Salary classification appeal under Law 153/2017 dismissed as tardiv due to strict 48-hour deadline for challenging Constitutional Court referral denials

Şedinţa publică din data de 19 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 11.12.2017 reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia anularea Hotărârii nr. 36 din 19.10.2017 prin care au fost respinse contestaţiile reclamanţilor în legătură cu încadrarea salarială a acestora conform Legii 153/2017, reîncadrarea acestora în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. a) nr. 4 din Legea nr. 153/2017 în ceea ce priveşte salariul de bază precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 1708 din data de 05.04.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea 4 şi art. 22 alin. (1)-(4) din secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie invocată de reclamanţi şi a respins cererea de suspendare a judecării cauzei ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, prin aceeaşi hotărâre, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei nr. 1708 din data de 05.04.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. A. şi B..

Totodată, prin cererea formulată la data de 21 mai 2020, recurenţii - reclamanţi au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea 4 şi art. 22 alin. (1)-(4) din secţiunea 6 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; au solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.

II. Soluţia Înaltei Curţi asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin încheierea de şedinţă din data de 28 mai 2020 Înalta Curte a respins cererea formulată de A. şi B. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 din Secţiunea a 4-a şi cele ale art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V la Legea nr. 153/2017, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 28 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanţii A. şi B. criticând-o pentru nelegalitate şi în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de declararea a recursului, admiterea recursului şi casarea încheierii recurate cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi au formulat o cerere de repunere în termenul de formulare a căii de atac a recursului, motivând că procedura de citare pentru termenul de judecată stabilit în data de 28 mai 2020 nu a fost legal îndeplinită şi că instanţa nu putea soluţiona cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în procedura de filtrare a recursului.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 186 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, însă recurenţii nu au adus niciun argument în sprijinul cererii lor şi nu au depus dovezi pentru a justifica depunerea cu întârziere a cererii de recurs.

Simpla afirmaţie a părţilor că nu au fost legaj citate în dosarul asociat care a făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu răspunde exigenţelor dispoziţiile legale antereferate, cu atât mai mult cu cât la termenul de judecată din data de 28 iunie instanţa a avut în vedere atât excepţia cât şi fondul cauzei.

Or, din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă cu evidenţă că pentru termenul de judecată stabilit la data de 28 mai 2020, termen la care a fost soluţionat atât dosarul principal x/2017, cât şi dosarul asociat x/2017 reclamanţii au fost legal citaţi potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosar fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu modificările ulterioare "Pentru cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţii de neconstituţionalitate, formulate în dosarele aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, se creează dosar asociat . . . . . . . . . .Cererile vor fi soluţionate prin încheiere, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. ". Astfel că dosarul asociat x/2017 este accesoriu dosarului principal anterior menţionat şi urmează soarta acestuia.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate de prevederile art. 186 alin. (1) C. proc. civ., cererea de repunere în termenul de recurs fiind neîntemeiată.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs, invocată din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este tardiv formulat.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992:

"(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)." Totodată, conform art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.:

"Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate absolută."

Înalta Curte reţine că încheierea de şedinţă prin care s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 28 mai 2020, dosar fond. Termenul de 48 ore, prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, a început să curgă de la acel moment şi s-a împlinit la data de 30 mai 2020, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la dispoziţiile art. 183-184 din C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost transmisă electronic prin email la data de 5 iunie 2020, dosar recurs.

Prin urmare, Înalta Curte constată că recursul a fost depus cu depăşirea termenului legal şi imperativ de 48 ore prevăzut de lege, respectiv la data de 5 iunie 2020, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 30 mai 2020.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, raportat la dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de recurs, va respinge recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de reclamanţii A. şi B..

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 28 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2021.