Restitution of second-specialty residency tax: non-payment in statutory installments does not nullify the underlying legal debt

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Sănătăţii, solicitând obligarea acestuia la emiterea deciziei de restituire a sumei de 29.050,00 RON, reprezentând taxă pregătire pentru obţinerea celei de-a doua specialităţi şi la plata efectivă a acestei sume.

De asemenea a solicitat şi obligarea pârâtului la plata dobânzii fiscale prevăzută de art. 174 alin. (5) Codul de procedură fiscală, de 0,02% pe zi, calculată la suma de 29.050,00 RON, începând din 18.10.2017 până la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 251 din 11 octombrie 2018, a respins excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului recurenta arată că solicită casarea hotărârii atacate ca fiind nemotivată, deoarece cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.). În hotărârea instanţei de fond deşi se enumera texte de lege care stabilesc modalitatea în care se poate încasa taxa de înscriere pentru cea de-a doua specialitate, se concluzionează că nu putem fi exoneraţi de la plată prin invocarea necunoaşterii legii, în condiţiile în care nu am invocat acest temei pentru a cere restituirea sumelor încasate fără temei legal.

Recurenta arată că modalitatea în care a fost efectiv şantajată şi obligată să achite această taxă i-a încălcat dreptul de a achita această sumă eşalonat, anual, în două taxe semestriale, pe parcursul celor cinci ani de rezidenţiat, conform prevederilor Ordinului 973/4592/2010 privind aprobarea cuantumului taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi de către posesorii certificatului de specialist, taxă încasată prin şantaj.

Această taxă a fost aplicată discreţionar, plata fiind solicitată doar de la recurentă, spre deosebire de alţi colegi care nu au fost obligaţi să achite această taxă.

Chiar titlul actului normativ care constituie temeiul legal al plăţii acestei taxe stabileşte expres modalitatea în care se achită această taxă, respectiv Ordinul 973/4592/2010 privind aprobarea cuantumului taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi de către posesorii certificatului de specialist.

Recurenta mai susţine că i s-a comunicat, fără nici un fel de justificare, că trebuie să achite suma de 29.050,00 RON pentru a fi înscrisă pe lista cu candidaţii la examenul de specialitate şi pentru a putea susţine examenul de medic specialist.

În toţi cei 5 ani în care s-a desfăşurat programul de rezidenţiat nu i s-a comunicat că are de achitat vreo o sumă pentru a putea urma acest program sau pentru a susţine examenul de medic specialist. Dreptul de a participa la un examen pentru care s-a pregătit timp de 5 ani i-a fost condiţionat de plata acestei taxe.

În opinia recurentei, instanţa de fond a încălcat şi a aplicat greşit textele de lege la situaţia de fapt dedusă judecăţii, respectiv pârâtul - autoritate publică nu îşi îndeplineşte obligaţiile legale şi omite să solicite plata sumei conform dispoziţiilor legale, în două tranşe anuale, în baza unui angajament de plată.

Ulterior, pârâtul sprijinindu-se pe propria culpă, justifică refuzul restituirii sumei prin faptul că acea sumă era datorată şi că nu pot cere restituirea ei, conduită urmată şi de către instanţa de fond.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat pârâtei prin somaţia înregistrată sub nr. x din data de 11.01.2018 obligarea la restituirea sumei de 29.050,00 RON, reprezentând taxă pregătire pentru obţinerea celei de-a doua specialităţi, pe care a fost obligată să o achite în termen de o zi, în vederea înscrierii sale la examenul de specialitate. Cu adresa nr. x/16.01.2018, care i-a fost comunicată la 18.01.2018, pârâtul a refuzat să dispună plata sumei solicitate.

S-a apreciat că această conduită a fost adoptată în considerarea faptului că această taxă, potrivit Ordinului nr. 973/2010 privind aprobarea cuantumului taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi de către posesorii certificatului de specialist şi O.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, trebuie achitată de participanţii la cea de-a doua specialitate.

Recurenta este medic specialist în specialitatea Medicină de familie, prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1339/2012, şi a început programul de pregătire în rezidenţiat pentru specialitatea Pediatrie în urma promovării concursului de rezidenţiat, sesiunea noiembrie 2012, fiind confirmată rezident Pediatrie prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1245/2012.

Din carnetul de rezident reiese că recurenta a beneficiat de recunoaşterea a 6 luni din specialitatea medicină de familie, efectuând în cea de-a doua specialitate o durată totală de 54 luni de pregătire din totalul de 60.

Urmare a transmiterii documentului prin care s-a făcut dovada plăţii taxei de înscriere, recurentanta a susţinut şi promovat examenul de obţinere a celei de-a doua specialităţi şi a fost confirmată medic specialist pediatrie, prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1443/2017.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că legiuitorul a prevăzut obligativitatea plăţii taxei de înscriere la cea de-a doua specializare în 2 tranşe semestriale, în baza unui angajament de plată, însă împrejurarea că recurentei i s-a impus achitarea integrală a taxei la finalul celor cinci ani de rezidenţiat nu poate constitui un motiv de restituire, de vreme de recurentei îi incumbă obligaţia de plată a acestei taxe prevăzute de lege într-un cuantum fix, corespunzător fiecărei specialităţi, neputând invoca pentru a fi exonerată de la plata acesteia necunoaşterea legii.

Taxa de înscriere la cea de-a a doua specializare a fost prevăzută prin Ordinul nr. 973/2010, conform Anexei, cuantumul taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi de către posesorii certificatului de specialist, fiind prevăzută în cuantum fix de 6450 RON pentru specialitatea pediatrie.

Înalta Curte apreciază că temeinic şi legal s-a reţinut că suma datorată de recurentă a fost determinată corespunzător celor 5 ani din programul de rezidenţiat aferent celei de-a doua specializări, cu deducerea unei perioade de 6 luni recunoscute din stagiul anterior efectuat în specialitatea medicină de familie, pe baza carnetului de rezident.

Susţinerile recurentei, potrivit cărora că nu a avut cunoştinţă de obligaţia de a plăti contravaloarea taxei pretinse nu pot fi primite, atât timp cât este de notorietate în rândul acestei categorii că pentru a doua specialitate se plăteşte o taxă.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut că taxa pretinsă de pârâtă, chiar dacă nu a fost achitată în două tranşe anuale, ci integral, într-o singură tranşă, era prevăzută de lege astfel că odată achitată, nu există un temei legal pentru ca aceasta să fie supusă repetiţiunii, conduita pârâtei neputând fi asimilată unui refuz nejustificat.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 251 din 11 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.