Prescription of action to annul tax enforcement decisions under Article 11 of Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2017 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2017, Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 63724/16.06.2017, Deciziei nr. 348/4.10.2017 privind soluţionarea contestaţiilor şi a deciziei pentru soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere x/30.01.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 62 din 11 iunie 2019, a respins: excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de ANAF, excepţia tardivităţii invocată de AJFP Bacău şi cererea reclamantei de repunere în termen, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea reclamantei de suspendare a judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 pct. 1 şi 3 din C. proc. civ., ca rămasă fără obiect.

Prin aceeaşi sentinţă, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune, invocată de ANAF, şi, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, a constatat prescris dreptul la acţiune.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Societatea A. S.R.L., solicitând admiterea acestuia aşa cum a fost formulat.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că sentinţa atacată nu este motivată şi se impune casarea acesteia, având în vedere că prima instanţă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune fără să analizeze şi să admită sau să respingă motivat apărările sale.

Pe fondul excepţiei prescripţiei a solicitat respingerea acesteia şi admiterea cererii de repunere în termen. A susţinut că semnătura care apare pe confirmarea de primire a deciziei de soluţionare a contestaţiei (348/2017) nu aparţine reprezentantului societăţii, fiind greşită şi seria cărţii de identitate, aşa încât nu se poate reţine că această decizie a fost comunicată la data de 10.10.2017. Faţă de confirmarea de primire a respectivului act a arătat că s-a înscris în fals, însă prima instanţă nu a urmat procedura legală aplicabilă unei astfel de situaţii.

Totodată, a susţinut că prima instanţă nu a motivat soluţia de respingere a cererii de repunere în termen, cerere pe care o consideră întemeiată dat fiind faptul că nu era în măsură să formuleze contestaţie din moment ce nu avea cunoştinţă de existenţa deciziei în discuţie.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat faptul că pârâta trebuia să realizeze o comunicare reală a actului administrativ atacat, făcând trimitere la prevederile art. 47 din Legea nr. 207/2015, însă a procedat la comunicarea prin publicitate.

În legătură cu decizia privind penalităţile de întârziere, a precizat că a indicat motivele pentru care a contestat-o, calculul penalităţilor fiind eronat, iar referitor la decizia de impunere creanţele au fost stabilitate arbitrar, fără legătură cu activitatea economică, prin estimare.

3. Apărarea intimatei-pârâte

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei de impunere nr. x/30.01.2017 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.01.2017 de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău, Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. x/30.01.2017, Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 63724/16.06.2017, Deciziei nr. 348/4.10.2017 privind soluţionarea contestaţiilor şi a deciziei pentru soluţionarea contestaţiei împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere x/30.01.2017.

Curtea de apel Bacău a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de ANAF, excepţia tardivităţii invocată de AJFP Bacău şi cererea reclamantei de repunere în termen, ca nefondate, precum şi cererea reclamantei de suspendare a judecăţii cauzei.

Totodată, a admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi a constatat prescris dreptul la acţiune.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind nemotivarea hotărârii atacate, în sensul că nu au fost analizate apărările sala în privinţa excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, iar soluţia asupra cererii de repunere în termen nu a fost motivată, se constată că acest motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este nefondat.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de textul de lege invocat.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, în consecinţă fiind respinsă şi cererea de repunere în termen, neregăsindu-se în cauză ipoteza prevăzută de art. 186 din C. proc. civ., prin urmare hotărârea atacată respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, de asemenea, se reţine că prima instanţă a constatat în mod corect incidenţa prevederilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, care prevăd:

"(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii:

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului lezai de soluţionare a cererii;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(21) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluţionare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluţionare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).

(3) În cazul acţiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existenţa actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonanţele sau dispoziţiile din ordonanţe care se consideră a fi neconstituţionale, precum şi actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

În cauză, Decizia nr. 348/4.10.2017 privind soluţionarea contestaţiei administrative împotriva deciziei de impunere a fost comunicată societăţii recurente la adresa indicată de aceasta în respectiva contestaţie (Bacău, strada x nr. 1,sc. C, judeţ Bacău), fiind primită de reprezentantul acesteia sub semnătură, cu indicarea datelor din cartea de identitate, potrivit confirmării de primire, la data de 10.10.2017 .

Instanţa de control judiciar reţine astfel că, în cauză, recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă de actul administrativ atacat la data de 10 octombrie 2017, iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 19 noiembrie 2018, cu depăşirea termenului legal prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, în raport cu data comunicării deciziei contestate.

Alegaţiile recurentei-reclamante în sensul că nu ar fi fost respectată procedura de comunicare a deciziei de soluţionare a contestaţiei nu pot fi primite, de vreme ce decizia atacată a fost comunicată la sediul indicat de parte în contestaţia formulată, unde a fost comunicată şi încheierea de şedinţă din 15.11.2018, sediu indicat de altfel şi în cererea de preschimbare a termenului de judecată acordat în recurs, dar şi în acţiune şi în cererea de recurs, în aceste două cereri însă numărul apartamentului este menţionat ca fiind nr. 10.

Legat de susţinerea părţii, în sensul că faţă de confirmarea de primire a respectivului act s-a înscris în fals, însă prima instanţă nu a urmat procedura legală aplicabilă unei astfel de situaţii, se constată că afirmaţia părţii nu se verifică, respectiva cerere nefiind formulată în condiţiile prevăzute de C. proc. civ. şi nu a fost susţinută de parte, nefiind reţinută de judecătorul fondului în niciun act procedural, iar ulterior aceasta a arătat că a formulat plângere penală cu privire la acest aspect, solicitând suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea respectivei plângeri, cerere care a fost respinsă.

În fine, referitor la susţinerile părţii pe fondul cauzei se constată că acestea nu au fost format obiectul analizei în primă instanţă, în raport cu soluţia preconizată.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse,în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A.-prin D. împotriva sentinţei nr. 62 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.