Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1933/2021 AI generated

Calculation of salary supplements under Law No. 153/2017 when base salary exceeds the 2022 statutory cap

Case Number Decizia nr. 1933/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court’s dismissal of the claim and confirming that the defendants' calculation of salary supplements was legally valid. The case involved a dispute by specialized auxiliary staff (specifically IT specialists) of a court of appeal against the court and its leadership board, challenging the method for calculating salary supplements starting from January 1, 2018, under Law No. 153/2017. The appellants argued that their base salaries from December 2017, already exceeding the 2022 statutory cap, should have their supplements increased by 25% rather than being recalculated as a percentage of the lower, capped 2022 base salary. The court held that because the 25% increase in the base salary exceeded the statutory cap for 2022, the phased application of the law ceased, and the supplements must be calculated according to the fixed percentages in Annex V of the law to comply with the global budget limit of 30% for all additional benefits, interpreting Article 38(6) and Article 5 of Annex V of Law No. 153/2017 together to establish that the capped base salary serves as the reference for supplement calculation when the uncapped amount is higher.

Legislator headnote

AI generated

art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, Articolul 38 din Legea nr. 153/2017, art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017, art. 38 din Legea nr. 153/2017, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; Calculation of salary supplements under Law No. 153/2017 when base salary exceeds the 2022 statutory cap: The case involved a dispute by specialized auxiliary staff (specifically IT specialists) of a court of appeal against the court and its leadership board, challenging the method for calculating salary supplements starting from January 1, 2018, under Law No. 153/2017. The appellants argued that their base salaries from December 2017, already exceeding the 2022 statutory cap, should have their supplements increased by 25% rather than being recalculated as a percentage of the lower, capped 2022 base salary. The court held that because the 25% increase in the base salary exceeded the statutory cap for 2022, the phased application of the law ceased, and the supplements must be calculated according to the fixed percentages in Annex V of the law to comply with the global budget limit of 30% for all additional benefits, interpreting Article 38(6) and Article 5 of Annex V of Law No. 153/2017 together to establish that the capped base salary serves as the reference for supplement calculation when the uncapped amount is higher.

Keywords

AI generated
calculation of salary wage supplement statutory benefit bonus payment interpretation of a judgment pay rise

Cited Legislation

AI generated
art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017
9/12.03.2018, emise de Curtea de Apel Oradea cu privire la modul de calcul al sporurilor începând cu data de 01.01.2018, respectiv ca acestea să fie compuse din cuantumul brut al sporurilor pentru luna decembrie 2017 majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Articolul 38 din Legea nr. 153/2017
Articolul 38 din Legea nr. 153/2017 intitulat Aplicarea legii prevede la alin.
art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017
Recurenţii mai susţin că art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 prevede că sumele aferente contribuţiilor către stat sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care se acordă în anul 2018, ceea ce subliniază ideea că sporurile trebuie majorate cu 25% conform art.
art. 38 din Legea nr. 153/2017
În lege, art. 38 din Legea nr. 153/2017 prevede că salariul de bază din decembrie 2017 se majorează cu 25%, fără a depăşi salariul de bază stabilit pentru anul 2022, astfel că, în temeiul art.
art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017
Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că o interpretare coroborată a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi ale art.
art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017
153/2017 impune concluzia că dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt aplicabile în toate situaţiile în care cuantumul salariului de bază astfel majorat este inferior plafonului stabilit pentru anul 2022, iar prevederile art.
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017
De asemenea, în vederea încadrării în procentul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi în aplicarea prevederilor art.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

The primary legal basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural rule governing the decision on the appeal, cited in conjunction with the main ground.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâţii Curtea de Apel Oradea şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea, solicitând modificarea Deciziei nr. 5/02.02.2018 şi a Hotărârii nr. 9/12.03.2018, emise de Curtea de Apel Oradea cu privire la modul de calcul al sporurilor începând cu data de 01.01.2018, respectiv ca acestea să fie compuse din cuantumul brut al sporurilor pentru luna decembrie 2017 majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3980 din 8 octombrie 2018, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Oradea şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Oradea, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanţii A., B., C., D. şi E. au declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa este nelegală întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În sentinţă se arată că în situaţia în care salariile de bază brute majorate cu 25% faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, toate sporurile se vor determina ca procent din acest salariu de bază, aspect neprevăzut de lege ceea ce înseamnă că instanţa a adăugat la lege.

Articolul 38 din Legea nr. 153/2017 intitulat Aplicarea legii prevede la alin. (3) lit. a): cuantumul brut al sporurilor se majorează cu25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25 - nu s-a depăşit - aspect necontestat de intimată, fără ca legea să menţioneze faptul că sporurile se calculează în funcţie de salariul stabilit pentru anul 2022.

De asemenea, art. 38 alin. (6) prevede că în situaţia în care salariile de bază majorate cu 25% depăşesc salariile de bază stabilite pentru anul 2022, se acordă salariile de bază stabilite pentru anul 2022. Prin urmare, au fost plafonate doar salariile de bază nu şi sporurile.

Potrivit art. 160 din Codul muncii şi art. 7 lit. a), e), i) din Lg. 135/2017, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, astfel că sporurile nu sunt o componentă a salariului de bază, fiind drepturi salariale suplimentare.

Cum art. 38 alin. (6) din lege, care plafonează salariile de bază la nivelul anului 2022, se referă doar la salariile de baza nu şi la sporuri, rezultă că sporurile se calculează conform art. 38 alin. (3) din lege, fără ca sporurilor să li se aplice dispoziţiile art. 38 alin. (6) din lege.

Aşadar, susţinerea instanţei de fond în sensul că art. 38 alin. (6) se referă şi la sporuri este eronată întrucât noţiunea de salariul de bază nu include sporurile.

De vreme ce legea nu prevede că în situaţia plafonării salariului de bază la nivelul anului 2022, sporurile se calculează ca procent la salariul de bază la nivelul anului 2022, nici instanţa nu poate adăuga la lege, hotărârea fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond nu poate să interpreteze în acest mod legea, motivând că nu aplică dispoziţiile art. 38 alin. (3) lit. a) din lege cu privire sporuri întrucât ar lăsa fără aplicabilitate prevederile art. 5 din cap. VIII, anexa V a legii care enumera sporurile.

Modul în care trebuie să se realizeze aplicarea legii în privinţa calcului salariului de bază şi a sporurilor este menţionat în art. 38 din lege intitulat "Aplicarea legii" şi anume: art. 38 alin. (3) lit. a) "cuantumul brut al sporurilor se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017", fără ca art. 38 sau legea în întregul ei să prevadă vreo limitare în afara art. 25 - care nu a stat la baza plafonării sporurilor sau vreun alt mod de calcul, în funcţie de nivelul salariului de bază stabili nivelul salariului de bază stabil t pentru anul 2022.

Mai mult, dacă se pune problema aplicabilităţii art. 5 din cap. VIII, de menţionat este că nici în cazul angajaţilor al căror salariu de baza nu a depăşit salariul de bază la nivelul anului 2022, calculul sporurilor nu se face în funcţie de art. 5, deci e lăsat fără aplicabilitate acest articol în accepţiunea instanţei de fond iar în cazul în care ace; tor salariaţi, salariul de bază va depăşi nivelul anului 2022, salariul de bază vi fi plafonat la nivelul anului 2022 iar sporurile se vor calcula în acelaşi mod: sporurile din decembrie 2017 majorate cu 25%, în caz contrar, salariul net urmând să scadă datorită transferului contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.

De altfel, această prevedere de "majorare cu 25%" este în fapt o modalitate de a acoperi efectele negative ale transferului contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului.

Recurenţii mai susţin că art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 prevede că sumele aferente contribuţiilor către stat sunt avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale care se acordă în anul 2018, ceea ce subliniază ideea că sporurile trebuie majorate cu 25% conform art. 8 alin. (3) din lege.

În lege, art. 38 din Legea nr. 153/2017 prevede că salariul de bază din decembrie 2017 se majorează cu 25%, fără a depăşi salariul de bază stabilit pentru anul 2022, astfel că, în temeiul art. 38 alin. (6) din lege, salariul de bază din decembrie 2017 a fost diminuat, a fost redus la nivelul anului 2022, deci nu a fost majorat cu niciun procent întrucât salariul de bază din decembrie 2017 a fost mai mare decât salariul de bază stabilit pentru anul 2022.

Şi, cu toate că legea prevede că sporurile din decembrie 2017 se majorează cu 25%, fără ca legea să prevadă plafonarea lor şi fără ca legea să prevadă o altă modalitate de calcul a sporurilor, instanţa de fond a apreciat în mod nelegal faptul că sporurile se calculează ca procent din salariul de bază diminuat la nivelul anului 2022, fără nicio majorare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Apel Oradea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurenţii fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate căruia i-au fost aplicate prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în sensul că începând cu data de 01.01.2018 sunt salarizaţi la nivelul salariului de bază stabilit potrivit legii pentru anul 2022, întrucât în urma aplicării majorărilor prevăzute de art. 38 alin. (3) lit. a) din aceeaşi lege salariile au devenit mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022.

Prin Hotărârea nr. 9/12.03.2018, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea a admis în parte contestaţiile formulate de specialiştii IT din cadrul Curţii de Apel Oradea şi din cadrul instanţelor arondate împotriva Deciziei nr. 5/BRU din 5 februarie 2018 şi a dispus modificarea în parte a Anexelor deciziei, în sensul că specialiştilor IT li se va acorda începând cu data de 1 ianuarie 2018 sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de 25% şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii de 5%, sporuri ce vor fi calculate la salariul de bază din 2022. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că pentru acordarea sporului pentru condiţii grele de muncă, vătămătoare sau periculoase este necesară emiterea Regulamentului-cadru prevăzut de art. 23 din Legea 153/2017.

Recurenţii contestă hotărârea menţionată cu privire la modul de calcul al sporurilor, solicitând acordarea acestora în cuantumul avut în luna decembrie 2017 majorate cu 25%, conform art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017.

În cazul particular al categoriei de personal din care fac parte reclamanţii, majorarea cu 25% a salariilor aflate în plată la 31 decembrie 2017 a depăşit nivelul salariului de bază prevăzut în grilă pentru anul 2022, motiv pentru care salariul acestora a fost plafonat la nivelul prevăzut pentru anul 2022, la acesta adăugându-se sporuri în cuantum total de 30%.

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond, în considerentele sentinţei recurate, că opţiunea legiuitorului a fost aceea de a asigura o tranziţie între vechile legi de salarizare (Legea nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea nr. 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres o aplicare etapizată, iar creşterea salarială prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 este prevăzută cu scopul aplicării etapizate a legii,

De asemenea, în mod temeinic şi legal a reţinut instanţa de fond că deşi legiuitorul nu a prevăzut în mod expres modalitatea de stabilire a sporurilor în situaţia acordării începând cu data de 01.01.2018 a salariului stabilit pentru anul 2018, soluţia decurge logic din faptul că pentru aceste categorii de personal legea nu se mai aplică etapizat, ci sunt salarizaţi direct la nivelul menţionat în anexele Legii nr. 153/2017.

Astfel, majorarea începând cu 1 ianuarie 2018 a cuantumului brut al salariilor de bază şi al sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de alta parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că o interpretare coroborată a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 şi ale art. 5 din capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 impune concluzia că dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 sunt aplicabile în toate situaţiile în care cuantumul salariului de bază astfel majorat este inferior plafonului stabilit pentru anul 2022, iar prevederile art. 5 din capitolul VIII, Anexa V a Legii ni. 153/2017 cu privire la cuantumul procentual al sporurilor de care beneficiază specialiştii IT sunt aplicabile atunci când cuantumul salariului de bază majorat este mai mare sau egal cu plafonul stabilit pentru anul 2022.

În ceea ce priveşte sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, Înalta Curte constată că s-a acordat personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti din circumscripţia Curţii de Apel Oradea ale căror salarii de bază sunt plafonate la nivelul stabilit pentru anul 2022, următoarele sporuri: sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază lunar, corespunzător timpului lucrat, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 10% din salariul de bază lunar şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 5% din salariul de bază lunar (Decizia nr. 85/2018 a Preşedintelui Curţii de Apel Oradea).

De asemenea, în vederea încadrării în procentul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi în aplicarea prevederilor art. 9 din H.G. nr. 118/2018, ţinând cont de faptul că acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase în procent de 15% corelativ cu menţinerea celorlalte două sporuri stabilite prin Decizia nr. 5/BRU/02.02.2018 (de 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi de 5% pentru păstrarea confidenţialităţii) la nivelul maxim prevăzut de art. 5 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 ar conduce la depăşirea procentului de 30% în care trebuie să se încadreze suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator de credite, din suma salariilor de bază lunare, a fost redus cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de la 25% la 10% şi menţinut sporul pentru păstrarea confidenţialităţii în cuantum de 5%.

Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi D., A., E., B. şi C. împotriva sentinţei civile nr. 3980 din 08 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.