FGA liability for unverified damage payment and inadmissibility of new assignment nullity defenses in cassation

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 30 august 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea Deciziei nr. 1088 din 28.07.2016, emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata despăgubirii solicitate conform cererii de plată nr. x din 20.01.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3708 din 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a despăgubirii în cuantumul solicitat de acesta prin cererea de despăgubire, de 10.489,78 RON;

(iii) a obligat pârâtul la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1850 RON (taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3708 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând admiterea căii de atac, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că pricina s-a judecat fără legala citare a FGA, instanţa de fond apreciind în mod greşit că prezenţa în sală a consilierului juridic al FGA, a cărui delegaţie se afla depusă în dosar, acoperă omisiunea citării pârâtului. Deşi prezent în sala de judecată la prima strigare a cauzei, consilierul juridic a învederat în mod expres că nu înţelege să răspundă în cauză, astfel încât instanţa de fond a dispus apelarea cauzei la sfârşitul listei de şedinţă. La a doua apelare a cauzei, părţile nu au fost prezente, însă instanţa de fond a constatat că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi a rămas în pronunţare asupra fondului litigiului.

Prin urmare, consideră recurentul că omisiunea citării sale nu s-a acoperit prin prezenţa consilierului juridic, acesta nedorind să răspundă la apelul nominal efectuat în şedinţă publică, iar instanţa de fond a apreciat greşit că pricina este în stare de judecată, deşi ar fi trebuit să acorde un alt termen în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu ambele părţi.

În ceea ce priveşte valoarea despăgubirii în sumă de 2.626,30 RON, susţine recurentul-pârât că Fondul, preluând dosarul de daună de la asigurătorul falit, nu avea cum să cunoască faptul că suma nu a fost real achitată, iar împrejurarea că adresa prin care păgubita a fost înştiinţată cu privire la plata sumei nu poartă menţiunea comunicării nu poate conduce, automat, la concluzia că nu a fost comunicată.

Printr-o altă critică, pârâtul arată că în mod greşit a reţinut instanţa de fond calitatea de creditor de asigurare a reclamantei. Din analiza cesiunii de creanţă încheiată la data de 03.12.2015 între reclamanta A. şi păgubita B., rezultă că acest act este un act simulat, întrucât contractul nu conţine preţul cesiunii, situaţie pe care instanţa de fond nu a analizat-o. Chiar dacă instanţa ar fi apreciat că cesiunea de creanţă este un act cu titlu gratuit, trebuia să constate că, în raport de prevederile art. 1567 alin. (2) C. civ., convenţia nu este încheiată în formă autentică, fiind nulă.

În concluzie, recurentul consideră că reclamanta nu a dobândit calitatea de creditor prin cesiunea de creanţă, această convenţie fiind nulă absolut pentru lipsa preţului sau a formei autentice.

A mai susţinut recurentul-pârât că, în ceea ce priveşte contravaloarea despăgubirii, instanţa de fond s-a raportat în mod greşit la concluziile aşa-zisei expertize tehnice întocmite în dosar, întrucât în prezenta cauză nu a fost desemnat un expert pentru a realiza o astfel de lucrare. Singurul document depus în susţinerea cererii de plată este nota de constatare a unităţii reparatoare C. S.R.L., care a exprimat o opinie cu privire la daună, însuşită de instanţa de fond ca reprezentând document justificativ. Deşi este real că despăgubirea se poate solicita şi înainte de efectuarea reparaţiei, astfel cum a reţinut instanţa de fond, totuşi FGA nu este debitorul unei creanţe certe, lichide şi exigibile, astfel încât nu are obligaţia plăţii despăgubirilor doar pe baza devizelor estimative întocmite de unităţile reparatoare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. (în ale căror dispoziţii se încadrează recursul, astfel cum a reţinut instanţa de control judiciar prin încheierea din 7 octombrie 2020), Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica din recurs referitoare la soluţionarea cauzei în lipsa legalei citări a pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, subsumată cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că pricina s-a judecat la termenul din 16 octombrie 2017, deşi FGA nu a fost citat şi nici nu a fost legal reprezentat, întrucât consilierul juridic, prezent în sală, a arătat că nu doreşte să răspundă în cauză.

Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost legal citat pentru termenul din 2 octombrie 2017, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanţei de fond şi, totodată, la acel termen de judecată a fost reprezentat prin consilier juridic cu delegaţie depusă în dosar. Având în vedere neîndeplinirea procedurii de citare cu reclamanta A., instanţa de fond a amânat cauza pentru termenul din 16 octombrie 2017, dispunând citarea doar a reclamantei.

Potrivit art. 229 alin. (1) C. proc. civ.:

"Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar şi a luat termenul în cunoştinţă, precum şi partea care a fost prezentă la un termen de judecată, personal sau printr-un reprezentant legal ori convenţional, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată în tot cursul judecării la acea instanţă, considerându-se că ea cunoaşte termenele de judecată ulterioare. Aceste dispoziţii îi sunt aplicabile şi părţii căreia, personal ori prin reprezentant legal sau convenţional ori prin funcţionarul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, i s-a înmânat citaţia pentru un termen de judecată, considerându-se că, în acest caz, ea cunoaşte şi termenele de judecată ulterioare aceluia pentru care citaţia i-a fost înmânată." În cauză, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost citat pentru termenul din 2 octombrie 2017 şi a fost şi reprezentat prin consilier juridic, astfel încât nu mai era necesară citarea sa pentru termenul din 16 octombrie 2017, având termen în cunoştinţă, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii şi a citativului aflate la dosarul de fond.

Într-adevăr, în cuprinsul încheierii de şedinţă din 16 octombrie 2017 s-a reţinut că procedura de citare nu este legal îndeplinită, fără a se menţiona partea faţă de care s-a constatat această împrejurare, menţiune care reprezintă o evidentă eroare materială, faţă de actele dosarului, din care rezultă că procedura de citare a fost legal îndeplinită faţă de reclamantă, iar pârâtul avea termen în cunoştinţă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat în mod corect la judecarea cauzei, constatând că procedura de citare a părţilor pentru termenul de judecată era îndeplinită şi că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 153 C. proc. civ.

Referitor la criticile circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, constatând că recurentul nu a relevat vreun caz de greşită aplicare sau interpretare a normelor de drept material în prezenta cauză.

Prin Decizia nr. 1088/28.07.2016, recurentul-pârât a respins cererea de plată a reclamantei, reţinând că nu se justifică acordarea unei despăgubiri în sumă de 10.489,78 RON, că valoarea reală a prejudiciului este de 2.626,30 RON şi că această sumă a fost deja plătită reclamantei. Cât priveşte suma de 2.626,30 RON, faţă de care FGA a reţinut prin decizia atacată că a fost deja achitată de asigurătorul falit către păgubita B., Înalta Curte constată că, în recurs, pârâtul a arătat că şi-a întemeiat decizia pe conţinutul actelor din dosarul de daună întocmit de asigurător, neavând cum să cunoască că această sumă nu a fost în mod real achitată păgubitei. Aşadar, recurentul nu contestă situaţia care a rezultat din probatoriul administrat în faţa instanţei de fond, respectiv inexistenţa unei astfel de plăţi către păgubită, ci susţine că nu a avut cunoştinţă de împrejurarea neconcordantă cu înscrisurile dosarului de daună.

Înalta Curte consideră că sunt neîntemeiate argumentele pârâtului, întrucât pretinsa atitudine subiectivă de bună-credinţă a autorităţii nu este suficientă pentru a înlătura motivul de nelegalitate al deciziei atacate, referitor la respingerea cererii de plată pe motiv că persoanei păgubite i-ar fi fost achitată despăgubirea în sumă de 2.626,30 RON, deşi această plată nu a fost în mod real efectuată.

Autoritatea pârâtă avea obligaţia de a verifica înscrisurile predate de asigurător, aflate în dosarul de daună întocmit de acesta, inclusiv sub aspectul achitării efective a despăgubirii, astfel cum rezultă din prevederile art. 16 din Norma ASF nr. 16/2015. Or, în dosarul de daună nu exista vreo dovadă a plăţii despăgubirii, singura menţiune a achitării sumei de 2.626,30 RON regăsindu-se în adresa de înştiinţare emisă de asigurător către păgubită sub nr. x/09.02.2015, care nu avea ataşată o dovadă de comunicare. În acest caz, constatând inexistenţa unui înscris doveditor al plăţii, recurentul-pârât avea obligaţia de a solicita lămuriri şi înscrisuri suplimentare din partea asigurătorului sau chiar a păgubitei, pentru a clarifica situaţia plăţii. Chiar şi în contextul în care dosarul de daună a fost întocmit de asigurător, pârâtul nu a justificat omisiunea verificărilor care îi incumbau, iar nelegalitatea deciziei emise rezultă în lipsa unei dovezi certe a plăţii despăgubirii către persoana păgubită sau reclamanta-cesionară.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât, referitoare la lipsa calităţii de creditor a reclamantei, ca urmare a nulităţii contractului de cesiune din cauza neîndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 1567 alin. (2) C. civ., Înalta Curte constată că aceste susţineri au fost prezentate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, ele neregăsindu-se în cuprinsul deciziei contestate sau al întâmpinării depuse în dosarul instanţei de fond. Fondul de Garantare a Asiguraţilor a contestat abia în calea de atac cuprinsul contractului încheiat la 03.12.2015, prin care reclamanta A. a preluat de la păgubita B. creanţa pe care aceasta o avea de încasat de la debitorul cedat (societatea de asigurare).

Înalta Curte constată că recurentul-pârât a recunoscut, în procedura administrativă, calitatea de creditor de asigurare a reclamantei, decurgând din contractul de cesiune de creanţă încheiat cu păgubita, fără a invoca un motiv de respingere a cererii de plată întemeiat pe pretinse lipsuri ale acestui contract. De asemenea, în recurs, pârâtul urmăreşte completarea apărărilor expuse la fond cu argumente complet noi, care nu pot fi formulate direct în recurs, pentru că modifică cadrul procesual obiectiv al cauzei. Pe cale de consecinţă, aceste apărări nefăcând obiectul învestirii instanţei de fond în analiza de legalitate asupra deciziei contestate, examinarea lor direct în recurs reprezintă un demers inadmisibil, faţă de obiectul căii de atac, care, potrivit art. 483 C. proc. civ., este limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

Ca atare, Înalta Curte nu va analiza criticile de nelegalitate ale pârâtului FGA, care reprezintă motive suplimentare de respingere a cererii de plată, neregăsite în decizia contestată, respectiv apărări noi, inadmisibile în recurs în raport de dispoziţiile art. 478, coroborate cu cele ale art. 494 C. proc. civ.

În fine, vor fi respinse, ca nefondate, criticile vizând cuantumul despăgubirii stabilite de instanţa de fond în beneficiul reclamantei.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond şi-a întemeiat considerentele pe concluziile unei expertize care nu ar fi fost niciodată realizate în cauză. Această susţinere a recurentului este într-o contradicţie flagrantă cu actele dosarului de fond, din cuprinsul cărora rezultă că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică specialitatea autovehicule, având ca obiective stabilirea valorii prejudiciului ca urmare a determinării dinamicii producerii accidentului şi stabilirea valorii de piaţă a autoturismului la momentul accidentului. Raportul a fost comunicat pârâtului la data de 12.09.2017, conform dovezii de înmânare aflată la dosarul de fond, iar acesta nu a formulat obiecţiuni la următorul termen de judecată, necontestând concluziile expertului tehnic.

Sunt, aşadar, străine cauzei susţinerile recurentului-pârât referitoare la neadministrarea probei cu expertiză tehnică în vederea stabilirii cuantumului prejudiciului. Pe cale de consecinţă, sunt nefondate susţinerile referitoare la stabilirea cuantumului despăgubirii doar pe baza devizului estimativ emis de unitatea reparatoare, instanţa de fond coroborând datele din acest deviz cu concluziile expertului, constatând că acestea converg spre valoarea solicitată prin cererea de plată (10.489,78 RON) şi că pârâtul FGA nu a prezentat dovezi care să combată pretenţiile reclamantei.

Înalta Curte reţine că, nici în faţa instanţei de fond şi nici în calea de atac, pârâtul nu a prezentat o evaluare proprie a despăgubirii cuvenite reclamantei, iar în dosarul de daună nu există niciun înscris/deviz/calculaţie întocmită de asigurător, care să ateste modul de calcul al sumei de 2.626,30 RON.

Potrivit art. 51 alin. (4) din Norma ASF nr. 23/2014:

"În cazul în care pentru reparaţiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparaţiilor, cuantumul pagubei se stabileşte luând în calcul preţurile practicate de către unităţile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparaţiei/înlocuirii pieselor avariate, precum şi pentru părţi componente, piese înlocuitoare noi şi materiale." În cauză este îndeplinită această ipoteză, cuantumul despăgubirii solicitat de reclamantă fiind cel arătat în devizul emis de o unitate reparatoare, iar valorile din acest deviz au fost confirmate prin raportul de expertiză tehnică judiciară, astfel încât, în lipsa oricărei dovezi contrare prezentate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit corect valoarea despăgubirii la care are dreptul reclamanta.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 3708 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.