Scope of restitution request limited to explicitly identified topographic plot; post-deadline clarification invalid as expansion of claim

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 20 aprilie 2015, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat:

(i) în principal:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3110 din 27.01.2015, emisă de pârâtă;

- să se constate calitatea reclamantei A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localităţii Satu Mare, nr. top x, fostă proprietate comunitară evreiască preluata abuziv de către Statul Roman;

- să se dispună acordarea de despăgubiri către reclamanta pentru întreg terenul situat în Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localităţii Satu Mare, nr. top x;

(ii) în subsidiar:

- anularea în parte a Deciziei nr. 3110 din 27.01.2015, emisă de pârâtă;

- să se constate calitatea reclamantei A. de persoana îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în cartea funciara nr. x a localităţii Satu Mare, nr. top x, fostă proprietate comunitară evreiască preluata abuziv de către Statul Roman;

- obligarea pârâtei sa emită dispoziţie privind acordarea de despăgubiri pentru întreg imobilul descris anterior,

urmând a fi menţinute dispoziţiile din Decizie referitoare la constatarea calităţii reclamantei A. de persoana îndreptăţita sa beneficieze de masuri reparatorii pentru imobilul teren în suprafaţa de 191 mp situat în Municipiul Satu Mare, str. x, înscris în CF x nr. top x.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 136 din 28 septembrie 2015, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de netimbrare a acţiunii, invocată din oficiu şi a anulat acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca netimbrată.

1.3. Prin decizia nr. 4112 din 15 decembrie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 136 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

1.4. Cauza a fost înregistrată, în rejudecare, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 7 martie 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 69 din 23 aprilie 2018, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România;

(ii) a anulat în parte Decizia nr. 3110/27.01.2015 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România;

(iii) a constatat calitatea reclamantei A. de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000 pentru întreg imobilul din Mun. Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a loc. Satu Mare, nr. top x, fosta proprietate comunitară evreiască, preluată abuziv de către Statul Român;

(iv) a dispus acordarea de despăgubiri către reclamanta A., pentru întreg terenul situat în Mun. Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a loc. Satu Mare, nr. top x.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 69 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România ("Comisia Specială"), întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, pârâta susţine că instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 1 din Normele de aplicare ale acestui articol, ignorând termenele de decădere instituite de legiuitor cu privire la depunerea cererilor de retrocedare pentru imobilele care au constituit proprietatea cultelor religioase din România. Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, primul termen pentru depunerea cererilor de retrocedare a început să curgă de la data de 31.07.2002 şi a expirat la data de 02.03.2003, iar al doilea termen legal a fost stabilit de prevederile art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005 şi a început să curgă la data de 25 iulie 2005, expirând la data de 25.01.2006.

Arată recurenta-pârâtă că reclamanta A. a depus cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003, solicitând în mod expres restituirea imobilului, casă şi curte, înscris în CF nr. x a localităţii Satu Mare, nr. topo x, situat în municipiul Satu Mare, judeţul Satu Mare. Ulterior, prin adresa nr. x/07.04.2011, reclamanta a precizat că obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă atât nr. topo x, cât şi nr. topo x din cartea funciară nr. x a localităţii Satu Mare.

Recurenta-pârâtă consideră că cererea de retrocedare priveşte doar restituirea imobilului, fostă casă nr. 29 şi curte, identificat cu nr. topo x, iar nu şi imobilul teren, loc de casă, cu nr. topo x. Identificarea imobilului s-a realizat prin indicarea cărţii funciare şi a numărului topografic, precum şi a destinaţiei avute, neputând fi considerată menţionarea nr. topo x ca fiind o eroare, câtă vreme reclamanta a avut cunoştinţă de cartea funciară nr. x, pe care a depus-o in extenso o dată cu cererea de retrocedare. Prin urmare, adresa prin care A. a precizat în anul 2011 obiectul cererii de retrocedare reprezintă o extindere a acestei cereri.

Mai arată recurenta-pârâtă că s-a pronunţat asupra cererii de retrocedare în limitele învestirii sale de către reclamantă, neavând obligaţia de a interpreta obiectul cererii de retrocedare prin prisma intenţiei urmărite de solicitantă. Prin cererea de retrocedare, reclamanta a limitat obţinerea beneficiului legii doar în ceea ce priveşte restituirea imobilului cu nr. topo x, iar cererea putea fi modificată sau completată doar în termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii, termen care era împlinit la data depunerii precizărilor de către reclamantă.

Aşadar, recurenta-pârâtă susţine că, prin decizia atacată, cererea de retrocedare a fost soluţionată în limitele obiectului acesteia, astfel cum a fost indicat de către reclamantă, iar faptul că înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea cererii de retrocedare pot face dovada deţinerii proprietăţii şi asupra unor imobile cu alte numere topografice, nesolicitate spre restituire, nu învesteşte Comisia Specială cu privire la alte imobile decât cel indicat în cerere.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata a susţinut, în esenţă, că menţionarea în cererea de retrocedare a nr. topo x este rezultatul unei simple erori materiale, cererea de retrocedare privind întreg imobilul întabulat în CF x, având nr. topo x.

În acest sens, a indicat intimata că a depus, împreună cu cererea de retrocedare, toate înscrisurile aferente întregului imobil înscris în CF x, indicând şi adresa la care se află acesta, respectiv str. x, mun. Satu Mare, jud. Satu Mare, în condiţiile în care imobilul identificat cu nr. topo x se află situat în str. x. Totodată, prin precizarea depusă sub nr. x/07.04.2011 a adus la cunoştinţa Comisiei Speciale că obiectul cererii de retrocedare priveşte întreg imobilul înscris în CF x, având nr. topo x, atât 913/1, cât şi 913/2.

A mai susţinut intimata că însăşi Comisia Specială s-a considerat învestită cu soluţionarea cererii de retrocedare a întregului imobil, astfel cum rezultă din adresa nr. x/26.06.2014.

Pentru aceste argumente, intimata-reclamantă a considerat a fi legală soluţia primei instanţe de anulare a deciziei atacate, solicitând menţinerea sentinţei recurate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România este fondat, pentru următoarele considerente:

Chestiunea litigioasă dedusă judecăţii în prezenta cauză priveşte obiectul cererii de retrocedare nr. x/04.02.2003, formulată de reclamanta A. în temeiul O.U.G. nr. 94/2000, aceasta susţinând că a solicitat restituirea întregului imobil înscris în CF x, având nr. topo x, respectiv atât a nr. topo x, cât şi a nr. topo x, iar pârâta Comisia Specială susţinând că cererea de retrocedare se limitează la restituirea imobilului identificat cu nr. topo x, motiv pentru care, prin Decizia nr. 3110/27.01.2015, a soluţionat cererea doar prin raportare la acest imobil.

În fond, prima instanţă a validat argumentele prezentate de reclamantă în sprijinul formulării cererii de retrocedare cu privire la întreg imobilul întabulat în CF x, soluţie pe care Înalta Curte o apreciază a fi nelegală. În esenţă, prima instanţă a reţinut că menţionarea nr. topo x (în loc de nr. 913) al imobilului în cererea de retrocedare reprezintă o eroare materială, confirmată de conţinutul şi înscrisurile anexate cererii, opinie la care Înalta Curte nu se raliază.

Astfel, prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003, reclamanta A. a solicitat:

"restituirea imobilului situat în localitatea Satu Mare, judeţul Satu Mare compus din casă şi curte. Destinaţia iniţială a clădirii a fost de locuinţă, actualmente locuinţă utilizată de EGCL Satu Mare. Imobilul se identificate în CF nr. x, prin top x şi a fost naţionalizat de Statul Român cu încheierea nr. 941/1956 cf." Prin adresa nr. x/07.04.2011, reclamanta a precizat că:

"obiectul cererii de retrocedare îl reprezintă imobilul identificat prin CF x, top x - atât 913/1, cât şi 913/2"

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborat cu pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, cererea de retrocedare se depune distinct pentru fiecare imobil solicitat, însoţită de actele menţionate în textele de lege, doveditoare ale dreptului de proprietate asupra imobilului. Aşadar, în cauză fiind în discuţie imobile cu numere topo şi compunere distincte, chiar dacă înscrise în aceeaşi carte funciară iniţială, reclamanta ar fi trebuit să formuleze cerere de retrocedare pentru fiecare din acestea, respectiv pentru nr. topo x şi nr. topo x.

Faţă de aceste prevederi legale şi observând că reclamanta a indicat în mod expres, în cuprinsul cererii de retrocedare, atât numărul topografic al imobilului, cât şi compunerea şi destinaţia acestuia, făcând o identificare clară a obiectului cererii, Înalta Curte consideră a fi întemeiat argumentul recurentei-pârâte referitor la formularea cererii de retrocedare strict cu privire la imobilul cu nr. topo x.

Reclamanta a susţinut că menţionarea nr. topo x reprezintă doar o eroare materială, confirmată de faptul indicării în cererea de retrocedare a adresei situării imobilului, respectiv str. x, care corespunde imobilului cu nr. topo x, iar nu imobilului cu nr. topo x, situat în str. x. Acestui argument i se opune descrierea detaliată, de către reclamantă, a imobilului solicitat spre retrocedare, cu nr. topo x, care, potrivit cererii de retrocedare şi extrasului de carte funciară anexat, emis la 14.03.1995, se compune din casă cu destinaţia de locuinţă şi curte în suprafaţă de 191 mp. Pe de altă parte, potrivit extrasului din cartea funciară x extenso, imobilul cu nr. topo x reprezintă un teren în suprafaţă de 144 mp, cu destinaţia de loc de casă. Aşadar, cererea de retrocedare nu se referă la întreg imobilul înscris în CF x, neincluzând terenul-loc de casă cu nr. topo x, ipoteza unei erori materiale la depunerea cererii fiind înlăturată de conţinutul clar descriptiv al imobilului ce face obiectul restituirii.

Referitor la înscrisurile anexate cererii de retrocedare, care, a apreciat instanţa de fond, dovedesc că cererea privea întreg imobilul înscris în CF x, Înalta Curte constată că valoarea lor probatorie nu poate fi apreciată în afara conţinutului evident al cererii de retrocedare, mai ales în contextul în care parte din aceste înscrisuri sunt comune imobilelor identificate cu nr. topo x şi y (imobilul cu nr. topo x fiind dezmembrat în două parcele distincte prin încheierea nr. 609/1959 a Tribunalului Popular al Oraşului Satu Mare, secţia cărţilor funciare, după preluarea de către Statul Român).

Prin urmare, menţiunile din înscrisuri, referitoare la imobilul cu nr. topo x, nu confirmă voinţa reclamantei de a solicita şi restituirea acestui imobil, cu atât mai mult cu cât, anexat cererii de retrocedare, reclamanta a depus un extras de carte funciară eliberat la data de 14.03.1995 doar cu privire la imobilul cu nr. topo x. Într-adevăr, reclamanta a depus şi CF extenso 5781 a localităţii Satu Mare privind ambele imobile, dar această împrejurare se explică prin apartenenţa lor la un singur imobil până la nivelul anului 1959, cum s-a arătat anterior.

Cât priveşte precizarea formulată de reclamantă prin adresa nr. x/07.04.2011, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul acesteia, nu s-a făcut menţiunea existenţei unei erori materiale la depunerea cererii de retrocedare, ci reclamanta s-a rezumat la a menţiona că cererea priveşte "imobilul identificat prin CF x, top x - atât 913/1, cât şi 913/2". Or, în raport de considerentele anterior expuse, Înalta Curte consideră că acest înscris nu are valoarea juridică a unei simple precizări, menite să îndrepte o eroare materială din cuprinsul cererii de retrocedare, ci reprezintă o completare a obiectului cererii de retrocedare, formulată după expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea solicitărilor de restituire a imobilelor, termen care s-a împlinit la data de 25.01.2006, cum în mod corect a arătat recurenta-pârâtă, în raport de prevederile art. II al Titlului II din Legea nr. 247/2005.

Referitor la argumentul reclamantei că însăşi Comisia Specială s-a considerat învestită cu soluţionarea cererii de retrocedare a întregului imobil, conform menţiunilor din adresa nr. x/26.06.2014, Înalta Curte îl apreciază a fi greşit valorificat de instanţa de fond. Această adresă nu reprezintă decât o operaţiune administrativă prealabilă emiterii deciziei de soluţionare a cererii de retrocedare, care nu reprezintă şi nu angajează în vreun fel voinţa autorităţii pârâte în exercitarea atribuţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000. Corespondenţa purtată între părţi, prin care autoritatea pârâtă solicită completarea dosarului administrativ, nu este utilă în stabilirea obiectului cererii de retrocedare, contrar menţiunilor reclamantei din această cerere.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că intenţia clar exprimată a reclamantei A., la data depunerii cererii de retrocedare, a fost aceea de a solicita restituirea doar a imobilului identificat cu nr. topo x, compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 191 mp, iar pârâta Comisia Specială a soluţionat cererea de retrocedare în limitele învestirii sale, propunând acordarea de despăgubiri pentru terenul de 191 mp, imposibil de restituit şi respingând cererea de acordare de măsuri compensatorii pentru construcţia demolată. Pe cale de consecinţă, nu se confirmă motivul de nelegalitate invocat de reclamantă prin cererea de chemare în judecată, referitor la nesoluţionarea prin Decizia nr. 3110/27.01.2015 a cererii de retrocedare a imobilului cu nr. topo x, actul atacat fiind emis cu respectarea O.U.G. nr. 94/2000.

În concluzie, pentru motivele arătate, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 69 din 23 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.