Former Securitate officer's status as collaborator upheld despite orders-based defences.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..

Prin sentinţa nr. 868/15.03.2016, Curţii de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Prin Decizia nr. 3385/17.10.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 868 din

15 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinând că prima instanţă în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului acţiunii, referindu-se numai la aspecte străine cauzei.

Cauza a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţei nr. 607 din 19 februarie 2019, în fond după casare, a admis cererea formulată de reclamant, constatând că pârâtul a fost lucrător al Securităţii, în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a reţinut îndeplinirea şi a celei de-a doua cerinţe prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.

În raport cu cele reţinute de prima instanţă, recurentul a susţinut că din materiale informative depuse de intimat nu rezultă că ar fi întreprins asupra persoanei urmărite măsuri represive sau că i-ar fi încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului prevăzute în Declaraţia Universala şi în Pactul pentru Drepturi Civile si Politice.

Astfel, probele administrate, cu referire la perioada cât a obţinut informaţii, se referă la persoana în cauză când nu era înregistrată în arhiva CNSAS cu dosar de urmărire sau supraveghere informativa, ci cu dosar individual x, respectiv o mapă în care erau evidenţiate persoane ce au fost condamnate pentru infracţiuni date în competenta instituţiei informative din perioada respectivă.

În opinia recurentului, prima instanţă a încălcat conţinutul unor acte normative, atât cu caracter intern, cât şi internaţional, fie le-a dat o interpretare greşită, fie a omis să aprecieze în întregime conţinutul lor, în spiritul şi litera acestora, fără să aibă în vedere că a desfăşurat activitatea profesională în temeiul unor acte normative care au stat la baza apărării securităţii Statului Roman şi a Ordinii Publice, printre care Constituţia României din anul 1965, C. pen. şi C. proc. pen. din anul 1965, Decretul 130/1972 de înfiinţare a Ministerului de Interne, dar şi legislaţia internaţională în materie de apărare a drepturilor şi libertăţilor omului, la care a aderat şi România.

A precizat astfel că activitatea într-o instituţie militară a fost guvernată de legi, ordine şi regulamente speciale.

Totodată, a făcut trimitere la prevederile art. 2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 - care defineşte actul de comandament cu caracter militar - şi la art. 5 pct. 5 lit. a) din lege, care prevede că aceste acte şi cele referitoare la securitatea naţională nu pot fi atacate.

A mai precizat că activitatea de informaţii a fost reglementată de legi speciale atât înainte de anul 1989, cât şi în prezent, metodele şi mijloacele activităţii informativ operative fiind aceleaşi, iar în calitatea sa de militar şi ofiţer de informaţii s-a conformat prevederilor Statutului corpului ofiţerilor, aprobat prin HCM nr. 924/1964, activitatea specifică fiind reglementată strict prin ordine şi instrucţiuni scrise ale ministrului de interne sau ale şefului Departamentului Securităţii Statului.

Aşa fiind, a susţinut că activităţile pentru care este încriminat de către Consiliu sunt cele prevăzute de actele normative în vigoare în perioada cât a avut calitatea de ofiţer de informaţii.

De asemenea, a criticat sentinţa recurată şi faţă de reţinerea primei instanţe, în sensul că a desfăşurat o activitate de urmărire asupra numitului B., care a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru activitate subversivă de tip legionar prin dirijare de surse, informatori, întrucât este cunoscut că astfel de activităţi erau prohibite inclusiv de legislaţia comunistă, respectiv de Constituţia de la 1965 şi de alte acte normative în vigoare la acea dată, iar în prezent au acelaşi regim (art. 53 din Constituţie şi Legea nr. 2017/2015).

Legat de încălcarea art. 28 din Constituţia de la 1965 şi art. 12 şi 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din anul 1948 reţinută, recurenta a apreciat că nu s-a ţinut cont de art. 29 din aceste acte, făcând trimitere, totodată, la art. 17 şi 19 din Pactul pentru Drepturi Civile şi Politice şi la art. 8, 9, 10 şi 11 din Convenţie.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

3. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 11 din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, cu o acţiune vizând constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât.

Verificările au fost efectuate de Consiliu ca urmare a solicitării formulate în acest sens, de către petentul C., prin cererea nr. x/06.03.2014, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii pentru ofiţerii sau subofiţerii care au contribuit la instrumentarea dosarului la care petentul a avut acces în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-pârât figurează în dosarul x cota CNSAS pârâtul figurează în vol. 2, la filele x.

Potrivit Notei de constatare nr. DI/l/749/14.04.2015 şi înscrisurilor ataşate acţiunii, pârâtul A. a fost angajat al fostei Securităţi, inclusiv în perioada vizată 1968-1969, având calitatea de ofiţer cu gradul de locotenent în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Cluj, cu atribuţii pe linie de Securitate.

În această calitate, recurentul-pârât a participat activ la urmărirea informativă a numitului P.R.L., acesta figura în baza de lucru a organelor de securitate "ca element principal în legătura preotului P.G", fiind, de asemenea semnalat "cu manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat din ţara noastră".

Astfel, activitatea pârâtului a constat în dirijarea şi instruirea surselor D., E., respectiv F. pe lângă persoana urmărită, informatorii primind iniţial sarcina să poarte discuţii cu persoana urmărită şi discuţii pe teme politice interne pentru a-i afla şi poziţia lui faţă de politica internă, să stabilească cum se achită sus-numitul de sarcinile profesionale, precum şi să stabilească "dacă într-adevăr are sau nu un frate în străinătate". Analizând informaţiile adunate în urma dirijării reţelei informative, a apreciat că se impune încadrarea în continuare cu surse, instruindu-le "să afle dacă/.../întreţine relaţii cu vreo persoană cu care a fost închis", să afle care este comportamentul la locul de muncă, precum şi dacă face comentarii duşmănoase pe marginea unor aspecte ale politicii statului nostru.

Aşadar, motivul acţiunii informative la care a luat parte pârâtul era împrejurarea că persoana urmărită era, în accepţiunea Securităţii, un opozant al regimului comunist, întocmind note în acest sens.

Înalta Curte reţine că pârâtul a întocmit şi semnat olograf note la Notele informative, înscrisuri aflate la dosarul primei instanţe.

Relevantă în acest sens fiind nota întocmită de pârât la nota informativă a sursei "D.", din 18.07.1968, din dosarul individual al numitului B. x, vol. II în care se menţionează:

"B. este selecţionat în baza de lucru, fost condamnat la 10 ani î.c. pentru activitate subversivă. Informatorul va încerca să afle dacă sus-numitul întreţine relaţii cu vreo persoană cu care a fost închis, în cazul când acesta va mai deschide discuţia asupra perioadei lui de detenţie şi totodată se va stabili care este comportamentul lui la locul de muncă, dacă comentează duşmănos unele aspecte ale politicii statului nostru", cu privire la B..

Din conţinutul notelor informative întocmite şi al tuturor actelor depuse la dosar rezultă cu evidenţă că, în activitatea desfăşurată, recurentul-pârât a dispus supravegherea informativă a persoanei urmărite (tatăl titularului cererii înregistrate la C.N.S.A.S.) fiecare dintre măsurile dispuse a avut drept scop obţinerea de informaţii referitoare la viaţa privată a unei persoane, incluzând preocupările, anturajul şi relaţiile de familie, în lipsa acordului acesteia, fără ca măsurile întreprinse să fi fost justificate de imperativul apărării siguranţei naţionale, încălcându-se drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată, garantat prin legile în vigoare şi la acea dată.

Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, scopul vizat, prin sarcinile trasate, nu era unul specific activităţii desfăşurate în deplină conformitate cu legea şi cu ordinele primite în exercitarea atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod corect, că prin activitatea sa, pârâtul a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Curtea de apel a soluţionat cauza pe baza înscrisurilor prezentate de reclamant, incluzând note de activitate aprobate de recurent întocmite de acesta în perioada în care era ofiţer operativ.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care nu a contestat autenticitatea înscrisurilor, ci a susţinut doar că activitatea desfăşurată în perioada supusă analizei s-a circumscris sarcinilor de serviciu pe care acesta le-a avut de îndeplinit şi prin activităţile întreprinse nu a adus nicio atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, este lucrător al Securităţii "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Recurentul-pârât a încercat să acrediteze ideea că activităţile desfăşurate se încadrau în atribuţiile normale de serviciu care îi reveneau în calitate de ofiţer al Securităţii, fără să fi suprimat sau îngrădit drepturi sau libertăţi fundamentale ale omului.

Contrar susţinerilor părţii, se constată că în mod corect prima instanţă a reţinut că recurentul-pârât, în calitatea sa de ofiţer operativ, a întreprins măsuri în cadrul supravegherii informative privind dosarul x, avându-l ca titular pe numitul B., aşa cum se menţionează şi în Nota de constatare.

Persoana în cauză a fost supravegheată informativ, în acest scop, recurentul a aprobat notele de activitate, din care rezultă că persoana urmărită se află în atenţia organelor Securităţii.

Planul de măsuri, cât şi acţiunile întreprinse, de îndeplinire a acestuia, se încadrează în categoria activităţilor care au avut drept urmare îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Îngrădirea drepturilor în discuţie prin activităţile întreprinse de recurent s-a realizat tocmai prin instrumentarea dosarelor de supraveghere informativă deschise în privinţa urmăritului, semnalat cu atitudine ostilă ţării, în vederea stabilirii activităţii acestuia şi atitudinii lui faţă de regim, prin activitatea de dirijare a surselor recrutate pentru încadrarea informativă a persoanei urmărite, surse care au oferit date referitoare la viaţa privată a acestuia.

Înalta Curte constată astfel că înscrisurile depuse la dosarul de fond, al cărui conţinut este descris pe larg în sentinţa recurată, demonstrează cu prisosinţă acţiunile ce pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

După cum rezultă din expunerea criticilor recurentului, acesta impută primei instanţe, în primul rând, că a pronunţat o sentinţă pe baza unei interpretări greşite a legii.

Contrar susţinerilor recurentului, Înalta Curte constată că prima instanţă a analizat corect prevederile legale incidente, reţinând că măsurile luate de recurent cu privire la persoana urmărită se constituiau în mod evident în atingeri aduse drepturilor sus-menţionate, lipsind justificarea obiectivă care să le fundamenteze.

Măsura dirijării informatorilor pe lângă urmărit şi anturajul acestuia, dispusă din motive politice, care nu aveau legătură cu siguranţa naţională, reprezintă cel puţin o îngrădire, adică o restrângere a dreptului la viaţă privată.

De altfel, pentru atribuirea calităţii de lucrător al Securităţii este suficientă dovedirea unei singure situaţii în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. a) din ordonanţa de urgenţă, or, în privinţa actelor întocmite de recurent ipoteza normativă se regăseşte cu evidenţă.

Înalta Curte apreciază că recurentul nu se poate apăra invocând contextul politic al vremii, natura muncii desfăşurate ori ordinele superiorilor, întrucât, în preambulul O.U.G. nr. 24/2008 s-a definit scopul reglementării ca fiind "continuarea într-un mecanism nou a procesului de devoalare a activităţilor exercitate de regimul comunist" care a desfăşurat, în special prin intermediul Securităţii "o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale".

Curtea Constituţională a reţinut consecvent în jurisprudenţa sa (de ex. în Decizia nr. 267 din 24 februarie 2009) că "deconspirarea Securităţii, prin consemnarea publică a abuzurilor… contribuie la o mai bună înţelegere a prezentului şi la o proiectare adecvată a viitorului societăţii româneşti" şi că "scopul ordonanţei răspunde unor exigenţe politice ale societăţii româneşti şi dreptului la informaţie consacrat prin art. 31 din Constituţia României".

De asemenea, prevederile actelor normative reiterate de recurent, aşa cum s-a arătat, nu conduc la o altă concluzie, iar documentele semnate de recurent nu reprezintă acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, cu atât mai puţin nu pot fi asimilate actelor de comandament cu caracter militar, cum în mod eronat apreciază recurentul.

Astfel, un angajat al Securităţii care, respectând instrucţiunile din acea epocă, ar fi instrumentat un dosar încălcând, pe motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale stipulate de Constituţia de la acea dată, precum şi de pactele internaţionale la care România era parte, acesta se înscria în sfera lucrătorilor Securităţii, în sensul O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 607 din 19 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.