Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2242/2021 AI generated

Nullity of cassation appeal for failure to substantiate specific grounds of illegality under Civil Procedure Code Art. 488

Case Number Decizia nr. 2242/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving the first-instance judgment, which had dismissed the claim as meritless, fully in force and definitive against the plaintiff. The dispute arose from a challenge by an insured party against the Insurance Guarantee Fund regarding an administrative decision denying a payment request on grounds of tardiness; the appellant initiated judicial proceedings seeking the annulment of that decision and an order for the fund to process the claim on the merits. The Court ruled that the appeal was procedurally defective because it failed to substantiate the specific grounds for cassation required by Article 488 of the Civil Procedure Code, consisting instead of a mere repetition of factual arguments and expressions of dissatisfaction without identifying specific legal violations or misapplications by the lower court, which rendered the appeal non-conforming with the strict requirements for extraordinary judicial review under Article 489.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to substantiate specific grounds of illegality under Civil Procedure Code Art. 488: Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Keywords

AI generated
procedural nullity Civil Procedure Code grounds for cassation judicial review annulment proceedings challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 15003/06.06.2018, emisă de pârât, constatarea că a depus cererea de plată în termenul legal de 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei, cererea de plată formulată, prin emiterea unei noi decizii.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 400 din 5 februarie 2019, a respins cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt expusă şi în faţa primei instanţe şi motivele privind nelegalitatea deciziei contestate, apreciind că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în consecinţă, anularea actului administrativ atacat, să se constate că cererea de plată a fost depusă în termenul legal şi obligarea autorităţii pârâte să soluţioneze această cerere pe fond.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării căii de atac

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reluat conţinutul acţiunii introductive de instanţă.

Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.

Prin urmare, susţinerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 400 din 5 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.