SME classification based on cumulative affiliate data: failure to prove two-year threshold breach under Law 346/2004

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de contencios administrativ şi fiscal înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 25 mai 2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru, să se dispună anularea Deciziei nr. 22258/19.04.2017 privind soluţionarea contestaţiilor formulate de către reclamantă respectiv nr. 611/23.09.2015 şi 88/04.02.2016, Anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.08.2015 şi rectificat prin Proces-verbal rectificativ 26725/18.11.2015, Anularea Adresei nr. x/22.01.2016 emisă de către ADR Centru privind respingerea la plată a sumei de 146.532.19 RON, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 21.380.14 RON constând în 10% din valoarea eligibilă rambursată, obligarea pârâtei ADR Centru la rambursarea sumei de 146.532.19 RON constând în diferenţa de rambursat potrivit contractului de finanţare nr. x/25.11.2013, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 104 din data de 27 aprilie 2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru.

Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Fondurilor Europene şi Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru.

Anulează Decizia nr. 22258/19.04.2017 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.08.2015 rectificat prin procesul-verbal 26725/18.11.2015.

Exonerează reclamanta de obligaţia de plată a sumei de 21.380,14 RON.

Anulează adresa x/22.01.2016 emisă de Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru.

Obligă pârâtele Agenţia Pentru Dezvoltare Regională Centru şi Ministerul Fondurilor Europene să ramburseze reclamantei suma de 146.532,19 RON eferentă cererilor de rambursare 3 finală, 1/27.08.2014 şi 2/25.01.2015.

Obligă pârâta Ministerul Fondurilor Europene la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta A. S.R.L. în cuantum de 4.550 RON constând în 350 RON taxa de timbru şi 4200 RON onorariu expert.".

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar, în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a învederat că, în cauză se impune constatarea nulităţii raportului de expertiză contabilă şi refacerea lui întrucât a fost elaborat fără citarea părţilor şi cu cel puţin 5 zile înainte de avea loc întâlnirea părţilor. A invocat dispoziţiile art. 335 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare.

În ceea ce priveşte cererea subsidiară, de casare cu reţinere spre rejudecare, a arătat că, în mod eronat, în cadrul sentinţei recurate, s-a precizat că în cuprinsul procesului-verbal s-a reţinut că A. S.R.L. ar fi întreprindere mijlocie doar în raport de relaţia de afiliere cu S.C. B. S.A., şi doar prin prisma numărului cumulate de angajaţi al celor două societăţi, elemente care nu sunt suficiente pentru a justifica concluzia echipei de control.

Apreciază că nelămuririle care au impus efectuarea raportului de expertiză nu au fost clarificate întrucât concluziile finale ale expertului vizează strict împrejurarea că fiecare dintre entităţile analizate este întreprindere mica, fără a lua în calcul relaţia de legătură care se stabileşte între întreprinderile analizate. Apreciază că susţinerea că reglementările contabile OMFP nr. 1802/2014 nu instituie obligaţia de a întocmi situaţii financiare consolidate pentru întreprinderile mici şi mijlocii nu poate fi reţinută de către instanţa de judecată.

Consider că se aplică normele legale stipulate în cuprinsul Legii 346/2004 care impun în mod expres că în situaţia în care o întreprindere este legată/parteneră cu altă întreprindere, datele, inclusiv numărul mediu anual de salariaţi, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se vor stabili pe baza situaţiilor financiare anuale şi a altor date ale întreprinderii ori, dacă există, pe baza situaţiilor financiare anuale consolidate în care întreprinderea este inclusă, care se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii în cauză, situate imediat în amonte sau î naval de aceasta, proporţional cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot.

Faţă de prevederile cuprinse în art. 6 din Legea nr. 346/2004, susţine că legea nu lasă loc de interpretare, ci impune că, în situaţia in care există întreprinderi legate, datele se vor cumula, se vor adăuga la datele întreprinderilor partenere.

Astfel, instanţa de fond ar fi trebuit să ia în calcul şi să se raporteze la prevederile art. 6 alin. (5)-(10) din Legea nr. 346/2004.

De asemenea, recurenta consider că în mod eronat expertul a menţionat faptul că întreprinderile nu au realizat o cifră de afaceri de până la 10 milioane de euro. Subliniază că Legea 346/2004 nu impune 2 praguri pentru a cataloga şi încadra o întreprindere în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici, mijlocii sau mari, ci doar un prag maxim.

În concluzie, apreciază că instanţa a interpretat în mod eronat prevederea legală iar, indiferent la care sume se raportează pentru oricare din societăţile analizate, acestea se încadrează în valoarea prag de 10 milioane de euro, fapt ce face ca cele două condiţii impuse de art. 4 a Legii 346/2004 să fie împlinite.

Prin recursul declarat, recurentul pârât Ministerul Fondurilor Europene a susţinut că raţionamentul instanţei de fond este greşit în ceea ce priveşte caracterul cumulativ al celor două condiţii prevăzute de art. 3 din Legea nr. 346/2004.

În opinia recurentului, considerentele primei instanţe achiesează la cele susţinute de S.C. A. S.R.L. însă fără să analizeze concret şi să dezlege eficient litigiul de faţă, raportat la obiectul dedus judecăţii şi la argumentele aduse de pârât.

În cadrul punctului II.B al cererii de recurs, recurentul reiterează menţiunile din întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, faţă de considerentele hotărârii pe care intimata le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

În cadrul primului motiv de recurs, ce se poate încadra în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a învederat că, în cauză se impune constatarea nulităţii raportului de expertiză contabilă şi refacerea lui întrucât a fost elaborat fără citarea părţilor prin scrisoare recomandată şi cu cel puţin 5 zile înainte de avea loc întâlnirea părţilor, invocând dispoziţiile art. 335 alin. (1) teza a doua din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire, în care li se vor indica ziua, ora şi locul unde se va face lucrarea. Citaţia, sub sancţiunea nulităţii, trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării.

Prin încheierea de dezbateri din data de 13.04.2018, prima instanţă a reţinut că prevederile art. 335 C. proc. civ. la care se face referire nu sunt incidente în cauză, astfel cum rezultă în mod expres din cuprinsul raportului de expertiză întrucât acesta a fost efectuat la sediul social al cabinetului expertului şi nu a existat o cercetare la faţa locului pentru a se discuta nulitatea raportului de expertiză, ca urmare a neîncunoştiinţării părţilor cu privire la efectuarea raportului.

Soluţia primei instanţe este corectă, nefiind incidente prevederile art. 335 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire se face doar dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului sau sunt necesare explicaţiile părţilor.

Or, în cauză, nu a fost efectuată o lucrare la faţa locului iar expertul nu a considerat că ar fi necesare explicaţiile părţilor, raportul fiind întocmit la biroul expertului pe baza înscrisurilor depuse la dosar precum şi a celorlalte înscrisuri primite de la părţi sau de la autorităţi publice.

Recurenta menţionează Standardul profesional nr. 35 emis de CECCAR, conform căruia, în cazul expertizelor contabile dispuse de organele în drept, în cauze civile, trebuie efectuată citarea părţilor prin scrisoare recomandată cu conţinut declarat şi confirmare de primire în care se vor menţiona ziua, ora şi locul începerii lucrărilor expertizei contabile.

Instanţa de recurs nu va valida acest argument întrucât standardul profesional invocat de recurentă nu are valoare juridică de act normativ şi nicidecum nu poate fi aplicat cu prioritate faţă de dispoziţiile cuprinse în C. proc. civ. care este lege organică.

Mai mult, sancţiunea nulităţii raportului de expertiză este prevăzută doar de prevederile art. 335 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., deci numai dacă au fost nerespectate condiţiile menţionate în cadrul acestui text legal. Standardul profesional invocat de recurentă nu prevede sancţiunea nulităţii astfel că recurenta ar fi trebuit să facă dovada unei vătămări produse prin faptul că a fost întocmit raportul de expertiză contabilă fără citarea expresă a acesteia. Chiar recurenta a precizat prin răspunsul la întâmpinare faptul că Standardul invocat se completează cu prevederile specifice domeniului din C. proc. civ. astfel că sancţiunea nulităţii nu poate fi aplicată decât în condiţiile art. 335 alin. (1) din Cod.

În altă ordine de idei, se observă faptul că, la judecata cauzei în fond, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză contabilă, fără a invoca excepţia nulităţii raportului de expertiză pentru faptul că nu ar fi fost citată de către expert.

Partea care a invocat nulitatea relativă a raportului de expertiză a fost Ministerul Fondurilor Europene care nu a recurat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte respingerea excepţiei nulităţii.

În consecinţă, nu se va reţine ca fiind întemeiată această critică.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/21.08.2015 s-a reţinut că S.C. A. S.R.L. este întreprindere legată cu S.C. C. S.R.L. prin domnul D., acţionând pe aceeaşi piaţă, iar S.C. C. S.R.L. este întrepindere parteneră a S.C. E. S.R.L..

S.C. E. S.R.L. este considerată întreprindere legată cu S.C. F. S.A. prin domnul D., acţionând pe aceeaşi piaţă iar S.C. F. S.A. este întreprindere legată cu S.C. G. S.A., care, la rândul ei, este legată cu S.C. B..

Astfel, s-a constatat că S.C. A. S.R.L., la data semnării contractului, este întreprindere mijlocie şi nu întreprindere mică.

În cadrul punctului de vedere al H. s-a menţionat că, de verificarea informaţiilor furnizate de ONRC a rezultat că:

- S.C. A. S.R.L. deţine 18,76% şi domnul D. deţine 71,84% din S.C. F. SA

- S.C. F. S.A. deţine 99,97% din G. SRL

- S.C. G. deţine 88,94% din S.C. B. SRL

Situaţia financiară pentru S.C. B.: 2012: 169 angajaţi; 2013: 139 angajaţi.

S-a considerat că beneficiarul depăşeşte numărul mediu maxim de 49 de angajaţi şi se încadrează în categoria de întreprindere mijlocie.

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 346/2004, "(1) Întreprinderile mici şi mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

a) au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250;

b) realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în RON a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate. Prin active totale se înţelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans."

Conform prevederilor art. 4 din acelaşi act normativ, întreprinderile mici au între au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 10 milioane euro, echivalent în RON iar întreprinderile mijlocii - au între 50 şi 249 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în RON, sau deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în RON a 43 milioane euro.

Este evident faptul că, astfel cum rezultă şi din interpretarea gramaticală a textelor legale, cele două condiţii au caracter cumulativ, respectiv numărul de salariaţi şi cifra de afaceri anuală astfel că nu vor fi reţinute criticile recurentului sub acest aspect.

În primul rând, se remarcă faptul că în procesul-verbal de constatare a neregulilor s-a menţionat doar faptul că reclamanta este o întreprindere legată iar în constatarea faptului că este întreprindere mijlocie, emitentul actului a reţinut doar una dintre cele două condiţii cumulative şi anume: numărul de angajaţi raportat la situaţia financiară a S.C. B..

Or, emitentul actului nu are posibilitatea de a completa conţinutul şi motivarea în fapt şi în drept a actului contestat întrucât controlul judecătoresc vizează legalitatea actului criticat, prin prisma celor menţionate în cuprinsul acestuia.

Instanţa de fond a administrat proba cu expertiza contabilă din care a rezultat că reclamanta se încadra în categoria întreprinderilor mici atât la data semnării contractului de finanţare cât şi la data încheierii procesului-verbal de constatare a neregulilor, chiar şi dacă s-ar fi acceptat ipoteza legăturii cu toate societăţile menţionate în procesul-verbal.

Astfel, bazat pe informaţiile financiar-contabile ale societăţilor şi pe cele transmise de I., s-a concluzionat în mod corect faptul că nu s-a depăşit plafonul de 10 milioane euro, astfel că reclamanta nu poate fi calificată drept întreprindere mijlocie.

Or, atât timp cât, contrar susţinerilor recurenţilor, în procesul-verbal s-a reţinut că reclamanta este întreprindere mijlocie doar în raport cu S.C. B. S.A., al cărei acţionariat s-a modificat ulterior încheierii contractului de finanţare, şi doar în ceea ce priveşte numărul cumulat de angajaţi al celor două societăţi, rezultă cu puterea evidenţei faptul că nu au fost respectate condiţiile prevăzute de art. 3 şi 4 din Legea nr. 346/2004, actele contestate fiind nelegale, întrucât reclamanta a fost greşit încadrată ca fiind întreprindere mijlocie.

Astfel, nu pot fi primite criticile recurentelor-pârâte care se referă la relaţia dintre reclamantă şi S.C. C. S.R.L. întrucât această relaţie nu a făcut obiectul analizei în cuprinsul procesului-verbal, după cum s-a arătat anterior.

Nu vor fi reţinute argumentele recurentelor-pârâte referitoare la necesitatea situaţiilor financiare consolidate întrucât, conform pct. 502 din Anexa OMFP nr. 1802/2014, grupurile mici şi mijlocii sunt exceptate de la obligaţia de a întocmi situaţii financiare anuale consolidate.

Mai mult, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 346/2004, dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale, întreprinderile nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 şi 4, aceasta nu îşi pierde calitatea de întreprindere mica, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive.

Or, S.C. B. a devenit societate legată doar din 21.08.2014, când avea mai mult de 49 de angajaţi, astfel că depăşirea plafonului nu s-a realizat în 2 exerciţii financiare consecutive.

În consecinţă, nu se identifică nici o breşă în raţionamentul primei instanţe şi nicio norma de drept material încălcată sau greşit interpretată.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi de pârâta Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru împotriva sentinţei nr. 104 din data de 27 aprilie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 13 aprilie 2021.