Insolvent association standing in administrative annulment action: failure to prove judicial administrator's legal representative status

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., persoană juridică în insolventă, având administrator special - B. şi administrator judiciar C., a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, anularea Hotărârii Guvernului nr. 616/2017 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - D. şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 709 din 01/09/2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 697 din 25 februarie 2019, a anulat cererea de chemare în judecată pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentanţi legali ai reclamantei.

Totodată, a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ministerul Afacerilor Interne în favoarea pârâtului.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamanta a reluat situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe, susţinând, în esenţă, că, în cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 85/2006, cu modificările si completările ulterioare, care guvernează procedura insolvenţei, şi nu cele ale Legii nr. 85/2014 cum greşit a reţinut prima instanţă, aceasta încălcând, totodată, dispoziţiile legale privind regularizarea cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din C. proc. civ., şi de citare.

Astfel, a arătat că nu s-a pus în vedere reclamantei, prin administrator special sau prin administrator judiciar, să precizeze cererea sub aspectul calităţii şi al atribuţiilor deţinute în cadrul procedurii insolvenţei, nu a fost solicitată însuşirea cererii de către administratorul judiciar şi nici nu a fost îndeplinită în mod legal procedura de citare, respectiv citarea la adresa de domiciliu a administratorului special şi la adresa administratorului judiciar, cu menţiunea de a prezenta documentele prevăzute de lege în vederea dovedirii calităţii de reprezentant legal, precizând că reclamanta a fost evacuată din spatiile în care are sediul, chiar în baza actului atacat.

Nefiind parcursă procedura regularizării, pentru că nu s-a acordat un termen pentru acoperirea lipsurilor, nepunându-se în vedere administratorului special şi a celui judiciar să acopere eventualele lipsuri ale cererii de chemare in judecată, recurenta a considerat că în mod greşit s-a apreciat întrunirea cerinţelor art. 82 din C. proc. civ.

De asemenea, a arătat că, în fundamentarea soluţiei, prima instanţă a reţinut motive contradictorii, în sensul că, pe de o parte, a apreciat ca fiind legală reprezentarea reclamantei prin avocat, iar pe de altă parte a anulat cererea pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal, dovadă care nu a fost solicitată în procedura regularizării şi nici ulterior, prin citarea persoanei juridice aflate în procedura insolvenţei.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinări, intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor formulate.

Totodată, prin notele scrise depuse la dosar, intervenientul a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, întrucât contractul de asociere nr. x/2002, de care se prevalează reclamanta în susţinerea acţiunii, încheiat între aceasta şi D., a încetat definitiv, invocând Decizia nr. 1115/1.10.2020 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în Dosarul nr. x/2017, nerecurată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intervenient prin notele scrise depuse la dosar, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că aceasta reprezintă o excepţie de fond care vizează condiţiile de exercitare a acţiunii şi astfel este subordonată depăşirii obstacolului procedural pentru care a fost respinsă acţiunea (lipsa calităţii dovezii de reprezentant).

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii Guvernului nr. 616/2017 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile aflate în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - D. şi actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Curtea de apel a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentanţi legali ai acesteia şi a admis cererea de intervenţie accesorie.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi susţinerile recurentei, centrate pe împrejurarea că, în cauză, nu s-a îndeplinit în mod corect procedura de regularizare a cererii, raportat la dispoziţiile art. 200 din C. proc. civ., nu s-a realizat procedura de citare şi la sediul administratorului judiciar, cu respectarea art. 82 din acelaşi cod, şi faptul că s-a reţinut în mod greşit incidenţa Legii nr. 85/2014.

1.1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă nu a îndeplinit în mod legal procedura de citare a acesteia, atât la sediul administratorului special, cât şi la sediul administratorului judiciar, cu menţiunea de a prezenta documentele prevăzute de lege în vederea dovedirii calităţii de reprezentant legal, şi nu a fost respectată procedura regularizării.

Or, deşi din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că aceasta a fost formulată de reclamantă, persoană juridică în insolventă, prin administrator special B. şi administrator judiciar C., nu s-a făcut dovada calităţii acestor persoane de reprezentanţi legali al asociaţiei la momentul sesizării instanţei.

Asociaţia reclamantă a susţinut faptul că se află în insolvenţă fără a formula precizări şi a depune dovezi cu privire la persoanele care au competenţa de a o reprezenta în justiţie, cererea de chemare în judecată fiind semnată de către avocat şi însoţită de împuternicire dată în acest sens.

Contrar susţinerilor recurentei, se reţine că prima instanţă a dispus citarea părţii şi prin administrator judiciar, potrivit încheierii de şedinţă din 28 ianuarie 2019, cu menţiunea de a răspunde la excepţiile invocate atât prin întâmpinare, printre care şi excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, cât şi prin cererea de intervenţie accesorie, actul de procedură fiind primit de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, care a semnat de primire, cu toate acestea nu s-a depus un răspuns în sensul solicitat de instanţă.

Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului contradictorialităţii aşa cum recurenta încearcă să acrediteze ideea, în cauză fiind respectate prevederile art. 82 din C. proc. civ.

Cât priveşte procedura regularizării cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 din C. proc. civ., se constată, cum s-a reţinut şi în doctrină, că neparcurgerea acestei proceduri nu poate fi cenzurată prin intermediul căilor de atac, pentru că legea na instituie o sancţiune în acest sens.

Or, această procedură are ca scop soluţionarea cauzelor civile într-un termen optim şi previzibil, prin instituirea unei etape scrise a procesului civil, premergătoare activităţii de judecată propriu zise, şi nicidecum instituirea unor norme obligatorii pentru instanţă, care-să conducă la nulitatea actelor întocmite, în caz de nerespectare. Dimpotrivă procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată urmăreşte să impună reclamanţilor o anumita disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, o bună administrare a justiţiei.

În cauză, prima instanţă a stabilit termen pentru ca reclamanta să facă dovada calităţii de reprezentanţi legali ai societăţii, în sensul art. 82 din C. proc. civ., potrivit cărora:

1) Când instanţa constată lipsa dovezii calităţii de reprezentant a celui care a acţionat în numele părţii, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată.

(2) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant înaintea primei instanţe nu poate fi invocată pentru prima oară în calea de atac.

Prin urmare, au fost respectate prevederile sus-menţionate, iar reclamanta a avut posibilitatea procedurală să combată respectiva excepţie prin susţineri şi acte justificative, dovadă care însă nu a fost făcută, un eventual motiv de recurs în sensul invocat de recurentă ar fi fost admisibil doar dacă aceasta ar fi depus dovada calităţii de reprezentant, iar prima instanţă ar fi pronunţat soluţia de anulare a cererii cu neobservarea dovezii sau cu interpretarea eronată a acesteia, ceea ce nu se regăseşte în speţă.

În consecinţă, în cauză au fost respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

1.2. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta susţine că hotărârea atacată conţine motive contradictorii, pentru că, pe de o parte, s-a apreciat ca fiind legală reprezentarea acesteia prin avocat, iar pe de altă parte s-a anulat cererea pentru lipsa dovezii calităţii de reprezentant legal.

Or, se constată că recurenta face confuzie între cele două forme de reprezentare, care sunt distincte, respectiv reprezentarea legală (care în cauză aparţine administratorului judiciar) şi cea convenţională (potrivii căreia persoanele juridice pot fi reprezentate prin avocat sau consilier juridic).

În cauză, prima instanţă, făcând distincţie între calitatea de reprezentanţi legali ai reclamantei (ca persoană aflată în insolvenţă) şi calitatea avocatului de reprezentant convenţional, a reţinut că demersul judiciar a fost formulat de către avocat împuternicit de asociaţia reclamantă, or, fiind de necontestat că reprezentantul convenţional trebuia desemnat de către reclamantă, prin semnarea contractului/împuternicirii avocaţiale tot de către reprezentantul legal, competent să angajeze voinţa Asociaţiei în fata instanţei de judecată.

Altfel spus, prima instanţă a arătat că deşi acţiunea a fost semnată de către avocat (reprezentantul convenţional), împuternicirea a fost dată acestuia de către asociaţia reclamantă, persoana juridică în insolvenţă, şi nu de către administratorul judiciar desemnat, în raport cu prevederile Legii nr. 85/2006, în conformitate cu care societăţile aflate în insolvenţă sunt reprezentate prin administratorul judiciar.

Aşadar, în temeiul prevederilor legale menţionate, dreptul de reprezentare în instanţă a unei societăţi aflate în procedura insolvenţei nu mai poate fi exercitat de fostele organe statuare ale societăţii, în caz contrar intervine sancţiunea prevăzută de art. 82 din C. proc. civ.

Se reţine că expresia "lipsa dovezii calităţii de reprezentant", ce constituie chiar denumirea marginală a textului de lege menţionat, subsumează ambele aspecte ale instituţiei reprezentării din perspectiva probării pe plan procesual, respectiv atât înscrisul doveditor al calităţii de reprezentant, cât şi dovedirea calităţii de reprezentant sub aspectul condiţiilor impuse de lege în persoana reprezentantului, lipsa oricăruia dintre acestea conducând la aplicarea sancţiunii prevăzute de art. 82 din C. proc. civ.

Prin urmare, hotărârea primei instanţe nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. În fine, nici motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu poate fi primit, acesta fiind invocat în mod formal.

Întra-adevăr, în cauză sunt incidente prevederile Legii nr. 85/2006, însă principiile avute în vedere de către prima instanţă se regăsesc atât în vechea legislaţie, cât şi în noua legislaţie din domeniul insolvenţei, respectiv faptul că după intrarea în procedura insolvenţei societăţile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul judiciar.

Aşadar, ţinând cont de dispoziţiile tranzitorii regăsite în art. 340 - 344 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, textele de lege reprezentate de art. 83 alin. (2) şi art. 84 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 reţinute în cauză au corespondent în art. 45 şi art. 46 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia lipsei de interes în exercitarea recursului.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimatul-intervenient.

Respinge recursul formulat de reclamanta A., în insolvenţă, prin administrator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 697 din 25 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.