COVID-19 law challenge fails for lack of standing; constitutional referral refused as irrelevant

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 octombrie 2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Secretariatul General al Guvernului, Prefectura Municipiului Bucureşti, Prefectul Municipiului Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat suspendarea Hotărârii nr. 19 din data de 06 octombrie 2020, emisă de către Preşedintele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi obligarea tuturor pârâţilor la plata de despăgubiri pentru discriminare şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării sau anularea situaţiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun şi sancţionarea pentru discriminare a pârâţilor, precum şi obligarea la daune morale aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei, în cuantum de 5.000 RON în solidar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, a respins acţiunea formulată de reclamanţii B. şi A., în contradictoriu cu Guvernul României, Prefectura Municipiului Bucureşti, Prefectul Municipiului Bucureşti şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate invocate de reclamanţi.

3. Cererile de recurs declarate în cauză

3.1. Împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs principal reclamanţii B. şi A..

Reclamanţii B. şi A. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020 şi a Legii nr. 136/2020, în raport de prevederile art. 1, art. 4, art. 9-11, art. 15-16, art. 20-27, art. 30-34, art. 36, art. 39-41, art. 43-44, art. 47-49, art. 50-52, art. 61, art. 73, art. 75-76, art. 108, art. 115-116, art. 118, art. 124, art. 126, art. 129, art. 135, art. 141, art. 154-155 din Constituţia României, precum şi a O.G. nr. 21/2004, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (3)-(5), art. 4, art. 9-11, art. 15-16, art. 20-23, art. 25, art. 30, art. 47, art. 51-52, art. 73, art. 75-76, art. 108, art. 115-116, art. 118, art. 124, art. 126, art. 129, art. 135, art. 141, art. 154 -155.

În dezvoltarea recursului, recurenţii-reclamanţi au invocat, în esenţă, greşita aplicare a normelor de drept material, apreciind că erau întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

Recurenţii consideră că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a fost pronunţată cu exces de putere, cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti şi cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, respectiv cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ale art. 1 alin. (4) - (5) şi ale art. 21 din Constituţia României, ale art. 10 din Legea nr. 304/2004, ale art. 4 din Legea nr. 303/2004, precum şi ale art. 6 - art. 7 şi art. 22 din C. proc. civ.

3.2. Pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a declarat recurs incident împotriva sentinţei civile nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, criticând soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Municipiului Bucureşti, precizând că această pârâtă nu are capacitate procesuală de folosinţă.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 februarie 2021, intimatul-pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului principal, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2021, intimata-pârâtă Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului principal.

Intimata-pârâtă a învederat că o eventuală decizie pronunţată cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de reclamanţi nu ar avea nicio influenţă asupra modului de soluţionare a cauzei, motiv pentru care cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este inadmisibilă.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 22 februarie 2021, intimatul-pârât Prefectul Municipiului Bucureşti a solicitat respingerea recursului principal, apreciind că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii B. şi A. şi de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, criticile acestora, subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., republicat, sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., invocat de către recurenţii-reclamanţi, este incident atunci când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, prin aceasta înţelegându-se incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa săvârşind acte care intră în atribuţiile unor alte organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere atunci când: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În speţă, instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, neputându-se reţine că a săvârşit un act care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În plus, invocarea în termeni generali a acestui motiv de casare, fără indicarea concretă a împrejurărilor care conturează incidenţa lui în cauză, nu este suficientă pentru ca instanţa de control judiciar să procedeze, din oficiu, la identificarea elementelor care se circumscriu motivului de nelegalitate menţionat, astfel că nu constituie în sine o motivare a recursului.

Ceea ce critică recurenţii în fapt este încălcarea şi aplicarea greşită a legii, însă aceste aspecte se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, reţinând că actele normative a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu au legătură cu soluţionarea cauzei, astfel cum în mod corect s-a reţinut prin sentinţa recurată.

Înalta Curte constată că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată, astfel cum a fost motivată de recurenţii-reclamanţi, nu este admisibilă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au invocat neconstituţionalitatea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020, a Legii nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, precum şi a O.G. nr. 21/2004 privind sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă, acte normative care reglementează măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

(i) excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

(ii) excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

(iii) norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că, deşi excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020, a O.U.G. nr. 192/2020 pentru completarea Legii nr. 55/2020, a Legii nr. 136/2020, precum şi a O.G. nr. 21/2004 a fost invocată la cererea reclamanţilor în faţa Curţii de Apel Bucureşti, iar, anterior, nu s-a pronunţat o decizie a Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii prevederilor legale criticate de petenţi ca fiind neconforme cu legea fundamentală, în cauză nu este îndeplinită cerinţa ca dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Înalta Curte constată că "legătura cu soluţionarea cauzei" priveşte incidenţa dispoziţiei legale a cărei neconstituţionalitate se cere a fi constatată în privinţa soluţiei ce se va pronunţa în procesul pendinte, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti.

Altfel spus, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune pe de o parte, existenţa unei legături directe între norma contestată şi soluţia ce urmează a se pronunţa în cauză, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia Curţii în proces, aceasta trebuind să aibă efecte asupra conţinutului hotărârii judecătorului.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de fond care, fiind învestită de către reclamanţi cu o cerere de suspendare a Hotărârii nr. 19/06.10.2020, emisă de Preşedintele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, formulată împotriva Guvernului României, Prefecturii Municipiului Bucureşti, Prefectului Municipiului Bucureşti şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a pronunţat o hotărâre de respingere a acţiunii, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Textele de lege apreciate a fi neconstituţionale reglementează măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României, conţinutul lor fiind irelevant pentru temeiul de drept în baza căruia instanţa de fond a dispus respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

De altfel, recurenţii-reclamanţi nu au evidenţiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituţionalităţii acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluţia instanţei de fond. O eventuală decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată cu privire la excepţiile de neconstituţionalitate invocate de reclamanţi, nu ar avea aptitudinea de a influenţa modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive în cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, constatând că, în cauză, nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul principal declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Referitor la recursul incident declarat de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Înalta Curte reţine că critica invocată în cuprinsul acestuia, referitoare la soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Prefecturii Municipiului Bucureşti, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, excede cadrului procesual al recursului de faţă, care vizează doar soluţia instanţei de fond privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de recurenţii-reclamanţi, motiv pentru care urmează să fie respins.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursul principal declarat de reclamanţi împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, precum şi recursul incident declarat de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1340 din 15 decembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a (nouă) contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.