Validity of post-insolvency continuation of pre-bankruptcy contracts and reimbursement of conservation costs under Law No. 85/2006

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Iaşi şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a pronunţării regulatorului de competenţă în cauză, reclamanta Societatea B. S.A., prin lichidator judiciar A C., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi, anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016, a Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016 şi a Raportului de inspecţie economico-financiara nr. 4814/17.12.2015 emise de pârâtă.

Ulterior, prin încheierea din 25.03.2019, s-a dispus în baza art. 16 1 din Legea 554/2004 şi art. 78 din C. proc. civ. introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, în calitate de pârât, acesta fiind emitentul Deciziei nr. 83/P/25.11.2016 atacate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 56 din 6 mai 2019, a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016 şi Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 4814/17.12.2015 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenţii au arătat că motivele reţinute de prima instanţă sunt contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât aceasta nu este învestită cu soluţionarea unei cereri potrivit Legii nr. 85/2006, însuşindu-şi, totodată, susţinerile reclamantei, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Potrivit recurenţilor, cele reţinute de prima instanţă, cu privire la activitatea lichidatorului judiciar de menţinere a contractelor încheiate de debitor înainte de intrarea în faliment şi a unor eventuale prejudicii ce s-ar crea în cazul desfiinţării acestor acte, nu au relevanţă, pentru că organele de inspecţie fiscală nu au analizat şi nu s-au pronunţat cu privire la legalitatea menţinerii în derulare a Contractului nr. x/05.05.2015, ci au analizat documentele prezentate de reclamantă, dar şi alte documente conform O.U.G. nr. 94/2011 coroborate cu H.G. nr. 101/2012.

Cu privire la considerentele hotărârii atacate legate de menţinerea contractului menţionat au apreciat că acestea nu au suport legal, raportat la dispoziţiile H.G. nr. 644/2007, care nu sunt aplicabile conservării bunurilor sau acordării de venituri pentru debitorul falit.

De asemenea, au făcut trimitere la obiectivul inspecţiei economico-financiară şi la faptul că deficienţele constatate au fost menţionate în dispoziţia obligatorie, făcând trimitere la existenţa unor documente care nu poarta în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea în faliment, şi precizând că au fost solicitate explicaţii reprezentantului legal, pentru că, din verificarea documentelor prezentate de reclamantă pentru justificarea întocmirii decontului justificativ, a rezultat că au fost semnate documente care au stat la baza solicitării de la bugetul de stat a unor sume pentru lucrările de conservare la obiectivul minier Asau. Judeţul Bacau, de către D. - director general, E. - inginer minier şi F. în numele şi pentru societatea reclamantă, aflată în faliment, contrar dispoziţiilor sentinţei nr. 649/16.06.2015 şi ale art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, privind procedura insolvenţei.

Referitor la motivul reţinut de prima instanţă cu privire la Decizia nr. 2118/02.09.2015 emisă de lichidatorul judiciar, cu privire desemnarea directorului general D. pentru supravegherea activităţii de conservare derulată în executarea Contractului nr. x/2015 şi să semneze documentele sus-menţionate şi actele adiţionale de modificare a acestui contract, a apreciat că prima instanţă a încălcat prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 233 din aceeaşi lege.

Totodată, a precizat că ulterior acestei decizii, lichidatorul judiciar a emis Decizia nr. 237/30.10.2015 prin care a desemnat alte două persoane pentru activitatea de control, în anumite perioade din luna noiembrie 2015, întocmindu-se foaie colectivă de prezenţă şi state de salarii pentru respectiva lună.

În concluzie, au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Societatea B. S.A. prin lichidator judiciar Societatea A C., a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea hotărârii atacate, fiind legală şi temeinică.

În esenţă, a susţinut că echipa de inspecţie economico-financiară şi-a depăşit atribuţiile, lansându-se într-o analiză a legalităţii modului de derulare a procedurii de lichidare şi de întocmire a documentelor decontului justificativ de către persoanele responsabile, interpretând în mod arbitrar şi lipsit de temei legal prevederile legislaţiei în domeniul insolventei.

Or, aşa cum s-a reţinut de organul de soluţionare a plângerii prealabile, obiectul inspecţiei economico-financiară a fost de verificare a datelor din Decontul justificativ, reprezentând cheltuieli solicitate a fi decontate de la bugetul statului la B. S.A. pentru lucrări de conservare la H., judeţul Bacău, precum şi de avizare a Decontului întocmit pentru luna noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA). Cum documentele prezentate au calitatea de document justificativ, poarta semnătura persoanelor îndreptăţite şi au fost întocmite cu respectarea sentinţei nr. 649/2015 şi a Legii nr. 85/2006 iar toate serviciile pentru care s-a solicitat placa au fost prestate, fiind dovedită realitatea prestaţiilor, nu există temei legal pentru avizarea negativă spre decontare de la bugetul de stat a sumelor respective.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 83/P/25.11.2016, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, şi a Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016 şi a Raportului de inspecţie economico-financiara nr. 4814/17.12.2015 emise de Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Iaşi.

Curtea de apel a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat actele administrative atacate, fiind nelegale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.2. Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au făcut trimitere la faptul că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, întrucât instanţa nu este învestită cu soluţionarea unei cereri potrivit Legii nr. 85/2006, iar însuşirea susţinerilor reclamantei echivalează că nemotivarea hotărârii.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru soluţionarea cauzei lor. Acest drept poate fi considerat efectiv numai dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr "ascultate" adică examinate temeinic de către instanţa sesizată (Hotărârea din 19 aprilie 1994, Van de Hurk contra Olandei, par. 59).

Întărind cele menţionate în jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Europeană a Drepturilor Omului statuează că exigenţa motivării hotărârilor judecătoreşti nu impune un răspuns detaliat la fiecare argument al reclamantului, însă ea presupune totuşi ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Ruiz Torija contra Spaniei).

Contrar susţinerilor recurenţilor prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva prevederilor incidente, cu referire la Legea nr. 85/2006, H.G. nr. 644/2007 şi Legea nr. 31/1990, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Faptul că recurenta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se reţine că urmare controlului financiar efectuat, în raport cu solicitarea reclamantei, societate în faliment, privind avizarea decontării cheltuielilor realizate pentru lucrările de conservare la H., aferente lunii noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA), în baza Contractului nr. x/05.05.2015 încheiat cu I. S.A. Bucureşti în conformitate cu prevederile H.G. nr. 644/2007 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post închidere a unor mine şi cariere, etapa a X-a, s-au emis actele administrative atacate.

Prin Dispoziţia obligatorie nr. 1675/16.05.2016 s-a dispus în sarcina societăţii B.- în faliment următoarea măsura: "analiza prezentului Raport de inspecţie economico-financiara de către C. confirmat ca lichidator judiciar al S.C. B. S.A. - in faliment" si "aplicarea întocmai a sentinţei nr. 649/2015, emisa la data de 16.06.2015 de Tribunalul Prahova in dosarul nr. x/2010, definitiva si irevocabila de ia data de 14.10.2015, in sensul desfăşurării doar a activităţilor prevăzute de legislaţia in vigoare".

Prin Decizia nr. 83/25.11.2016 Ministerului Finanţelor Publice a respins plângere prealabila si împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 1675/16.05.2016.

În esenţă, criticile recurenţilor sunt centrate pe împrejurarea că, în cauză, au fost încălcate prevederile art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 233 din aceeaşi lege.

Potrivit art. 47 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, "Dreptul de administrare al debitorului încetează de drept la data la care se dispune începerea falimentului".

Instanţa de control judiciar reţine că autoritatea publică pârâtă nu a avizat Decontul justificativ întocmit pentru luna noiembrie 2015 în suma de 22.878 RON (inclusiv TVA), cu motivarea că asupra societăţii s-a deschis procedura falimentului şi nu mai putea desfăşura decât "activităţi prevăzute de legislaţia în vigoare" adică, operaţiuni de lichidare, necontestându-se dovedita realităţii prestaţiilor pentru care s-a solicitat plată.

Însă, se reţine că derularea operaţiunilor de lichidare implică în mod obiectiv şi cheltuieli de procedură (salarii, pază, conservare) care pot fi obţinute din activităţi aflate în desfăşurare la data deschiderii procedurii de faliment, similare cu cele care au caracterizat activitatea curenta a debitoarei.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentelor, sunt relevante efectele Contractului nr. x/05.05.2015, încheiat între S.C. I. S.A Bucureşti, în calitate de achizitor/beneficiar, şi Societatea B. S.A. Ploieşti (societate în insolvenţă la acel moment), în calitate de prestator, iar măsura lichidatorului judiciar de menţinere a acestui contract nu a fost contestată, potrivit art. 21 pct. (2) din Legea nr. 85/2006.

Totodată, măsura de menţinere a respectivului contract, cu toate consecinţele pe care un asemenea demers î1 implică, a fost menţionata în Raportul de activitate nr. 2, publicat în BPI nr. 16664/05.10.2015, fiind adusă la cunoştinţa tuturor persoanelor implicate/interesate în derularea procedurii falimentului asupra B., iar cu privire la aceasta nu s-a formulat nicio contestaţie.

Aşadar, lichidatorul judiciar are competenţa de a menţine contractele încheiate de către debitor înainte de intrarea în faliment, contracte aflate în derulare şi benefice pentru activitatea debitorului, contracte care prin desfiinţarea lor ar aduce prejudicii grave atât debitorului, cât şi creditorilor săi.

Cum acest contrat a fost încheiat în luna mai 2015, înainte de deschiderea procedurii de faliment, în perioada de observaţie, când debitorul îşi putea desfăşura activitatea curentă, sunt incidente dispoziţiile art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, coroborate cu art. 25 lit. e) din Legea nr. 85/2006, text legal care se completează cu cu art. 11 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 85/2006, care prevede că lichidatorul judiciar are atribuţii manageriale asupra activităţii debitorului falit.

Prin urmare, ţinând cont de aceste aspecte, lichidatorul judiciar a emis Decizia nr. 2118/02.09.2015, prin care s-a menţinut valabil Contractul nr. x/2015, având în vedere obiectul acestuia, respectiv desfăşurarea de activităţi specifice etapei de conservare la obiectivele miniere, activităţi care au constat în asigurarea serviciilor de pază, asigurarea alimentării cu energie electrică, supravegherea şi controlul obiectivelor miniere cu obligaţiile prevăzute la art. 7 pct. 7.4 din contract, reducând astfel consecinţele patrimoniale negative.

Referitor la deficienţele reţinute prin actele contestate şi care, în opinia recurenţilor încalcă prevederile legale în materie la care recurenţii au făcut trimitere, instanţa de control judiciar apreciază că documente care nu poarta în mod obligatoriu şi cu caractere vizibile, în limbile română, engleză şi franceză, menţiunea în faliment, conform art. 45 alin. (2) din Legea nr. 86/2006, reprezintă o eroare materială, cum corect a reţinut şi prima instanţă.

De asemenea, faptul că s-a constatat că directorul societăţii-D. a semnat, în perioada de faliment, în numele şi pe seama societăţii reclamante cele două acte adiţionale ale Contractului nr. x/05.05.2015 (nr. 1/01.09.2015 şi nr. 2/30.09.2015) şi a anexelor aferente acestora nu reprezintă o încălcare a dispoziţiilor sentinţei nr. 649/16.06.2015 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a ll-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2010, ale art. 47, alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 227 alin. (1) lit. f) coroborat cu art. 232 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 233 din aceeaşi lege, întrucât a procedat legal în temeiul prevederilor legilor menţionate şi a sentinţei indicate, care prevăd că debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare derulării operaţiunilor dizolvării/lichidării.

După cum se observă, Contractul nr. x/05.05.2015 a fost încheiat anterior sentinţei nr. 649/2015 şi a fost menţinut potrivit Deciziei nr. 2118/02.09.2015 având în vedere obiectul acestuia, decizie prin care s-a dispus ca D. "va supraveghea şi controla activitatea de conservare derulată în executarea contractului" şi că "în acest scop va semna/aproba graficele lunare de servicii executate, rapoartele de activitatea, statele de plată cât şi orice alte documente necesare a se întocmi în executarea contractului."

Este de subliniat, totodată, că respectivele acte adiţionale la contract nu sunt semnate doar de D., ci şi de către lichidatorului judiciar C.

SPRL, fiind astfel respectate dispoziţiile sentinţei nr. 649/16.06.2015 şi ale Legii nr. 85/2006, iar împrejurarea că centralizatoarele financiare şi graficele poartă doar semnătura lui D. este în conformitate cu Decizia nr. 2118/02.09.2015.

Aşa fiind, contrar celor susţinute de recurenţi, se constată că directoul societăţii-D. nu a semnat actele contestate de pârâta, în calitate de reprezentant al societăţii reclamante - în faliment - cu încălcarea sentinţei nr. 649/2015, pronunţată la data de 16.06.2015 de Tribunalul Prahova şi a art. 47. alin. (4) din Legea nr. 85/2006.

De altfel, şi Decizia nr. 237/30.10.2015, emisă ulterior Deciziei nr. 2118/02.09.2015 a fost semnată de C., în calitate de lichidator judiciar.

În fine, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut şi incidenţa H.G. nr. 644/2007, privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu post închidere a unor mine şi cariere, etapa a X-a şi modificarea unor acte normative în domeniul închiderii unor mine, în raport de prevederile art. 4 - (1) din acest act normativ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor

Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 56 din 6 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.