Guarantee Fund's appeal rejected; full 450,000 RON damages award upheld as moral damages not subject to rigid quantification.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

La data de 07.03.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. dosar x/2019, a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 19012/11.02.2019, emisă de pârâtul FGA.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 328 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 19012/11.02.2019, a obligat pârâtul la plata către reclamantă a întregii sume solicitate respectiv 450.000 RON reprezentând despăgubiri materiale şi morale, a respins cererea pentru restul pretenţiilor solicitate ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consideră recurentul că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 2 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 21 din Norma ASF 16/2015, precum şi ale art. 50 din Norma ASF 23/2014.

Arată recurentul-pârât că acordarea unei majorări a cuantumului daunelor morale este neîntemeiată întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont de faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o instituţie publică, înfiinţată prin lege, care nu se identifică cu asigurătorul aflat în faliment şi care are rolul de a asigura un mecanism de despăgubire în situaţia intrării în faliment a unui asigurător.

Arată, de asemenea, că soluţia pronunţată de către instanţa de fond este greşită şi prin prisma faptului că nu a luat în considerare situaţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor care, pentru a evita arbitrariul, se orientează şi după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulaţie în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu se poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil.

În acest sens, invocă recurentul dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 213/2015 şi dispoziţiile art. 16 şi 21 din Norma nr. 16/2015, dispoziţii legale ce prevăd că Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia de a realiza propria analiză a cererilor de plată şi a înscrisurilor depuse în susţinerea acestora.

În plus, susţine recurentul că practica judecătorească a stabilit că daunele morale se judecă în echitate şi trebuie să asigure o reparaţie justă, iar repararea prejudiciului în domeniul daunelor morale trebuie să urmărească realizarea unei compensări materiale cu efect în sfera morală, fără a genera venituri nejustificate şi fără a conduce la o sancţionare a asigurătorlui care, potrivit legii, poate fi obligat şi la plata acestui tip de daune.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs înţelege recurentul să arate, pe de o parte, că în baza dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 213/2015 Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia de a verifica dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare, dacă suma de bani solicitată reprezintă creanţă de asigurare şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile Fondului, iar pe de altă parte, arată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare, Fondul nu preia riscul neexecutării contractelor încheiate de către asigurătorul falit.

Susţine recurentul că instanţa de judecată trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală şi/sau deces, precum şi criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018. Nici intimata-reclamantă şi nici instanţa de judecată nu au criticat procedura FGA sub aspectul temeiniciei şi legalităţii sale cu atât mai mult cu cât această procedură a fost validată de către lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală a asigurătorului aflat în faliment, aspect consfinţit şi prin adresa nr. x/17.01.2017.

Cu referire la această procedură, susţine recurentul că s-a impus adoptarea unei proceduri interne de acordare a daunelor morale având în vedere numărul foarte mare de cereri de despăgubire ca urmare a decesului şi tendinţa creditorilor privind cuantumul solicitat a fost limita maximă de 450.000 RON indiferent de gradele de rudenie. Această procedură a fost stabilită de Fond în baza analizei procedurii interne de acordare de daune morale ale asigurătorului B. S.A. în faliment prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii şi prin raportare la practica judiciară în materie.

O ultimă susţinere a recurentului vizează faptul că sumele solicitate de către intimata-reclamantă trebuiau raportate la faptul că recurentul nu este un asigurător şi nu preia funcţiile societăţii de asigurări aflată în faliment, situaţie în care instanţa trebuia să aibă în vedere dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 213/2015, normă juridică prin care a fost instituit un plafon pentru acordarea despăgubirilor în cuantum maxim de 450.000 RON raportat la faptul că prin poliţele RCA limita maximă în ce priveşte daunele morale este de 5.000.000 RON potrivit Ordinului CSA 14/2011 aplicabil contractului de asigurare RCA.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este nefondat.

Din actele şi lucrările dosarului reiese că la data de 11.07.2015 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, asigurat la societatea C. S.A. condus de D.. În autoturism, la momentul producerii accidentului se afla reclamanta A., care a suferit vătămări corporale.

Urmare a deschiderii procedurii falimentului faţă de societatea de asigurare prin cererea de despăgubire şi respectiv prin cererea de plată nr. x/09.02.2016, reclamanta a solicitat suma de 450000 RON despăgubiri morale şi materiale.

Prin Decizia nr. 19012/11.02.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată în limita sumei de 234.000 RON reprezentând daune morale şi a respins cererea de plată pentru diferenţa solicitată ca neîntemeiată.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că acestea este nefondat.

Se constată de către Înalta Curte că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea daunelor morale include o doză de aproximare prin raportare la consecinţele negative suferite pe plan psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensdaţii destinate a alina suferinţa psihică, în caz cintrar ajungandu-se la o îmbogăţire fără just temei.

Observă Înalta Curte că în susţinerea acestei afirmaţii în mod corect instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile art. 1391 alin. (2) C. civ. în temeiul cărora se pot acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului pentru durerea încercată prin moartea victimei.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurenţilor-pârâţi referitoare la împrejurarea că nu a fost luată în considerare situaţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor care, pentru a evita arbitrariul, se orientează şi după un criteriu obiectiv de cuantificare a daunelor morale ce se pot acorda în caz de deces în urma accidentelor de circulaţie în care este atrasă răspunderea asigurătorului de răspundere civilă fapt pentru care nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil, susţinere întemeiată de către recurent pe dispoziţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 213/2015 şi ale art. 16 şi 21 din Norma nr. 16/2016.

Este de netăgăduit că dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 reglementează dreptul recurentului de a verifica dosarele de daună precum şi creanţele de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă, însă în ce priveşte acordarea daunelor morale, în prezenta cauză, în urma propriei analize efectuate, recurentul, la stabilirea cuantumului prejudiciului, s-a raportat la Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la nivelul anului 2011, ale căror prevederi au fost aplicate în mod eronat de către acesta.

În atare situaţie, susţinerile recurentului referitoare la împrejurarea că nu poate da curs unei cereri de plată în integralitatea sa fără o analiză în prealabil este nefondată. Obligaţia de a verifica şi de a analiza orice cerere de plată a despăgubirilor este o obligaţie legală, obligaţie ce a fost îndeplinită de către recurent în prezenta cauză efectuând o analiză a cererii formulate. Împrejurarea că instanţa de fond a statuat că analiza efectuată de recurent este una eronată nu poate conduce la concluzia că, în cauză, nu a fost efectuată de către recurent o verificare a cererii intimatei-reclamante.

De altfel, nici nu s-a contestat dreptul Fondului de Garantare a Asiguraţilor de a efectua verificări cu privire la cererile de plată formulate. Este firesc ca orice sume acordate din fondul recurentului să se efectueze doar după îndeplinirea de către recurent a obligaţiilor impuse de Legea nr. 213/2015.

Însă, în condiţiile în care chiar recurentul, la emiterea deciziei atacate, a avut în vedere prevederile Ghidului elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii atunci revine recurentului obligaţia de a proceda la o aplicare corectă a acestuia.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, corect s-a reţinut că acest prejudiciu este reprezentat de consecinţele dăunătoare suferite de o persoană, consecinţe care nu au o valoare economică şi prin urmare nu pot fi evaluate pecuniar într-o modalitate strict matematică. Ele constau în suferinţe fizice şi psihice ale victimei şi sunt urmarea încălcării drepturilor personale nepatrimoniale care definesc personalitatea umană în tripla sa dimensiune: personalitate fizică, personalitate psihică şi personalitate socială.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de fond, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse intimatei-reclamante, respectiv o astfel de suferinţă neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, şi susţinerea din cererea de recurs ce vizează scopul înfiinţării Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi faptul că acesta nu plăteşte în baza unei răspunderi contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare este nefondată, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a creanţelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de recurentul-pârât numai în acele situaţii în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

S-a susţinut prin cererea de recurs că hotărârea atacată este nelegală raportat la faptul ca instanţa de recurs trebuia să aibă în vedere necesitatea adoptării unei proceduri la nivelul FGA cu privire la acordarea daunelor morale rezultate din cazuri de vătămare corporală şi/sau deces, precum şi criteriile obiective cuprinse în cadrul acesteia - Decizia FGA nr. 74/02.08.2018.

Raportat la această susţinere, constată Înalta Curte că este nefondată, întrucât, pe de o parte, analizând Decizia nr. 74/02.08.2018 se constată că aceasta reglementează o procedură aplicabilă soluţionării pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, iar pe de altă parte, analizând Decizia atacată nr. 19476/21.03.2019, recurentul la stabilirea prejudiciului a avut în vedere Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii sens în care se arată în cuprinsul Deciziei nr. 19476/21.03.2019:

"În prezenta cauză, având în vedere prejudiciul moral suferit de petenţi, ca urmare a decesului rudei acestora, F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii ...".

În consecinţă, reţinând lipsa de temei legal a criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 328 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.