Intra-community VAT exemption upheld for supplier unaware of buyer fraud; tax assessment annulled

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 28.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş anularea în parte a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a D.G.R.F.P. Galaţi - Serviciul soluţionare contestaţii privind contestaţia administrativă nr. 24856/27.06.2016 şi, pe cale de consecinţă, anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.02.2016, emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Inspecţie Fiscală; anularea Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Inspecţie Fiscală.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 75 din 4 martie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta societatea A. S.R.L. prin administrator judiciar societatea B., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi a dispus anularea parţială a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a D.G.R.F.P. Galaţi, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.02.2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Inspecţie Fiscală, în ceea ce priveşte obligaţia referitoare la T.V.A. în sumă de 1.509.121 RON, aferentă livrărilor intracomunitare, precum şi accesoriile (majorări de întârziere şi penalităţi) stabilite în legătură cu această obligaţie fiscală, a respins în rest cererea de chemare în judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond, au formulat recurs, pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi solicitând, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursurilor, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii reclamantei, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate de fiecare, care au dezvoltat critici similare, pârâtele au susţinut următoarele:

Referitor la suma de 1.509.121 RON reprezentând TVA aferentă livrărilor intracomunitare se arată că societatea A. S.R.L. a declarat livrări intracomunitare de cereale în baza facturilor emise către operatori din Ungaria.

În vederea stabilirii situaţiei de fapt şi a tratamentului fiscal aplicabil operaţiunilor declarate de reclamantă, organele de inspecţie fiscală au solicitat informaţii despre beneficiarii livrărilor de la autorităţile fiscale din Ungaria.

De asemenea, societatea supusă verificării a transmis organelor de inspecţie fiscală informaţii despre transportatori solicitate de la C.N.A.D.R. S.A., Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, autorităţi vamale, etc.

Urmare verificărilor efectuate, asupra documentelor prezentate de societatea reclamantă pentru justificarea scutirii de taxă a livrărilor intracomunitare declarate precum şi din analiza informaţiilor primite de la alte organe, organele de inspecţie fiscală au constatat faptul că dintr-un număr de 179 livrări, pentru un număr de 163 autorităţile fiscale din Ungaria nu au confirmat realitatea operaţiunii.

Astfel, urmare celor constatate, organele de inspecţie fiscală au stabilit că pentru livrările intracomunitare de cereale pentru care nu au fost prezentate documente care să ateste faptul că bunurile au părăsit efectiv teritoriul României, precum şi transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor livrate, societatea A. S.R.L. nu a justificat scutirea de taxă pe valoarea adăugată în cuantum de 1.509.121 RON, conform prevederilor art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, dispoziţiile art. 128 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, reglementează livrările de bunuri ca operaţiune cuprinsă în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar alin. (9) al aceluiaşi articol, în vigoare la data efectuării operaţiunilor, reglementează livrările intracomunitare, astfel:

"(1) Este considerată livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca şi un proprietar [...].

(9) Livrarea intracomunitară reprezintă o livrare de bunuri, în înţelesul alin. (1), care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de altă persoană în contul acestora [...]".

Potrivit acestor prevederi legale, livrarea intracomunitară de bunuri este definită ca reprezentând o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru în alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea, ori de altă persoană în contul acestora.

Referitor la scutirea de taxă, la art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, se stipulează următoarele:

"(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, [...]" iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol:

"(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă".

Prin urmare, potrivit acestor prevederi legale, se reţine că livrarea intracomunitară de bunuri către o persoană este scutită de taxă pe valoarea adăugată dacă, această persoană îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.

Totodată, se reţine faptul că, acolo unde este cazul, prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru această operaţiune, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.

În baza prevederilor menţionate anterior, a fost emis de către ministrul finanţelor publice Ordinul nr. 2222/2006 privind aprobarea Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 10 alin. (1) din Anexa 1 la Ordinul nr. 2222/2006, în forma aplicabilă în perioada supusă verificării:

"(1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi, după caz: a) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare".

Conform acestor prevederi legale s-a reţinut faptul că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru livrările intracomunitare de bunuri se justifică cu factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute de legea fiscală şi în care să fie înscris codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru, cu documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru şi, după caz, cu alte documente, respectiv contract/comandă de vânzare/cumpărare, documente de asigurare.

Aşadar, având în vedere că livrările de bunuri efectuate cu plată sunt operaţiuni cuprinse în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată, iar pentru livrările intracomunitare de bunuri este prevăzută scutirea de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere, reprezentând o excepţie de la regula generală. Prin urmare, pentru a putea beneficia de această scutire s-a prevăzut obligativitatea scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru aceste operaţiuni, justificare care presupune existenţa, deţinerea şi automat prezentarea de documente întocmite în conformitate cu prevederile legale şi care prevede ca cerinţă cumulativă două documente legale: factura şi documentul de transport din România în alt stat membru, respectiv, pentru transportul rutier, scrisoarea de trăsură CMR, şi, după caz, orice alte documente, respectiv contract/comandă de vânzare-cumpărare, documente de asigurare.

Totuşi, acestea sunt condiţii de formă, aplicabile scutirii de TVA cu drept de deducere pentru livrările intracomunitare, fiind generate în primul rând de existenţa unei livrări reale de bunuri dintr-un stat membru în alt stat membru, iar simpla prezentare a unor documente chiar şi în condiţiile în care acestea susţin toate informaţiile prevăzute de lege, nu poate asigura aplicarea netulburată a regimului de scutire de TVA de către contribuabil.

De asemenea, în speţă învederăm că prin decizia pronunţată în cazul C-409/04-Teleos şi alţii, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că scutirea de taxă pe valoarea adăugată pentru o livrare intra corn unitară de bunuri nu devine aplicabilă decât atunci când dreptul de a dispune de bun ca un proprietar a fost transmis persoanei care îl achiziţionează şi când furnizorul dovedeşte că acest bun a fost expediat sau transportat în alt stat membru şi că, în urma acestei expediţii sau a acestui transport, bunul a părăsit în mod fizic teritoriul statului membru de livrare.

Astfel, s-a reţinut faptul că un element constitutiv al unei operaţiuni intracomunitare care o distinge de cea care are loc în interiorul ţării, este condiţia referitoare la circulaţia fizică a bunurilor dintr-un stat membru în alt stat membru.

Prin urmare, în vederea stabilirii stării de fapt fiscale şi a tratamentului fiscal aplicabil operaţiunilor declarate de societatea A. S.R.L., prin Serviciul Judeţean de Informaţii Fiscale Timiş au fost solicitate informaţii de tip SCAC/AC de la autorităţile fiscale din Ungaria.

Urmare răspunsurilor primite de la autorităţile fiscale din Ungaria, organele de inspecţie fiscală au constatat că cerealele livrate nu au ajuns la destinaţie în Ungaria, nefiind cunoscut locul de descărcare al acestora, în aceste condiţii transmiterea dreptului de proprietate asupra mărfurilor livrate nefiind confirmat.

De asemenea, s-a constatat faptul că în unele cazuri beneficiarii livrărilor erau implicaţi în lanţuri infracţionale care aveau drept scop fraudarea obligaţiilor fiscale, iar în alte cazuri societăţile nu funcţionau la sediul declarat, reprezentanţii acestora nu au fost găsiţi, erau arestaţi sau nu îşi aduceau aminte despre tranzacţiile cu societatea A. S.R.L. şi nu au depus declaraţii fiscale.

În consecinţă, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei s-a reţinut faptul că, din punct de vedere formal, societatea A. S.R.L. deţinea documente care ar îndeplini condiţiile de a beneficia de scutirea TVA, respectiv: contracte, facturi care conţineau informaţiile prevăzute la art. 155 şi în care se menţiona un cod valabil de TVA atribuit cumpărătorului din Ungaria, precum şi documente de transport care erau semnate şi ştampilate de cumpărător, adrese de la autorităţi vamale şi CNADR care confirmau trecerea punctelor de frontieră a mijloacelor de transport înscrise în documente.

Însă, în ceea ce priveşte realitatea tranzacţiilor derulate cu operatorii maghiari, din informaţiile primite de la autorităţile fiscale din Ungaria, la solicitarea organelor de inspecţie fiscală, a rezultat faptul că în cazul livrărilor de cereale efectuate către C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O. autorităţile fiscale din Ungaria nu au putut confirma primirea mărfurilor livrate de societatea A. S.R.L., datorită faptului că operatorii în cauză nu funcţionau la sediul declarat, nu au declarat achiziţii intracom unitare şi mai mult decât atât, unii erau suspectaţi sau implicaţi în fapte de evaziune fiscală (D., N., I.).

În ceea ce priveşte plata cerealelor livrate, aceasta s-a efectuat prin depuneri în numerar în conturile reclamantei deschise la P. şi Q. sau la sediul societăţii furnizoare.

Adresele emise de autorităţile vamale şi C.N.A.D.R. aflate la dosarul cauzei puteau constitui probe suplimentare, pe lângă documentele obligatorii prevăzute de lege, care să urmărească justificarea scutirii de TVA, însă nu constituie o probă determinantă pentru aplicarea scutirii, nefiind decât documente formale (în vederea îndeplinirii condiţiilor de formă), care nu sunt de natură să facă dovada că bunurile au părăsit în mod fizic România ca stat membru de livrare.

De asemenea, se apreciază că în cauză sunt aplicabile şi concluziile Curţii Europene de Justiţie din data de 07 decembrie 2010, pronunţate în cauza R., C-285/09, care a reţinut că:

"în ceea ce priveşte cazurile particulare în care există motive serioase pentru a presupune că achiziţia intracomunitară aferentă livrării în cauză ar putea fi sustrasă de la plata taxei pe valoarea adăugată în statul membru de destinaţie, în pofida asistenţei reciproce şi a cooperării administrative dintre autorităţile fiscale ale statelor membre vizate, statul membru de plecare este în principiu obligat să refuze scutirea în favoarea furnizorului de bunuri şi să îl oblige pe acesta din urmă să plătească taxa a posteriori pentru a evita ca operaţiunea în cauză să fie sustrasă oricărei impozitări. Astfel, potrivit principiului fundamental al sistemului comun al taxei pe valoarea adăugată, această taxă se aplică fiecărei operaţiuni de producţie sau de distribuţie, cu deducerea taxei pe valoarea adăugată care a grevat direct costul diverselor elemente constitutive ale preţului", contrar celor susţinute de instanţa de fond în hotărârea recurată, care a reţinut în mod incorect faptul că nu este aplicabil în cauză paragraful citat anterior."

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare intimata - reclamantă societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor, apreciind că hotărârea instanţei de fond este dată cu intepretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile, în aprecierea sintetică că pentru livrările comunitare supuse analizei în prezenta cauză, a căror realitate a fost dovedită, reclamanta nu era obligată la colectarea T.V.A. astfel cum prevede art. 143, alin. (2). lit. a) din vechiul Codul fiscal.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

2.1. Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor invocate prin întâmpinarea depusă, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtelor este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost învestită cu controlul de legalitate al Deciziei de impunere nr. x/29.02.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.02.2016, întocmite şi emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - Serviciul Inspecţie Fiscală, precum şi a Deciziei nr. 552/22.07.2016 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi emisă în soluţionarea contestaţiei administrative exercitată de reclamantă împotriva deciziei de impunere anterior menţionată şi a operaţiunii administrative pe care s-a fundamentat.

Instanţa de fond a anulat în parte actele şi operaţiunile administrative menţionate anterior administrative în ceea ce priveşte obligaţia referitoare la T.V.A. în sumă de 1.509.121 RON, aferentă livrărilor intracomunitare, precum şi accesoriile (majorări de întârziere şi penalităţi) stabilite în legătură cu această obligaţie fiscală, apreciind în esenţă că organele fiscale nu au adus elemente obiective care permit să se concluzioneze că reclamanta ştia sau ar fi trebuit să ştie că furnizorii celor două societăţi erau implicaţi într-o fraudă fiscală.

Prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, cu aplicarea corectă a normelor de drept aplicabile fiecărei categorii de impozit sau contribuţie analizate.

Criticile recurentelor pârâte referitoare la fictivitatea operaţiunilor derulate prin intermediul reclamantei sau cele privitoare la existenţa unei fraude, la care reclamanta să fi participat sau de care să aibă cunoştinţă, sunt nefondate.

Potrivit art. 143 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 572/2003 sunt scutite de taxă "livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru". Alin. (2) al normei anterior menţionate stabileşte că "prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă.de autorităţile fiscale din alt stat membru."

În exerciţiul dreptului de delegare legislativă, legiuitorul secundar prin art. 10 din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Codul fiscal, prevăzute în Anexa I la Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2222/2006, a prevăzut că "Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceluiaşi alineat, din Codul fiscal se justifică cu:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (5) din Codul fiscal, şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru, şi după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare."

Prin urmare, furnizorii înregistraţi în scopuri de TVA au dreptul să aplice o cotă zero de TVA pentru vânzările lor către cumpărători înregistraţi în scopuri de TVA în alte state membre, măsura fiscală fiiind justificată de împrejurarea că în principiu, TVA-ul trebuie plătit în statul membru în care sunt consumate bunurile.

Autorităţile fiscale din statul membru furnizor sunt obligate să acorde scutirea de la plata TVA-ului pentru livrările intracomunitare de bunuri, cu condiţia ca bunurile să fie ori livrate către un client, ori transferate în mod direct către un furnizor dintr-un alt stat membru.

Prin urmare, condiţia prealabilă aplicării regimului scutirii de plata TVA este caracterul intracomunitar al unei operaţiuni şi, mai ales, o circulaţie fizică de bunuri dintr-un stat membru către altul, condiţia referitoare la trecerea frontierelor între state membre fiind un element constitutiv al unei operaţiuni intracomunitare care o distinge de cea care are loc în interiorul ţării (Hotărârea din 27 septembrie 2007, Teleos, C-409/04).

Aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului, din analiza documentelor existente la dosarul cauzei, organul de soluţionare a contestaţiei a concluzionat că, din punct de vedere formal, reclamanta deţine documente care ar îndeplini condiţiile de a beneficia de scutirea de T.V.A., respectiv contracte, facturi care conţin informaţiile prevăzute la art. 155 din vechiul Codul fiscal şi în care se menţionează un cod valabil de T.V.A. atribuit cumpărătorului din Ungaria, precum şi documente de transport care sunt semnate şi ştampilate de cumpărător, adrese de la autorităţi vamale şi C.N.A.D.R. care confirmă trecerea punctelor de frontieră a mijloacelor de transport înscrise în documente.

Prin urmare, în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru justificarea regimului scutirii de taxă pentru operaţiunile intracomuniatare supuse analizei de legalitate în prezenta cauză.

Ceea ce i se reproşează în fapt reclamantei este participarea acesteia la o fraudă fiscală, prin aceea că autorităţile fiscale din Ungaria nu au putut confirma primirea mărfurilor livrate de societatea A. S.R.L. datorită faptului că operatorii beneficiari identificaţi în documentele justificative nu funcţionează la sediul declarat, nu au declarat achiziţii intracomunitare şi mai mult decât atât, unii sunt suspectaţi sau implicaţi în fapte de evaziune fiscală. De asemenea, referitor plata cerealelor livrate, aceasta s-a efectuat prin depuneri în numerar în conturile A. S.R.L. deschise la P. şi Q. sau la sediul societăţii furnizoare.

Or, aşa cum în mod just s-a reţinut de instanţa de fond, în pofida informaţiilor furnizate de autorităţile maghiare, referitoare la cumpărătorii bunurilor pretins livrate de reclamantă, nu a fost furnizată nicio informaţie privind implicarea reclamantei în această fraudă, după cum nici organele fiscale nu au relevat vreun element de fapt din care să rezulte că reclamanta a ştiut sau ar fi trebuit să ştie că participă la o fraudă fiscală.

Conduita beneficiarilor mărfurilor furnizate din Ungaria nu este imputabilă reclamantei, iar participarea sa la frauda acestora ori ştiinţa sa despre acest comportament nu este dovedită prin faptul că plăţile au fost efectuate şi au fost acceptate ca fiind făcute în numerar la sediul său sau în conturile sale din băncile prin intermediul cărora îşi derulează operaţiunile lor financiare.

Concluzia lipsei participării reclamantei la frauda pretinsă de organele fiscale nu este întărită de împrejurarea că prin natura lor livrările de cereale, în cazul livrării lor naţionale ar fi supuse taxării inverse, situaţie în care reclamanta nu ar fi fost supusă obligaţiei de colectare a taxei pe valoare adăugată.

Aserţiunile suplimentare ale instanţei de fond sunt în primul rând irelevante cauzei, analizei de legalitate a acesteia fiind dedus regimul juridic fiscal al livrărilor intracomunitare, iar nu a celor naţionale. În al doilea rând, chiar dacă pentru reclamantă, în ambele situaţii nu exista o obligaţie de colectare a taxei, regimul juridic al livrărilor intracomunitare de cereale este diferit de cel al livrărilor naţionale, în prima situaţie fiind scutite de plata taxei, iar în cea de a doua nu. Nu în ultimul rând, taxarea inversă presupune îndeplinirea unor formalităţi esenţiale pentru aplicarea acestui regim în sarcina persoanei din amonte, care nu sunt similare celor de la livrările intracomunitare, şi a căror neîndeplinire nu transferă obligaţia de colectare a TVA în sarcina achizitorului de bunuri.

Însă aşa cum s-a arătat, considerentele iniţiale ale instanţei de fond sunt de natură a justifica concluzia conform căreia nu au fost identificate elemente obiective care să probeze că reclamanta ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că este implicată într-o fraudă fiscală, în afară de comportamentul fraudulos al societăţilor din amonte, care prin el însuşi nu poate proba un comportament similar al acesteia.

Prin urmare, actele administrativ fiscale contestate din această perspectivă nelegale, reclamantei fiindu-i impusă nelegal obligaţia de colectare a taxei pentru livrările intracomunitare de cereale analizate, astfel că hotărârea instanţei de fond care le-a invalidat parţial este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş şi de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, împotriva sentinţei nr. 75 din 4 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.