Incompatibility of local councilor employment in municipal special staff under Law 161/2003

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 07 martie 2018, pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 624 din 08 iunie 2018, Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii introduse de reclamant în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanţe la data de 14 iunie 2018, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, având în vedere că în mod nelegal instanţa de fond a interpretat extensiv prevederile legale care instituie o interdicţie.

Printr-un alt set de critici recurentul-reclamant a arătat că din interpretarea prevederilor art. 77 alin. (1) - (3) din Legea nr. 393/2004 rezultă că au fost abrogate implicit dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, astfel că instanţa de fond a aplicat un text de lege care nu mai era în vigoare.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi prevederile art. 20 alin. (2) din Constituţia României, întrucât dispoziţiile legale care reglementează starea de incompatibilitate în ipoteza reţinută prin raportul de evaluare nu au un caracter previzibil şi accesibil.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 decembrie 2018, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a arătat că instanţa de fond a constatat în mod corect că Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018 a fost legal emis, întrucât reclamantul a încălcat dispoziţiile art. 80 şi ale art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

5. Alte aspecte procesuale relevante

Prin notele scrise depuse în şedinţă publică, recurenul-reclamant A. a invocat excepţia prescripţiei răspunderii pentru fapta reţinută prin raportul de evaluare, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 54/2019, prin raportare la momentul la care au avut loc faptele care au determinat constatarea stării de incompatibilitate, respectiv 26 iunie 2012 - 25 ianuarie 2013, precum şi data întocmirii raportului de evaluare, respectiv 15 februarie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia prescripţiei pentru fapta reţinută prin raportul de evaluare, Înalta Curte constată că excepţia în discuţie a fost invocată de recurentul-reclamant direct în calea de atac a recursului şi nu a făcut obiectul analizei primei instanţe, motiv pentru care acest nou motiv de nelegalitate al raportului de evaluare nu va fi avut în vedere la soluţionarea prezentului recurs.

În ceea ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, fiind nefondate.

Prin Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018, întocmit de intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, s-a reţinut că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a exercitat simultan calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Corbeni, judeţul Argeş, şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă în aparatul de specialitate al Primarului Comunei Corbeni (lăcătuş mecanic în cadrul Serviciului de Alimentare cu Apă), contrar dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu dispoziţiile art. 132 şi 61 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.

Înalta Curte reţine că situaţia factuală descrisă în cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/15.02.2018 nu a fost contestată în cauză, chestiunea în discuţie fiind cea a interpretării sintagmei "aparat propriu de specialitate al consiliului local", prevăzută de dispoziţiile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, "1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: (...) c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv".

Conform art. 36 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 215/2001, consiliul local exercită "atribuţii privind organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului", iar, potrivit alin. (3) lit. b) al aceluiaşi articol, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. a), consiliul local "aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de interes local...".

Potrivit art. 132 din acelaşi act normativ:

"(. . . . . . . . . .) Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate al primarului (. . . . . . . . . . . . . . . . . . . .)"

Este evident că în virtutea prerogativelor conferite prin art. 36 din Legea nr. 215/2001, recurentul-reclamant, în calitate de consilier local, avea atribuţii referitoare la organizarea şi funcţionarea Serviciului public, putând aproba, la propunerea primarului, inclusiv statul de funcţii al serviciului menţionat în cadrul căruia era angajat în acelaşi timp cu contract individual de muncă, scopul reglementării fiind tocmai de a exclude efectele negative pe care le-ar putea genera o astfel de situaţie în planul transparenţei în exercitarea funcţiilor publice.

Conform prevederilor art. 77 din Legea nr. 215/2001:

"Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale".

Înalta Curte constată că interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. a), ale art. 36 alin. (3) lit. b) şi ale art. 77 din Legea nr. 215/2001, precum şi interpretarea teleologică (scopul urmărit de legiuitor) a dispoziţiilor art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, conduc la concluzia că serviciul public în cadrul căruia recurentul-reclamant are calitatea de salariat, face parte din categoria serviciilor din aparatul propriu al Consiliului Local al comunei Corbeni, unde acesta exercită o funcţie de autoritate publică, respectiv pe cea de consilier local.

Atâta vreme cât consiliul local hotărăşte asupra elementelor esenţiale de funcţionare a unui agent economic, se impune să se reţină dependenţa decizională, cu consecinţa apartenenţei la aparatul propriu, având în vedere şi faptul că, în calitate de consilier local, recurentul-reclamant are posibilitatea să participe la adoptarea de hotărâri cu privire la funcţia pe care o ocupă, bugetul de venituri şi cheltuieli al serviciului pe care îl conduce, statul de funcţii şi organigrama acestuia.

Critica privind abrogarea implicită a Legii nr. 161/2003, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 393/2004, este nefondată.

Înalta Curte reţine că în cazul abrogării tacite sau implicite, manifestarea de voinţă a legiuitorului în sensul încetării efectelor, rezultă doar din adoptarea unei norme contrare celei existente. Or, Legea nr. 393/2004 nu reglementează în alţi termeni incompatibilitatea reglementată de Legea nr. 161/2003.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, instanţa de control judiciar are în vedere că în ceea ce priveşte incompatibilitatea, cele două acte normative nu au caracter contradictoriu, iar Legea nr. 161/2003 continuă să se aplice ca normă specială privind incompatibilităţile chiar şi după intrarea în vigoare a Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, care menţionează expres la art. 9 incompatibilitatea drept cauză de încetare de drept a mandatului de consilier local înainte de expirarea duratei normale a mandatului.

Nu în ultimul rând, nu pot fi considerate ca având un caracter întemeiat criticile recurentului-reclamant în sensul că dispoziţiile legale care reglementează starea de incompatibilitate în ipoteza reţinută prin raportul de evaluare, nu au un caracter previzibil şi accesibil.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudenţa sa că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă şi de previzibilă, astfel încât să permită cetăţeanului să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea (Cauza Hertel contra Elveţiei).

Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că dispoziţiile criticate sunt suficient de clare, iar recurentul-reclamant avea toate informaţiile pentru a-şi adapta conduita noului statut public, care implică inclusiv obligaţia de a se conforma dispoziţiilor Legii nr. 161/2003 care reglementează unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În consecinţă, criticile aduse sentinţei recurate sunt neîntemeiate, fiind reţinută corect existenţa stării de incompatibilitate reglementată de prevederile art. 88 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 şi constatată prin Raportul de evaluare nr. x/15.02.2018.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 96/F-CONT din 19 septembrie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.