Tax inactivation order annulled on res judicata grounds; appeal dismissed and costs awarded

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 16 august 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. 821176/15.02.2017, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de către reclamantă şi înregistrată la Ministerul Finanţelor Publice - ANAF - Cabinetul Preşedintelui ANAF sub nr. x/24.05.2012, prin care a solicitat modificarea Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1167/2009, în baza căruia societatea reclamantă a fost declarată inactivă, în sensul anulării poziţiei corespunzătoare din lista contribuabililor declaraţi inactivi în baza OP ANAF 1167/2009;

- să se constate că faţă de societatea reclamantă nu s-a respectat procedura privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin Ordinul nr. 819/19.05.2008 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în vigoare la data declarării drept contribuabil inactiv şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea poziţiei corespunzătoare din Lista contribuabililor declaraţi inactivi în baza Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1167/2009, poziţie la care se află înscrisă societatea reclamantă;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 10 august 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a solicitat:

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisa de ANAF - Direcţia Generală Juridică;

- admiterea cererii de intervenţie în interes propriu şi constatarea inexistentei Ordinului nr. 1167/2009, ca urmare a nepublicării sale în Monitorul Oficial sau, după caz, având în vedere şi nerespectarea procedurii de notificare faţă de A. S.R.L., să se modifice Ordinul în sensul anularii poziţiei corespunzătoare din lista contribuabililor declaraţi inactivi în baza Ordinului Preşedintelui ANAF nr. 1167/2009, poziţie la care este înscrisă A. S.R.L.

1.3. Prin încheierea din 19 octombrie 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă excepţia conexităţii, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi conexarea dosarului nr. x/2017 la dosarul nr. x/2017, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 378 din 20 decembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, şi excepţia lipsei de interes invocată cu privire la reclamantele A. S.R.L. şi B. S.R.L.;

(ii) a admis în parte cererile conexate ale reclamantelor A. S.R.L. şi B. S.R.L., dispunând:

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică de soluţionare a contestaţiei administrative a reclamantei A. S.R.L.;

- anularea adresei nr. x/15.02.2017, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Juridică de soluţionare a cererii de intervenţie în interes propriu a reclamantei B. S.R.L.;

- admiterea cererii de intervenţie în interes propriu a reclamantei B. S.R.L.;

- anularea parţială a OPANAF nr. 1167/2009, în sensul anulării poziţiei corespunzătoare din lista contribuabililor declaraţi inactivi, conform Anexei Ordinului, poziţie la care se află înscrisă reclamanta A. S.R.L.

(iii) a respins în rest cererile;

(iv) a obligat în solidar pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, la plata cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta A. S.R.L., în sumă de 5462,81 RON - onorariu avocaţial, şi a cheltuielilor solicitate de reclamanta B. S.R.L., în sumă de 50 RON - taxă judiciară de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 378 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ("ANAF"), cât şi pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală ("Preşedintele ANAF").

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii în contradictoriu cu Preşedintele ANAF, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurentul-pârât a criticat soluţia pronunţată de instanţa de fond cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, apreciind că, potrivit art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a), c) şi d) şi art. 13 din Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă aparţine autorităţii publice emitente a actului administrativ vătămător, în speţă pârâtei ANAF, instanţa de fond reţinând în mod greşit că Preşedintele ANAF este emitentul ordinului contestat.

A arătat pârâtul că, potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 11 alin. (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în exercitarea atribuţiilor sale preşedintele ANAF emite ordine, însă raportul juridic de drept administrativ se naşte, conform art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, între persoana vătămată şi autoritatea emitentă a actului.

Recurentul-pârât a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, solicitând, în subsidiar, diminuarea onorariilor avocaţiale raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depuse în cauză.

A apreciat pârâtul că nu a dat dovadă de rea-credinţă sau neglijenţă, pentru a-i fi imputate cheltuielile de judecată şi nici nu se află în culpă procesuală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.. O condiţie pentru acordarea cheltuielilor de judecată este aceea a câştigării irevocabile a procesului, situaţie neîntâlnită în speţă. Totodată, cheltuielile privind angajarea unui apărător sau cele privind administrarea probatoriului sunt cheltuieli obişnuite, care nu se pot imputa părţii adverse, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţă, invocând în acest sens decizia Tribunalului Suprem, secţia civilă nr. 1410/1976.

Totodată, a susţinut recurentul că instanţa de fond trebuia să reducă onorariul avocaţial solicitat de apărătorul pârâtei, întrucât acesta a reprezentat-o doar la două termene de judecată, cuantumul onorariului fiind excesiv în raport de munca depusă.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a criticat, în prim rând, soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra excepţiei lipsei de interes în susţinerea cererilor de chemare în judecată conexate. A arătat pârâta că, pe rolul Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a aflat dosarul nr. x/2012, având ca obiect cererea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. privind anularea Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 şi a RIF nr. x/21.10.2011. Prin sentinţa civilă nr. 1365/05.04.2013, definitivă prin decizia Curţii de Apel Timişoara nr. 4473/20.05.2014, au fost anulate actele administrativ fiscale contestate. Totodată, prin Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 3144/2011, intimata-reclamantă a fost reactivată.

În consecinţă, a apreciat recurenta-pârâtă, întrucât intimata-reclamantă A. S.R.L. a fost reactivată, iar pentru perioada 11.06.2009 - 16.09.2011 nu a fost obligată la plata vreunei obligaţii fiscale (decizia de impunere şi RIF fiind anulate), aceasta nu are vreun interes în promovarea acţiunii de faţă.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a constatat nelegalitatea parţială a OPANAF nr. 1167/2009, în ceea ce priveşte poziţia corespunzătoare din lista contribuabililor inactivi, referitoare la intimata-reclamantă A. S.R.L., reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 430 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a reiterat aspectele din acţiune referitoare la dispoziţiile legale şi procedura urmată pentru declararea inactivă a intimatei-reclamante A. S.R.L., arătând că, în ceea ce priveşte notificarea prealabilă a contribuabilului, prevăzută de pct. 9 lit. B) din Anexa 1 a Procedurii privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin Ordinul ANAF nr. 819/2008, intimatei-reclamante i-a fost comunicată Notificarea nr. x/05.12.2008, emisă de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Deta. În cuprinsul acestei notificări, intimatei i-a fost adusă la cunoştinţă obligaţia depunerii, până la data de 25.11.2008, a declaraţiilor enumerate, obligaţie care, în cazul neîndeplinirii la două termene de declarare consecutive, conduce la declararea societăţii ca inactivă.

În fine, recurenta-pârâtă a criticat şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, expunând motive de recurs identice cu cele prezentate de pârâtul Preşedintele ANAF, anterior prezentate şi care nu vor mai fi reluate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinările înregistrate în dosarul instanţei de recurs, intimatele-reclamante A. S.R.L. şi B. S.R.L. au invocat excepţie nulităţii recursurilor, pentru nemotivare, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (în ale căror prevederi se încadrează căile de atac formulate), Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Preşedintele ANAF, contestată de această parte, Înalta Curte o apreciază a fi legală, urmând a o menţine, consecutiv respingerii criticilor formulate prin cererea de recurs.

Recurentul-pârât şi-a întemeiat excepţia pe lipsa calităţii sale de emitent al actului administrativ contestat, respectiv OPANAF nr. 1167/2009, iar în recurs nu a prezentat argumente suplimentare faţă de cele expuse în faţa instanţei de fond. Or, astfel cum s-a arătat şi prin sentinţa recurată, ordinul a cărui anulare parţială s-a solicitat atât prin cererea principală, cât şi prin cererea conexă, a fost emis de Preşedintele ANAF, în exercitarea atribuţiilor sale legale prevăzute de art. 78 alin. (5) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, art. 11 alin. (11) şi (12) din Legea nr. 571/2003, precum şi art. 12 alin. (3) din H.G. nr. 109/2009, potrivit cărora:

"În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emite ordine, în condiţiile legii, precum şi alte dispoziţii necesare îndeplinirii atribuţiilor funcţiei." Într-adevăr, preşedintele ANAF este conducătorul instituţiei, însă legea îi conferă atribuţii de emitere a unor acte administrative specifice (precum şi alte atribuţii proprii, conform art. 12 din H.G. nr. 109/2009), distincte de cele aparţinând structurilor organizatorice ale instituţiei, detaliate la art. 6 - 11 şi Anexa la H.G. nr. 109/2009.

Aşadar, întrucât Preşedintele ANAF este emitentul Ordinului nr. 1167/2009, acesta are calitate procesuală pasivă în litigiul vizând anularea parţială a actului administrativ contestat, distinct de calitatea procesuală pasivă a co-pârâtei ANAF, care se raportează la adresele emise de această autoritate, prin direcţia generală juridică, în soluţionarea contestaţiei administrative formulate de A. S.R.L. şi a cererii de intervenţie în interes propriu formulate de B. S.R.L. În consecinţă, recursul va fi respins, ca nefondat, cadrul procesual fiind corect stabilit de către prima instanţă prin raportare la părţile raportului juridic litigios dedus judecăţii.

II.2. Referitor la criticile recurentei-pârâte ANAF cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în susţinerea cererilor conexate, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Se observă că, prin recurs, pârâta ANAF nu a invocat argumente suplimentare în susţinerea excepţiei faţă de cele expuse instanţei de fond, argumente care, analizate de instanţa de control judiciar, confirmă soluţia primei instanţe, nefiind dovedită o lipsă a interesului celor două reclamante în formularea cererilor de chemare în judecată conexate.

Pe de-o parte, astfel cum a reţinut şi prima instanţă, demersul procedural al reclamantei A. S.R.L. este o continuare a celui iniţiat în dosarul nr. x/2012, în cadrul căruia, prin sentinţa civilă nr. 311/07.06.2013, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin decizia nr. 4/13.01.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a constatat nelegalitatea respingerii, ca tardive, a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva OPANAF nr. 1167/2009 şi s-a dispus reluarea procedurii administrative prin soluţionarea în fond a acestei contestaţii.

Pe de altă parte, argumentele întemeiate pe soluţia definitivă de anulare a Deciziei de impunere nr. x/21.10.2016 şi a RIF nr. x/21.10.2011, pronunţată în dosarul nr. x/2012, precum şi pe reactivarea intimatei-reclamante prin OPANAF nr. 3144/16.09.2011, nu lipsesc cele două cereri conexate de interesul obţinerii unei soluţii definitive în privinţa chestiunii disputate vizând legalitatea inactivării A. S.R.L. Emiterea ordinului de reactivare a societăţii reclamante produce efecte de la data de 16.09.2011, fără a reglementa situaţia fiscală a contribuabilului pe perioada scursă între data declarării inactivităţii şi data reactivării (11.06.2009 - 16.09.2011). Nici împrejurarea că, pe perioada 11.06.2009 - 16.09.2011, societatea inactivată nu a fost obligată la plata vreunei obligaţii fiscale (ulterior anulării deciziei de impunere şi RIF) nu este relevantă, întrucât ordinul de declarare a inactivităţii beneficiază de prezumţia de legalitate, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive care să constate contrariul, putând genera noi acte de impunere fiscală emise în privinţa societăţii inactive sau a partenerilor săi comerciali.

De altfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta B. S.R.L. a depus în dosar Decizia nr. x/31.10.2014, privind soluţionarea contestaţiei administrative formulată împotriva unei decizii de impunere emise la data de 13.08.2014, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina acestei societăţi, din perspectiva faptului că a derulat relaţii contractuale cu furnizorul A. S.R.L., pe perioada declarării inactivităţii acestuia. Organul de soluţionare a contestaţiei administrative a constatat că nu se poate pronunţa pe fondul contestaţiei administrative, până la finalizarea acţiunii promovate în instanţă de A. S.R.L., având ca obiect anularea OPANAF nr. 1167/2009, respectiv a poziţiei corespunzătoare a anexei ordinului prin care acest contribuabil a fost declarat inactiv, dispunând suspendarea soluţionării contestaţiei. Prin recurs, pârâta ANAF nu a formulat critici care să contraargumenteze cu privire la consecinţele fiscale pe care menţinerea ordinului contestat în ordinea de drept le produce asupra celor două societăţi reclamante.

În privinţa interesului procesual al reclamantei B. S.R.L., intervenientă în procedura contestaţiei administrative, recurenta-pârâtă nu a prezentat argumente care să o vizeze personal, toate susţinerile referindu-se strict la reclamanta A. S.R.L., deşi excepţia invocată privea ambele reclamante.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentei-pârâte referitoare la soluţia de respingere a excepţiei lipsei de interes în susţinerea cererilor de chemare în judecată conexate.

II.3. Neîntemeiate sunt şi criticile recurentei-pârâte ANAF privind fondul cauzei, prin care s-a susţinut legalitatea procedurii de notificare prealabilă a contribuabilului faţă de care se intenţionează declararea inactivităţii.

Instanţa de fond a reţinut că, prin decizia nr. 4473 din 20.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a tranşat, definitiv, chestiunea litigioasă referitoare la nerespectarea procedurii de declarare a inactivităţii, constatând că organul fiscal nu a transmis contribuabilului A. S.R.L. notificările prevăzute la pct. 1 şi 9 din Procedura privind declararea contribuabililor inactivi, aprobată prin OPANAF nr. 819/2008. Făcând aplicarea în speţă a art. 430 alin. (2) C. proc. civ., prima instanţă a apreciat că acest aspect nu mai poate fi supus unei noi judecăţi şi că nelegalitatea procedurii prealabile se răsfrânge asupra legalităţii ordinului a cărui anulare se solicită în prezenta cauză.

Deşi a susţinut a fi greşită soluţia instanţei de fond, întemeiată pe prevederile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., recurenta-pârâtă nu a detaliat criticile de nelegalitate referitoare la considerentele sentinţei atacate, ci a reiterat argumentul respectării procedurii de notificare prealabilă a contribuabilului, invocând existenţa notificării nr. x/05.12.2008, emisă de Administraţia Finanţelor Publice a oraşului Deta. Or, odată stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, caracterul nelegal al procedurii prealabile declarării inactivităţii, această chestiune nu mai poate fi rejudecată într-un litigiu ulterior, conform art. 430 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează autoritatea de lucru judecat ataşată considerentelor hotărârii judecătoreşti, soluţia instanţei de fond fiind legală.

Cum recurenta-pârâtă nu a formulat alte motive de nelegalitate referitoare la soluţia de anulare a Ordinului nr. 1167/2009, Înalta Curte va respinge criticile pârâtei, ca nefondate, menţinând sentinţa recurată.

II.4. În ceea ce priveşte criticile comune formulate de pârâţi cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte le constată a fi nefondate, în raport de soluţia de menţinere a sentinţei recurate, recurenţii-pârâţi fiind obligaţi la plata cheltuielilor de judecată antamate de reclamanţi ca urmare a constatării culpei lor procesuale, respectiv a emiterii unor acte administrativ fiscale nelegale, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ.

Nu vor fi primite nici criticile referitoare la lipsa de proporţionalitate a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocaţial.

Înalta Curte reţine că asupra acestei chestiuni s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâţi, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, ca nefondate.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs, dovedit prin depunerea la dosar a facturii nr. x/05.10.2020 şi a chitanţei seria x/05.10.2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 378 din 20 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata către intimata-reclamantă A. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON, reprezentând onorariu avocaţial.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.