Validity of insurance policy termination notice served to temporary administrator of insolvent insurer

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 22.03.2018, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Dâmboviţa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 11582/27.11.2017 emise de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de plată nr. x/08.11.2016.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4073 din 12 octombrie 2018, Curtea a admis în parte acţiunea, a anulat Decizia nr. 11582/27.11.2017 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea în tot a contestaţiei formulate de către intimata-reclamantă, ca nefondată, şi, pe cale de consecinţă, menţinerea în totalitate a Deciziei nr. 11582/27.11.2017.

A susţinut recurentul că, potrivit Legii nr. 213/2015 şi ale Normei ASF nr. 16/2015, nu se substituie asigurătorului aflat în insolvenţă, nefiind succesorul în drepturile şi obligaţiile acestuia.

Conform actelor dosarului, asigurătorul în faliment A. S.A. a emis, la data de 29.10.2015, Poliţa privind Asigurarea de Avarii şi Furt a Autovehiculelor B. Exclusiv nr. x pentru autoturismul cu număr de înmatriculare x, poliţa având valabilitatea cuprinsă în perioada 30.12.2015-29.12.2016.

Potrivit art. 7.5 şi art. 7.6. din Condiţiile de asigurare, contractantul trebuie să trimită notificarea de denunţare unilaterală cocontractantului şi nu unui terţ, în executarea obligaţiilor asumate contractual, şi aceste dispoziţii nu lasă loc de interpretare.

Din înscrisurile depuse în susţinerea cererii de plată, s-a constatat faptul că APIA-Centrul Judeţean Dâmboviţa nu a procedat la denunţarea poliţei prin emiterea unei notificări către cealaltă parte contractantă, respectiv A. S.A., ci a înaintat înscrisurile către Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Or, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a fost parte în cadrul contractului de asigurare tip B., neavând nici calitate de asigurat şi nici de asigurător, astfel că nu a putut lua act de notificare.

Instanţa de fond, printr-o eronată apreciere, a asimilat cererea de deschidere a unui dosar de daună cu notificarea de denunţare a contractului de asigurare.

În mod eronat a stabilit că, la data de 08.11.2016, data formulării notificării de denunţare, organul de conducere al asigurătorului fusese înlocuit de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin Decizia ASF nr. 603/2016, astfel că societatea de asigurare nu mai avea capacitatea de a manifesta propria voinţă în cadrul dosarului de asigurare şi, mai mult, că prin Decizia ASF nr. 1498/2016 s-a constatat starea de insolvenţă a A. S.A., dispunându-se retragerea autorizaţiei de funcţionare a societăţii.

A precizat recurentul-pârât că data denunţării contractului de asigurare nu s-a transmis la data de 08.11.2016 (la această dată fiind transmisă cererea de plată nr. 76829) şi că intimata-reclamantă a înţeles să transmită FGA la data de 02.09.2016 Notificarea de denunţare a mai multor poliţe de asigurare B., printre care şi cea care face obiectul prezentului dosar. Însă, această notificare era destinată A., intimata-reclamantă încercând să inducă ideea că FGA avea obligaţia ca petiţia greşit îndreptată să o trimită către instituţia publică cu atribuţii de rezolvare a problemelor sesizate, în temeiul art. 61 din O.G. nr. 27/2002.

Deşi instanţa de fond nu a calificat Notificarea ca fiind o petiţie greşit îndreptată, totuşi, în mod greşit, nu a înţeles că atribuţiile privind menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment, cu avizul ASF, revine doar lichidatorului judiciar şi nu oricărui alt organism/instituţie.

Instanţa, prin sentinţa recurată, a transferat o parte din atribuţiile lichidatorului judiciar în sarcina Fondului de Garantare a Asiguraţilor, însă FGA nu poate încasa prime de asigurare/nu poate opera denunţări de contracte de asigurare.

Or, în prezenta cauză, intimata-reclamantă nu a notificat cu privire la denunţarea contractului de asigurare pe asigurător/lichidatorul judiciar al acestuia, ci un terţ, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care la data notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A..

A mai arătat recurentul-pârât, referindu-se la atribuţiile sale, în calitate de administrator temporar al A. S.A., în sensul Deciziilor ASF nr. 603/2016, nr. 327/2016 şi nr. 1498/2016, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Decizia ASF nr. 1498/2016.

Prin Decizia ASF nr. 603/2016, la art. 1, 2, 3 şi 4 este prevăzut în mod expres faptul că FGA va înlocui organul de conducere al A. S.A..

Prin Decizia ASF nr. 1498/2016, la art. 5 alin. (2), s-a prevăzut că asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraţilor atât cu privire la posibilitatea de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei lor de valabilitate. La art. 6 alin. (2), s-a stabilit că, la data intrării în vigoare a deciziei, prevederile art. 3 din Decizia ASF nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor FGA-administrator temporar al A. S.A. îşi încetează aplicabilitatea, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 şi ale Deciziei ASF nr. 603/2016 îşi încetează aplicabilitatea.

Prin urmare, dacă s-ar aprecia că Notificarea a fost îndreptată corect către FGA în calitate de administrator special al A. în faliment, se poate observa că instanţa a extins această atribuţie a FGA peste limita legală, pentru că doar în perioada 09.03.2016-01.09.2016 FGA a fost desemnat în calitate de administrator special, iar notificarea s-a făcut la data de 02.09.2016.

A mai arătat recurentul-pârât că soluţia instanţei de fond este nelegală motivat de faptul că prin Decizia ASF nr. 603/2016 s-a dispus înlocuirea organului de conducere al asigurătorului aflat în faliment A. S.A. cu FGA. Astfel, decizia nu poate avea efecte directe asupra contractului de asigurare încheiat de intimata-reclamantă cu A. S.A., neputându-se susţine din punct de vedere juridic că administratorul temporar FGA a dobândit calitatea de parte în contract pentru a putea fi valabil notificat în legătură cu denunţarea unilaterală a contractului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.1. Prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 603/07.03.2016, s-a dispus înlocuirea organului de conducere al A. S.A. cu administratorul temporar, Fondul de Garantare a Asiguraţilor, desemnat prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 327 din 08.02.2016.

Prin Decizia ASF nr. 1498/27.07.2016, s-a dispus închiderea procedurii de redresare, constatarea stării de insolvenţă a A. S.A. şi solicitarea de intrare în procedura falimentului.

Prin sentinţa civilă nr. 132/16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, rămasă definitivă prin neapelare la data de 24.03.2017, s-a dispus intrarea S.C. A. S.A. în procedura falimentului.

Prin Decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 603/2016 s-a dispus că, pe toată perioada exercitării mandatului, administratorul temporar va exercita competenţele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administraţie şi conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societăţii şi cu legislaţia naţională aplicabilă.

Prima instanţă a reţinut că notificarea denunţării contractului de asigurare, comunicată direct Fondului de Garantare a Asiguraţilor la o dată la care societatea de asigurare nu mai avea organ propriu de conducere şi nici autorizaţie de funcţionare produce efecte întocmai ca şi cum ar fi fost comunicată asigurătorului, parte în contract.

Înalta Curte, fără a relua considerentele hotărârii recurate, apreciază corect raţionamentul primei instanţe.

4.2. În plus, referitor la criticile recurentului-pârât, constată că, în esenţă, acesta susţine că notificarea de denunţare a poliţei de asigurare nu ar fi fost înaintată cocontractantului (în cauză, asigurătorul), ci unui terţ, pentru că, la data de 02.09.2016, când a primit notificarea de denunţare, nu mai avea nicio atribuţie în ceea ce priveşte reprezentarea A. S.A..

După cum însuşi recurentul-pârât a precizat prin recurs, urmare a intrării A. S.A. în procedura falimentului, prin Decizia ASF nr. 1498/216, s-a prevăzut că asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraţilor atât cu privire la posibilitatea de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei lor de valabilitate.

De asemenea, s-a stabilit că, la data intrării în vigoare a deciziei, prevederile art. 3 din Decizia ASF nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor FGA-administrator temporar al A. S.A. îşi încetează aplicabilitatea, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1), dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 şi ale Deciziei ASF nr. 603/2016 îşi încetează aplicabilitatea.

Decizia ASF nr. 1498/2016 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 02.08.2016, astfel încât recurentul-pârât susţine că atribuţiile sale au fost stabilite pentru perioada 09.03.2016-01.09.2016.

Or, Înalta Curte reţine că, prin Notificare denunţare poliţă, înregistrată la intimata-reclamantă APIA-Centrul Judeţean Dâmboviţa sub nr. x/29.08.2016, s-a comunicat asigurătorului S.C. A. S.A. intenţia fermă de denunţare a mai multor poliţe de asigurare facultativă, printre care şi poliţa ce face obiectul prezentului litigiu.

Denunţarea unei poliţe de asigurare se este o manifestarea de voinţă a părţii contractante în sensul încetării contractului de asigurare înainte de termen. Pentru a produce efecte, denunţarea trebuia notificată către cealaltă parte, A. S.A..

Notificarea de denunţare a poliţei de asigurare, deşi a fost adresată A. S.A., a fost înaintată prin poştă Fondului de Garantare a Asiguraţilor, în considerarea stării de fapt anterior amintită, avându-se în vedere că, potrivit Deciziei ASF nr. 603/2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a înlocuit organul de conducere al societăţii de asigurare.

Înalta Curte constată că notificarea a fost depusă cu confirmare de primire la poştă la data de 01.09.2016, după cum reiese din recipisa poştală aflată la dosar de fond (în care se specifică felul trimiterii şi data depunerii acesteia, 01/09, fiind semnată de lucrătorul de la prezentare).

Potrivit art. 183 alin. (1) C. proc. civ.,

"(1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen."

Deci, chiar şi în cazul în care s-ar reţine alegaţiile recurentului-pârât, că atribuţiile sale au fost stabilite pentru perioada 09.03.2016-01.09.2016, se constată, în raport cu data depunerii notificării de denunţare la oficiul poştal, că la data formulării notificării de denunţare a poliţei de asigurare, 01.09.2016, Fondul de Garantare a Asiguraţilor încă avea calitatea de administrator temporar al A. S.A..

Astfel, nu se poate reţine că instanţa a extins atribuţiile FGA peste limita legală şi că nu ar fi fost respectate dispoziţiile art. 7.5 şi art. 7.6 din Condiţiile de asigurare, parte integrantă a Poliţei privind Asigurarea de Avarii şi Furt a Autovehiculelor B. Exclusiv nr. x pentru autoturismul cu numărul de înregistrare x, denunţarea unilaterală fiind comunicată asigurătorului, prin administratorul temporar al acestuia la momentul respectiv.

Prin urmare, în mod corect prin sentinţa recurată s-a reţinut ca fiind nejustificat refuzul recurentului-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor de a soluţiona cererea de plată formulată de intimata-reclamantă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Dâmboviţa nr. 76829/08.11.2016.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4073 din 12 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.