Insurance guarantee fund claim: 90-day filing deadline and impossibility to quantify damage at bankruptcy opening

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.07.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 15352/19.06.2018 şi obligarea pârâtului la admiterea cererii sale de plată din 08.09.2017, în cuantum de 8.105,93 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1690 din data de 09.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Bucureşti, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1690 din data de 09.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că, textul de lege aplicabil în speţă menţionează că cerere de plată trebuie depusă în 90 de zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei asigurătorului, însă în speţa de faţă, acest lucru a fost imposibil, dintr-un motiv mai presus de voinţa recurentei-reclamante având în vedere că nu se putea formula o cerere de plată înainte de avea o notă de constatare din care să rezulte suma de plată.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF 16/2015 potrivit cărora:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6.

La cererea de plată se anexează, în copie legalizată, actele/înscrisurile doveditoare ale sumelor pretinse cu titlu de creanţe de asigurări. În cazul imposibilităţii de prezentare a actelor/înscrisurilor doveditoare în copie legalizată, petentul poate să prezinte copii ale acestora sau poate depune o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. Declaraţia pe propria răspundere în susţinerea documentelor justificative este prevăzută în anexa nr. 7."

De asemenea, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 menţionează că:

"în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens. ... Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.", iar alin. (2) al aceluiaşi articol impune ca "Cererea-tip de plată prevăzută la alin. (1) să fie formulată în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin poştă ... Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate."

În final, recurenta-reclamantă arată că depăşirea termenului nu s-a datorat culpei sale, fiind imposibil să depună la un anumit moment acte şi informaţii cu privire la cuantumul prejudiciului, iar înainte de primul termen de judecată a solicitat repunerea în termen, cerere asupra căreia prima instanţă nu s-a pronunţat.

Faţă de aceste dispoziţii legale solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, deoarece recurenta-reclamantă nu a formulat critici concrete care ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 15352/19.06.2018 şi obligarea pârâtului la admiterea cererii sale de plată din 08.09.2017, în cuantum de 8.105,93 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior", însă reclamanta a depus cererea de plată la data de 11.09.2017 (dovadă dosar instanţă), cu depăşirea termenului de 90 zile stabilit de prevederile legale mai sus-invocate, care este un termen de decădere, fiind înlăturate apărările reclamantei referitoare la termenele de prescripţie.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului, susţinând că recurenta-reclamantă nu a formulat critici concrete care ar putea fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs prin prisma condiţiilor impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiilor legale incidente cauzei şi că nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de plată. Din expunerea criticilor formulate şi având în vedere prevederile art. 22 C. proc. civ., potrivit cărora în virtutea rolului activ, instanţa trebuie să stabilească exact temeiul de drept corect al căii de atac exercitate şi să îl încadreze, în măsura în care este posibil, într-unul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezultă că acestea pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa de recurs constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că prima instanţă în mod greşit nu s-a pronunţat asupra cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de plată.

Astfel, în faţa primei instanţe, prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat repunerea în termenul de depunere a cererii de plată în cuprinsul căreia a descris situaţia de fapt, argumentând motivele care au condus la depunerea cererii de plată la data de 08.09.2017.

Din actele dosarului de fond rezultă faptul că accidentul s-a produs la data de 08.12.2016, iar persoana vinovată a fugit de la locul faptei. Procesul-verbal care ţine loc de autorizaţie de reparaţie a fost întocmit de către Poliţia Dej la data de 16.01.2017, iar cererea de deschidere a dosarului de daună a fost depusă la data de 01.02.2017 şi înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/01.02.2017. Pentru depunerea dovezilor din care să rezulte prejudiciul cauzat a fost depusă factura seria x nr. x din data de 08.09.2017 şi procesul-verbal de reconstatare din data de 13.07.2017 semnat de constatatorul de daune B..

Într-adevăr, legiuitorul a prevăzut că naşterea dreptului de creanţă este data producerii prejudiciului, dată la care partea păgubită cunoştea atât persoana vinovată, cât şi paguba produsă în patrimoniul său, singurul aspect nedeterminat fiind întinderea exactă a prejudiciului/cuantumul exprimat în RON.

Astfel, art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor menţionează că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări".

De asemenea, dispoziţiile art. 14 alin. (2), (3) şi (4) din Legea nr. 213/2015 stabilesc că "(2) Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate. (3) În cazul imposibilităţii de prezentare a înscrisurilor justificative în copie legalizată, creditorul de asigurări poate prezenta fie copii ale acestora, fie o declaraţie pe propria răspundere, în sensul susţinerii acestor documente justificative. În cerere se va preciza motivul imposibilităţii depunerii lor în copie legalizată. Aceste documente vor fi verificate cu evidenţele preluate de Fond de la asigurătorul aflat în faliment. (4) În cerere se vor menţiona, în principal, următoarele elemente: natura creanţei, momentul naşterii sale şi cuantumul sumei pretinse, dacă există vreun privilegiu ori o garanţie reală în ceea ce priveşte creanţa, precum şi care sunt bunurile acoperite de asigurare."

Aminteşte Înalta Curte că potrivit dispoziţiilor art. 51 din Norma ASF NR. 23/2014:

"(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

(7) Costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate".

Din interpretarea logică şi sistematică a acestor norme rezultă că valoarea despăgubirilor se stabileşte pe baza documentelor justificative eliberate de unitatea de specialitate care a efectuat reparaţiile necesare.

În raport de aceste dispoziţii care impun persoanei vătămate ca odată cu cererea de plată să depună înscrisuri justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate, precum şi cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de plată, instanţa de fond avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de plată, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 22 alin. (2) C. proc. civ. "judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală pentru aflarea adevărului în cauză (…) în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc", precum şi să examineze argumentele reclamantei în legătură cu deschiderea dosarului de daună şi necesitatea impusă de asigurător de efectuare a unei noi operaţiuni de constatare - "reconstatare".

Pentru soluţionarea acestui incident procedural instanţa de fond urmează să aibă în vedere faptul că, la data deschiderii procedurii falimentului, societatea de asigurări C. S.A., recurentul-reclamant se afla într-o imposibilitate obiectivă de a adresa intimatului o cerere de despăgubiri pentru deteriorarea cârligului de remorcare întrucât, la acea dată, recurentul-reclamant nu avea cunoştinţă de existenţa respectivului prejudiciu.

Constatarea faptului că în urma accidentului de circulaţie din data de 08.12.2016 a fost deteriorat şi cârligul de remorcare nu doar bara spate s-a făcut la o dată ulterioară.

A impune victimei unui accident de circulaţie să formuleze o cerere de despăgubiri pentru un prejudiciu determinat la o dată la care respectiva persoană nu avea cunoştinţă de producerea acelui prejudiciu ar fi de natură să transforme dreptul la despăgubiri în unul iluzoriu prin impunerea unei condiţii imposibil de îndeplinit.

Prin urmare, având în vedere neanalizarea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de plată, lucru ce nu poate fi făcut pentru prima dată de către instanţa de recurs fără a prejudicia partea un grad de jurisdicţie, Înalta Curte va dispune casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

7. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum faţă de argumentele invocate, apare ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite calea de atac urmând ca în temeiul dispoziţiilorart. 496 C. proc. civ. să caseze sentinţa cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1690 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.