Salary arrears and inflation adjustment for statutory allowance errors in public service

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, solicitând:

1. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să-i calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cu indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui ordin;

2. obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

3. obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

4. obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 si, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin. (1) din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şi aplicate în mod individual şi progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat;

5. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariate de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective;

6. obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4351 din 26 octombrie 2018, a admis excepţia rămânerii cauzei fără obiect, a respins capetele 1, 2, 3 şi 4 de cerere ca rămase fără obiect, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, a obligat pârâţii la plata actualizată cu rata inflaţiei a diferenţei salariale dintre veniturile efectiv încasate şi veniturile calculate conform Ordinului M.J. nr. 3396/C/30.08.2018 şi la plata dobânzii legale aferente de la data scadenţei fiecărui venit salarial până la data plăţii efective, respingând capătul 6 de cerere ca neîntemeiat.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune au declarat recurs.

I. Direcţia Naţională de Probaţiune, prin motivele de recurs formulate, arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă) şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Recurenta consideră că există contrarietate între considerente în sensul că deşi instanţa motivează că "prin omisiunea pârâtului de a emite la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectoriala menţionată mai sus" (prin OMJ nr. 2283/C/2018 s-a majorat VRS, astfel cum s-a reţinut în considerente), aceasta obligă în final pe pârâţi la plata actualizată cu rata inflaţiei a diferenţei salariale dintre veniturile efectiv încasate şi veniturile calculate conform OMJ nr. 3396/C/30.08.2018, ordin care are în vedere în principal acordarea sporurilor în procent de aproape 30% din salariul de bază.

De asemenea, aceeaşi contrarietate există între dispozitiv, prin care se obligă pârâţii la plata drepturilor salariale conform OMJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, şi considerente, în care se reţine ca pârâtul nu a emis la timp ordinul cu valoarea de referinţă sectorială majorată (OMJ nr. 2283/C/2018).

În mod greşit instanţa de fond a admis capetele de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate şi plata dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective în temeiul dispoziţiilor art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, întrucât nu a luat în considerare faptul că nu se poate imputa pârâţilor o culpa în ceea ce priveşte neacordarea, până la momentul aprobării de către ordonatorul principal de credite, a valorilor de referinţă sectorială solicitate, respectiv a sporurilor în procent total de până la 25% din salariul de bază.

În opinia recurentului, nu sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocate de instanţa de fond, întrucât aceasta nu a luat în considerare cele reţinute de Curte în considente şi anume:

"Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar."

În acest sens, se arată că VRS acordate personalului de probaţiune au fost stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti pentru alte categorii profesionale din sistemul justiţiei, care aveau în plată, potrivit legii, aceste drepturi, iar acordarea acestora a reprezentat o chestiune de oportunitate, fiind urmarea interpretării că în cadrul aceleiaşi familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să existe o singură valoare de referinţă sectorială, interpretare care a fost anterior aplicată şi de alţi ordonatori de credite, cum ar fi Consiliul Superior al Magistraturii.

În sprijinul acestui argument privind caracterul de oportunitate al acordării VRS solicitate prin cererea de chemare în judecată, se menţionează Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 524/20181 privind "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 9578/2018 privind unele aspecte legate de salarizarea personalului din cadrul autorităţii judecătoreşti".

Având în vedere dreptul de apreciere al pârâţilor cu privire la alegerea uneia sau a alteia dintre soluţiile posibile pentru executarea în concret a legilor de salarizare, este vădit nelegală hotărârea instanţei de fond privind actualizarea sumelor cuvenite cu indicele de inflaţie precum şi a dobânzilor legale aferente.

Se mai susţine că OMJ nr. 2283/C/2018 a fost emis în considerarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, caracterul de oportunitate al acestei decizii instituţionale, având în vedere că art. 5 din Legea - cadru nr. 153/2017 statuează că sporurile de care beneficiază reclamanta nu sunt de 25%. respectiv de 5%. existând posibilitatea să fie stabilite şi în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%", după cum urmează:

"(...) personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...).

Mai mult, Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator terţiar de credite, are obligaţia de a respecta dispoziţiile art. 25 alin, (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază (...).

În ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancţiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia.

II. Pârâtul Ministerul Justiţiei în motivarea recursului arată că instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii că Ministerul Justiţiei se obligă să asigure fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune în vederea plăţii drepturilor salariale, aceasta fiind de fapt şi singura atribuţie a acestui pârât, însă l-a obligat la plata efectivă a acestor diferenţe salariale.

Prin Decizia nr. 13 din 13.06.2016, pronunţată în recursul în interesul legii în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat ca "în măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, acesta nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze. Interesul atragerii în proces şi a ordonatorului principal de credite, pe motiv că acest demers ar reprezenta o garanţie a executării obligaţiei de plată ce revine instituţiei/autorităţii publice cu care este stabilit raportul de serviciu, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât acest interes nu este unul legitim, atâta vreme cât atribuţiile prevăzute de lege în materia repartizării creditelor bugetare, alocării şi stabilirii destinaţiei acestora nu cuprind o obligaţie de garanţie sau de despăgubire a ordonatorului principal de credite, care să constituie fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii. O obligaţie de garanţie sau de despăgubire nu se reflectă nici în dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa guvernului nr. 22/2002, care instituie obligaţia ordonatorului principal de credite, în procedura de executare, de a dispune toate măsurile ce se impun, în vederea asigurării în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii".

Atribuţia ministrului justiţiei este de a emite ordinul, a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate. Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii Direcţiei Naţionale de Probaţiune nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite.

Direcţia Naţională de Probaţiune are personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu angajatorul. Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor salariale către reclamantă este Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator secundar de credite. Or, în acest context, obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, în contextul dispoziţiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G.. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, o eventuală obligaţie de plată a acestor diferenţe salariale în sarcina Ministerului Justiţiei nu ar putea fi pusă în executare, dat fiind faptul că excedează atribuţiilor acestui pârât.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le va analiza şi va răspunde criticilor formulate prin considerente comune.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că Ministrul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care a fost majorată valoarea de referinţă sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018.

La data de 19.07.2018 a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2883/C/2018 prin care s-au acordat valori de referinţă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a stabilit că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 2).

Totodată, la art. 5 se precizează că valoarea de referinţă sectorială de 347,109 RON prevăzută la art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/2018 se modifică şi devine 463,5 RON.

OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C din 30.08.2018, iar suma sporurilor de care beneficiază reclamanta a fost stabilită în procent total de 30% din salariul de bază, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 din Legea - cadru nr. 153/2017, potrivit căruia "Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi (1) Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salarii lor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Potrivit Anexei nr. 548 la Ordinul ministrului justiţiei nr. 3396/C/2018, reclamanta beneficiază de următoarele drepturi salariale: salariu de bază - 6716 RON, spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, reprezentând 25% din salariul de bază lunar - 1678 RON, spor pentru păstrarea confidenţialităţii reprezentând 5% din salariul de bază lunar - 336 RON.

Prin adunarea celor două procente, respectiv 25% şi 5% se ajunge la o sumă a sporurilor de 30% din salariul de bază.

De asemenea, prin art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 s-a stabilit inclusiv modul în care se va plăti diferenţa salarială.

Având în vedere aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a admis excepţia rămânerii fără obiect şi a respins capetele 1, 2, 3 şi 4 de cerere ca rămase fără obiect.

Cu privire la capătul 5 de cerere, în mod corect s-a reţinut că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtului fiind îndeplinite.

De asemenea, în ceea ce priveşte capătul 6 de cerere, în mod corect s-a constatat că art. 4 din OMJ nr. 3396/C/2018 face trimitere la art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018 în sensul că ordonatorul de credite se obligă să asigure fondurile necesare în bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune, în vederea plăţii drepturilor salariale.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii-pârâţi Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4351 din 26 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.