Hospital's status as insurance creditor for hospitalization costs caused by a covered road accident under the Insureds' Guarantee Fund law

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 iulie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 6355 din 12.06.2017, emisă de pârât şi admiterea cererii de plată referitoare la suma de 3013,22 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4462 din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4462 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a reţinut că spitalul nu este creditor de asigurare în sensul Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, interpretând restrictiv şi greşit prevederile acestei legi. Legiuitorul nu a făcut nicio distincţie după cum persoana păgubită este o persoană fizică şi/sau juridică, incluzând aici şi unităţile sanitare (spitalele), plata indemnizaţiilor/despăgubirilor de către Fond către persoanele păgubite nefiind condiţionată sub acest aspect.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, recurentul are calitatea de creditor de asigurare conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015, fiind persoană îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit, riscul acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă fiind un accident rutier, iar suma solicitată având temeiul într-un contract de asigurare. În cazul asigurării de răspundere civilă, nu are calitatea de creditor de asigurare doar persoana asigurată sau beneficiarul asigurării.

În cazul producerii riscului acoperit prin contractul de asigurare de răspundere civilă are calitatea de creditor de asigurare şi unitatea medicală care a suferit un prejudiciu. Recurentul-reclamant a arătat că suma de 3013,22 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoana vătămată în urma producerii accidentului rutier, reprezintă creanţă de asigurare, conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 şi Directivei 2009/138/CE, rezultând dintr-un contract de asigurare de răspundere civilă încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment.

Recurentul-reclamant a solicitat a fi avută în vedere decizia penală nr. 302/09.03.2015, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul penal nr. x/2013, prin care s-a dispus obligarea asigurătorului de răspundere civilă S.C. A. S.A. la plata cheltuielilor de spitalizare, arătând că, în raport cu cele stabilite prin această decizie, suportarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare a fost cauzată de vătămarea corporală produsă victimei accidentului rutier din data de 28.05.2012, din culpa conducătorului auto asigurat RCA la A. S.A. Aşadar, producerea riscului asigurat a fost cauza determinantă a cheltuielilor efectuate de spital, creanţa solicitată îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a fi considerată o creanţă de asigurare.

În concluzie, recurentul a apreciat că îndeplineşte cerinţele legale pentru a avea calitatea de persoană păgubită, conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 (şi implicit calitatea de creditor de asigurare), fiind îndreptăţit să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit (cheltuielile de spitalizare cu persoana vătămată B.) ca urmare a producerii unui risc (accidentul rutier) acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă (contractul de asigurare RCA încheiat de conducătorul auto culpabil cu S.C. A. S.A. - în faliment).

A mai susţinut recurentul că prima instanţă a avut în vedere în mod greşit dispoziţiile art. 51 alin. (6) din Norma ASF nr. 23/2014, care se referă la unităţile de specialitate ce au ca obiect de activitate comercializarea de autovehicule şi părţi componente ale acestora, categorie în care nu se încadrează unităţile spitaliceşti. Instanţa de fond a făcut o confuzie între "unitatea de specialitate" şi "unitatea de spitalizare".

Totodată, instanţa de fond a reţinut greşit că raportul juridic dedus judecăţii este unul de prestări servicii de spitalizare acordate persoanei vătămate. Între reclamantul spital şi asigurătorul S.C. A. S.A. nu a fost încheiat un contract de prestări servicii de spitalizare anterior producerii accidentului, izvorul creanţei fiind producerea riscului asigurat, respectiv accidentul rutier.

În opinia recurentului, nu prezintă relevanţă decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 20.11.2017, în soluţionarea unui recurs în interesul legii în materie penală, privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 86 C. proc. pen., invocată de instanţa de fond în sentinţa recurată. Speţa de faţă nu are o natură penală, cererea de plată a fost comunicată FGA după intrarea în faliment a asigurătorului, iar FGA nu a fost introdus, ca parte responsabilă civilmente, în dosarul penal nr. x/2013

Prin prezenta acţiune, reclamantul arată că nu a urmărit subrogarea Fondului în drepturile şi obligaţiile procesuale ale asigurătorului falit, ci a solicitat ca acesta să îşi îndeplinească scopul prevăzut de art. 9 din Norma ASF nr. 16/2015, respectiv acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei asigurătorului. Prin cererea de plată şi, ulterior, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat FGA să îşi îndeplinească obligaţia de garantare a plăţii despăgubirilor în cazul falimentului asigurătorului, iar nu plata unor drepturi născute din nerespectarea unor drepturi contractuale ori substituirea de către FGA a asigurătorului în insolvenţă în obligaţiile contractuale.

În concluzie, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, având în vedere că are calitatea de creditor de asigurare, conform art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 şi art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 503/2004, iar suma care formează obiectul cererii de plată este o creanţă de asigurări, în temeiul art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 şi art. 268 pct. 1 lit. g) din Directiva 2009/13 8/CE.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimatul-pârât că, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) lit. c), art. 4 alin. (1) lit. a) şi 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 şi Legea nr. 503/2004, creanţele unităţilor spitaliceşti nu sunt creanţe de asigurare, această categorie fiind expres definită de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păgubită prin vătămare corporală/deces/avariere sau distrugere de bunuri. Cheltuielile de spitalizare nu reprezintă un prejudiciu direct cauzat prin accidentul de circulaţie, între fapta conducătorului auto şi prejudiciu neexistând o relaţie cauzală directă. Creanţa pretinsă de reclamant este consecinţa acordării asistenţei medicale către persoana vătămată B. în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat cu aceasta, iar nu urmarea directă a accidentului rutier, spitalul fiind un furnizor de servicii medicale.

Intimatul-pârât a susţinut că unităţile medicale nu pot acţiona direct împotriva asigurătorului, ci se constituie părţi vătămate în cauzele penale, acţionând împotriva vinovatului de producerea accidentului (asiguratul RCA), conform art. 320 din Legea nr. 95/2006. A solicitat intimatul a fi avută în vedere, în acest sens, Decizia nr. 22 din 20.11.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

A mai arătat intimatul că plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat şi asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., şi în niciun caz unităţii medicale.

În speţă, în aplicarea acestui text de lege, autorul vătămării este cel care poate fi chemat în judecată, pe cale civilă, pentru suportarea cheltuielilor de spitalizare şi tratament medical de care a beneficiat persoana vătămată. Autorul vătămării este asiguratul RCA, care, dacă dovedeşte plata despăgubirii, va putea solicita suma cuvenită din disponibilităţile FGA, conform art. 11-18 din Legea nr. 213/2015 şi art. 2226 alin. (3) C. civ.. Contractul de asigurare RCA acoperă cheltuielile prilejuite de accident, cu excepţia celor care sunt suportate din fondurile de asigurări sociale, a căror plată se face conform art. 2226 alin. (3) C. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile din calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin criticile formulate în recurs, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi a susţinut că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015, cât priveşte calitatea de creditor de asigurare a unităţii spitaliceşti.

Pentru a răspunde acestui motiv de nelegalitate, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului", iar art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare" (norme care transpun în dreptul naţional prevederile a Directivei 2009/138/CE).

Cât priveşte categoria creditorilor de asigurări, dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că în această categorie se include şi persoana păgubită, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Înalta Curte constată că, prin decizia penală nr. 302 din 09.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2013, a fost recunoscută calitatea procesuală a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate B., ca urmare a săvârşirii unui accident de circulaţie de către numitul C., asigurat de răspundere civilă la A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat - 3013,22 RON, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi. În cuprinsul acestei sentinţe, Curtea de Apel Galaţi a reţinut "nu este întemeiată alegaţia asigurătorului în sensul că unitatea spitalicească constituită parte civilă în cauză nu s-ar încadra în categoria terţelor persoane păgubite prin accidente de autovehicule şi, prin urmare, asigurătorul nu ar putea fi obligat la plata cheltuielilor efectuate cu spitalizarea şi tratamentul părţii vătămate, atâta vreme cât spitalizarea şi tratamentul sunt consecinţa faptei inculpatului."

Prin urmare, producerea riscului asigurat, respectiv a accidentului rutier amintit, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare pentru îngrijirea persoanei vătămate, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului decurgând din acest accident valorizând, în acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, pretenţiile acestuia în cuantum de 3013,22 RON, în contradictoriu cu asigurătorul persoanei vinovate de producere a accidentului.

În acord cu considerentele instanţei penale, Înalta Curte constată că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (iii) din Legea nr. 213/2005, în acest temei deţinând o creanţă de asigurare şi fiind parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

Pentru a stabili dacă reclamantul este creditor de asigurare, iar creanţa invocată de acesta este o creanţă de asigurare, trebuie avută în vedere cauza efectuării cheltuielilor de spitalizare ce fac obiectul cererii de plată adresate FGA. Or, despăgubirea solicitată prin cererea de plată reprezintă un prejudiciu pe care reclamantul l-a suportat ca urmare a producerii riscului asigurat (accidentul auto) şi a cărui reparare cădea în sarcina asigurătorului falit, conform deciziei definitive a instanţei penale. În temeiul obligaţiei de garanţie legală, în cazul falimentului unui asigurător, pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii încheiate în condiţiile legii, intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie, în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Înalta Curte mai reţine că, deşi intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost parte în litigiul penal, dezlegările instanţei îi sunt opozabile şi acestuia, în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015. De asemenea, hotărârea pronunţată de ÎCCJ în soluţionarea recursului în interesul legii, cu privire la interpretarea prevederilor art. 320 din Legea nr. 95/2006, invocată de către intimatul-pârât, nu este relevantă în cauză, decizia nr. 22/2017 dezlegând o problemă de drept diferită de cea care constituie esenţa raportului juridic litigios de faţă. Astfel, prin recursul în interesul legii s-a stabilit că FGA nu este parte responsabilă civilmente în procesul penal. În cauza de faţă, plata despăgubirii nu are la bază o astfel de calitate a FGA, ci dreptul unităţilor spitaliceşti de a-şi vedea satisfăcute creanţele în baza calităţii de creditori de asigurări.

Intimatul-pârât a mai susţinut că plata despăgubirii nu se poate face către unitatea medicală, ci, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., se realizează în mod direct către terţa persoană prejudiciată, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat sau către asigurat, în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată. Însă, acest argument al intimatului porneşte de la ipoteza inexactă că unitatea medicală nu are calitatea de terţă persoană păgubită, contrar celor anterior reţinute de instanţa de recurs, care a constatat că reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi este persoana prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate ca urmare a faptei ilicite, care reprezintă un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraţilor de a aproba cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 3013,22 RON, reprezentând cheltuieli de spitalizare, este nelegal, astfel încât hotărârea instanţei de fond este dată cu greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, creanţa pretinsă de reclamant fiind o creanţă de asigurare, iar acesta având calitatea de creditor de asigurare.

Înalta Curte reţine că pârâtul, în procedura administrativă, a analizat cererea de plată formulată de reclamant atât dintr-o perspectivă procedurală (constatând a fi tardiv formulată, aspect care, deşi a făcut obiectul acţiunii de faţă, nu a fost analizat de instanţa de fond, care, implicit, a considerat cererea de plată formulată în termen, iar pârâtul nu a declarat recurs împotriva acestei implicite soluţii), cât şi pe fondul pretenţiilor, respingerea cererii de plată datorându-se nerecunoaşterii calităţii reclamantului de creditor de asigurare. În aceste condiţii, fiind epuizată procedura administrativă prin analizarea creanţei de către FGA sub toate aspectele, şi creanţa rezultând dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, Înalta Curte constată că nu mai este necesară reluarea acestei proceduri, instanţa putând tranşa cauza atât sub aspectul legalităţii deciziei contestate, cât şi sub aspectul obligării pârâtului la plata creanţei.

Drept consecinţă, ca urmare a constatării calităţii de creditor de asigurare a reclamantului, Înalta Curte, în rejudecarea cauzei, va obliga pârâtul la plata despăgubirilor solicitate de reclamant, existenţa şi cuantumul acestora fiind stabilite prin decizia penală definitivă nr. 302/09.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2013, creanţa având un caracter cert, lichid şi exigibil.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 Cod, Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată, va anula Decizia nr. 6355 din 12.06.2017, emisă de pârât şi va obliga pârâtul la plata sumei 3013,22 RON către reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 4462 din 21 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează Decizia nr. 6355 din 12.06.2017, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata sumei de 3013,22 RON către reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.