Motion for annulment inadmissible as grounds seek merits re-review, not procedural errors
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the respondents' exception of inadmissibility and dismissed as inadmissible the appellants' motion for annulment (contestație în anulare) against Decision No. 2445 of 11 June 2020, which had previously rejected their appeal as unfounded; that prior decision remains in force. The appellants had challenged an administrative court ruling concerning the National Integrity Agency, seeking to overturn the appellate decision by alleging five "judicial errors." The court held that a motion for annulment under Article 503(2)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure is an extraordinary remedy available only for material errors of a procedural nature (e.g., wrongly dismissing an appeal as untimely, unstamped, or brought by a person lacking standing), not for errors of judgment, evidence re-appreciation, or legal interpretation. Because the appellants' claims amounted to a request to re-examine the merits, re-evaluate evidence, and re-interpret the law, they fell outside the exhaustive statutory grounds, making the motion inadmissible.
Legislator headnote
AI generatedart. 248 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 504 C. proc. civ; Motion for annulment inadmissible as grounds seek merits re-review, not procedural errors: 2445 of 11 June 2020, which had previously rejected their appeal as unfounded; that prior decision remains in force. The appellants had challenged an administrative court ruling concerning the National Integrity Agency, seeking to overturn the appellate decision by alleging five "judicial errors." The court held that a motion for annulment under Article 503(2)(2) of the Romanian Code of Civil Procedure is an extraordinary remedy available only for material errors of a procedural nature (e.g., wrongly dismissing an appeal as untimely, unstamped, or brought by a person lacking standing), not for errors of judgment, evidence re-appreciation, or legal interpretation. Because the appellants' claims amounted to a request to re-examine the merits, re-evaluate evidence, and re-interpret the law, they fell outside the exhaustive statutory grounds, making the motion inadmissible.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedDetermines the admissible grounds for contestation in annulment; the court found the invoked grounds did not fall within these cases.
Governs the procedure and consequences of declaring the contestation inadmissible when grounds are not legally provided.
Full text
Şedinţa publică din data de 9 aprilie 2021
Asupra contestaţiei în anulare de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2445 din data de 16 iunie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ a respins recursul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2098 din 4 mai 2018, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare A. şi B., solicitând "admiterea contestaţiei în anulare astfel cum a fost formulată şi înlăturarea celor cinci erori judiciare strecurate în conţinutul deciziei criticate.".
Prin întâmpinare, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca inadmisibilă.
Examinând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, prin care se cere instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile limitativ prevăzute de lege, să îşi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Prezenta cale de atac se circumscrie cazului reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., conform căruia:
"Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când …. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."
Motivele contestaţiei în anulare sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, iar textele care o reglementează sunt de strictă interpretare. În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.
Fiind un text de excepţie, noţiunea de "eroare materială" nu poate fi interpretată extensiv. Greşeala instanţei de recurs trebuie să fie una de fapt şi nu una de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
Ipoteza reglementată de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.
În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare, este tocmai o reanalizare/reapreciere a probelor şi reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este posibil pe calea contestaţiei în anulare.
Altfel spus, nu poate fi realizată o nouă examinare în fond a cauzei prin intermediul contestaţiei în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs, aspect nepermis în acest cadrul procesual.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată în recurs nu poate conduce la retractarea hotărârii prin intermediul contestaţiei în anulare, fiind necesară conformarea contestatorului la cerinţele imperative prevăzute de dispoziţiile legale anterior evocate.
În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecăţii recursului, contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Înalta Curte va reţine, că solicitarea contestatorului vizează refacerea probatoriului administrat în cauza de fond.
Totodată, va reţine că în contestaţia formulată contestatorul în realitate îşi exprimă nemulţumirea cu privire la modalitatea în care au fost analizate şi administrate probele la judecarea în fond a cauzei.
Se va avea în vedere că potrivit prevederilor art. 503 C. proc. civ. contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce nu poate fi exercitată remedierea unor greşeli de judecată, respectiv privind reevaluarea probelor, administrarea altor probe şi reanalizarea celor deja administrate în cauza ce a soluţionat fondul litigiului.
De asemenea, se va avea în vedere că, dispoziţiile legale invocate sunt restrictive şi se limitează la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege şi că motivele invocate de contestatorii A. şi B. nu pot constitui motive de contestaţie în anulare în sensul prevederilor legale menţionate, având în vedere caracterul de cale de atac extraordinară al contestaţiei în anulare.
Reţinând prin urmare, că motivele invocate de contestatori nu sunt susceptibile a fi încadrate în ipotezele prevăzute de art. 503 C. proc. civ., instanţa având în vedere dispoziţiile art. 504 C. proc. civ., va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate şi va respinge prezenta contestaţie în anulare ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate.
Respinge ca inadmisibilă contestaţia în anulare declarată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2445 din 11 iunie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 aprilie 2021.