Application of the 450,000 RON guarantee cap per individual insurance claim rather than per creditor under Law No. 213/2015.

Şedinţa publică din data de 26 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Orşova a solicitat admiterea contestaţiei şi obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor să plătească suma de despăgubire în cuantum de 37287 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate la autoturismul cu nr. de înmatriculare x, astfel cum reiese din Decizia Comisiei Speciale a Fondului de Garantare a Asiguraţilor; îndreptarea erorii materiale din Decizia nr. 8637/22.08.2017 întrucât secţia Drumuri Naţionale Orşova a fost păgubită în această cauză, nu secţia Drumul Naţionale Timişoara; plata penalităţilor de întârziere având în vedere faptul că Decizia a fost dată la mai mult de un an de la înregistrarea cererii de plată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4295 din 24 octombrie 2018, a respins contestaţia formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara-prin secţia Drumuri Naţionale Orşova, împotriva Deciziei nr. 8637/22.08.2017, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara-prin secţia Drumuri Naţionale Orşova a declarat recurs.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că raportat la considerentul că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 "plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 de RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment...", de la data înaintării cererii de plată înregistrată sub nr. x/15.07.2016 şi până la data emiterii deciziei de respingere a respectivei cereri s-au scurs 12 luni, intimatului fiindu-i necesar un an pentru analizarea acestei cereri - aspect ce poate fi interpretat ca o tergiversare intenţionată, având ca unic scop atingerea plafonului de garantare şi astfel evitarea plăţii sumei pretinse, respectiv 37.287 RON, creditorului de asigurare reţinut de către intimată ca fiind C.N.A.D.N.R. - din analiza Borderoului de plăţi/creditor de asigurare C.N.A.D.N.R. desprinzându-se faptul că intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a soluţionat, în tot acest timp, cereri ale căror sume pretinse erau cu mult mai mici.

Raportat la acest considerent, recurenta invocă dispoziţiile art. 18 alin. (1), (2) şi (3) din Legea 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor care prevăd că fondul de garantare se subrogă în toate drepturile creditorilor de asigurări la concurenţa sumelor pe care le-a plătit din disponibilităţile sale. Prin derogare de la dispoziţiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 85/2014, Fondul de garantare poate înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale. Fondul este îndreptăţit să înregistreze şi să recupereze, în cadrul procedurii falimentului societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, toate sumele achitate creditorilor, pe măsura plăţilor efectuate, ca urmare a producerii riscurilor asigurate după momentul deschiderii procedurii falimentului.

În acest context, este adevărat că i s-a recunoscut creditorului de asigurări posibilitatea de a urma separat procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea 85/2014 însă, spre deosebire de dispoziţiile Legii 85/2014, Legea 213/2015 îi conferă Fondului de garantare dreptul de a înregistra la masa credală, în tot cursul procedurii de faliment, în vederea recuperării lor, orice sume, dobânzi şi/sau cheltuieli pe care acesta le-a achitat din resursele sale, posibilitate care nu se regăseşte în cazul creditorului de asigurare ori, de la data cererii de plată şi până la data soluţionării, creditorul de asigurări, indicat de către Curte ca fiind CNAIR, se afla sub limita plafonului de garantare, astfel că era motivat în a nu urma procedura de faliment a asigurătorului.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 25.03.2015, a avut loc un accident de circulaţie, din culpa conducătorului autovehiculului înmatriculat cu nr. x, asigurat RCA cu poliţa nr. x emisă de A. S.A., fiind avariat autoturismul cu nr. de înmatriculare x, proprietatea petentei.

Urmarea producerii evenimentului, a fost constituit dosarul de daună nr. x.

Prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/15.07.2016, petenta a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 37287,00 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor efectuate la autoturismul avariat precum şi la plata penalităţilor de întârziere.

În cadrul instrumentării dosarului de daună s-a constatat că, raportat la borderoul de plaţi efectuate de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în contul C.N.A.D.N.R., pentru acest creditor de asigurare FGA a efectuat plăţi în cuantum de 450.000 RON, motiv pentru care, se impune respingerea integrală a cererii.

Astfel fiind, prin Decizia nr. 8637 din 22.08.2017 autoritatea publică pârâtă a respins cererea de plată raportat la faptul ca acestui creditor de asigurări i s-a aprobat la plată şi plătit din disponibilităţile Fondului de Garantare a Asiguraţilor suma de 450.000 RON, limita maximă prevăzută de Legea nr. 213/2015, conform borderou ataşat.

Curtea de apel a reţinut legalitatea actului administrativ în litigiu.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Înalta Curte constată că prin sentinţa nr. 9661/03.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, definitivă prin decizia nr. 788/28.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a dispus deschiderea procedurii falimentului împotriva debitoarei A. S.A.

Cererea de plată a fost înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, la data 15.07.2016.

Înalta Curte constată că, în cauză, este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în Dosarul nr. x/2017, asupra următoarelor chestiuni de drept:

- dacă prin creditor de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor (Legea nr. 213/2015), se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 503/2004) pentru toate creanţele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanţa de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanţelor, sau pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte.

- dacă prin creditor de asigurare în sensul definit de art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 se înţelege şi societatea de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO, împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, sau, dimpotrivă, constituie unic creditor de asigurare în aplicarea dispoziţiilor art. 3 lit. h) din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, pentru toate creanţele sale neonorate de societatea de asigurare aflată în faliment;

- dacă prin creanţa de asigurare, în sensul definit de art. 4 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 213/2015, se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare, care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment;

- dacă plafonul de 450.000 RON stabilit de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 se aplică pe creditor de asigurare, indiferent de numărul creanţelor, sau pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asigurătorului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte.

Prin Decizia nr. 29/02.03.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, admiţând sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2017, a stabilit că,

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte".

Aşadar, potrivit Deciziei nr. 29/02.03.2020, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 509 din 15 iunie 2020, obligatorie pentru instanţele de judecată în temeiul art. 521 alin. (2) din C. proc. civ., prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

De asemenea, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment, iar plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se execută dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiilor către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO pentru fiecare creanţă în parte.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va admite contestaţia, va anula Decizia nr. 8637/22.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va obliga pârâtul să soluţioneze, pe fond, cererea de plată formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/15.07.2016.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Orşova împotriva sentinţei nr. 4295 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, admite contestaţia formulată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara prin secţia Drumuri Naţionale Orşova.

Anulează Decizia nr. 8637/22.08.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Obligă pârâtul să soluţioneze, pe fond, cererea de plată formulată de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/15.07.2016.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 martie 2021.