Incompatibility finding upheld against parliamentarian who served on hospital board

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 13 ianuarie 2016 pe rolul Cuţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/18.12.2015, întocmit de pârâtă în lucrarea nr. 3086/S/II/26.01.2015, cu cheltuieli de judecată.

Prin cererea de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Agenţia Naţională de Integritate, înregistrată la data de 20 februarie 2018, intervenienta B. a solicitat admiterea cererii sale de intervenţie în favoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, în conformitate cu prevederile art. 63 alin. (3) din C. proc. civ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă 3203 din 04 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtei, formulată de intervenienta accesorie B..

3. Cererea de recurs exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 04 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., fără să indice un temei în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2013, având în vedere că nu a exercitat efectiv funcţia de membru în consiliul de administraţie şi nici nu a fost remunerat pentru deţinerea acestei funcţii.

Printr-un alt set de critici, recurentul-reclamant susţine că menţiunea din raportul de evaluare contestat, potrivit căreia s-ar fi desemnat ca reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie "C." în calitate de membru în consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti este eronată, acesta fiind în fapt desemnat prin Decizia nr. 16239/16.07.2010, adoptată de Senatul Universităţii, având obligaţia de a o semna în calitatea sa de rector, funcţie deţinută la acel moment, conform Cartei Universitare.

Recurentul-reclamant a arătat că, la momentul întocmirii raportului de evaluare contestat, starea de incompatibilitate nu mai exista, având în vedere că la data de 31 ianuarie 2014 a demisionat din consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Referitor la cererea de intervenţie în interesul intimatei-pârâte, recurentul - reclamant a apreciat că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 61 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. pentru a se putea dispune admiterea acesteia în principiu.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 ianuarie 2019, intimata - intervenientă B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 11 ianuarie 2019, intimata - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2006.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine, în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant, că acestea se subsumează motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate a reclamantului a fost reţinută de Agenţia Naţională de Integritate având în vedere că în intervalul 16 iulie 2010 - 31 ianuarie 2014, perioadă în care a fost deputat în Parlamentul României, în mandatul 2008-2012, iar ulterior senator în Senatul României, în mandatul 2012 - 2016, a deţinut concomitent şi funcţia de membru în Consiliul de Administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

O primă critică a recurentului din perspectiva inexistenţei stării de incompatibilitate a constat în aceea că, în fapt, nu a exercitat efectiv funcţia de membru în consiliul de administraţie şi nici nu a fost remunerat pentru deţinerea acestei funcţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 82 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, "Calitatea de deputat şi senator este, de asemenea, incompatibilă cu: funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice".

Conform prevederilor art. 16 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 92/2006, "Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu: a) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare/reasigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice".

Înalta Curte aminteşte că incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, iar calitatea de membru al consiliului de administraţie la o instituţie publică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea incompatibilităţilor.

Totodată, în raport de conţinutul clar şi precis determinat al dispoziţiilor legale ce reglementează regimul juridic al incompatibilităţilor deputaţilor şi senatorilor, se constată că starea de incompatibilitate există în prezenţa îndeplinirii simultane a funcţiei de deputat sau senator cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, fără să fie condiţionată de participarea la şedinţele consiliului de administraţie sau de încasarea unei remuneraţii.

O a doua critică a recurentului - reclamant vizează faptul că nu s-a autodesemnat reprezentant în consiliul de administraţie, arătând că Decizia nr. 16239/16.07.2010 a fost semnată de acesta în calitate de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie "C.", având obligaţia de semnare a deciziilor, potrivit Cartei Universitare.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu au nicio relevanţă în cauză, raportat la existenţa stării de incompatibilitate determinată de deţinerea simultană de către recurentul-reclamant a funcţiilor incompatibile potrivit legii.

Mai mult, din cuprinsul raportului de evaluare contestat în cauză rezultă că aspectul privind pretinsa autodesemnare face obiectul unei alte evaluări privind un posibil conflict de interese, nu este supusă analizei în prezenta cauză.

O ultimă critică formulată de recurentul-reclamant constă în faptul că la momentul întocmirii raportului de evaluare contestat, starea de incompatibilitate nu mai exista, întrucât la data de 31 ianuarie 2014 a demisionat din consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 96/2006:

"(1) Deputatul sau senatorul care, la data intrării în exerciţiul mandatului, se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în prezentul statut sau în alte legi speciale are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate. După expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale. Demisia deputatului sau a senatorului se aduce la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei din care acesta face parte.

(2) Deputatul sau senatorul care nu şi-a exprimat opţiunea potrivit prevederilor alin. (1) rămâne în stare de incompatibilitate. Biroul permanent al Camerei din care face parte sesizează comisia care are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate în vederea întocmirii unui raport, în termen de 15 zile de la sesizare. Comisia competentă solicită punctul de vedere al Agenţiei Naţionale de Integritate, care va răspunde solicitării în cel mult 5 zile. Raportul comisiei se înaintează Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sau Senatului, care îl va informa pe deputatul sau senatorul în cauză şi va supune în prima şedinţă a plenului Camerei din care face parte un proiect de hotărâre de constatare a stării de incompatibilitate şi de încetare a mandatului.

(3) Deputatul sau senatorul aflat într-o stare de incompatibilitate survenită în timpul exercitării mandatului aduce la cunoştinţa Biroului permanent al Camerei din care face parte această situaţie, în scris, în termen de cel mult 15 zile de la data intervenirii acesteia. La împlinirea termenului de 30 de zile de la notificare, prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

(4) Deputatul sau senatorul se poate adresa Biroului permanent al Camerei din care face parte, în vederea clarificării unei eventuale stări personale de incompatibilitate. Biroul permanent înaintează solicitarea comisiei care are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate, în vederea întocmirii unui raport, în termen de 15 zile de la sesizare. În cazul în care din raportul comisiei reiese existenţa unei stări de incompatibilitate, deputatul sau senatorul are obligaţia ca în termen de 30 de zile să opteze între calitatea de deputat ori de senator şi funcţia sau funcţiile incompatibile. Prevederile alin. (2) se aplică în mod corespunzător".

Înalta Curte constată că autoritatea pârâtă a avut în vedere faptul că la data de 31 ianuarie 2014, recurentul-reclamant a demisionat din consiliul de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti, acesta fiind şi motivul pentru care prin raportul de evaluare s-a reţinut că starea de incompatibilitate a subzistat doar până la data la care a fost înregistrată demisia persoanei evaluate din funcţia de membru al consiliului de administraţie al Spitalului Clinic de Urgenţe Oftalmologice Bucureşti.

Încetarea stării de incompabilitate anterior întocmirii raportului de evaluare nu prezintă relevanţă în cauză, în condiţiile în care manifestarea de voinţă a recurentului-reclamant nu a intervenit în termenul de opţiune oferit de legiuitor într-o atare ipoteză de incompatibilitate.

Ceea ce este relevant în cauză este faptul că starea de incompatibilitate a reclamantului a durat aproximativ 3 ani şi jumătate, respectiv în perioada 16 iulie 2010 - 31 ianuarie 2014, iar raportul de evaluare constată starea de incompatibilitate şi reţine încetarea acesteia la data demisiei reclamantului (31 ianuarie 2014), anterior întocmirii raportului de evaluare.

O ultimă critică de nelegalitate invocată de recurentul-reclamant priveşte aplicarea greşită a prevederilor art. 61 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., prin raportare la soluţia de admitere, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Întrucât cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în sprijinul apărării intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Integritate şi dată fiind natura interesului indicat de intimata-intervenientă, anume pretinsa nelegalitate a actelor emise în considerarea unui invocat mandat nevalid, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a dispus instanţa de fond încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 04 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 04 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.