţină informaţii detaliate cu privire la natura exacta a prestărilor, cu ce personal se realizează, locul unde se efectuează, obţinerea unor documente cu privire la identitatea lucratorilor (de cine aparţin) care sa justifice prezenta acestora la obiectivele in lucru.

2. În ceea ce priveşte impozitul pe profit suplimentar, motivarea, similară celei de la pct. 1) a susţinut că reclamanta:

- nu a dovedit cu documente realitatea operaţiunilor înscrise în facturile de achiziţie;

- societăţile furnizoare sunt radiate şi nu au avut angajaţi în perioada de funcţionare;

- tranzacţiile derulate de acestea cu S.C. A. S.R.L. se încadrează în altă categorie de activităţi economice faţă de obiectul principal de activitate declarat, rezultă că organele de inspecţie fiscală în mod corect nu au acordat deductibilitatea cheltuielilor de achiziţie a acestor servicii şi a taxei pe valoarea adăugată aferentă, stabilind suplimentar în sarcina acesteia un impozit pe profit în sumă de 755.781 RON şi TVA în sumă de 970.284 RON, motiv pentru care se va respinge ca neîntemeiată contestaţia pentru aceste capete de cerere.

Referitor la argumentul reclamantei potrivit căruia în perioada 2007-2011 au fost efectuate achiziţii de ia cele două societăţi - S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. - şi care au fost luate în considerare de organele de inspecţie, în Referatul cu propuneri de soluţionare a contestaţiei se fac următoarele precizări: aceste achiziţii se referă în principal la materiale de construcţii specifice activităţii societăţii.

Cu privire la aceste achiziţii organele de inspecţie fiscală au considerat că există suficiente elemente prin care să poate fi identificate aceste materiale, spre deosebire de închirierea de forţă de muncă, realitatea acesteia putând fi identificată cu date de identificare ale persoanelor folosite în activitatea societăţii. De asemenea, în opinia organelor fiscale, în eventualitatea folosirii de forţă de muncă pusă la dispoziţie de o altă societate obligaţiile fiscale ce decurg din folosirea acesteia revin utilizatorului şi nu celui care pune la dispoziţie (lucru susţinut de societatea verificată). Nu există informaţii ca societăţile furnizoare ar fi fost autorizate şi ar fi desfăşurat activităţi de plasare de forţă de muncă şi de asemenea aceste societăţi nu au declarat angajaţi care să poată fi eventual detaşaţi pe o anumită perioadă de timp la alte societăţi (de ordinul zecilor de persoane, lucru susţinut de S.C. A. SRL).

Societatea nu a pus la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală documente încheiate cu furnizorii de forţă de muncă din care să rezulte numărul muncitorilor solicitaţi, calificarea acestora, lucrările şi perioada în care vor fi folosiţi, elemente care demonstrau realitatea acestor achiziţii de servicii să facă legătura cu veniturile societăţii."

3. În ceea ce priveşte contractele leasing s-a arătat că potrivit prevederilor art. 148 alin. (1) Codul fiscal nu se deduce taxa pe valoarea adăugata aferentă achiziţiilor de vehicule rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să/nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile, şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării acestor vehicule, cu excepţiile expres stipulate de legiuitor. Din analiza documentelor anexate la dosarului cauzei, respectiv raportul de Inspecţie fiscală, se reţine că autovehiculul achiziţionat în situaţia de fapt, nu se încadrează în excepţiile prevăzute la art l45^l alin. (1)-alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, fapt pentru care societatea nu are drept de deducere pentru taxa pe valoarea adăugată în sumă de 10.348 RON înscrisă în factura de achiziţie intracomunitară.

Referitor la tratamentul fiscal din punct de vedere al TVA pentru operaţiunile de leasing, pct. 7 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin KG. nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare explicitează următoarele:

"(3) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerată prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasing, dacă locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, situaţie în care valoarea de transfer va cuprinde şi suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenţă, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odată cu rata de leasing."

Din prevederile legale mai sus enunţate rezultă că transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerată prestare de servicii, dar în condiţiile în care, la sfârşitul perioadei de leasing sau la solicitarea locatarului, locatorul transfera acestuia dreptul de proprietate asupra bunului, Operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri.

În ceea ce priveşte recursul DGRFP Timişoara s-au reluat aspecte invocate în faţa instanţei de fond, respectiv că taxa pe valoarea adăugată poate fi dedusă, respectiv cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, iar documentele care stau la baza înregistrărilor în contabilitate pot dobândi calitatea de document justificativ numai în condiţiile în care furnizează toate informaţiile prevăzute de normele legale în vigoare.

În urma analizării documentelor de către organele de inspecţie fiscală, aceştia au reţinut că reclamanta a dedus contravaloarea cheltuielilor cu serviciile achiziţionate de la S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., respectiv taxa pe valoarea adăugată aferentă, în baza unor facturi şi a unor anexe privind calculul serviciilor facturate şi care reprezintă produsul dintre orele lucrate şi tariful orar stabilit.

În baza documentelor prezentate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că S.C. A. S.R.L nu face dovada că aceste achiziţii de servicii reprezintă tranzacţii şi sunt efectuate în scopul realizării de venituri, întrucât nu a prezentat situaţii de lucrări de montare a izolaţiilor preluate în responsabilitatea prestatorului, nu există menţiuni cu privire la obiectivele la care au participat muncitorii proveniţi de la aceşti furnizori, numărul, calificarea şi identitatea acestor muncitori, ai cui sunt angajaţi, care să justifice că serviciile facturate sunt în legătură cu lucrările contractate de contestatoare cu diverşi beneficiari.

De asemenea, din consultarea bazelor de date ale ANAF şi a bilanţurilor publicate, organele de inspecţie fiscală au constatat că S.C. B. S.R.L. Strehaia, respectiv S.C. C. S.R.L. nu au avut angajaţi în perioada de funcţionare, iar obiectul de activitate al acestora este "Comerţ cu ridicata al metalelor şi deşeurilor metalice - cod CAEN 4672", respectiv "Transporturi rutiere de mărfuri -cod CAEN 4941".

În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative pentru deductibilitatea cheltuielilor facturate de S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. şi nici deductibilitatea taxei pe valoarea adăugată aferentă, nefiind justificate realitatea si legalitatea acestor operaţiuni, nu este suficient ca societatea să deţină o factură care să fie înregistrată în contabilitate, la baza operaţiunilor trebuie să aibă documente justificative legale, care să confirme realitatea acestora.

In ceea ce priveşte taxa pe valoare adăugată în sumă de 33.036 RON şi accesorii aferente în sumă de 14.929 RON, învederăm instanţei de judecată că organele de inspecţie fiscală au constatat ca, în luna decembrie 2010, reclamanta a achitat integral, în avans, trei contracte de leasing, prin care a dedus T.V.A. în sumă de 22.687 RON, aferentă valorii finale prevăzută în contracte şi a ratelor de capital achitate în avans.

De asemenea, au constatat că, în luna martie a fost dedusă TVA în sumă de 10.348 RON aferentă unei achiziţii intracomunitare de autovehicul.

Având în vedere prevederile art. 1451 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale pct. 7 alin. (3) din Titlul VI al Hotărârii Guvernului nr. 44/2004, organele de inspecţie fiscală nu au acordat drept de deducere pentru TVA aferentă autoturismului achiziţionat, respectiv sumelor achitate la sfârşitul perioadei de leasing (valoarea finală şi ratele achitate în avans), tranzacţia fiind tratată din punct de vedere fiscal ca livrare de bunuri şi, în consecinţă, Ia cumpărător, achiziţia se supune limitărilor speciale prevăzute de lege.

Pentru diferenţa de TVA stabilită suplimentar în suma de 33.036 RON, organele de inspecţie fiscală au calculat majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 9.974 RON şi penalităţi de întârziere de 4.955 RON, în conformitate cu prevederile art. 119, art. 120 şi art. 201Al din O.G. nr. 92/2003 privind O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând recursurile din perspectiva incidenţei dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte serviciile achiziţionate de la S.C. B. S.R.L. - Strehaia şi S.C. C. S.R.L. - Alexandria, recursurile identice ca structură, nu critică în concret sentinţa ci se reiau aspectele din actele administrative contestate şi din apărările făcute în faţa instanţei de fond.

Singurul argument concret se raportează la concluziile Raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză.

Concluziile acestei expertize specialitatea construcţii, întregite cu răspunsurile la obiecţiunile formulate de toate părţile, relevă însă realitatea executării lucrărilor, prin actele de recepţie lucrări.

Erorile pe care expertul le-a regăsit în facturile în raport de tariful orar din contract sunt de aproximativ 900 euro în cazul facturilor x+14 din aproximativ 78000 euro, respectiv 500 euro pentru facturile poziţiile 21+22 din aproximativ 61500 euro, valori de 1-2% ce nu pot conduce la concluzia inexistenţei lucrărilor ori a neutilizării lucrătorilor în execuţia construcţiilor conform proceselor-verbale de recepţie.

Faţă de concluzia acestei expertize, aceea că lucrările au fost efectuate şi recepţionate, de esenţa rezolvării speţei au fost concluziile expertizei judiciare fiscale efectuate în cauză.

Aceasta întregită cu răspunsul la obiecţiunile pârâtelor a reliefat că:

1. Pentru înregistrarea în evidenţa contabilă a cheltuielilor considerate nedeductibile de către organul de inspecţie fiscală, reclamanta a deţinut documente justificative întocmite în conformitate cu prevederile legale prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii.

2. Reclamanta a deţinut documente justificative care probează îndeplinirea cerinţelor de formă si de fond în vederea deducerii taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor. Societatea a dedus în mod/eronat TVA aferentă achiziţiilor de autoturisme în valoare de 33.036 RON în condiţiile în care la data efectuării operaţiunilor aceasta făcea obiectul limitării dreptului de deducere conform art. 1451 din Codul fiscal.

3. În baza răspunsurilor formulate la obiectivele anterioare, precum şi raportat la concluziile raportului de expertiză în specialitatea construcţii, reclamanta arc obligaţii fiscale suplimentare faţă de bugetul de stat reprezentând TVA în valoare de 33.036 RON, precum şi majorări de întârziere 9.974 RON şi penaliţăţi în valoare de 4.955 RON.

Asupra ultimului aspect instanţa se va pronunţa ulterior, este de remarcat că:

- cheltuielile cu servicii au fost înregistrate pe bază de facturi fiscale, contracte şi recepţii de lucrări, reclamanta respectând cerinţele prevăzute la art. 21 alin. (4) lit. m) din Codul fiscal şi la pct. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal (H.G. nr. 44/2004). Reglementările fiscale nu prevăd prezentarea unui conţinut minimal de informaţii în recepţiile de lucrări din care să rezulte identitatea muncitorilor. Reclamanta a prezentat situaţiile de lucrări şi facturile emise către proprii clienţi, fiind uşor de identificat lucrările pentru care fost contractate serviciile respective, acest aspect fiind analizat în detaliu în cadrul Raportului de expertiză în specialitatea construcţii întocmit în cauză.

În aceste condiţii singurul aspect ce se mai impunea a fi analizat în raport de o jurisprudenţă CJUE, menţionată şi de instanţa de fond, este dacă recurentele au făcut dovada că reclamanta-intimată ştia sau ar fi trebuit să ştie că firmele cocontractante au realizat în legătură cu aceasta o activitate frauduloasă.

Or, din afirmaţiile proprii ale recurentelor suspiciunile se referă la S.C. B. S.R.L. - Strehaia suspiciune transmisă de organele de poliţie din care ar fi rezultat că "societatea nu dispune de mijloace materiale şi forţă de muncă necesare pentru derularea unor servicii sau comercializarea de bunuri de asemenea anvergură".

In ceea ce priveşte S.C. C. S.R.L. Alexandria, organele de inspecţie fiscală au constatat că aceasta a avut ca obiect principal de activitate "transporturi rutiere de mărfuri - cod CAEN 4941", iar din informaţiile existente în baza de date a A.N.A.F. nu rezultă că S.C. C. S.R.L. Alexandria ar fi avut salariaţi, această societate nefiind înregistrată ca plătitor de contribuţii sociale sau impozit pe veniturile din salarii.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că societăţile anterior prezentate au derulat tranzacţii suspecte, emiţând documente fictive cu scopul diminuării bazei impozabile a impozitului pe profit şi deducerea nelegală de TVA la beneficiari.

Toate aceste aspecte, posibil reale, nu pot fi însă valorificate în lipsa unei dovezi concrete în faptul că şi reclamanta din prezenta ar fi fost implicată în aceste fraude.

Simplele deducţii, cu trimitere la Decizia nr. V/2007 a ÎCCJ, pronunţată în RIL nu pot prevala în faţa jurisprudenţei din data recentă a CJUE .

În aceste condiţii în ceea ce priveşte aspectele analizate legate de cele două societăţi cocontractante hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală.

Cât priveşte operaţiunile de leasing- un număr de trei contracte pentru care s-a stabilit un TVA suplimentar de 33.036 RON trebuie spus că instanţa de fond nu analizează deloc aceste aspecte.

Din RIF nr. x/29.04.2013 rezultă că reclamanta a achitat integral în avans trei contracte de leasing pentru trei autoturisme în [una decembrie 2010, operaţiune în urma căreia a dedus TVA în valoare totală de 22.687 RON, pe baza facturilor:

- Factura nr. x/29.12.2010 TVA dedusă 8.297 RON;

- Factura nr. x/30.12.2010 TVA dedusă 10.109 RON;

- Facturam. x/30.10.2010 TVA dedusă 4.281 RON.

Conform prevederilor Codul fiscal în vigoare la data realizării acestor operaţiuni, achiziţia de autoturisme era supusă limitării dreptului de deducere potrivit art. 145A1:

"(1) In cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor acestor vehicule şi nici taxa aferentă achiziţiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleaşi caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosinţa persoanei impozabile [...]

(2) Prin achiziţie de vehicule, în sensul alin. (1), se înţelege cumpărarea unui vehicul din România, importul sau achiziţia intracomunitară a vehiculului."

Cu toate că închirierea sau transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este definită drept prestare de servicii conform art. 129 din Codul fiscal, în Normele metodologice de aplicare ale Codul fiscal se precizează la Titlul VI pct. 7 faptul că transferul dreptului de proprietate asupra bunului la finalul perioadei de leasing constituie o livrare de bunuri:

"(3) Transmiterea folosinţei bunurilor în cadrul unui contract de leasing este considerata prestare de servicii conform art. 129 alin. (3) lit, a) din Codul fiscal. La sfârşitul perioadei de leasins. dacă locatorul/finanţatorul transferă locatarului/utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului, la solicitarea acestuia, operaţiunea reprezintă o livrare de bunuri pentru valoarea la care se face transferul. Se consideră a fi sfârşitul perioadei de leasing şi data la care locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, situaţie în care valoarea de transfer va cuprinde şi suma ratelor care nu au mai ajuns la scadenţă, inclusiv toate cheltuielile accesorii facturate odată cu rata de leasing. Dacă opţiunea de cumpărare a bunului de către locatar/utilizator se exercită înainte de derularea a 12 luni consecutive de la data începerii contractului de leasing, respectiv data de la care bunul este pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului, se consideră că nu a mai avut loc o operaţiune de leasing, ci o livrare de bunuri la data la care bunul a fost pus la dispoziţia locatarului/utilizatorului."

Şi în expertiza fiscală se reţine de altfel că "organul fiscal a stabilit în mod corect ca nedeductibil TVA aferente celor trei facturi.

Astfel în mod corect la suma de 33.036 RON s-au calculat majorări/dobânzi de întârziere în sumă de 9.974 RON şi penalităţi de întârziere de 4.955 RON, în conformitate cu prevederile art. 119, art. 120 şi art. 201Al din O.G. nr. 92/2003 privind O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie în raport de aceste ultime critici recursul este întemeiat şi urmează a fi admis menţinându-se decizia pentru sumele mai sus datorate.

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursurilor, invocată prin întâmpinarea reclamantei-intimate, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, din economia cererilor de recurs rezultând că pârâtele au indicat motive ce se pot circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de motivele analizate recursul apare a fi fondat în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. doar în ceea ce priveşte contractele de leasing, astfel că în temeiul dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte îl va admite şi casând în parte sentinţa va respinge cererea de anulare a Deciziei nr. 1004/702016 pentru suma de 33.036 RON reprezentând TVA plus accesoriile.

Recursul împotriva celorlalte aspecte neîncadrându-se în prevederileart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează conform dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., a fi respins menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii recursurilor, invocată prin întâmpinare.

Admite recursurile declarate de pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 183 din 28 iunie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de anulare a deciziei nr. 1004/70/22.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulată de reclamanta A. S.R.L., precum şi a deciziei de impunere nr. x/30.04.2013, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin, în privinţa sumei de 33.036 RON reprezentând TVA, la care se adaugă accesorii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2021.