Retrocession of religious property to co-op land: abusively seized status, legal alienation after 1989, and equivalence reparations for delayed restitution

Şedinţa publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cicârlău, în contradictoriu cu pârâta Comisia pecială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 7824 din 29.03.2018 şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de restituire în natură sau echivalent pentru imobilul teren în intravilan înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Cicârlău, nr. top. x.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 263 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Cicârlău, în contradictoriu cu pârâta Comisia pecială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, anulând Decizia nr. 7824/29.03.2018 emisă de pârâtă, cu obligarea acesteia din urmă la emiterea unei decizii de restituire parţială în natură, la care se adaugă măsuri reparatorii prin echivalent sau, după caz, a unei decizii cu propunere de acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Cicârlău, nr. top. x.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 263 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a promovat recurs pârâta, prevalându-se de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care, criticând hotărârea pentru nelegalitate, a solicitat admiterea recursului, casarea acesteia şi respingerea acţiunii introductive formulate de reclamantă.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată de instanţa de fond a fost dată cu nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 6 alin. (1) şi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

În acest sens, recurenta a menţionat că imobilul în cauză nu se află în proprietatea uneia dintre persoanele juridice enumerate în cuprinsul art. 1 alin. (1) din ordonanţă, nefiind cuprins în inventarul comunei Cicîrlău, respectiv nu a fost preluat de stat, iar din suprafaţa totală solicitată la restituire, 300 mp se află în proprietatea unei persoane fizice în temeiul legilor fondului funciar, fapt pentru care aceasta nu intră sub incidenţa O.U.G. nr. 92/2000, potrivit punctului 3 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din actul normativ menţionat.

În ceea ce priveşte restul suprafeţei de teren, de 177 mp, recurenta a învederat că aceasta nu se află, în prezent, în proprietatea statului pentru a putea fi restituită, iar pentru emiterea unei decizii cu propunere de acordare de măsuri compensatorii sunt necesare informaţii din care să rezulte împrejurarea că a făcut obiectul unei înstrăinări după anul 1989, iar asemenea informaţii nu au fost identificate în cauză.

Astfel, coroborat cu împrejurarea că, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Cicîrlău, imobilul solicitat se află în proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Cicîrlău şi că suprafaţa de 300 mp se găsea în rezerva comisiei locale, în folosinţa doamnei A. şi se regăsea înscris în registrul agricol din perioada 1959 - 1962, se impune concluzia, conform art. 1 alin. (6), că acest teren nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

În ceea ce priveşte suprafaţa de 177 m.p. din imobil, recurenta învederează că nu poate fi obligată la restituire în natură sau la acordarea de măsuri compensatorii, pentru că terenul nu se află în proprietatea statului şi nici nu există informaţii potrivit cărora ar fi fost înstrăinat legal de către statul român după anul 1989.

În plus, recurenta precizează că, potrivit art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care imobilele ce fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă au fost înstrăinate legal după data de 22 decembrie 1989, titularii cererilor de retrocedare pot opta pentru acordarea măsurilor reparatorii în echivalent.

Din economia dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că regula o reprezintă restituirea în natură a imobilelor, iar acordarea măsurilor reparatorii în echivalent reprezintă excepţia; pe cale de consecinţă, normele care reglementează posibilitatea acordării măsurilor reparatorii sunt de strictă aplicare.

În opinia recurentei, în mod eronat instanţa de judecată a obligat-o la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Cicîrlău, nr. top. x, deoarece măsuri compensatorii se pot acorda în cazul în care nu e posibilă restituirea în natură, doar pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român după data de 22 decembrie 1989. Per a contrario, pentru imobilele care au fost înstrăinate legal de statul român înainte de 22 decembrie 1989 nu pot fi acordate măsuri compensatorii în echivalent.

Terenul în suprafaţă de 300 m.p. a fost atribuit unei persoane fizice la nivelul anului 2011, deşi, potrivit art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sub sancţiunea nulităţii absolute, (...) este interzisă înstrăinarea, schimbarea destinaţiei, ipotecarea sau grevarea sub orice formă a imobilelor pentru care au fost depuse cereri de retrocedare (...).

Or, având în vedere faptul că atribuirea a avut loc cu încălcarea prevederilor art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, aceasta fiind lovită de nulitate absolută, actul normativ menţionat nu permite propunerea acordării de măsuri compensatorii în acest caz.

Recurenta conchide astfel că instanţa de fond a constatat în mod eronat faptul că imobilul aflat iniţial în proprietatea Bisericii Greco-Catolice din Cicîrlău se găsea, după anul 1989, la dispoziţia unităţii administrative-teritoriale şi, prin urmare, este evidentă preluarea abuzivă de către stat, indiferent că s-a realizat în temeiul Decretului nr. 358/1948 sau fără titlu.

Deşi a fost legal citată, intimata reclamantă nu a formulat apărări nici pe calea întâmpinării şi nici a unor eventuale note scrise.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată prin prisma stării de fapt rezultate din probatoriul existent la dosarul instanţei de fond şi a cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Imobilul care face obiectul cererii de restituire formulată de reclamantă este înscris în CF nr. x a localităţii Cicîrlău, sub nr. top. x, după cum rezultă din copia in extenso a cărţii funciare existente la dosarul instanţei de fond (22-24), aflându-se în proprietatea tabulară a Parohiei Greco-Catolice Cicîrlău, împrejurare corect reţinută de către instanţa de fond, precum şi de către recurenta-pârâtă cu prilejul analizării cererii.

De asemenea, potrivit reţinerilor instanţei de fond, pe baza datelor rezultate din adresa nr. x/12.02.2018 emisă de Primăria Comunei Cicîrlău, majoritatea terenurilor din comună au fost cooperativizate, operaţiune care a avut la bază registrele agricole din perioada 1959-1962, terenul în litigiu nefiind cuprins în inventarul comunei, suprafaţa de 300 mp din acesta regăsindu-se în rezerva Comisiei locale de fond funciar, astfel că, în baza Legii nr. 18/1991, ulterior înregistrării cererii formulate de reclamantă privind retrocedarea imobilului (19.01.2006), a fost atribuit în proprietatea numitei A., conform Titlului de proprietate nr. x/14.03.2011 .

Împrejurarea că terenul în litigiu nu a fost preluat de către stat, potrivit datelor rezultate din adresa Primăriei Cicîrlău, trebuie apreciată circumstanţiat, prin raportare la contextul istoric aferent epocii 1945-1989, corelat cu regimul proprietăţii socialiste.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, obiectul retrocedării către foştii proprietari îl constituie imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

După cum se poate desprinde din piesele dosarului, anterior menţionate, certitudinea faptului că imobilul s-a aflat în proprietatea reclamantei nu poate fi contestată, la fel cum nici împrejurarea că majoritatea terenurilor din Comunei Cicîrlău au fost cooperativizate.

De asemenea, constituie un fapt cert şi lipsirea reclamantei de posesia terenului, în pofida proprietăţii tabulare deţinute de către aceasta.

Înalta Curte precizează că, pe baza acestor certitudini, concluzia deposedării reclamantei de imobil este necesar a fi privită în contextul cooperativizării care nu presupune modificarea situaţiei de carte funciară, din punct de vedere al transmisiunii proprietăţii, pentru fiecare teren în parte.

Prin urmare, afirmaţia autorităţii administraţiei publice locale, conform căreia terenul nu a fost preluat de către stat, nefiind astfel cuprins în inventarul comunei, nu prezintă forţa unei veritabile realităţi istorico-juridice.

Aceasta nu se poate să însemne decât faptul că terenul nu se află în proprietatea unităţii administrativ teritoriale, însă nu şi faptul că terenul nu a fost preluat de către stat, în lipsa unor probe contrare.

Pe de altă parte, preluarea de către stat este dificil să fie probată în condiţiile în care nu întotdeauna această operaţiune a avut la bază un titlu, cooperativizarea însemnând, în esenţă, o preluare abuzivă.

În altă ordine de idei este de notorietate faptul că perioada de avânt a procesului de cooperativizare/colectivizare a avut loc începând cu anii 1949, prelungindu-se cu aproximaţie până în 1962, când proprietăţile şi parcelele au ajuns în "grija" statului.

Faptul că imobilul în litigiu s-a aflat în rezerva Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991, coroborat cu împrejurarea că nu s-a aflat în inventarul comunei, nu poate conduce decât la concluzia că acesta a fost preluat abuziv de către stat, fiind lipsită de importanţă, în filosofia legii, existenţa sau inexistenţa unui titlu.

Ca atare, instanţa de fond a stabilit într-o manieră judicioasă că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi (4) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 pentru ca reclamanta să fie îndreptăţită la emiterea dispoziţiei de restituire parţială în natură, în ceea ce priveşte suprafaţa liberă de 177 mp, precum şi la emiterea dispoziţiei de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, pentru suprafaţa de 300 mp atribuită numitei A., în temeiul Legii nr. 18/1991, respectiv: imobilul a aparţinut unui cult religios - reclamanta; a fost preluat abuziv, fără titlu, de statul român sau o organizaţie cooperatistă în perioada de referinţă prevăzută de lege (6 martie 1945 - 22 decembrie 1989); imobilul se află în proprietatea statului, la dispoziţia unei persoane de drept public, respectiv a unităţii administrativ teritoriale Comuna Ciocîrlău; o parte din acesta a fost înstrăinat legal după 22 decembrie 1989.

În ceea ce priveşte cea din urmă condiţie enumerată în precedent, instanţa de fond a apreciat corect asupra îndeplinirii acesteia, în contextul reconstituirii dreptului de proprietate al unei persoane fizice, a suprafeţei de 300 mp din întregul imobil, în anul 2011, adică ulterior depunerii cererii de retrocedare la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în luna ianuarie 2006, pentru că întârzierea recurentei-pârâte în soluţionarea cererii nu poate fi imputată reclamantei, impunându-se remediul acordării măsurilor reparatorii în echivalent, sens în care criticile recurentei privind aplicarea greşită a prevederilor art. 6 alin. (1) şţi art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 constituie alegaţiuni lipsite de suport juridic.

III. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, constatând că sentinţa instanţei de fond se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a proceda la respingerea recursului declarat împotriva acesteia de către pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 263 din 25 octombrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2021.