Res judicata bar on repeat claim for annulment of military reserve order

Şedinţa publică din data de 6 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat anularea ordinului MAN nr. 133/4.10.1985, ca fiind nul absolut şi să fie obligat pârâtul să-l repună în drepturile militare şi civile, cu recunoaşterea integrală a vechimii pe perioada 4.10.1985 până la reactivarea.

A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la plata de daune morale şi materiale în cuantum de 9.000.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1186 din 14 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul A., criticând hotărârea atacată pentru motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că respingerea cererii pe motiv că ar fi autoritate de lucru judecat este neîntemeiată, pentru că actul care nu a fost depus la dosarul nr. x/2009 este Ordinul de zi pe unitate (O.Z.U.) emis de Ministerul Apărării Naţionale la data de 4 octombrie 1985, dată la care a fost semnat Ordinul de trecere în rezervă nr. 133/4 octombrie 1985, iar adresa din 7 aprilie 2017, emisă de Unitatea Militară Piteşti nu a fost supusă analizei în nici un dosar care s-a aflat sau se află pe rolul instanţelor de judecată. Prin această adresă, i s-a comunicat faptul că, în registrul pentru înscrierea ordinelor de zi pe unitate, pe anul 1985, nu au fost identificate consemnări cu privire la Ordinul nr. 133 din 4 octombrie 1985 privind trecerea sa în rezervă.

Mai susţine recurentul că pârâtul i-a comunicat la 7 aprilie 2017 adresa nr. x şi că prezenta sentinţă recurată a fost dată sub imperiul noului C. proc. civ., în timp ce sentinţa civilă nr. 271 dată în dosarul nr. x/2009 a fost sub imperiul vechiul C. proc. civ., nefiind vorba despre autoritate de lucru judecat, cu atât mai mult cu cât în prezentul dosar cererea este formulată în alt temei legal şi în niciun dosar nu a fost soluţionat litigiul pe fond.

Admiterea excepţiei tardivităţii în dosarul nr. x/2009 s-a făcut fără să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 129 alin. (5) vechiul C. proc. civ., similar art. 22 pct. 5 C. proc. civ. actual, ceea ce duce la casarea cu rejudecare, sens în care face trimitere şi la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 3125/2014 a secţiei a II-a civilă, Decizia nr. 1236/2010 a secţiei I civilă) potrivit căreia nu există putere de lucru judecat dacă în primul proces nu s-a judecat fondul litigiului.

4. Apărările intimatului

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul - fost cadru militar, trecut în rezervă în anul 1985 - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale M.C.133 din 4 octombrie 1985 (de trecere a sa în rezervă) şi repunerea sa în drepturile civile şi militare.

Prin sentinţa civilă nr. 271/19.05.2010 a Curţii de Apel Timişoara pronunţată în dosarul nr. x/2009 s-a soluţionat cererea reclamantului prin care acesta a solicitat anularea Ordinului de trecere în rezervă nr. 133/4.10.1985 cu obligarea pârâtului la reintegrarea sa. Prin această sentinţă Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii, iar acţiunea a fost respinsă ca tardiv formulată. Hotărârea a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1397/9.03.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 430: (1) "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie.

(5) Hotărârea atacată cu contestaţia în anulare sau revizuire îşi păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre".

Conform art. 431 din noul C. proc. civ.: (1) "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

(2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Deci, potrivit acestui articol, autoritatea de lucru judecat prezintă două aspecte, un aspect pozitiv şi unul negativ.

Aspectul negativ, consacrat de alin. (1), este incident dacă, într-un al doilea proces, între aceleaşi părţi, se încearcă valorificarea aceleiaşi pretenţii, invocându-se acelaşi temei juridic, extinzând astfel autoritatea de lucru judecat a hotărârii iniţiale asupra sorţii unui viitor litigiu, în sensul de a institui o interdicţie a unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi chestiune litigioasă, între aceleaşi părţi.

Aspectul pozitiv reiese din alin. (2) al art. 431 C. proc. civ., de acesta beneficiind oricare dintre părţile litigante, în sensul că fiecare dintre ele are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Deci, aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat sau prezumţia legală de lucru judecat este incident atunci când, potrivit hotărârii judecătoreşti definitive anterioare, există o identitate de chestiune litigioasă între aceleaşi părţi, fapt care obligă instanţa sesizată cu un al doilea litigiu să ţină seama de ceea ce s-a decis deja în prima hotărâre şi să-şi sprijine propriul raţionament pe dezlegările jurisdicţionale anterioare, în măsura în care acestea au legătură şi influenţează chestiunea litigioasă dedusă judecăţii ulterior.

Puterea, prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Constată Înalta Curte că prin hotărâre irevocabilă (Sentinţa civilă nr. 271 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Timişoara) s-a reţinut tardivitatea acţiunii în anularea Ordinului nr. M.C. 133 din 04 octombrie 1985, iar o astfel de cerere a fost formulată şi în prezenta cauză.

Autoritatea de lucru judecat operează şi în cazul în care noua cerere de chemare în judecată îl pune pe judecător în situaţia de a repeta sau de a contrazice în tot sau în parte raportul juridic care a fost recunoscut sau tăgăduit prin hotărârea judecătorească anterioară.

Dat fiind faptul că cererea privind anularea Ordinului Ministerului Apărării Naţionale nr. M.C. 133 din 4 octombrie 1985 a făcut obiectul unei alte acţiuni în instanţă, instanţa de fond în mod corect a făcut aplicarea prevederilor art. 431 C. proc. civ., ce reglementează prezumţia legală de lucru judecat, respectiv manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat.

Astfel, Înalta Curte apreciază că judecătorul fondului s-a conformat prevederilor art. 22 alin. (1) din noul C. proc. civ., atât timp cât a soluţionat litigiul conform regulilor de drept aplicabile.

Faţă de aceste considerente, se constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1186 din 14 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 aprilie 2021.