Inadmissibility of direct judicial restitution claim due to mandatory prior administrative procedure under Urgent Ordinance 94/2000 for religious property claims

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secţia civilă, la data de 04 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, Statul Român prin Ministerul Educaţiei Naţionale şi Statul Român în administrarea operativă a Consiliului Local al Municipiului Blaj, a solicitat:

- constatarea existenţei şi întinderea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la imobilul situat în jud. Alba, înscris iniţial sub A+12 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 27.178 mp şi 2 corpuri de clădire şi anexe edificate pe acesta la data preluării, dar neevidenţiate în cartea funciară;

- în principal, restituirea în natură în favoarea reclamantei a imobilului situat în jud. Alba, înscris iniţial sub A+12 în CF nr. x Blaj sub nr. topo. x, compus din teren intravilan în suprafaţă de 27.178 mp şi 2 corpuri de clădire şi anexe edificate pe acesta la data preluării, dar neevidenţiate în cartea funciară, compuse din:

a. 1 clădire cu etaj compusă din 15 camere, 2 antree, closet şi 1 magazie de lemne, edificată din cărămidă acoperită cu ţiglă şi având destinaţia de liceu la data preluării, cu suprafaţa clădită de 851,85 mp.;

b. 1 clădire cu etaj compusă din 18 camere, 9 antree, 1 closet, 1 magazie de lemne şi locuinţă pentru servitori din 3 camere, edificată din cărămidă, acoperită cu ţiglă, folosită ca edificiu de şcoală pentru liceul comercial la data preluării, cu suprafaţa clădită de 459,18 mp imobile transcrise în CF nr. x Blaj oraş sub top. x, - teren în suprafaţă de 5.000 mp, sub top. x - teren în suprafaţă de 21.728 mp compus din curte şi 2 corpuri de clădire, anexe gospodăreşti (reconvertit în CF nr. x Blaj cu nr. top. x,) şi sub top. x, în suprafaţă de 450 mp compus din clădire şi teren intravilan (reconvertit în CF nr. x cu nr. top. x,);

- în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii pentru acele imobile sau părţi din imobilele terenuri sau construcţii care nu se pot restitui în natură.

În data de 06 decembrie 2017, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare şi extindere de acţiune, prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a Comisiei Naţionale Pentru Compensarea Imobilelor din Subordinea Cancelariei Primului Ministru, a Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor, a Municipiului Blaj, prin primar şi a Statului Român prin Ministerul Finanţelor. Totodată, reclamanta a completat capătul doi de cerere subsidiar, solicitând ca, în măsura în care nu se poate dispune restituirea în natură a imobilului sau a unor suprafeţe dintre cele ce fac obiectul cauzei, să se stabilească măsuri reparatorii în echivalent pentru porţiunea restituită din imobilele respective şi să stabilească întinderea dreptului reclamantei în cuantumul prevăzut de articolul 16, articolul 21 alin. (6) şi 10 din Legea nr. 165/2013. De asemenea, a solicitat să fie obligată CNCI să emită, de îndată, decizia de compensare prin puncte pentru suprafeţele din imobilele ce nu se pot restitui în natură.

Prin sentinţa civilă nr. 1827 din 06 decembrie 2017, Tribunalul Alba, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 02 februarie 2018, sub acelaşi număr.

La data de 25 iunie 2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare de acţiune, prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei şi apoi, constatând preluarea abuzivă a bunului solicitat, obligarea autorităţii publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 189 din 03 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia tardivităţii modificării de acţiune din data de 25 iunie 2018, invocată prin întâmpinare şi a respins ca tardiv formulate petitele privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei şi obligarea autorităţii publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000;

- a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâţii: Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor din subordinea Cancelariei Primului Ministru, Autoritatea Naţională pentru restituirea proprietăţilor, Municipiul Blaj, prin primar şi Ministerul Educaţiei Naţionale, luând act că pârâţii nu au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 189 din 03 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Referitor la soluţia de respingere ca tardiv formulate a petitelor privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei şi obligarea autorităţii publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, recurenta-reclamantă a învederat că a invocat aspectul care viza refuzul nejustificat chiar prin motivarea acţiunii introductive de instanţă, iar precizarea de acţiune depusă la dosarul instanţei de fond la data de 25 iunie 2018 a avut rolul doar de a clarifica obiectul cererii, raportat la aspectele de fapt şi de drept invocate prin acţiunea introductivă.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere ca inadmisibilă a acţiunii, recurenta-reclamantă a arătat că această soluţie a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, instanţa de fond având posibilitatea să dispună efectiv restituirea proprietăţii sau acordarea de despăgubiri, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 125 din Constituţia României, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi Decizia nr. XX din 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

Totodată, a apreciat că stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei împotriva deciziei Comisiei Speciale de Retrocedare în favoarea instanţei de contencios administrativ nu conduce automat la concluzia că legea specială, respectiv O.U.G. nr. 94/2000, s-ar completa cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ, pentru a putea fi reţinut ca temeinic şi legal raţionamentul instanţei de fond.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 decembrie 2018, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 07 decembrie 2018, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 204 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ., precum şi ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 decembrie 2018, intimatul-pârât Municipiul Blaj, prin primar, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa recurată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 aprilie 2019, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi ale art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, coroborate cu prevederile Legii nr. 554/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Criticile referitoare la soluţia de respingere ca tardiv formulate a petitelor privind constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei şi obligarea autorităţii publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introdusă iniţial pe rolul Tribunalului Alba, recurenta-reclamanta a învestit instanţa de judecată cu soluţionarea unei cereri de restituire a unui imobil naţionalizat, iar la primul termen de judecată - din data de 06 decembrie 2017 - s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia prin sentinţa civilă nr. 1827/2017.

Ulterior înregistrării dosarului pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la termenele de judecată din data de 14 martie 2018, 25 aprilie 2018 şi data de 30 mai 2018, cauza a fost amânată pentru administrarea de probe, iar la data de 25 iunie 2018, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj a formulat precizare de acţiune, prin care a solicitat constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare de a soluţiona cererea de restituire a imobilului ce face obiectul cauzei şi apoi, constatând preluarea abuzivă a bunului solicitat, obligarea autorităţii publice Comisia Specială de Retrocedare la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Această cerere nouă a fost comunicată pârâţilor, care au invocat excepţia tardivităţii modificării de acţiune, arătând că reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată efectuată cu nerespectarea termenului stabilit de dispoziţiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ.

Conform prevederilor art. 204 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să îşi modifice cererea şi să propună noi dovezi, sub sancţiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinii şi comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancţiunea decăderii, va fi depusă cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei.

(3) Modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante potrivit cărora cererea formulată la data de 25 iunie 2018 are un caracter precizator, instanţa de control judiciar constată că aceasta este o veritabilă cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, fiind adăugate noi capete de cerere celor deja formulate prin cererea introductivă, respectiv constatarea refuzului nejustificat al Comisiei Speciale de Retrocedare şi obligarea acesteia la emiterea deciziei prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, în susţinerea cărora au fost invocate pentru prima oară în cauză ca temei de drept dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. i) şi h), precum şi ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În consecinţă, având în vedere că cererea modificatoare din data de 25 iunie 2018 a fost formulată ulterior primului termen la care reclamanta a fost legal citată, aspect necontestat în cauză, iar pârâţii s-au opus în mod expres modificării de acţiune, în mod corect a constatat instanţa de fond că reclamanta a fost decăzută din dreptul de a-şi modifica cererea şi a admis excepţia tardivităţii modificării de acţiune, efectuată de către reclamantă la data de 25 iunie 2018.

Nefondate sunt şi criticile privind soluţia instanţei de fond de respingere ca inadmisibilă a acţiunii.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de fond cu o cerere având ca obiect constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate cu privire la imobilele în litigiu şi restituirea lor în natură ori, în subsidiar, acordarea de despăgubiri în condiţiile legii pentru acele imobile sau părţi din imobilele terenuri sau construcţii care nu se pot restitui în natură, cererea fiind întemeiată în drept dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, ale Legii nr. 165/2013, ale art. 5 alin. (2) şi ale art. 8 din Legea nr. 489/2006 a cultelor, ale Decretului-Lege nr. 9/1989 şi ale Decretului-Lege nr. 126/1990, ale Codului canonic al bisericilor orientale (art. 930), precum şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

În mod just s-a reţinut prin considerentele hotărârii recurate că imobilele în litigiu fac obiectul de reglementare al O.U.G nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, act normativ care reglementează o procedură specială pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv de stat sau de către alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, indiferent dacă au fost preluate cu titlu sau fără titlu.

Conform art. 1 alin. (9) din O.U.G nr. 94/2000, "(9) În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie".

Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G nr. 94/2000, pentru toate imobilele care intră în sfera de reglementare a acestui act normativ, persoanele îndreptăţite pot obţine măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai în condiţiile acestui act normativ, care reglementează nu numai procedurile administrative de restituire, dar şi modalităţile de a ataca în justiţie măsurile dispuse în cadrul acestor proceduri.

Potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G nr. 94/2000, "(1) În scopul verificării îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 1 se va constitui, prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Comisia specială de retrocedare (…)".

Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G nr. 94/2000:

"(6) Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială. În situaţia în care imobilul este înscris în Lista monumentelor istorice, în decizia de retrocedare se va menţiona că proprietarul are drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.

(7) Deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora. Hotărârea pronunţată de instanţa de contencios administrativ este supusă căilor de atac potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004".

Astfel, conform prevederilor legale menţionate, O.U.G nr. 94/2000 reglementează atât o procedură administrativă specială de retrocedare, cât şi procedura judiciară de urmat.

Soluţiile pe care instanţa de contencios administrativ le poate pronunţa sunt cele prevăzute de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă".

În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are doar compentenţa de a analiza legalitatea deciziei Comisiei speciale de retrocedare sau, în cazul nerespectării dreptului părţilor la un proces echitabil, de a obliga Comisia specială de retrocedare la finalizarea într-un termen rezonabil a procedurii administrative prevăzute de lege.

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu încalcă dreptul de acces liber la justiţie, deoarece dreptul de acces la justiţie nu exclude respectarea anumitor proceduri si condiţii prescrise de lege, în conformitate cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

De asemenea, caracterul obligatoriu al acestei proceduri prealabile reafirmă dreptul de acces liber la instanţă şi poziţionează acest moment procesual în succesiunea obligatorie a actelor procedurale pe care trebuie să le parcurgă cel vătămat în drepturile sale printr-un act administrativ.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, nu conferă dreptul instanţei să dispună restituirea proprietăţii sau acordarea de despăgubiri fără parcurgerea prealabilă a procedurii administrative prevăzute de dispoziţiile legii speciale anterior menţionate.

Într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat se redobândeşte pe baza deciziei Comisiei speciale de retrocedare, a unităţii deţinătoare prevăzute la art. 2 sau a hotărârii judecătoreşti rămase definitive, după caz", dar aceste dispoziţii au în vedere situaţia prevăzută la art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, cea în care decizia negativă a Comisiei speciale de retrocedare era atacată cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ, iar în urma admiterii contestaţiei şi anulării deciziei Comisiei de respingere a cererii reclamantei, instanţa dispunea restituirea în natură a imobilului.

Dispoziţiile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 nu pot fi interpretate în sensul că legiuitorul a reglementat o procedură alternativă, iar dreptul de proprietate se dobândeşte fie prin decizia Comisiei speciale de retrocedare, fie prin hotărâre judecătorească, la alegerea reclamantului. Aceste prevederi trebuie coroborate şi cu dispoziţiile art. 3 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultând fără echivoc că mai întâi trebuie să existe o decizie emisă de către Comisia specială de retrocedare, act administrativ care poate fi atacat în baza Legii nr. 554/2004, iar ulterior să existe o hotărâre judecătorească pronunţată de instanţa de contencios administrativ sesizată cu o contestaţie împotriva deciziei Comisiei speciale de retrocedare, întemeiată pe art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Nu în ultimul rând, în acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că nu sunt incidente în speţă statuările cuprinse în Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, întrucât prin această Decizie s-a dat o dezlegare în vederea aplicării unitare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, iar litigiul de faţă priveşte aplicarea unor dispoziţii legale cuprinse în alt act normativ, respectiv în O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, nu poate fi aplicat nici principiul ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, având în vedere că Decizia nr. XX din data de 19 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite a statuat cu privire la posibilitatea persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al autorităţii administrative or, în cauză, instanţa nu este învestită cu cenzurarea unui refuz nejustificat.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinţei civile nr. 189 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj împotriva sentinţei civile nr. 189 din 03 octombrie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.