Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 204/2021 AI generated

Statutory deadline for revision based on contradictory judgments: calculation from decision issuance in administrative fiscal disputes

Case Number Decizia nr. 204/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request as time-barred and rejected the respondent's claim for attorney's fees, leaving the challenged appellate decision in force. The dispute concerned a request for revision under Article 322(1), (2), and (7) of the Code of Civil Procedure, challenging a final civil decision issued by an appellate court in an administrative fiscal matter regarding the legality of a local council act; the petitioner argued the decision was contradictory to prior criminal rulings. The Court held that because the challenged decision was rendered on the merits after a referral to the appellate level, the one-month statutory deadline for filing a revision request based on contradictory judgments began on the date of the decision's issuance rather than its notification, making the petition late. Regarding costs, the Court refused to award attorney's fees to the respondent because the respondent, acting as a lawyer, had self-billed for legal services provided to herself, thus failing to demonstrate the actual patrimonial diminution required by Article 274 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 din C. proc. civ, art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 322 C. proc. civ, art. 274 C. proc. civ; Statutory deadline for revision based on contradictory judgments: calculation from decision issuance in administrative fiscal disputes: Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuenta A. S.R.L. pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Keywords

AI generated
statutory deadline revision of a judgment time of filing matter in dispute article of civil procedure notification of the decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de revizuire

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2020, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 7 din C. proc. civ. de la 1865, revizuenta A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata B., a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1128 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2011.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire întemeiat pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuenta a susţinut că decizia atacată este potrivnică soluţiei judecătorului de cameră preliminară, care, prin încheierea penală nr. 221/13.02.2019, pronunţată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2018, definitivă prin încheierea penală nr. 117/16.07.2019 a Tribunalului Ilfov, a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea de desfiinţare a avizului nr. x din 13.05.2008, emis de comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism din cadrul CJ Ilfov.

2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata B. a invocat excepţia tardivităţii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

3. Hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei

Prin încheierea din 6 octombrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a disjuns soluţionarea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cererea de revizuire disjunsă, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., a fost înregistrată sub nr. de dosar x/2020

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 23 octombrie 2020.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta este exercitată cu nerespectarea termenului legal, pentru următoarele considerente:

Cererea ce face obiectul prezentei cauze a fost întemeiată de revizuenta A. S.R.L. pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Din perspectiva termenului de promovare a revizuirii, sunt aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că prezenta cerere de revizuire a fost îndreptată împotriva deciziei civile nr. 1128 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în recurs în dosarul nr. x/2011, ale cărei considerente revizuenta le-a apreciat a fi potrivnice încheierilor pronunţate anterior de instanţele penale în dosarul nr. x/2018, la data de 13.02.2019 (Judecătoria Buftea), respectiv la 16.07.2019 (Tribunalul Ilfov).

Prin această hotărâre, ce face obiectul revizuirii şi în raport de care se calculează termenul de depunere a acestei căi de atac, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis recursul declarat de reclamanta B. împotriva încheierii din 21.10.2013, pronunţată de Tribunalul Mureş, a modificat hotărârea atacată şi a admis excepţia de nelegalitate formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 126/2009, adoptată de Consiliul Local Voluntari, constatând nelegalitatea acesteia. Totodată, Curtea a admis şi cererile de intervenţie accesorie formulate în interesul recurentei.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., hotărârea atacată fiind pronunţată în recurs, după evocarea fondului, astfel încât termenul de o lună pentru depunerea cererii de revizuire curge de la data pronunţării deciziei, 19.12.2019 şi se împlineşte la 19.01.2020. Cum revizuirea a fost depusă prin serviciul poştal, la data de 05.06.2020 (conform notei de inventar şi plicului aflate la dosarul Curţii de Apel Târgu Mureş), Înalta Curte constată că revizuirea a fost declarată cu nerespectarea termenului de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., fiind întemeiată excepţia tardivităţii, invocată de intimata B..

Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiat argumentul revizuentei, expus în concluziile orale formulate în faţa acestei instanţe, prin care s-a susţinut calcularea termenului de revizuire în funcţie de data comunicării hotărârii şi nu de data pronunţării, ca urmare a naturii de contencios administrativ a litigiului de faţă. Atât timp cât Legea nr. 554/2004 nu cuprinde dispoziţii speciale în privinţa termenului de declarare a revizuirii întemeiate pe cazurile reglementate de art. 322 C. proc. civ., acesta se calculează de la pronunţarea sau comunicarea hotărârii a cărei revizuire se cere, în funcţie de distincţiile operate de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar nu în raport de natura de drept civil sau de contencios administrativ a pricinii.

În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii formulării revizuirii şi va respinge cererea de revizuire declarată de A. S.R.L., ca tardiv formulată.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei B. de obligare a revizuentei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial.

Din cuprinsul facturii şi chitanţei depuse în dosar, rezultă că s-a achitat un onorariu avocaţial în sumă de 2380 RON, pentru prestarea serviciilor juridice de către Cabinet de Avocat B. în beneficiul intimatei B.. Aşadar, intimata, care are şi calitatea de avocat, a autofacturat serviciile juridice pe care le-a prestat pentru sine; este de reţinut şi împrejurarea că, în faţa Înaltei Curţi, intimata s-a prezentat personal, susţinându-şi poziţia procesuală.

Obligarea părţii care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul avocatului angajat de partea oponentă, are ca scop recuperarea de către partea câştigătoare a cheltuielilor pe care le-a efectuat în proces cu asigurarea unei asistenţe juridice specializate şi care i-au produs o diminuare patrimonială, art. 274 C. proc. civ. făcând vorbire de "cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut". Or, o astfel de diminuare nu se evidenţiază în cazul intimatei B., asistenţa juridică de care a beneficiat nefiind asigurată de un terţ, ci chiar de intimata însăşi, aceasta reprezentându-şi propriile interese în proces.

Prin urmare, cererea de obligare a revizuentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, ca neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimata B..

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1128 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2011, ca tardiv formulată.

Respine cererea intimatei B. de obligare a revizuentei A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocaţial, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.