Judicial review of closing integrity reports: non-administrative acts excluded from annulment and exclusive jurisdiction over judicial inspection resolutions.

Şedinţa publică din data de 31 martie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin încheierea din data de 01.10.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Cluj, s-a dispus disjungerea petitelor privind constatarea nulităţii raportului A.N.I. nr. x 19.10.2017, a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, formându-se prezentul dosar nr. x/2018.

De asemenea, au fost ataşate la acest dosar, fiind în stare de litispendeţă, capetele de cerere disjunse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi declinate în favoarea Curţii de Apel Cluj, înregistrate pe rolul instanţei sub următoarele numere: x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 210 din data de 9 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge autoritatea de lucru judecat invocată de pârâta A., prin note scrise.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI cu nr. x, invocată de către AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI), prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI cu nr. x formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii C., AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE şi A..

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, invocată de pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ.

Constată intervenită decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea cu privire la următoarele precizări:

- anularea Hotărârilor nr. 1367 şi 1535/2018 emise de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor nr. 1360, 1361, 1362, 1363 şi 1364 pronunţate în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 27.11.2018 de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti, str. x, cu nr. X.01.2019, 157/13.12.2018 şi 153/27.11.2018.

Respinge cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate în prezenta cauză. " Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfăşurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge niciun raport juridic în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 şi art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, fiind acte administrative/rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reţinute stări de incompatibilitate ca urmare a deţinerii în cumul a unor funcţii, de conflict de interese sau de diferenţe nejustificate ale averii.

Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistenţa unui incident de integritate, comunicat exclusiv persoanei evaluate (pârâtul C.), nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligaţii legale noi în sarcina persoanei evaluate, şi nici a instituţiilor terţe, şi nici nu atrage incidenţa unor sancţiuni, pentru a putea fi admisibilă o acţiune de anulare a sa.

De altfel, Curtea a observat că acţiunea este inadmisibilă şi din perspectiva art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004 care interzice promovarea unei acţiuni populare, de sancţionare a unei eventuale nelegalităţi obiective, prin care se invocă apărarea unui interes legitim public, în lipsa unei vătămări produse reclamantei. În caz contrar, dacă instanţa de contencios administrativ ar aprecia direct existenţa unui incident de integritate, s-ar substitui unei autorităţi administrative autonome (art. 116 alin. (2) teza finală din Constituţie), cum este ANI, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, puterea judecătorească intrând în domeniul puterii executive. Aşa fiind, Curtea a respins ca inadmisibilă cererea dedusă judecăţii.

Cât priveşte cererea (petitul) vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, Curtea a reţinut că excepţia de inadmisibilitate invocată de această pârâtă prin întâmpinare este întemeiată, întrucât aceste acte emise de Inspecţia Judiciară nu pot fi cercetate direct de instanţa de contencios administrativ de drept comun ci, în speţă, analiza acestor acte se poate realiza numai în cadrul procedurii, prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 317/2004, de către instanţele cu competenţă specială în materie, respectiv: Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de primă instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor, conform art. 134 alin. (2) din Constituţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de control judecătoresc care, pe temeiul alin. (3) al aceluiaşi articol din Legea fundamentală, poate soluţiona cauza sub toate aspectele, exercitând atât un control de legalitate asupra procedurii disciplinare, cât şi a temeiniciei hotărârii atacate (în acest sens, a se vedea mutatis mutandis, CCR decizia nr. 128 din 1 februarie 2011, M. Of. nr. 248 din 8 aprilie 2011).

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta B., criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

- în cauză, afirmaţiile părţilor nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport soluţiei pronunţată de instanţă, de vreme ce motivarea, adică cercetarea probelor şi expunerea raţionamentului nu răspunde principalelor chestiuni de nelegalitate şi netemeinicie invocate. Analizând decizia recurată, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin lipsa motivării, nu a prezentat motivele care au condus la soluţia adoptată, încălcând, astfel, exigentele art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nerespectarea principiului motivării hotărârilor şi, implicit, lipsa unei soluţii la o cerere, constituie motiv de recurs, rolul acestei exigenţe fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei.

- greşita soluţionare a capătului de cerere vizând anularea raportului de evaluare nr. x/19.10.2017, având în vedere că acesta conţine considerente contradictorii, în sensul că un raport de evaluare emis de ANI nu ar fi act administrativ şi reţinerea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de fals în declaraţii ca urmare a întocmirii unor rapoarte de clasare ale ANI ce nu pot fi cenzurate în instanţele judecătoreşti, deoarece nu modifică realitatea faptică/în lipsa unei vătămări cauzate unei persoane, s-ar exercita o acţiune populară, cu incalcarea disp. art. 8 ind. l din Legea nr. 554/2004. În plus, subrogându-se voinţei legiuitorului (motiv de casare prev.in art. 488 alin 1 pct. 4 C. proc. civ.), judecătorul fondului reţine ca în România nu există nici o cale de atac împotriva unui act administrativ emis de ANI care nu ar modifica realitatea faptică chiar dacă în cuprinsul acestuia se atestă în mod fals că judecătorului C. nu i se poate reţine starea de incompatibilitate deoarece ar fi incidente dispoziţiile referitoare la excluderea din A. şi nu cele referitoare la suspendare, iar situaţia infracţională generată de neobservarea diferenţei dintre instituţiile excluderii şi a suspendării din A. nu ar produce niciun efect juridic în România, săvârşirea de infracţiuni nefiind, în accepţia judecătorului fondului, o situaţie de fapt care să modifice circuitul juridic, fiind incidente astfel motivele de casare din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

- problema de drept care trebuie dezlegată derivă, din interpretarea disp. art. 22 din Legea nr. 176/2010, voinţa legiuitorului fiind ca nu este legala rămânerea in circuitul civil a unor acte emise de autorităţi publice, in măsura in care sunt emise prin procesarea unor date ce contrazic realitatea faptica, fiind expresia săvârşirii unor infracţiuni.

- cenzurarea în mod discreţionar a accesului la instanţă cu trimiteri la decizii ale CCR care nu îşi au aplicabilitate în speţă este de natură a încălca dreptul de liber acces la justiţie, judecătorul fondului substituindu-se în mod discreţionar legiuitorului, fiind incident motivul de casare prev. în art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 5 C. proc. civ. Împrejurarea că actele emise în stare de incompatibilitate nu sunt lovite de nulitate şi că recurenta nu ar avea calitatea să invoce nulitatea acestora deşi rezoluţiile 1096 şi 6167 întocmite în stare de incompatibilitate de către domnul inspector-şef au fundamentat excluderile din magistratură nu poate fi susţinută, fiind incidente motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. -neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 176/2010 prin raportare la art. 1 alin. (5), (21) şi 116 alin. (6) din Constituţie. Rămânerea în circuitul civil a raportului de evaluare al ANI prin care s-a verificat starea de incompatibilitate constituie temei pentru continuarea acţiunii disciplinare în vederea aplicării sancţiunii disciplinare, dacă raportul stabileşte starea de incompatibilitate, după cum poate constitui bază pentru oprirea acţiunii disciplinare în situaţia în care raportul nu identifică o astfel de stare de incompatibilitate. A se reţine competenta ANI pe problema incompatibilităţii magistraţilor prin prelucrarea unor înscrisuri ce conţin condiţiile de tipicitate a săvârşirii unei infracţiuni ar crea o antinomie legislativă, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţia României, care consacră principiul supremaţiei legii şi garantează, în materia contenciosului administrativ, ca toate actele autorităţilor publice să fie întocmite cu respectarea Legii şi a Constituţiei, instanţele de contencios având obligaţia să cenzureze aspectele de nelegalitatea din cuprinsul acestora, conform art. 126 alin. (6) din Constituţie.

4. Apărările formulate de intimaţi

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata A. a invocat excepţiile nulităţii recursului, lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta reclamantă B. împotriva sentinţei civile nr. 210 din 9.10.2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii primei instanţe.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta-reclamantă B. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva pârâţilor: Agenţia Naţională de Integritate, A., C. şi INSPECŢIA JUDICIARĂ solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate nulitatea raportului A.N.I. nr. 38336/G/II-19.10.2017, a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei Inspecţiei Judiciare din 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, formându-se prin disjungere prezentul dosar nr. x/2018.

Prima instanţă, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2, a hotărât următoarele:

"Respinge autoritatea de lucru judecat invocată de pârâta A., prin note scrise.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI cu nr. x, invocată de către AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI), prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI cu nr. x formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii C., AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE şi A..

Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. 1din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice.

Admite excepţia inadmisibilităţii cererii vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016, invocată de pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ, prin întâmpinare.

Respinge ca inadmisibilă cererea vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016 formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâta INSPECŢIA JUDICIARĂ.

Constată intervenită decăderea reclamantei din dreptul de a-şi modifica cererea cu privire la următoarele precizări:

- anularea Hotărârilor nr. 1367 şi 1535/2018 emise de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor nr. 1360, 1361, 1362, 1363 şi 1364 pronunţate în şedinţa secţiei pentru Judecători din data de 27.11.2018 de CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII;

- anularea Hotărârilor Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu sediul în Bucureşti, str. x, cu nr. X.01.2019, X/13.12.2018 şi X/27.11.2018.

Respinge cererea de sesizare a CJUE cu întrebările preliminare formulate în prezenta cauză."

Reclamanta a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., însă nu şi-a structurat criticile formulate, conform temeiurilor de drept invocate, reiterând în cuprinsul memoriului de recurs aspectele de nelegalitate invocate la fondul cauzei cu privire la actele contestate.

Faţă de acest recurs, intimata A. a invocat excepţiile nulităţii recursului, lipsei calităţii procesuale pasive şi autorităţii de lucru judecat, ce vor fi analizate cu prioritate în condiţiile art. 248 din C. proc. civ.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, Înalta Curte reţine că a motiva un recurs înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, raportat la motivul de nelegalitate invocat. Nu orice nemulţumire a unei părţi cu privire la soluţia pronunţată poate constitui motiv de recurs, instanţa fiind ţinută să examineze numai acele critici privitoare la decizia atacată care pot fi încadrate în prevederile dispoziţiilor menţionate.

În cauza de faţă, deşi susţinerile recurentei nu sunt structurate corespunzător, totuşi unele critici pot fi încadrate în prevederile art. 488 din C. proc. civ., după cum se va arăta în cele ce urmează, astfel încât excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, Înalta Curte reţine că, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii. În cauză, în faţa primei instanţe, capătul de cerere privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI nr. x s-a soluţionat şi în contradictoriu cu A., acestă parte justificând astfel calitatea procesuală pasivă şi în calea de atac a recursului.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că această excepţie a fost invocată şi în faţa primei instanţe, fiind respinsă chiar în dispozitivul hotărârii, iar intimata A. nu a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 210 din data de 9 octombrie 2019 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Pe fondul recursului, se constată că primul motiv de recurs formulat este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când "instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti". Prin această sintagmă se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti nu se poate identifica cu depăşirea competenţei.

Acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuţii constituţionale recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorităţi statale. Altfel spus, excesul de putere atinge principiul separaţiei puterilor în stat, spre deosebire de necompetenţă, care constă în amestecul unei instanţe judecătoreşti în atribuţiile altor instanţe judecătoreşti.

Instanţa săvârşeşte un exces de putere în una din următoarele forme: îndeplineşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face; consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate; contestă puterea legală a unor texte; aplică o lege adoptată înainte de intrarea ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta susţine că, "subrogându-se voinţei legiuitorului, judecătorul fondului a reţinut că în România nu există nici o cale de atac împotriva unui act administrativ emis de ANI care nu ar modifica realitatea faptică chiar dacă în cuprinsul acestuia se atestă în mod fals că judecătorului C. nu i se poate reţine starea de incompatibilitate deoarece ar fi incidente dispoziţiile referitoare la excluderea din A. şi nu cele referitoare la suspendare, iar situaţia infracţională generată de neobservarea diferenţei dintre instituţiile excluderii şi a suspendării din A. nu ar produce niciun efect juridic în România, săvârşirea de infracţiuni nefiind, în accepţia judecătorului fondului, o situaţie de fapt care să modifice circuitul juridic".

Or, în cauza de faţă se constată că prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii cererii privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI nr. x, invocată de către AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE (ANI) şi a respins ca inadmisibil acest capăt de cerere, reţinând că raportul de evaluare prin care se clasează o activitate de evaluare desfăşurată la nivelul ANI nu reprezintă un act administrativ, în sensul legii, întrucât acesta nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge niciun raport juridic în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi că potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 şi art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, fiind acte administrative, rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reţinute stări de incompatibilitate ca urmare a deţinerii în cumul a unor funcţii, de conflict de interese sau de diferenţe nejustificate ale averii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată, fără a analiza fondul raportului juridic dedus judecăţii, că prima instanţă a pronunţat o hotărâre în limitele atribuţiilor puterii judecătoreşti, motivul de recurs invocat fiind nefondat.

Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Or, în cauza de faţă, recurenta nu formulează critici privind încălcarea unor reguli de procedură de către prima instanţă a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii, ci doar este nemulţumită de soluţia pronunţată de instanţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor principale de cerere, astfel încât motivul de casare invocat apare ca nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea poate fi casată atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii capetelor de cerere formulate, fie ca inadmisibile, fie ca neîntemeiate, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Subsumat acestui motiv de recurs, recurenta arată că "afirmaţiile părţilor nu au fost cercetate, deci nu au servit ca suport soluţiei pronunţată de instanţă, de vreme ce motivarea, adică cercetarea probelor şi expunerea raţionamentului nu răspunde principalelor chestiuni de nelegalitate şi netemeinicie invocate. Analizând decizia recurată, se constată că instanţa învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin lipsa motivării, nu a prezentat motivele care au condus la soluţia adoptată, încălcând, astfel, exigentele art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Nerespectarea principiului motivării hotărârilor şi, implicit, lipsa unei soluţii la o cerere, constituie motiv de recurs, rolul acestei exigenţe fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiţiei.

Cu prioritate se constată că, fiind respinse ca inadmisibile capetele principale de cerere, prima instanţă nu avea cum să mai analizeze pe fond motivele de nelegalitate invocate de către recurenta reclamantă.

Criticile vizând respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, exced cadrului procesual de faţă întrucât au făcut obiectul recursului soluţionat prin Decizia nr. 4667 din 24.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018.

Ultimul motiv de recurs invocat este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Astfel, aşa cum am arătat şi mai sus, prima instanţă, respingând ca inadmisibil capătul de cerere privind constarea nulităţii parţiale a raportului ANI nr. x, a reţinut că "potrivit Legii nr. 176/2010 (art. 21 şi art. 22) sunt supuse controlului de legalitate al instanţelor judecătoreşti, fiind acte administrative/rapoartele de evaluare ANI prin care sunt reţinute stări de incompatibilitate ca urmare a deţinerii în cumul a unor funcţii, de conflict de interese sau de diferenţe nejustificate ale averii.

Raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistenţa unui incident de integritate, comunicat exclusiv persoanei evaluate (pârâtul C.), nu modifică realitatea juridică existentă, în sensul în care nu generează obligaţii legale noi în sarcina persoanei evaluate, şi nici a instituţiilor terţe, şi nici nu atrage incidenţa unor sancţiuni, pentru a putea fi admisibilă o acţiune de anulare a sa.

De altfel, Curtea observă că acţiunea este inadmisibilă şi din perspectiva art. 8 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 554/2004 care interzice promovarea unei acţiuni populare, de sancţionare a unei eventuale nelegalităţi obiective, prin care se invocă apărarea unui interes legitim public, în lipsa unei vătămări produse reclamantei.

În caz contrar, dacă instanţa de contencios administrativ ar aprecia direct existenţa unui incident de integritate, s-ar substitui unei autorităţi administrative autonome (art. 116 alin. (2) teza finală din Constituţie), cum este ANI, cu încălcarea principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, puterea judecătorească intrând în domeniul puterii executive."

Recurenta susţine că problema de drept care trebuie dezlegată derivă, din interpretarea disp. art. 22 din Legea nr. 176/2010, voinţa legiuitorului fiind că nu este legală rămânerea în circuitul civil a unor acte emise de autorităţi publice, în măsura în care sunt emise prin procesarea unor date ce contrazic realitatea faptică, fiind expresia săvârşirii unor infracţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative:

"(1) Dacă, după exprimarea punctului de vedere al persoanei invitate, verbal sau în scris, ori, în lipsa acestuia, după expirarea unui termen de 15 zile de la confirmarea de primire a informării de către persoana care face obiectul evaluării, inspectorul de integritate consideră în continuare că sunt elemente în sensul existenţei unui conflict de interese sau a unei incompatibilităţi, întocmeşte un raport de evaluare.

(2) În lipsa confirmării prevăzute la alin. (1), inspectorul de integritate poate întocmi raportul de evaluare după îndeplinirea unei noi proceduri de comunicare.

(3) Raportul de evaluare va avea următorul cuprins:

a) partea descriptivă a situaţiei de fapt;

b) punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat;

c) evaluarea elementelor de conflict de interese sau de incompatibilitate;

d) concluzii.

(4) Raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, după caz, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare."

Articolul 22 din acelaşi act normativ prevede că:

"(1) Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(2) Dacă raportul de evaluare a conflictului de interese nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează, în termen de 6 luni, organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare, precum şi, dacă este cazul, instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind conflictul de interese.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile.

(4) Dacă în urma evaluării declaraţiei de interese, precum şi a altor date şi informaţii, inspectorul de integritate constată inexistenţa unei stări de incompatibilitate sau a unui conflict de interese, întocmeşte un raport în acest sens, pe care îl transmite persoanei care a făcut obiectul evaluării, în condiţiile art. 17 alin. (5) teza a doua."

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

Pentru a fi considerat act administrativ, condiţiile prevăzute de lege trebuie îndeplinite cumulativ, întrucât nu toate actele unilaterale ale autorităţilor publice sunt acte administrative, ci numai acelea care sunt emise în regim de putere publică în vederea executării ori a organizării executării legii. În considerarea dispoziţiilor mai sus menţionate, în mod corect prima instanţă a apreciat că raportul de evaluare ANI de clasare, prin care se atestă inexistenţa unui incident de integritate, nu constituie act administrativ.

Recurenta nu a formulat critici cu privire la respingerea ca inadmisibilă a capătului de cerere vizând nulitatea rezoluţiei din data de 24 iunie 2016 emisă în dosarul nr. x/2016 şi a rezoluţiei din data de 17 martie 2017 emisă în dosarul nr. x/2016.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de intimata A. şi va respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 210 din data de 09 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocate de intimata A..

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 210 din data de 09 octombrie 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2021.