Clawback contribution base: legality of taxing reimbursement values including commercial margins over producers' sales

Şedinţa publică din data de 01 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 03 mai 2017, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, a solicitat:

- anularea notificării nr. x/27.10.2016, transmisă reclamantei de către pârâtă, prin care i-au fost comunicate datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III al anului 2016;

- anularea adresei nr. x/21.11.2016, completată prin adresa nr. x/14.12.2016, prin care pârâta a răspuns contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva notificării sus-menţionate, cu excepţia menţiunilor privitoare la revocarea poziţiei şi valorii consumului pentru codul CIM W54813004;

- obligarea pârâtei la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor acesteia, în trimestrul III 2016;

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1699 din 04 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca fiind neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a respins în mod greşit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate. A arătat, contrar argumentelor instanţei de fond, că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin lege, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuţiei la modalitatea prin care se construieşte valoarea consumului de medicamente într-un trimestru.

Reclamanta, în calitate de deţinător al unei autorizaţii de punere pe piaţă, nu vinde medicamente direct către pacienţi, ci către distribuitori, aceştia din urmă revânzând medicamentele către farmacii sau spitale, care le pun la dispoziţia pacienţilor. Pe acest lanţ de distribuţie se acumulează stocuri de medicamente, producătorii neputând cunoaşte momentul în care medicamentul vândut către primul distribuitor a fost pus la dispoziţia pacientului.

Plătitorii contribuţiei primesc de la CNAS un set minimal de informaţii, care nu le oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării taxei. Deşi notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată şi în fapt, din datele cuprinse în notificare şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată, rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".

A arătat recurenta-reclamantă că intimata CNAS deţine toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere raportările pe care farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă a susţinut că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă, ci doar cele care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raţionamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

Printr-o altă critică, recurenta-reclamantă a susţinut că prima instanţă a respins în mod greşit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

A apreciat recurenta-reclamantă că acest mod de calcul încalcă atât prevederile O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci şi la veniturile altor entităţi aflate în lanţul de comercializare a medicamentelor (farmacii şi distribuitori).

Contribuţia este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare, care include atât preţul medicamentului, cât şi toate adaosurile distribuitorilor. Din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, în raport de forma reglementară anterioară şi de regulile de interpretare sistematică şi teleologică a textului actului normativ, conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă a indicat decizii de practică judiciară ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Curţii Constituţionale.

A arătat recurenta că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, stabilită de CNAS nu doar în funcţie de veniturile obţinute de acestea, ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitori şi farmacii), astfel încât, deşi distribuitorii şi farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuţie, sarcina fiscală fiind preluată de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă.

Prin modalitatea de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv prin suportarea de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a unei sarcini fiscale determinată de venitul altor entităţi fiscale, intimata-pârâtă CNAS nesocoteşte principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, incidente în materie fiscală.

Specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecinţă a acestui specific, recurenta-reclamantă a învederat că deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă plăteşte contribuţia, indiferent dacă doreşte ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât şi medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuţiei clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din preţul medicamentelor către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, ci către farmacii şi spitale, deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţă neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

A mai susţinut reclamanta că deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă nu au posibilitatea de a influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii, astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuţiei clawback.

Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, recurenta-reclamantă apreciază că această obligaţie are un caracter neproporţional, prin modul de calcul al taxei, în raport de adaosurile comerciale, putându-se adăuga până la 41% la preţul de producător al medicamentelor compensate.

Totodată, recurenta-reclamantă învederează că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, apreciind că stabilirea şi încasarea unei taxe reprezintă o ingerinţă în dreptul la respectarea bunurilor protejat de art. 1 al Protocolului nr. 1 al CEDO.

O ultimă critică de nelegalitate, a privit respingerea, de către instanţa de fond, a argumentelor referitoare la includerea eronată a unor medicamente în cuprinsul notificării. Concret, notificarea emisă de intimata-pârâtă CNAS cuprinde medicamente care nu au fost niciodată produse şi comercializate de societatea recurentă, medicamente care aveau perioada de valabilitate expirată în trimestrul III 2016, precum şi un medicament pentru care valoarea consumului raportată depăşeşte cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 decembrie 2018, intimata-pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Intimata-pârâtă a învederat că instanţa de fond a analizat toate aspectele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă, soluţionându-le cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta - reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate după cum urmează:

- critici referitoare la nereţinerea de către instanţă a nemotivării notificării prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferentă trimestrului III 2016;

- critici referitoare la confirmarea legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei;

- critici privind încălcarea art. 14 CEDO şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1;

- critici referitoare la înlăturarea motivului de nelegalitate privitor la includerea în baza de calcul a contribuţiei a unor medicamente care, fie nu au fost niciodată produse şi comercializate de societatea recurentă, fie aveau perioada de valabilitate expirată în trimestrul III 2016, precum şi un medicament pentru care valoarea consumului raportată depăşeşte cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

II.1. Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.

Din cuprinsul Notificării nr. P/9012 din 27 octombrie 2016 rezultă că autoritatea pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa unei motivări a actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că, astfel, nu există nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificarea respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Reclamanta urmăreşte, în realitate, obţinerea unor date suplimentare, a căror comunicare nu incumbă CNAS în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011.

II.2. Referitor la criticile reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), calculate potrivit art. 20 şi 21 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, însă criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie şi nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unor taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora:

"În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus."

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din Decizia nr. 249 din 21.05.2013:

"taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la legalitatea consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorului contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală or ca având caracter discriminatoriu.

II.3. O a treia critică distinctă în recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. a fost formulată în referire la respingerea, de către prima instanţă, a argumentelor privitoare la încălcarea art. 14 şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Nu pot fi valorificate criticile recurentei-reclamante care, în calitate de deţinător de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor, se află în poziţia de a-i fi decontate din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii medicamentele pe care le-a trecut pe listă, în timp ce pentru celelalte persoane juridice (distribuitori, farmacii, spitale private), nu există un asemenea avantaj, cât timp situaţiile în care se află cele două categorii sunt diferite, fără a putea fi asimilate drepturile şi obligaţiile deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă cu cele ale entităţilor care realizează eliberarea medicamentelor pentru consumul populaţiei.

În privinţa pretinsei încălcări a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia EDO, a susţinut recurenta-reclamantă că ingerinţa adusă dreptului la respectarea bunurilor nu este prevăzută de lege, nu urmăreşte un scop legitim şi nu respectă un raport de proporţionalitate cu scopul urmărit.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, reţine Înalta Curte că, astfel cum rezidă din expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, introducerea contribuţiei clawback a fost justificată de o serie de elemente vizând interesul general public: existenţa unui consum ridicat de medicamente, care a condus la depăşirea plafonului alocat; necesitatea asigurării unui acces neîntrerupt al populaţiei la medicamentele cu şi fără contribuţie personală acordate în ambulatoriu, în cadrul programelor naţionale de sănătate, precum şi în unităţile sanitare cu paturi; necesitatea implementării unui sistem de contribuţie sustenabil pentru suplimentarea în continuare a surselor de finanţare a sistemului public de sănătate în regim de urgenţă, în vederea asigurării asistenţei medicale a populaţiei; faptul că neadoptarea unor măsuri imediate ar conduce la imposibilitatea organizării corespunzătoare a activităţilor din domeniul sanitar şi la imposibilitatea îmbunătăţirii condiţiilor de desfăşurare a acestora, iar amânarea adoptării acestor măsuri imediate ar avea consecinţe negative în ceea ce priveşte calitatea serviciilor medicale, prin lipsa resurselor financiare necesare asigurării asistenţei medicale pentru un număr important de pacienţi.

Aceste elemente, indicate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 77/2011, reprezintă justificări obiective şi rezonabile pentru contribuţia impusă, iar asigurarea accesului populaţiei la medicamentele necesare tratării diferitelor afecţiuni reprezintă un scop de interes general public, care poate fi atins prin măsura adoptată.

Se mai reţine, totodată, că plata contribuţiei de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. s-a stabilit ca urmare a faptului că aceasta a solicitat includerea medicamentelor pe lista celor pentru care este datorată contribuţia clawback, deci ca urmare a propriei manifestări de voinţă şi cunoscând modul în care contribuţia este calculată. În consecinţă, nu se poate susţine că perceperea taxei de clawback reprezintă consecinţa exercitării unei puteri discreţionare de către stat.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei-reclamante privind pretinsa încălcare, în cauză, a art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

II.4. Sunt nefondate şi criticile reclamantei referitoare la medicamentele individualizate în contestaţie, despre care a afirmat că fie nu le-a produs şi comercializat în România, fie le-a comercializat însă aveau termenul de garanţie expirat, fie valoarea consumului raportată depăşeşte cu mult totalul vânzărilor înregistrate de aceasta.

Consumul de medicamente pentru trimestrul III 2016 suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor reclamantei în calitate de plătitor de contribuţie pentru care se datorează contribuţia trimestrială comunicat acesteia conform art. 3 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli din domeniul sănătăţii, se întemeiază pe raportările caselor de asigurări de sănătate judeţene.

Această valoare se obţine prin centralizarea consumului la nivel naţional pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, aferente medicamentelor din lista depusă la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

Reclamanta avea obligaţia, potrivit art. 4 din O.U.G. nr. 77/2011, să depună la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială sau, în cazul unor modificări, să o actualizeze prin includerea sau excluderea unor medicamente, până la data de 15 inclusiv a lunii următoare încheierii trimestrului pentru care se datorează contribuţia.

Includerea unui medicament în lista respectivă, presupune potrivit Normei privind modul de calcul al preţurilor la medicamantele de uz uman aprobată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 75/2009, existenţa unei autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentului în discuţie, pentru care deţinătorul acesteia sau reprezentantul său legal a solicitat aprobarea preţului medicamentului, solicitare validată prin ordin al Ministrului Sanatăţii.

Plecând de la premisa că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia legală de comunicare a listei, aspect ce rezultă din însăşi notificarea contestată în prezenta cauză, rezultă că susţinerile acesteia sunt nefondate. Actul menţionat la consumul de medicamente pentru trimestrul III 2016 suportat din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii aferent vânzărilor reclamantei, are în vedere numai medicamentele din lista depusă, cu posibilitatea de actualizare trimestrială, în care reclamanta a menţionat medicamentele pentru care se datorează contribuţia trimestrială, şi care îndeplineau condiţia punerii pe piaţă, respectiv existenţa unei autorizaţii valabile în acest sens şi care erau în termenul de valabilitate.

De altfel, în speţă, se constată că o verificare exhaustivă a consumului de medicamente comunicat deţinătorului de autorizaţie de punere pe piaţă A. pentru trimestrul de referinţă a fost realizată chiar de către CNAS, pe parcursul judecării cauzei în fond, fiind prezentat instanţei un raport de control înaintat cu adresa nr. x/14.06.2017 . Acest raport, care a analizat fiecare cod CIM al medicamentelor invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată a condus la identificarea unor erori care, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, au fost îndreptate de către pârâtă.

Totodată, deşi recurenta-reclamantă a avut acces la toate actele care au stat la baza emiterii actului administrativ contestat şi a avut posibilitatea să solicite administrarea probei cu expertiză contabilă în vederea verificării corectitudinii calculelor efectuate de intimata-pârâtă, la interpelarea instanţei de fond indicând în mod expres că nu înţelege să invoce această probă, a considerat că există în continuare erori în evidenţa intimatei-pârâte, fără să le poată indica şi dovedi, deşi sarcina probei îi revine.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat şi operaţiunile premergatoare acestuia, care au făcut obiectul controlului de legalitate, judecătorul fondului pronunţând o soluţie cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material aplicabile în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1699 din 04 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 01 aprilie 2021.