Joint liability assessment upheld after tax authority's public notice communication deemed valid and contest time-barred.

Şedinţa publică din data de 06 aprilie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Olt la data de 02.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, in contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, anularea Deciziei nr. CRR REG-9227/30.01.2017, emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în soluţionarea contestaţiei administrative, şi a Deciziei nr. OTG-DEC 22240/20.07.2016 de angajare a răspunderii solidare, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa nr. 1551 din data de 24.10.2017, Tribunalul Olt a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pe pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin Decizia nr. 464 din 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea reclamantului A., a dispus anularea Deciziei nr. x din 30.01.2017 emisă de DGRFP Craiova şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. OTC-DEC 22240 din 20.07.2016 emisă de AJFP Olt.

Totodată, a admis cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, obligând pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt la plata către reclamant a sumei de 2550 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. OTG 22240/20.07.2016 emisă de AJFP Olt s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. pentru obligaţiile fiscale înregistrate la bugetul general consolidat la data de 13.07.2016 de debitoarea S.C. B. S.R.L., in limita sumei de 270.093.097 RON.

Împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare, reclamantul a formulat contestaţie in procedura administrativa, care a fost respinsă de Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice Craiova prin Decizia nr. CRR-REG 9227/30.01.2017, ca nefiind depusă in termen.

Sub aspectul termenului in care reclamantul a formulat contestaţie prealabila, instanţa a constatat ca decizia nr. OTG 22240/20.07.2016 a fost transmisa prin poştă la domiciliul reclamantului A., cu confirmare de primire, la data de 20.07.2016, plicul fiind înapoiat retur la data de 08.08.2016.

Întrucât plicul a fost returnat in data de 08.08.2016, comunicarea deciziei a fost realizată prin publicitate, actul administrativ fiind publicat pe pagina de internet ANAF la data de 10.08.2016, parata susţinând ca au fost respectate prevederile art. 47 alin. (2), (4), (5) si 7 din Legea nr. 207/2015, întocmind in acest sens procesul-verbal nr. x/10.08.2016 privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate a anunţului.

Potrivit Ordinului nr. 94 din 26 ianuarie 2006 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor şi a instrucţiunilor de completare a acestora în vederea îndeplinirii procedurii de comunicare a actelor administrativ fiscale prin publicitate, în situaţia în care se foloseşte procedura de comunicare prin publicitate, se întocmeşte un proces-verbal potrivit anexei 1C din acest ordin.

Instanţa de fond a reţinut că procesul-verbal întocmit de organele fiscale - f. x - nu respectă exigenţele prevăzute de acest ordin în Anexa 2, pct. 9

În procesul-verbal nu este menţionat numele, prenumele si funcţia funcţionarului public care a întocmit procesul-verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate (se menţionează doar "C..")

În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale procesului-verbal, nici acestea nu au fost respectate, Ordinul nr. 94/2006 prevăzând în Anexa 1C ca la finalul procesului-verbal să existe 4 semnături, respectiv două semnături (Şeful compartimentului şi Întocmit) înainte de data retragerii anunţului şi aceleaşi două semnături sub data retragerii. Or, aşa cum se observă din cuprinsul procesului-verbal astfel întocmit, acesta conţine doar doua semnături.

În ceea ce priveşte condiţiile de formă ale anunţului colectiv, potrivit instrucţiunilor de completare din Anexa 2 pct. 9 din Ordinul nr. 94/2006, instanţa a reţinut că lipseşte domiciliul fiscal al reclamantului, la această rubrică fiind trecut doar "mun. Ploieşti", fără alte elemente de identificare, care să ii permită reclamantului sa realizeze că este persoana vizată de acel anunţ.

În plus, în ceea ce priveşte actul a cărui comunicare se face prin publicitate, acesta nu este integrat în anunţ, ci doar se trece denumirea acestuia.

În altă ordine de idei, instanţa a apreciat că nici termenele imperative prevăzute de art. 47 din Legea nr. 207/2015 nu au fost respectate, în ceea ce priveşte perioada de timp in care anunţul trebuie menţinut afişat, ceea ce atrage nulitatea absolută a actului administrativ de procedură.

Astfel, potrivit alin. (6) al art. 47 din această lege, anunţul se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării, or, aşa cum rezulta din cuprinsul acestuia, data publicării a fost 10.08.2016, dar data retragerii nu este menţionată.

Prin urmare, instanţa a apreciat întemeiate criticile reclamantului relative la nelegalitatea procedurii de comunicare a deciziei de angajare a răspunderii solidare, contestaţia împotriva acesteia fiind in mod eronat respinsă de pârâta DGRFP Craiova ca tardiv formulată.

Analizând pe fond raportul juridic fiscal, în ceea ce priveşte obligaţia de declarare a obligaţiilor fiscale, instanţa a avut in vedere concluziile expertizei fiscale întocmite in cauza, necontestata de către parate, in sensul ca aceasta obligaţie a fost îndeplinită, societatea depunând declaraţiile fiscale in perioada 2006 - 2016 (obiectivul nr. 3 al expertizei judiciare - f. x - 146)

A reţinut, aşadar, ca in perioada menţionată societatea a declarat la bugetul general consolidat al statului sume de plata pentru următoarele obligaţii fiscale: impozitul pe venit, impozitul minim, impozitul pe venitul din salarii, taxa pe valoarea adăugată, contribuţii la asigurările sociale si la fondurile speciale

In ceea ce priveşte accizele de plata la bugetul statului, acestea nu au fost declarate in perioada 2006 - 2008, explicaţia reclamantului fiind aceea ca atât societatea, cat si organele statului au înţeles si aplicat diferit prevederile Codul fiscal privitoare la regimul accizelor.

Instanţa a admis această apărare, considerând-o susţinută de următoarele înscrisuri:

- adresa nr. x emisa de Ministerul Economiei si Finanţelor - f.164, prin care s-a comunicat societăţii ca produsele realizate de societate sunt exceptate de la plata accizelor, in conformitate cu prevederile art. 175 indice 4, întrucât nu sunt destinate utilizării drept carburant sau combustibil,

- autorizaţiile de utilizator final emise de autorităţile fiscale/vamale începând cu data de 19.06.2006 (autorizaţiile nr. x).

Prin urmare, in condiţiile in care autorităţile fiscale/vamale au avut o atitudine oscilanta cu privire caracterul solvenţilor produşi de S.C. B. S.R.L. - au emis autorizaţii de utilizator final confirmând caracterul neaccizabil al produselor, au efectuat acte de control anterior anului 2008, prin care nu s-au constatat debite fiscale, au eliberat adresa nr. x/10.06.2006 - f.164, prin care a fost atestat caracterul neaccizabil al produselor (procedura prealabila fiscală s-a întins pe parcursul a 4 ani, in care s-a dispus de două ori refacerea inspecţiei fiscale), instanţa nu poate retine reaua credinţă a administratorului societăţii in nedeclararea accizelor de plata la bugetul statului.

Un alt aspect relevant este si acela ca instanţele de judecata au constatat, in procedura contravenţională, caracterul neaccizabil al produselor S.C. B. S.R.L., dispunând restituirea produselor confiscate (sentinţa nr. 1502/11.05.2009 pronunţata de Judecătoria Drăgăşani -f.209-215).

De asemenea, organele de cercetare penala au dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 pct. 1 lit. a), b), c), f) din Legea nr. 241/2005, reţinând ca nu s-a făcut dovada vinovăţiei administratorului A., precum si faptul ca documentaţiile tehnice care au stat la baza procesului de producţie au fost aprobate de ANAF

La rândul sau, administratorul judiciar a arătat in raportul întocmit la data de 21.08.2013 ca debitoarea a ajuns in stare de insolventa ca urmare a unor împrejurări obiective determinate de înţelegerea si aplicarea diferita a unor dispoziţii din Codul fiscal cu privire la regimul accizelor .

Prin urmare, in opinia instanţei, toate aceste aspecte sunt de natura a fundamenta ideea ca activitatea administratorului de nedeclarare a obligaţiilor fiscale nu a fost săvârşită cu reaua-credinţă cerută de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală.

Existenta unor debite restante nu înseamnă per se ca administratorul a acţionat cu rea-credinţă, in lipsa dovedirii unui scop ilicit urmărit de acesta.

Paratele nu au identificat acte de transfer fraudulos sau diminuări ale patrimoniului societăţii, dimpotrivă, odată cu deschiderea procedurii insolventei, toate bunurile din patrimoniul societăţii au fost valorificate pentru stingerea creanţei fiscale, prin urmare, obligaţiile fiscale nu au putut fi achitate pentru ca societatea nu dispunea nici de lichidităţile financiare, nici de activele necesare pentru a se achita debitul fiscal ulterior anului 2013.

Proba relei credinţe a administratorului, în ipoteza aflata în discuţie, revine organului fiscal, în lipsa dovezii contrare neputând fi răsturnată prezumţia de bună credinţă a administratorului.

Prin sentinţa nr. 515 din 16 noiembrie 2018, Curtea de Apel Craiova a respins cererea de completare a dispozitivului sentinţei ("deciziei") nr. 464 din 12 octombrie 2018 formulată la data de 31 octombrie 2018 de către expertul fiscal D. privind pe reclamantul A. şi pe pârâtele Direcţia Generală a Finanţelor Publice Craiova şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei ("deciziei") nr. 464 din 12 octombrie 2018, au declarat recursuri pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, în condiţiile art. 493 C. proc. civ.

În recursul formulat de recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în nume propriu şi ca mandatar al pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, se arată - circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. - că soluţia dată de prima instanţă este greşită, fiind rezultatul interpretării şi aplicării eronate, atât a prevederilor art. 47 şi art. 270 din Codul de procedură fiscală, cât şi a dispoziţiilor Ordinului nr. 94/2006.

De asemenea, instanţa de fond ar fi făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor art. 25 şi art. 26 din Codul de procedură fiscală şi ale OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

În esenţă, recurenta a arătat că decizia de angajare a răspunderii solidare a intimatului reclamant a fost legal comunicată prin publicarea pe internet, la data de 10.08.2016, a anunţului colectiv nr. 28968, după ce plicul transmis prin poştă cu confirmare de primire la adresa părţii a fost returnat.

A mai precizat că, potrivit legii, actul administrativ se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului, că menţiunile lipsă invocate de prima instanţă nu erau esenţiale, pentru a atrage nulitatea comunicării, iar contestaţia administrativă formulată de intimat a fost depusă cu mult peste termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 270 alin. (1) din Legea nr. x.

Cât priveşte soluţia dată pe fondul litigiului, recurenta a arătat că procedura atragerii răspunderii solidare prevăzută de Codul de procedură Fiscală nu exclude alte proceduri (de ex, cea prevăzută de legea insolvenţei), iar în cauză au fost respectate dispoziţiile legale incidente ale Codului de procedură fiscală, ale OPANAF nr. 127/2014 şi ale Legii societăţilor nr. 31/1990, în speţă fiind întrunite toate condiţiile răspunderii solidare.

A reiterat în acest sens constatările din actele administrative fiscale contestate.

În acest context recurenta a invocat şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticând considerentele sentinţei referitoare la nedovedirea relei credinţe.

În sfârşit, în ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat respingerea acestui capăt de cerere, nefiind îndeplinite condiţiile art. 451 alin. (1) şi art. 453 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, întemeiată pe motivul de casare reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a invocat interpretarea eronată de către prima instanţă a prevederilor OPANAF nr. 94/26.01.2006, ale art. 47 alin. (5)-(7) şi art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Legea nr. x privind Codul de procedură Fiscală.

A susţinut recurenta că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 281 alin. (7) din Codul de procedură fiscală şi că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost legal comunicată prin publicarea pe internet a anunţului colectiv, care - potrivit legii - este considerat comunicat după 15 zile de la publicare, astfel că în mod legal s-a respins ca tardivă contestaţia formulată de intimatul reclamantul a mai mult de 45 de zile de la data de 25.08.2016.

Din chiar cele menţionate de instanţa de fond rezultă că, în fapt, procesul-verbal cuprinde numele funcţionarului public care l-a întocmit, precum şi domiciliul fiscal al contribuabilului, iar textul de lege nu impune ca anunţul şi procesul-verbal de afişare să cuprindă şi data retragerii.

De asemenea, judecătorul fondului adaugă la textul art. 47 alin. (6) din C. proc. civ. în sensul că trebuia dovedită împrejurarea că intimatul reclamant cunoaşte faptul că, după 60 de zile de la data publicării, anunţul urma să fie retras.

Şi în ceea ce priveşte soluţia dată fondului, instanţa reţine eronat inaplicabilitatea prevederilor art. 25 alin. (2) lit. d) şi art. 26 din Codul de procedură fiscală, adăugând la lege, fără să ţină seama de faptul că atragerea răspunderii solidare în temeiul Codului de procedură fiscală intervine dacă debitorul este declarat insolvabil în condiţiile acestui act normativ, debitorul putându-se afla totodată şi în stare de insolvenţă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

A susţinut în apărare că hotărârea atacată este temeinic motivată, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

De asemenea, a afirmat că este nefondat şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 47 alin. (5), (6) şi 7 din Codul de procedură fiscală, cu consecinţa constatării ca fiind formulată în termenul legal contestaţia administrativă, termen pe care l-a calculat de la data la care decizia de angajare a răspunderii solidare i-a fost efectiv comunicată, la cerere, la data de 23.11.2016, iar nu de la data de 25.08.2016, aşa cum greşit a socotit recurenta pârâtă ANAF.

În acest context, a mai afirmat că nu a primit niciun aviz poştal, recurentele pârâte nu au făcut dovada imposibilităţii realizării procedurii de comunicare a deciziei prin vreuna dintre modalităţile prevăzute la art. 47 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, nici dovada publicării anunţului, atât la sediul AJFP Olt, cât şi pe site-ul ANAF simultan, conform art. 47 alin. (5), şi nici că durata afişării a fost de 60 de zile.

A invocat, totodată, intimatul reclamant hotărârea CEDO din Cauza S.C. E. - S.A. Cluj-Napoca şi S.C. F. - S.R.L. şi alţii împotriva României, în care s-a statuat că dreptul de acces la o instanţă, principiul contradictorialităţii, precum şi principiul egalităţii armelor, consacrate la art. 6 par. 1 din Convenţie se aplică şi în domeniul specific al comunicării actelor judiciare către părţi. A mai invocat şi hotărârea similară din Cauza S.C. G. - S.R.L. împotriva României, prin care s-a reţinut lipsa de acces la instanţă a reclamantei citate în proces doar prin afişare.

În ceea ce priveşte soluţia dată pe fondul cauzei, intimatul reclamant şi-a însuşit pe deplin considerentele sentinţei, reiterând istoricul litigiilor societăţii debitoare S.C. B. S.R.L..

A precizat că, în calitatea sa de administrator al societăţii, nu a determinat cu rea-credinţă nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale invocând şi concluziile raportului de expertiză.

Recurentele-pârâte au formulat răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susţineri din cererile de recurs.

În faza recursului, s-a derulat procedura de regularizare a căilor de atac exercitate şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin e-mail, intimatul-reclamant A. a depus, la data de 5 aprilie 2021, concluzii scrise.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrativ-fiscale reprezentate de Decizia nr. OTG-DEC 22240/20.07.2016 de angajare a răspunderii solidare şi de Decizia nr. CRR REG-9227/30.01.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind netemeinice şi nelegale actele administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte invocarea, prin cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acest motiv de nelegalitate nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

De altfel, recurenta nu a indicat punctual care ar fi acea apărare esenţială a sa pe care instanţa nu ar fi analizat-o, la care nu ar fi răspuns - cel puţin implicit - prin considerentele sentinţei şi care ar fi fost determinantă pentru a conduce la o altă soluţie în cauză.

Pe de altă parte, împrejurarea că instanţa de fond a exprimat părerea sa, diferită de a părţilor, asupra anumitor acte sau operaţiuni prealabile emiterii actelor fiscale contestate nu constituie o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate.

Astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la coexistenţa unor considerente în favoarea admiterii acţiunii şi a unor considerente care susţin respingerea acţiunii, sau, după caz, la considerente care contrazic soluţia menţionată în dispozitivul hotărârii, niciuna dintre situaţiile premisă neregăsindu-se în speţă.

Examinând în continuare sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), precum şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova sunt fondate, urmând a răspunde prin considerente unice motivului comun de recurs.

Recurentele critică modul greşit de interpretare şi aplicare de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 47 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, dar şi a art. 25 şi art. 26 din Codul de procedură fiscală şi ale OPANAF nr. 127/2014 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind aplicarea procedurii de angajare a răspunderii solidare.

Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, se constată că, deşi a făcut referire expresă la prevederile art. 47 din Codul de procedură fiscală, instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a acestora, considerând fără temei că nu a fost legal comunicat actul administrativ fiscal contestat.

Astfel, Înalta Curte reţine, că, potrivit art. 47 din Legea nr. 207/2015 (forma în vigoare la data afişării), "(2) Actul administrativ fiscal emis pe suport hârtie se comunică contribuabilului/plătitorului ori împuternicitului acestora, la domiciliul fiscal, direct, dacă se asigură primirea sub semnătură a actului administrativ fiscal, sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (...). (4) În cazul în care comunicarea potrivit alin. (2) sau (3), după caz, nu a fost posibilă, aceasta se realizează prin publicitate. (5) Comunicarea prin publicitate se efectuează prin afişarea unui anunţ în care se menţionează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului/plătitorului, după cum urmează: a) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal central prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a A.N.A.F.; b) în cazul actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local prin afişarea anunţului, concomitent, la sediul organului fiscal emitent şi pe pagina de internet a autorităţii administraţiei publice locale respective. (6) Anunţul prevăzut la alin. (5) se menţine afişat cel puţin 60 de zile de la data publicării acestuia şi conţine următoarele elemente: a) numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului/plătitorului; b) domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului; c) denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ fiscal. (7) În cazul în care actul administrativ fiscal se comunică prin publicitate, acesta se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afişării anunţului."

Din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, reiese că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost comunicată intimatului reclamant la adresa de domiciliu la data de 20.07.2016, scrisoarea recomandată fiind însă returnată expeditorului la data de 08.08.2016 cu menţiunea "expirat termen de păstrare", iar intimatul reclamant nu s-a înscris în fals împotriva menţiunilor factorului poştal.

În aceste împrejurări, recurenta pârâtă a procedat la publicarea anunţului colectiv nr. 29968 la sediul AJFP Olt şi pe pagina de internet a ANAF, concomitent, conform art. 47 alin. (5) lit. b) din Codul de procedură fiscală, la data de 10.08.2016, aşa cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii, pe care intimatul reclamant nu l-a denunţat ca fals.

Potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din acelaşi act normativ, ca urmare a publicării anunţului, actul administrativ fiscal este considerat comunicat la 15 zile de la afişare.

Cum intimatul reclamant a formulat contestaţia administrativă abia la data de 27.12.2016 (data poştei), mult după împlinirea termenului legal de 45 zile prevăzut de art. 270 din Codul de procedură fiscală şi calculat de la data la care actul fiscal în discuţie a fost considerat comunicat potrivit legii.

În mod eronat judecătorul fondului a considerat decisive împrejurările că în procesul-verbal întocmit de organele fiscale nu s-au menţionat numele, prenumele si funcţia funcţionarului public care l-a întocmit, ci doar numele "C..", iar la rubrica domiciliul fiscal al reclamantului s-a trecut doar "mun. Ploieşti" "fără alte elemente de identificare, care să îi permită reclamantului să realizeze că este persoana vizată de acel anunţ".

Înalta Curte constată, în primul rând, că astfel de critici de nelegalitate - examinate de judecătorul fondului prin raportare la dispoziţiile pct. 9 din Anexa 2 a OPANAF nr. 94/26.01.2006 - nu au fost formulate de reclamant prin acţiunea introductivă, iar instanţa nu se poate autoînvesti cu examinarea unor motive din oficiu (faţă de prevederile exprese ale art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.), iar în al doilea rând, că actul normativ primar impune ca elemente obligatorii ale anunţului doar numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului, domiciliul fiscal al contribuabilului, precum şi denumirea, numărul şi data emiterii actului administrativ-fiscal, iar cuprinsul procesului-verbal de îndeplinire a procedurii nu este prevăzut expres.

De altfel, art. 49 din Codul de procedură fiscală prevede la alin. (1) cazurile de nulitate absolută a actului administrativ fiscal, precizând expres la alin. (3) că "actele administrative fiscale prin care sunt încălcate alte prevederi legale decât cele prevăzute la alin. (1) sunt anulabile.", iar nu lovite de nulitate absolută şi necondiţionată.

Or, Înalta Curte constată că intimatul reclamant nu a dovedit vreo vătămare decurgând direct şi exclusiv din faptul că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare nu cuprinde şi data dezafişării anunţului colectiv.

De altfel, instanţa de recurs apreciază că scopul normei cuprinse în art. 47 a fost atins, fiind identificate, atât persoana care a realizat procedura de comunicare prin publicitate - C.. - indicată în cuprinsul anunţului colectiv ca C., cu date de contact, cât şi contribuabilul "A., fost administrator al S.C. B. SRL",.

Cât priveşte împrejurarea că actul a cărui comunicare s-a realizat prin publicitate nu ar fi fost integrat în anunţ, se remarcă - de asemenea - faptul că o asemenea împrejurare nu a fost criticată de reclamant prin acţiune, iar legiuitorul nici nu a prevăzut integrarea conţinuturilor in extenso ale actelor fiscale în anunţul colectiv.

De altfel, anunţul colectiv cuprinde menţiunea expresă că actele administrative menţionate pot fi consultate de titularii acestora la sediul organului fiscal emitent, fiind indicate şi datele persoanei de contact C., precum şi precizarea că ele sunt considerate comunicate, potrivit legii de procedură fiscală, la data de 25.08.2016.

Jurisprudenţa CEDO invocată de către intimatul reclamant este nerelevantă pentru problema de drept discutată, situaţiile din cele două speţe nefiind similare cu cea din prezentul litigiu, unde nu se poate reţine lipsa accesului la o instanţă prin necitarea corespunzătoare în proces sau citarea doar prin afişare a părţilor în faţa instanţei de judecată.

În concluzie, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care se impune casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, faţă de soluţia de menţinere ca temeinică şi legală a actului administrativ fiscal prin care s-a constatat de către autoritatea fiscală a depunerii peste termen a contestaţiei administrative, nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care privesc fondul raportului de drept fiscal litigios.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt şi de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Deciziei nr. 464 din 12 octombrie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată.

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06 aprilie 2021.