Fisheries operator's challenge to recovery of Natura 2000 EU funds rejected, annulment upheld

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a solicitat anularea Deciziei nr. 15/17.10.2016 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor POP 2007/2013, a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare x/5.08.2016 şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 50 din 5 martie 2018, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L., a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanţa de fond lăsând nesoluţionate motivele contestaţiei prevăzute sub punctul II.

Instanţa de fond a fost investită să verifice legalitatea actelor contestate şi prin prisma aplicării metodei de calcul, a formulei de calcul şi nivelul primelor acordate, care, aşa cum s-a arătat şi demonstrat, prin aplicarea formulelor de calcul, plăţile compensatorii au fost acordate cu respectarea normelor europene.

Recurenta precizează că a solicitat instanţei de fond sa aibă în vedere Raportul special nr. 1/2017 al Curţii de Conturi Europene, act ulterior procesului-verbal contestat, care sesizând greşeala de aplicare a dispoziţiilor art. 30 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1198/2006 de către Statul Roman, respectiv acordarea de compensaţii numai pentru 2 ani, printr-o compensaţie unică, fapt care a condus la nerespectarea Directivei nr. 92/43/CEE, a propus Comisiei europene măsuri de reevaluare a situaţiei, în ceea ce priveşte implementarea Reţelei Natura 2000.

Se mai susţine că în motivarea sentinţei recurate, nu se regăseşte nici un argument al instanţei de fond, privind înlăturarea acestei apărări, practic instanţa de fond nu a analizat aceasta apărare.

În opinia recurentei deoarece hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a încălcat normele prevăzute de dispoziţiile art. 21 alin. (25) şi 26 din O.U.G. nr. 66/2011 (norma internă ce stabileşte procedura pe baza căruia intimata a stabilit neregula).

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut că în O.U.G. nr. 66/2011 nu se regăseşte nicio sancţiune pentru situaţia în care s-ar emite procesul-verbal după îndeplinirea termenului stabilit de actul normativ, şi totodată dispoziţiile art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/1995, acordă statelor membre facultatea de a aplica termene mai lungi decât cele instituite de norma europeană la aliniatul 1.

Prin adresa autorităţii de audit nr. x/18.10.2012 a fost comunicat către DGP-AMPOP, Raportul de audit nr. x/08.02.2012, iar procesul-verbal de constatare al neregulilor a fost întocmit la data de 05.08.2016, cu depăşirea termenului de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta consideră că în ceea ce priveşte termenul pentru întocmirea procesului-verbal, se aplică dispoziţiile art. 25 din acelaşi act normativ.

Finalizarea activităţii de organizare a verificării a avut loc prin Scrisoarea de misiune nr. x/11.02.2016 aprobată de ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Raportând termenul de 90 de zile (chiar şi prelungit) prevăzut de art. 25 la data de 11.02.2016 rezultă că la data emiterii procesului-verbal de constatare -05.08.2016- termenul legal era depăşit.

În ceea ce priveşte prelungirea termenului, deşi intimata susţine că a existat o Notă aprobată de directorul general al DGCAI de prelungire a acestuia, în documentele comunicate de aceasta nu s-a identificat existenţa acestei note, pentru a verifica numărul de zile de prelungire, ceea ce face ca afirmaţia să nu fie dovedită.

Se mai arată că în motivarea sentinţei recurate, instanţa reţine că, într-adevăr, decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 15/17.10.2016 nu cuprinde detaliat toate argumentele privind respingerea contestaţiei administrative formulate, însă în opinia instanţei, aceste argumente nu erau necesare deoarece se regăsesc în procesul-verbal de stabilire a neregulilor.

Critică astfel această motivare şi susţine faptul că deşi instanţa de fond a făcut referire la jurisprudenţa comunitară, respectiv Cauzele C 367/1995, C509/1993, C-41/1969 şi cea naţională (fără exemplificarea cauzelor), în realitate nu le-a aplicat.

Astfel, conform jurisprudenţei comunitare, obligaţia de motivare este una generală, aplicată oricărui act administrativ, reprezentând o condiţie de legalitate a actului, amploarea şi detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească depind de circumstanţele fiecărui caz.

Recurenta arată că nici până în acest moment, nu se cunoaşte, dacă metoda de calcul folosită de către pârâtă, pentru cele 34 de cereri de finanţare în aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. c) din Regulamentul CE nr. 1198/2006, este greşită sau nu, deoarece nimeni nu a verificat aceste aspecte, mai ales având în vedere ultimele date prezentate în Raportul special nr. 1/2017 al Curţii de Conturi Europene.

Însă, aceste aspecte le-a învederat instanţei de fond şi a arătat că, în ceea ce priveşte această apărare, nu a primit niciun răspuns motivat prin actele administrative atacate, or în mod greşit instanţa de fond a apreciat că motivarea acestor acte administrative este detaliată, efectivă, completă, precisă şi circumstanţiată, de vreme ce nu i-a permis să conteste un eventual punct de vedere al pârâtei, deoarece acesta nu există.

În susţinerea acestor argumente invocă şi dispoziţiile art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care consacră "dreptul la bună administrare".

Instanţa de fond a reţinut în sentinţa recurată, că atâta vreme cât recurenta a beneficiat de o compensaţie rezultată prin însumarea primei aferente pierderilor suferite în fiecare an din cei doi prevăzuţi de Regulamentul nr. 1198/2006 şi nu de o compensaţie unică pentru o perioadă de doi ani, potrivit art. 10 alin. (3) din Anexa 1 la Ordinul de Finanţare nr. 39/04.10.2010, orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite astfel, Curtea a constatat ca în mod corect s-a stabilit în sarcina recurentei cheltuiala în cuantum de 878.757,90 RON ca fiind o creanţă bugetară rezultată din nereguli, neregula definită de art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte neregula, constând în neîndeplinirea de către beneficiar a condiţiilor de eligibilitate, în actele contestate, s-au reţinut prevederile art. 30 alin. (5) lit. c) din Regulamentul nr. 1198/2006, iar în ceea ce priveşte neregula sistemică, au fost indicate prevederile art. 3 din Regulamentul 1198/2006, art. 96 pct. 4 şi art. 97, iar în legătură cu neregula propriu-zisă, s-a arătat că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit privind pierderile de venituri au fost stabilite prin decizia nr. 5/29.05.2008 cu modificările aduse prin Decizia nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013.

Instanţa de fond a susţinut că, şi în situaţia în care pârâta a comunicat clarificările cu privire la calculul primelor acordate, nerespectarea normei comunitare este imputabilă atât ministerului în sarcina căruia a fost reţinută o neregulă sistemică, cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a)1, cât şi recurentei pentru care neregula este cea prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv art. 3 lit. q) din Regulamentul nr. 1198/2016.

O astfel de reţinere este criticabilă, deoarece neregula, reţinută de instanţa de fond pretins săvârşită nu se circumscrie definiţiei evocate de aceasta, respectiv art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentei, motivarea instanţei sub aspectul săvârşirii unei nereguli este confuză şi neconvingătoare, de vreme ce reţine conduita anterioară formulării cererii de finanţare, conduită care demonstrează lipsa oricărei intenţii de a solicita compensaţii necuvenite, o înlătură, iar ulterior instanţa fondului argumentează că subscrisei îi este imputabilă nerespectarea Deciziei nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare POF 2007-2013.

De asemenea, instanţa fondului susţine că neregula reţinută rezultă din considerentele deciziei CCR nr. 683/2016, precum şi din verificările suplimentare efectuate de Curtea de Conturi a României la solicitarea Comisiei Europene, prin scrisorile x/11.05.2012 şi x/09.08.2012. Analizând aceste documente, rezultă cu claritate faptul că nu s-a stabilit culpa beneficiarilor ca urmare a existenţei unei nereguli la data formulării cererii de finanţare ci dimpotrivă raportul de audit nr. Ax/09.08.2012 al DG MARE, Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 întocmit de CCAN stabilesc, fără echivoc, că beneficiarul S.C. A. S.R.L. nu a comis nicio neregulă.

Aplicarea greşită de către DGP-AMPOP-MADR a metodei legale de calcul al compensaţiilor, neasigurându-se acoperirea pierderilor efective suferite de către solicitanţi, duce exact la neîndeplinirea obiectivului esenţial pentru care a fost creată de U.E. reţeaua Natura 2000: protecţia şi conservarea valorilor naturale din ariile componente ale reţelei Natura 2000.

Se mai arată că în procesul-verbal contestat DGCAI introduce în ecuaţia problemei compensaţiilor un document întocmit de CE - Vademecum (C) 3812/22.08.2007, ale cărui principalele prevederi în ceea ce priveşte Natura 2000 se referă la faptul că punerea în practică a proiectelor trebuie să ţină seama de art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006.

În susţinerea recursului sunt indicate redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a depus note scrise şi întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, aprobat prin decizia C.E. 6664/14.12.2007, ministerul pârât prin DGP AM POP a emis Ordinul de finanţare nerambursabilă 39/4.10.2010, prin care a aprobat acordarea primei în valoare de 1757515,80 RON, pentru cererea de finanţare x/29.07.2010, beneficiar fiind societatea reclamantă, în cadrul Măsurii 22 -măsuri de acvamediu - acţiunea 3 - acvacultură durabilă în Sit Natura 2000, pentru proiectul cu titlu "Amenajarea piscicolă Amara - Acvacultură în Sit Natura 2000".

În ordinul de finanţare s-a precizat durata de valabilitate, care începe de la data semnării de către directorul general adjunct al DGP AM POP, respectiv 5 ani de monitorizare de la data plăţii făcută de agenţia de plată, ce se realizează în baza cererii depusă de beneficiar. În Anexa 1 sunt precizate obligaţiile beneficiarului - art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2, cele ale emitentului ordinului de finanţare, iar art. III -defineşte neregula, sumele necuvenite şi restituirea finanţării.

Articolul 10 alin. (1) din Anexa la Ordinul de finanţare statuează că neregula în accepţiunea ordinului, are înţelesul prevăzut de O.G. nr. 79/2003, alin. (2) care prevede că constatarea neregulilor şi recuperarea sumelor plătite necorespunzător se realizează conform aceleiaşi ordonanţe şi a H.G. nr. 1306/2007, alin. (3) precizează că orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în termen de 5 zile de la data confirmării de primire a scrisorii de notificare cu privire la descoperirea unei plăţi în exces din partea DGP AM POP, alin. (4), (5) şi 6 ale acestui articol stabilind posibilitatea declanşării procedurii de executare silită precum şi realizarea plăţii sumei excedentare în situaţia în care nu s-a efectuat ultima plată sau s-a realizat achitarea ultimei tranşe aferente ordinului de finanţare.

După emiterea ordinului de finanţare nerambursabilă 39/4.10.2010, recurentei i s-a acordat compensaţia nerambursabilă în valoare de 1.757.515,8 RON, plata realizându-se în două tranşe, respectiv prin ordinul de plată x/10.11.2010 - suma de 1.318.136,85 RON şi prin ordinul nr. 32/10.11.2010 - suma de 439.378,95 RON.

Curtea de Conturi a României - Autoritatea de Audit a efectuat verificări suplimentare, solicitate prin scrisorile Comisiei Europene nr. x/11.05.2012 şi Ares(2012) x/9.08.2012, cu privire la stabilirea naturii sistemice a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate la unităţile de acvacultură Sit Natura 2000 şi a transmis prin adresa x/16.10.2012 înregistrată la MADR sub nr. x/18.10.2012, situaţia centralizatoare a dosarelor analizate în cadrul misiunii de audit, respectiv cele 34 de cereri de finanţare depuse de un număr de 26 de beneficiari, prezentându-se situaţia acestora, precum şi faptul că se acordă compensaţiile pentru maximum 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000, care s-a realizat în anul 2007 prin H.G. nr. 1284/24.10.2007. Situaţia detaliată a constatărilor şi a sumelor neeligibile se regăsesc în anexă, la pct. 3 fiind precizată suma de 878757,90 RON acordată recurentei, apreciindu-se că este necesar la Autoritatea de Management să realizeze propriile verificări şi să prezinte autorităţii de audit măsurile corective întreprinse în vederea remedierii deficienţelor, conform recomandărilor Comisiei Europene din cele două scrisori.

În perioada 19.02.2016 -15.07.2016, în baza scrisorii de misiune x/11.02.2016 şi notei privind prelungirea termenului aferent verificărilor x/10.05.2016, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazurilor de suspiciuni de nereguli înregistrate la Autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, ce a avut ca scop verificarea aspectelor menţionate în raportul de audit x/8.02.2016 emis de Curtea de Conturi şi Nota de control a Direcţiei Generale Control Antifraudă şi Inspecţii din cadrul ministerului pârât nr. x/18.09.2014, verificare care a fost finalizată prin întocmirea procesului-verbal de constatare nr. x/5.08.2016, în care sunt redate constatările echipei de control precum şi valoarea cheltuielii afectată de nereguli, care totalizează 878757,90 RON, ce reprezintă contribuţie publică naţională, plătită cu titlu de compensaţie în mod necuvenit S.C. A. S.R.L., prin însumarea valorilor rezultate pentru fiecare an din perioada 2008-2009 şi nu a unei singure compensaţii pentru o perioadă de maximum 2 ani, în sarcina beneficiarului stabilindu-se un debit cu această valoare.

La punctul 5 din procesul-verbal contestat sunt redate toate aspectele verificate, precum şi constatările echipei de control, de unde rezultă faptul că decizia nr. 16/2.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a POP 2007-2013 şi Ghidul Solicitantului pentru Măsura 2.2 aplicabil începând cu 23.04.2010, stabilesc că se acordă compensaţia pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Sit Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau astfel de activităţi anterior deciziei, modul de acordare, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate fiind stabilite prin decizia nr. 5/2008 a aceluiaşi comitet, astfel că prima în cadrul Măsurii 2.2 reprezintă o singură compensaţie şi va fi alocată conform art. 30 din Regulamentul 1198/2006.

S-a reţinut în procesul-verbal documentele în baza cărora s-au realizat verificările, puse la dispoziţie de DGP AM POP cât şi de recurentă, temeiul de drept în baza căruia s-a efectuat controlul, precum şi argumentele pentru care punctul de vedere exprimat de beneficiar prin adresa x/28.07.2017 nu a fost primit.

În ceea ce priveşte nulitatea procesului-verbal contestat, pe motiv că nu ar conţine menţiunile obligatorii prevăzute de actul normativ special, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că procesul-verbal conţine toate elementele, inclusiv punctul de vedere al recurentei, cât şi poziţia exprimată de structura de control ca urmare a aplicării dispoziţiilor alin. (14) şi 15 ale acestei norme legale.

Înainte de emiterea actului administrativ contestat, acesta a fost comunicat societăţii reclamante, iar aceasta şi-a expus punctul de vedere, care a fost înlăturat argumentat de ministerul pârât.

Înalta Curte constată că, potrivit normei de trimitere cuprinsă în art. 21 alin. (17) din O.U.G. nr. 66/2011 - "Modelul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă" - precum şi textului legal la care este făcută trimiterea, respectiv art. 10 alin. (4) din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, "Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4", cuprinde, în cauză, atât Motivele de fapt cât şi Temeiul de drept.

Aşa fiind, este de observat că aceste condiţii de formă ale actului administrativ atacat sunt îndeplinite, prin prisma respectării formei prescrise de legiuitor în cuprinsul Anexei nr. 4 la Normele metodologice; neputându-se susţine, cu suficient temei, nici o eventuală încălcare a dreptului la apărare al recurentei din această perspectivă.

Procesul-verbal cuprinde motivele de fapt şi de drept, ce au format convingerea organului de control privind stabilirea în sarcina societăţii reclamante a debitului, care reprezintă compensaţia acordată acesteia, fiind cheltuială afectată de nereguli, respectiv suma de 878757,90 RON, aşa cum sunt detaliate în actul administrativ contestat.

Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 15/17.10.2016 este motivată, în considerentele sale regăsindu-se argumentele pentru care instituţia pârâtă a concluzionat că a fost corect stabilită obligaţia de restituire a cheltuielii afectată de nereguli în sarcina aceleiaşi societăţi, care trebuie să respecte prevederile legale existente la data emiterii actului contestat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri în concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate, şi anume: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia.

De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

Înalta Curte precizează că obligaţia motivării actului administrativ reprezintă o cerinţă de legalitate a acestuia unanim acceptată atât pe plan intern, cât şi la nivelul dreptului unional.

Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

Sub aspectul motivării actului administrativ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că motivarea trebuie să fie adecvată actului emis şi trebuie să prezinte într-o manieră clară algoritmul urmat de instituţia care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate motivarea măsurilor şi de asemenea, să permită instanţelor efectuarea revizuirii actului, insuficienţa motivării sau nemotivarea atrăgând nulitatea.

În acest sens, este cauza C 509/1993 prin care instanţa de contencios unional a reţinut că o detaliere a motivelor este necesară şi atunci când instituţia emitentă dispune de o largă putere de apreciere, întrucât motivarea conferă actului transparenţă, putându-se verifica în acest fel dacă actul este corect fundamentat.

Este adevărat că o motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Într-o atare situaţie, actul administrativ este lipsit de previzibilitate şi coerenţă, iar vătămarea există.

În decizia de soluţionare a contestaţiei nu mai sunt detaliate toate argumentele ministerului pârât, referitoare la pretinsa nelegalitate a procesului-verbal contestat, însă nu se impunea a se proceda în acest mod, în condiţiile în care în contestaţie au fost dezvoltate aceleaşi argumente cu cele din punctul de vedere exprimat de reclamanta beneficiară, prin adresa nr. x/28.07.2017, care au fost analizate în detaliu şi respinse motivat prin procesul-verbal nr. x/5.08.2016.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză a fost aplicată procedura prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, stabilindu-se în sarcina recurentei neregula, cum este definită de art. 3 lit. q) din Regulamentul 1198/2006, al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, respectiv orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al UE, prin imputarea bugetului general cu o cheltuială nejustificată, definiţie preluată şi prin art. 2 alin. (1) lit. a) din ordonanţă, nefiind încălcat principiul tempus regit actum.

Chiar dacă termenele statuate de O.U.G. nr. 66/2011, pentru constatarea neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, nu ar fi fost respectate, nu s-ar impune anularea actelor administrative contestate, întrucât în actul normativ special nu se regăseşte o astfel de sancţiune, pentru situaţia în care s-ar emite procesul-verbal după împlinirea termenului stabilit de actul normativ, iar art. 3 alin. (3) din Regulamentul nr. 2988/1995, acordă statelor membre facultatea de a aplica termene mai lungi decât cele instituite de norma europeană la alin. (1).

Referitor la neanalizarea de către instanţa de fond a motivului de nelegalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru încălcarea termenului imperativ de 90 de zile prevăzut de art. 25 şi 21 din O.U.G. nr. 66/2011 - Înalta Curte reţine că acest motiv de nulitate a fost analizat în considerentele hotărârii atacate,.

Cu privire la aplicabilitatea în cauză a art. 25 alin. (1) şi (2) şi art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, referitor la modul de calcul al termenului maxim de efectuare a activităţilor prevăzute la alin. (1) al art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 - 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a reverificării, Înalta Curte constată că prevederile alin. (1) al art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011 -, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21." - se aplică doar cu privire la activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare de către structurile/echipele de control, nu şi cu privire la termenul de emitere a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

De asemenea, termenul prevăzut de alin. (2) al art. 25 din ordonanţă, prevede, în mod univoc, că termenul maxim de efectuare a activităţilor prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a reverificării, cu posibilitatea prelungirii cu încă 90 de zile în cazuri justificate (alin. ultim). Or, în aceste condiţii, este certă inaplicabilitatea prevederilor din art. 21 alin. (26) din ordonanţă, relative la termenul de 60 de zile, în condiţiile în care art. 25 se referă în mod expres la ipoteza existenţei unor nereguli de sistem.

Neregula reţinută în sarcina recurentei a fost corect stabilită în cadrul Măsurii 22 se acordă prima, ce reprezintă o singură compensaţie în condiţiile art. 30 din Regulamentul 1198/2006, respectiv pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură ce desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Modul de calcul al compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza POP pentru pierderile de venituri, au fost preluate prin decizia nr. 16/2.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a POP 2007-2013, act administrativ cu caracter normativ, care a pus în aplicare art. 30 din Regulamentul 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an, din cei doi prevăzuţi de regulament, ci se calculează o compensaţie unică aferentă pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de doi ani.

Prin Decizia nr. 683 din 23 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea Constituţională a României şi publicată în Monitorul Oficial cu numărul 56 din data de 19 ianuarie 2017, s-o concluzionat, că beneficiarii Sit Natura 2000 nu pot fi scutiţi de ta restituirea sumelor/primelor acordate în mod excedentar, deoarece nu este echitabil ca fondurile respective să fie suportate de ta bugetul de stat.

În soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, obiecţie formulată de Guvernul României, Curtea Constituţională a României a reţinut faptul că sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă fonduri cu regim juridic special, plătite necuvenit beneficiarului, din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României, se arată că legea contestată prevede că: sumele reprezentând primele beneficiarilor Sit Natura 2000 acordate pentru pierderile de producţie urmare a aplicării obligaţiilor de acvamediu pe care aceştia trebuie să le restituie datorită titlurilor de creanţă emise de Direcţia Generală -Autoritatea de management pentru Programul operaţional pentru Pescuit 2007-2013, inclusiv penalităţile de întârziere, în cuantum de 19.560.747,07 RON, să nu se mai recupereze şi să fie suportate din bugetul de stat.

Astfel, Guvernul României a arătat, prin motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate că în conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul (CE) nr. 1.198/2006 al Consiliului din 27 iunie 2006 privind Fondul European pentru Pescuit, art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011, precum şi constatările misiunii de audit efectuate de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi pentru anii financiari 2010 şi 2011, Organismul intermediar Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţie a demarat activitatea de constatare a sumelor plătite necuvenit şi individualizarea debitelor pentru fiecare operator economic beneficiar al proiectului. Se mai susţine că beneficiarii acestor sume nu sunt absolviţi de la plata lor, chiar dacă ei au fost de bună-credinţă.

Tot prin această decizie s-a reţinut faptul că sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă fonduri cu regim juridic special, plătite necuvenit beneficiarului, din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

Sumele stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.08.2016, contestat în cauză, nu provin din patrimoniul societăţii, ci din fonduri europene, fiind încasate necuvenit de către recurentă.

Paguba nu este una potenţială, ci una reală şi efectivă, Comisia Europeană punând în vedere României să întreprindă măsuri în vederea reîntregirii bugetului FEP. De asemenea, neregulile financiare semnalate de către Comisia Europeană au fost confirmate şi de către Curtea de Conturi, fiind vorba de o eroare sistemică. Practic, Comisia Europeană, Curtea de Conturi şi structura de control a MADR - DGCAI au concluzionat asupra producerii unei pagube efective în bugetul FEP.

Astfel, sub aspectul dreptului material se aplică Regulamentul CE nr. 1198/2006 (document menţionat atât în Ordinele de finanţare cât şi în Procesul-verbal şi decizia de soluţionare a contestaţiei). Potrivit art. 288 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 326/47 din 26.10.2012, versiunea consolidată, "pentru exercitarea competenţelor Uniunii, instituţiile adoptă regulamente, directive, decizii, recomandări şi avize. Regulamentul are aplicabilitate venerata. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru".

Sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă fonduri cu regim juridic special, încasate necuvenit de beneficiar, din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete.

Aşadar, sumele stabilite prin Procesul-verbal contestat nu provin din patrimoniul societăţii ci din fonduri europene, fiind încasate de recurenta-reclamantă urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de finanţare.

Plata compensaţiei pentru anii 2008 şi 2009, aferentă Ordinului de finanţare nerambursabilă s-a realizat în baza Cererii de plată şi a Raportului vizitei pe teren. De asemenea, compensaţia pentru anul 2009, aferentă Ordinului de finanţare nerambursabilă s-a realizat în baza Cererii de plată şi a Raportului vizitei pe teren.

Echipa de control a stabilit în seama beneficiarului un debit-contribuţie publică naţională - BN, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte şi nu calcularea şi achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Prin urmare, în opinia Înaltei Curţi a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Revenind la argumentele recurentei, raportat la considerentele Deciziei nr. 683/2016 a Curţii Constituţionale, referitoare la admiterea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000, precum şi la argumentele expuse în precedent, Înalta Curte reţine că argumentul relativ la încălcarea normelor de drept material prin neaplicarea cu prioritate a prevederilor comunitare în două modalităţi: prin nesocotirea unei norme de drept material sau, prin interpretarea ei eronată precum şi nesocotirea principiului comunitar al securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, precum şi cel al previzibilităţii, este neîntemeiat.

În aceeaşi măsură, nici argumentul referitor la modul de calcul al primei, din culpa intimatei nu poate fi reţinut ca fiind în măsură să conducă la reformarea hotărârii atacate

La pronunţarea acestei hotărâri, Înalta Curte a avut în vedere practica consolidată a instanţei supreme asupra acestui aspect.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa apreciază că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 50 din 5 martie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.