Solvency capital increase and reserve calculation measures: manifest illegality threshold for suspending financial supervisory acts

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. Reasigurare B. S.A a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, suspendarea executării deciziilor A.S.F. nr. 455 din 06.04.2020 si nr. 457 din 06.04.2020, până la soluţionarea definitivă a cauzei ce are ca obiect contestaţiile formulate împotriva deciziilor anterior indicate (dosar nr. x/2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti).

În drept, a invocat art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În procedura derulată în fata instanţei de fond, C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (3) şi art. 63 din C. proc. civ., au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul pârâtei Autoritatea de Supraveghere Financiară.

2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 335 din 4 iunie 2020, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare, ca nefondată, a admis cererea formulată de reclamanta A. Reasigurare B. S.A în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004 şi a dispus suspendarea executării deciziilor nr. 455/06.04.2020 şi nr. 457/06.04.2020 emise de ASF, până la soluţionarea definitivă a acţiunii privind anularea deciziilor, ce face obiectul dosarului nr. x/2020 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca fiind îndeplinite cumulativ condiţiile existenţei cazului bine justificat şi pagubei iminente, prevăzute de art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la ambele acte administrative puse în discuţie.

A considerat că au fost prezentate suficiente indicii pentru a trage concluzia că reclamanta a probat elemente de vădită nelegalitate ale deciziei ASF nr. 457/2020, nefiind necesară analiza celorlalte argumente.

A arătat totodată că celelalte argumente, privind neîndeplinirea cerintei conform căreia există o deviaţie semnificativă, care impune majorarea capitalului de solvabilitate, precum şi argumentele referitoare la refuzul nelegal al ASF de a lua in considerare o capitalizare in valoare de 25.000.000 euro presupun o analiza a unui probatoriu complex, aferent fondului cauzei, şi, deci, ţin de acţiunea in anularea actului, neputând fi analizate în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului.

A mai reţinut că executarea deciziilor ASF poate pune în pericol solvabilitatea societăţii reclamante şi bloca activitatea acesteia.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recursuri pârâta şi intervenientele accesorii C. ŞI D., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L.

Recurenta pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a invocat motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esenţă că sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii, în sensul că din unele dintre acestea rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată, instanţa de fond neînfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei date cererii reclamantei.

Astfel, instanţa a reţinut, cu privire la critica reclamantei privind măsurile de la pct. 1.6, parţial 1.7, 1.8 şi 1.9 (critică ce vizează, în esenţă, faptul că măsurile stabilite de A.S.F. nu sunt de natură să remedieze deficienţa constând în actualizarea cu întârziere a rezervei de daună, fiind, în opinia reclamantei, încălcate prevederile art. 25 din Regulamentul ASF nr. 11/2016), că aceste măsuri nu pot fi analizate de instanţă în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului atacat, întrucât ar presupune parcurgerea mai întâi a etapei de analiză a legalităţii şi temeinicei măsurilor, ceea ce implică antamarea fondul cauzei referitor la constatările A.S.F. prin prisma probelor de la dosar şi a dispoziţiilor normative incidente.

Însă, cu privire la măsura pct. 1.1 din cuprinsul aceleiaşi Decizii A.S.F. nr. 455/06.04.2020, curtea de apel a reţinut ca fiind un element de nelegalitate aparentă nesocotirea art. 34 alin. (1) din Regulament, care este suficient pentru îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Deci, în această situaţie, a realizat o analiză a legalităţii şi temeiniciei măsurii, prin prisma probelor de la dosar şi a dispoziţiilor normative aplicabile.

A mai arătat recurenta pârâtă că cerinţele cazului bine justificat şi pagubei iminente nu pot fi analizate decât împreună, iar motivele invocate de către reclamantă drept caz bine justificat nu întrunesc cerinţa impusă de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, constituind aspecte de fond a căror analiză depăşeşte limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ.

Deciziile A.S.F. nr. 455/06.04.2020 şi, respectiv, nr. 457/06.04.2020 se bucură de prezumţia de legalitate, iar ca să fi putut fi examinate susţinerile reclamantei era necesară examinarea aprofundată a situaţiei de fapt şi de drept existentă în cauză, ceea ce echivalează cu antamarea fondului.

A susţinut recurenta pârâtă, subsumat celui de-al doilea motiv de casare invocat, că hotărârea instanţei de fond de a suspenda executarea tuturor măsurilor dispuse în sarcina societăţii B. prin Decizia nr. 455/06.04.2020 s-a întemeiat exclusiv pe o aparentă nesocotire a art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat prin măsura stabilită la punctul 1.1 din Decizie.

Instanţa a reţinut faptul că, potrivit art. 34 alin. (1) din respectivul act de drept al Uniunii, cea mai bună estimare se calculează în mod transparent şi în aşa fel încât să se asigure că metoda de calcul şi rezultatele care se obţin prin acesta pot fi revizuite de către un expert calificat.

În opinia judecătorului fondului, prin noţiunea de "expert calificat" se înţelege un expert independent, adică de o terţă persoană faţă de reclamantă sau de autoritatea pârâtă care a aplicat sancţiunea. In cazul în care A.S.F. aprecia că rezultatele obţinute ar trebui revizuite, este ţinută să apeleze la un expert independent, ca o aplicare a principiului egalităţii armelor în duelul administrativ şi apoi, în duelul judiciar, în măsura în care se contest actul A.S.F.

Supravegherea societăţilor de asigurare se realizează astfel încât să asigure protecţia asiguraţilor şi menţinerea stabilităţii pieţei asigurărilor, cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

Procesul de supraveghere asupra societăţilor de asigurare cuprinde verificarea solvabilităţii asigurătorilor pe ansamblul întregii activităţi a acestora, a modului de constituire a rezervelor tehnice, a activelor, precum şi a fondurilor proprii eligibile, aşa cum se prevede în art. 30 alin. (1) şi (2) - (para 1) din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare (Solvabilitate II), dispoziţii care au fost transpuse în prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 237/2015.

În exercitarea prerogativelor sale de supraveghere a societăţilor de asigurare Autoritatea de Supraveghere Financiară dispune de mijloacele necesare şi deţine expertiza, capacitatea şi competenţele necesare pentru atingerea principalului obiectiv al supravegherii, şi anume protejarea deţinătorilor de poliţe de asigurare şi a beneficiarilor, astfel cum se prevede în dispoziţiile art. 27 din Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2009 privind accesul la activitate şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi de reasigurare -Solvabilitate II (prevedere cu caracter obligatoriu, având în vedere faptul că Regulamentul Delegat nr. 35/2015 a fost dat pentru completarea prevederilor Directivei referite).

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară are competenţa de a lua măsuri preventive şi corective necesare pentru a garanta că societăţile de asigurare şi persoanele care fac parte din conducerea acestora sau cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice respectă standardele tehnice de reglementare şi pe cele de aplicare emise de Comisia Europeană, precum şi reglementările emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015.

În aplicarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară se asigură că societăţile de asigurare stabilesc rezervele tehnice pentru toate obligaţiile de asigurare care le revin faţă de deţinătorii de poliţe sau de beneficiarii unor contracte de asigurare sau de reasigurare, astfel cum se prevede transpuse în Capitolul V, Secţiunea a 2-a din Legea nr. 237/2015.

In măsura în care calculul rezervelor tehnice ale societăţii de asigurare nu este conform cu prevederile art. 53-60 din Legea nr. 237/2015, Autoritatea de Supraveghere Financiară solicită societăţii să crească valoarea rezervelor tehnice astfel încât să corespundă nivelului stabilit prin prevederile legale în vigoare.

Curtea de apel a considerat greşit că problema centrală de drept de la care ASF a pornit raţionamentul şi constatările sale în decizia atacată, respectiv măsurile pe care le-a dispus, a fost aceea a revizuirii metodei de calcul utilizată la calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună conform standardelor actuariale, pentru care era necesară apelarea la opinia unui expert independent faţă de cei doi litiganţi".

În realitate, această problemă centrală de drept care a constituit baza pentru măsurile dispuse prin Decizia A.S.F. nr. 455/2020 a reprezentat-o plata cu întârziere a despăgubirilor cerute de păgubiţi în dosarele de daună RCA intern, fapt pentru care s-a dispus inventarierea dosarelor de daună RCA (intern şi Carte Verde), a dosarelor de garanţii (clasa 15 -România şi Italia), pentru finele anului 2019, prezentarea confirmărilor de sold în relaţia cu corespondenţii externi, aceste măsuri având impact asupra drepturilor asiguraţilor. Instanţa nu a înţeles şi nu a luat în considerare, faptul că achitarea cu întârziere a despăgubirilor. RCA reprezintă o încălcare a drepturilor asiguraţilor, iar Autoritatea de Supraveghere Financiară are ca obiectiv asigurarea respectării drepturilor asiguraţilor în relaţia cu asigurătorii.

În plus, echipa de control nu a avut toate elementele necesare revizuirii rezultatelor obţinute de SAR B. S.A., aşa cum se prevede în art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, întrucât - deşi prin cererea de informaţii nr. x/16.09.2019, la pct. 2, echipa de control a solicitat datele de intrare care au stat la baza calculului celei mai bune estimări a rezervei de daună, detaliat pe fiecare linie de afacere, prin răspunsul transmis la data de 16.10.2019, via e-mail, reprezentanţii societăţii au prezentat o situaţie la nivel agregat (triunghi incremental la data de 30.09.2019), nefiind furnizate informaţiile necesare revizuirii calculului celei mai bune estimări a rezervei de daună.

După analiza tuturor notelor explicative/clarificărilor transmise ca răspuns la solicitările de informaţii ale echipei de control, s-a ajuns la concluzia că, în calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună, nu s-a ţinut cont de fluxurile de trezorerie (de ieşire) generate de vârfurile valorice ale daunelor plătite. care excedează plafonul stabilit. în) sensul că pentru anii 2017. 2018 şi pentru primul semestru al anului 2019. în fapt, la fiecare iteraţie de calcul al celei mai bune estimări a rezervei de daună, reclamanta a plafonat daunele la suma de 45.000 Iei, la suma de 49.009.93 RON, respectiv la suma de 51.441.88 RON. Astfel, la data de 30.06.2019, suma valorilor situate peste nivelul cuantilei este de 317 milioane RON, această plafonare având ca efect diminuarea celei mai bune estimări a rezervei de daune, fapt recunoscut de societate.

Activitatea Societăţii de Asigurare Reasigurare B. S.A. nu a fost evaluată la un nivel de granularitate cât mai ridicat, cu respectarea omogenităţii grupelor de risc, astfel încât obligaţiile de asigurare să fie segmentate cel puţin la nivelul liniilor de afaceri pentru ca valoarea rezervelor tehnice să corespundă cu valoarea imediată de transfer a obligaţiilor. În notele explicative ale societăţii, ca răspuns la solicitările de informaţii ale echipei de control, iteraţiile formulate au fost la nivel de afirmaţii, fără să demonstreze omogenitatea grupei de risc pentru calculul rezervei de daune neavizate.

În lipsa anumitor elemente necesare realizării unei documentări proprii de către echipa de control, aşa cum se prevede la art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 35/2015, având în vedere prevederile art. 21 2 alin. (4) din O.U.G. nr. 93/2012 şi conform dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015, s-a stabilit măsura corectivă de Ia punctul 1.1. din Decizia A.S.F. nr. 455/2020.

De asemenea, în mod greşit instanţa interpretează art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat, în sensul că o revizuire a metodei de calcul ar trebui făcută de un expert independent, iar nu de către ASF în considerarea rolului şi atribuţiilor ce i-au fost conferite prin O.U.G. nr. 93/2012.

Cu privire la Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2026 de stabilire în sarcina Societăţii de Asigurare Reasigurare B. S.A. a măsurii privind majorarea de capital de solvabilitate, a susţinut că, în motivarea sentinţei civile atacate, instanţa de fond a reţinut greşit faptul că recurenta nu a respectat dispoziţiile art. 4 alin. (2) şi alin. (3) lit. b), precum şi ale art. 2 din Regulamentul- 2015/2012 al Comisiei, nefiind identificabilă o metodologie de calculare a majorării de capital care să fi fost indicată si dezvoltată de A.S.F. în actul atacat, conform art. 4 alin. (2) şi alin. (3) lit. b) din Regulament şi care să permită societăţii reclamante să efectueze calcularea majorării de capital conform ari. 2 din acelaşi regulament. A mai reţinut că nu poate fi primită apărarea pârâtei privind respectarea acestor dispoziţii de drept UE cu motivarea că a aplicat exclusiv prevederile art. 277 art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, în sensul identificării unei deviaţii semnificative de la sistemul de guvernantă (analiză calitativă) şi nu prin identificarea unei deviaţii semnificative de la cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) analiză cantitativă, astfel cum aceasta este prevăzută la art. 276 din acelaşi regulament.

Această susţinere este nefondată, având în vedere faptul că la Concluzia finală din Procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019, precum şi în par. I de la pag. 66 din acelaşi document, echipa de control a notificat societăţii intenţia de stabilire a măsurii de majorare de capital de solvabilitate cu circa 35 milioane euro, în urma identificării unei deviaţii semnificative de la sistemul de guvernanţă prin raportare la factorii relevanţi, aşa cum sunt aceştia prevăzuţi în art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, şi nu în baza art. 276 din Regulament.

Prin adresa nr. x/16.12.2019 emisă de reclamantă şi înregistrată la A.S.F. sub nr. x/17.12.2019, societatea a formulat obiecţiuni la procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019, prin care a contestat necesitatea unei majorări de capital de solvabilitate pe considerentul că "măsura capitalizării este nelegală, fiind în contradicţie cu prevederile obligatorii cuprinse în Regulamentul (UE) 2015/2012", fără să furnizeze informaţii şi justificări care puteau să atenueze sau să pună sub semnul întrebării necesitatea unei majorări de capital înainte de luarea unei decizii privind stabilirea majorării de capital (aşa cum se prevede în preambulul Regulamentului).

În esenţă, Autoritatea de Supraveghere are dreptul de a stabili măsura de majorare de capital de solvabilitate în baza unor informaţii exacte şi actualizate, atât din activitatea de supraveghere, cât şi din activitatea de control (în cazul de faţă din controlul periodic la sediul SAR B. S.A.). Prin urmare, termenul până la care SAR B. S.A. putea să furnizeze informaţii şi justificări împotriva măsurii de majorare de capital de solvabilitate s-a împlinit la data comunicării la A.S.F. a obiectiunilor formulate la procesul-verbal de control nr. SA-DSC/3278/26.11.2019. fiind respectate astfel prevederile art. 1 alin. (2) din regulamentul referit.

Invocarea unei pretinse nerespectări de către A.S.F. a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi alin,(3) lit. b) din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/2012 al Comisiei şi calcularea nelegală a necesarului de capital de solvabilitate nu se susţine întrucât, la stabilirea valorii majorării de capital de solvabilitate, A.S.F, a aplicat prevederile art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015, în sensul identificării unei deviaţii semnificative de la sistemul de guvernantă (analiză calitativa), şi nu prin identificarea unei deviaţii semnificative de la cerinţa de capital de solvabilitate (SCR) - analiză cantitativă, astfel cum aceasta este prevăzută de la art. 276 din acelaşi regulament.

Prin invocarea art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, reclamanta a vrut să arate că majorarea de capital de solvabilitate ar avea temei doar în situaţia în care se înregistrează o abatere semnificativă de la . calculul SCR, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 276 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015-Verificarea existenţei unei deviaţii semnificative în ceea ce priveşte cerinţa de capital de solvabilitate (SCR).

În realitate, plata cu întârziere a despăgubirilor RCA a fost consecinţa unui management inadecvat al lichidităţii interne, fapt ce a dus la identificarea de către echipa de control a unei abateri semnificative de la sistemul de guvernantă al societăţii, aşa cum se prevede în dispoziţiile art. 277 din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

Referitor la verificarea existenţei unei deviaţii semnificative în ceea ce priveşte guvernanta, în temeiul prevederilor 8 alin. (3) din Legea nr. 237/2015 şi ale art. 35 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, s-a stabilit ca măsură preventivă majorarea capitalului de solvabilitate cu suma de 16,5 milioane euro.

Majorarea capitalului de solvabilitate se adaugă la cerinţa de capital de solvabilitate (SCR), calculată de societate prin formula standard, iar valoarea astfel obţinută reprezintă cerinţa de capital de solvabilitate adecvată, care la data emiterii Deciziei ASF nr. 457/2020 era acoperită integral de fondurile proprii eligibile. Majorarea de capital de solvabilitate nu este similară operaţiunii de capitalizare (operaţiune de majorare a capitalului social).

Cu toate că societatea a afirmat că dispune de lichidităţi suficiente pentru acoperirea obligaţiilor de plată, totuşi, în cursul anului 2018, aceasta a achitat cu întârziere un procent de 50% din dosarele de daună RCA, dosare procesate în termenul prevăzut la art. 2I alin. (1) şi (2) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, cu modificările şi completările ulterioare, fapt ce a avut ca rezultat încălcarea drepturilor şi intereselor păgubiţilor.

Reţinerile instanţei potrivit cărora, "refuzul A.S.F, de a lua în considerare o capitalizare în valoare de 25.000.000 euro" este "abuziv şi nemotivat" nu se susţin, deoarece contractarea împrumutului nu are ca efect reducerea nivelului riscului de lichiditate, ci restabilirea temporară a lichidităţii.

In gestionarea riscului de lichiditate societatea trebuie să ţină cont atât de obligaţia de restituire a împrumutului într-o perioadă scurtă de timp (durata), cât şi de obligaţia de a achita despăgubirile curente în termenele legale.

Ataşat la obiecţiunile formulate la procesul-verbal nr. x/26.11.2019, reprezentanţii Societăţii de Asigurare Reasigurare B. S.A. au prezentat actul adiţional din data de 26.11.2019 la contractul de împrumut încheiat cu I., în cuantum de 25 milioane euro, prin care s-a modificat termenul de restituire a împrumutului de la 3 luni calendaristice la doi ani de la data semnării contractului sau a virării banilor, cu acelaşi nivel de dobândă, respectiv de 12%/an.

Modificările survenite la contractul de împrumut prin actul adiţional încheiat în data de 26.11.2019 nu sunt în favoarea împrumutatului întrucât nivelul dobânzii percepute nu s-a modificat proporţional cu durata de doi ani a împrumutului, astfel că rezultă costuri suplimentare pentru societate, fapt ce nu diminuează riscul de lichiditate.

Riscul de lichiditate este riscul ca SAR B. să nu poată să-şi îndeplinească obligaţiile financiare fată de asiguraţi şi alţi creditori atunci când acestea sunt scadente şi plătibile. la un cost rezonabil si în timp util.

Or, activele lichide ale societăţii constau în numerar şi echivalente de numerar (disponibil în conturi curente la bănci şi casierie), inclusiv disponibilul în cuantum de 50 milioane euro din contul societăţii deţinut la J., disponibil ce nu a înregistrat mişcări de sume şi s-a menţinut la aceeaşi valoare începând cu luna martie 2017 şi până Ia data de 26.11.2019, în situaţia în care societatea nu şi-a achitat la termen despăgubirile RCA.

Condiţia privind iminenţa producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, de asemenea, nu este îndeplinită.

Instanţa de fond a apreciat ca îndeplinită această condiţie din simpla constatare a faptului că măsurile dispuse de A.S.F. în sarcina reclamantei, dacă ar fi puse executare, ar putea pune în pericol iminent solvabilitatea societăţii sau ar bloca activitatea acesteia.

Or, potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, recurenta este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale, iar în această calitate este şi responsabilă pentru supravegherea solidităţii financiare a societăţilor de asigurare şi are la dispoziţie aceste mijloace necesare (măsurile administrative şi sancţionatorii) pentru a putea garanta că, în orice moment, societăţile de asigurare autorizate îşi pot onora obligaţiile asumate prin contractele de asigurare, protejând astfel asiguraţii/contractanţii/beneficiarii poliţelor de asigurare.

Recurentele interveniente C., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L. au invocat, la rândul lor, drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ., arătând în esenţă următoarele:

Hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

În acest sens, au arătat recurentele interveniente că instanţa de fond nu a vizat verificarea aparenţei dreptului în favoarea reclamantului, ci a realizat o veritabilă analiză pe fond a dispoziţiilor legale invocate de ambele părţi, mascată de folosirea formală a sintagmelor "la nivelul unei analize de aparenţă a dreptului" sau "la nivelul aparenţei de nelegalitate".

Astfel, prima instanţă a analizat dispoziţiile legale invocate de intimata-reclamantă, precum şi pe cele invocate de ASF, susţinând că obligaţia B. de a majora capitalul de solvabilitate s-a întemeiat în mod nelegal pe existenţa unui risc de lichiditate, reţinând încălcarea art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015, precum şi a prevederilor art. 277 din Regulamentul delegat nr. 35/2015, a art. 26, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 şi a art. 37 din Directiva 2009/138/CE.

Aceleaşi concluzii se impun şi în cazul pretinsei încălcări a art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 2015/35, instanţa concluzionând că în cazul revizuirii metodei de calcul utilizate la calculul celei mai bune estimări a rezervei de daună, "era necesară apelarea la opinia unui expert independent faţă de cei doi litiganţi".

Instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 52 lit. b) si art. 57 din Legea nr. 237/2015, precum şi art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE.

Instanţa a apreciat ca în situaţia în care ASF consideră că rezultatele trebuie revizuite, ea trebuie să apeleze la un atare expert independent, această concluzie reprezentând în opinia sa o aplicare a principiului egalităţii armelor în dreptul administrativ.

Or, instanţa de fond a aplicat în mod greşit art. 34 alin. (1) din Regulamentul nr. 35/2015 precum si art. 52 lit. b) si art. 57 din Legea nr. 237/2015, reţinând în mod eronat un element de nelegalitate aparentă a Deciziei nr. 455/06.04.2020 generat de pretinsa încălcare de către ASF a art. 34 alin. (1) din Regulament.

De altfel, în cauză nici măcar nu sunt puse în discuţie metoda de calcul şi rezultatele care se obţin din aceasta, ci faptul că aplicarea efectivă nu se realizează la nivelul fiecărei linii de afaceri practicate de societate, fiind încălcate, în opinia reclamantei, prevederile art. 57 din Legea nr. 237/2015.

Sentinţa recurată este şi contradictorie, întrucât instanţa a concluzionat că ar fi intervenit o încălcare a prevederilor pct. 2, pct. 3, art. 4 alin. (2) şi alin. (3) lit. b) din Regulamentul nr. 2015/2012 de stabilire a standardelor tehnice de punere în aplicare cu privire la procedurile de luare a deciziilor de stabilire, calculare şi eliminare a majorărilor de capital în conformitate cu Directiva 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului la emiterea Deciziei ASF nr. 457/2020, deşi, în continuarea considerentelor, admite faptul că Autoritatea de Supraveghere Financiară a fundamentat obligaţia de majorare a capitalului de solvabilitate, indicând totodată şi cuantumul acestuia.

Împotriva considerentelor sentinţei nr. 355/04.06.2020, reclamanta A. reasigurare B. S.A. a formulat recurs incident în contradictoriu cu recurentele interveniente, invocând faptul că judecătorul fondului a făcut o aplicare/interpretare greşită a dispoziţiilor art. 61 şi art. 33 din C. proc. civ. când a considerat admisibilă în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L., G. S.R.L. în interesul pârâtei ASF.

Potrivit art. 61 alin. (3) din C. proc. civ., intervenţia este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi. Se observă însă că, prevalându-se de dispoziţiile cuprinse în textul de lege menţionat, cele patru persoane juridice îşi susţin propiul interes prin promovarea cererii de intervenţie accesorie în sprijinul ASF, pe de o parte, prin prisma obiectului lor de activitate, datorită căruia interactionează adesea cu societăţile de asigurare, iar pe de altă parte, prin faptul că pot formula apărări în favoarea ASF în sprijinul căreia doresc să intervină, invocând existenţa unui interes moral.

Or, asemenea susţineri nu pot fi primite, în raport cu natura juridică a cererii de intervenţie accesorie, întrucât, spre deosebire de intervenţia principală, prin intermediul căreia terţul deduce spre soluţionare instanţelor judecătoreşti o pretenţie proprie, în ipoteza cererii de intervenţie accesorie, terţul nu formulează decât apărări în sprijinul părţii în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunţarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Trebuie reţinut şi că cererea de intervenţie este supusă condiţiilor comune de admisibilitate ale acţiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, una din acestea fiind cea cuprinsă în art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., referitoare la obligaţia ca autorul cererii să justifice un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Or, instanţa de fond în mod greşit nu a constatat că, faţă de obiectul prezentei cauze (suspendare executare act administrativ), nu poate fi în discuţie un eventual drept conex cu situaţia juridică invocată, pentru a se justifica interesul intervenientelor.

În drept, recursul incident a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 491 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură către părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 din C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

A contraargumentat punctual la fiecare dintre motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă şi recurentele interveniente, reiterând principalele susţineri din acţiunea introductivă şi considerentele sentinţei.

Recurenta pârâtă ASF a formulat, la rândul său, întâmpinare la cererea de recurs formulată de către recurentele interveniente, solicitând respingerea acesteia ca nefondată, având în vedere faptul că motivele invocate de recurenţii-intervenienţi nu cuprind critici de nelegalitate cu privire la soluţia dată de instanţa de fond cererii de intervenţie accesorie (de respingere ca nefondată a acesteia), ci motive de nelegalitate a soluţiei de admitere a cererii de suspendare a executării actelor administrative emise de către A.S.F.

Recurentele interveniente au depus la dosar întâmpinare la recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, solicitând admiterea acestuia şi casarea în totalitate a sentinţei recurate, iar ca urmare a rejudecării, respingerea cererii de suspendare formulată de A. reasigurare B. S.A. împotriva Deciziilor ASF nr. 455/06.04.2020 şi nr. 457/06.04.2020, cu consecinţa menţinerii acestora ca fiind legale şi temeinice, admiterea cererii de intervenţie accesorie formulate şi obligarea intimatei-reclamante B. la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers procesual.

În esenţă, au susţinut că toate motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă sunt temeinic fundamentate în fapt şi în drept.

Recurenta pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Hotărârea instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate de părţi, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării actelor administrative reprezentate de deciziile A.S.F. nr. 455 din 06.04.2020 si nr. 457 din 06.04.2020, invocând ca temei legal prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Acţiunea sa a fost admisă, prima instanţă apreciind ca fiind întrunite condiţiile legale pentru suspendarea executării actelor administrative contestate.

Hotărârea instanţei de fond a fost recurată de pârâtă, de intervenientele accesorii, precum şi de reclamantă (aceasta din urmă criticând parte din considerentele sentinţei şi soluţia de admitere în principiu a cererii de intervenţie accesorie).

III.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, care vor fi analizate grupat, Înalta Curte urmând a răspunde prin considerente unice motivelor comune de recurs, se constată că recursurile principale declarate de recurenta pârâtă şi de recurentele interveniente accesorii sunt fondate, în limitele şi pentru argumentele ce urmează:

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., că acesta nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurente.

Astfel, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Totodată, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene pentru Drepturile Omului, un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi as libertăţilor fundamentale include, printre altele, dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate" de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (hotărârea din 28.04.2005 din Cauza Albina împotriva României, hotărârea din 15.03.2007 din Cauza Gheorghe împotriva României).

Tot în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 par. 1 din Convenţie, Curtea a statuat că, în general, instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hotărârea din Cauza Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, hotărârea din Cauza Perez împotriva Franţei).

Or, Înalta Curte constată că sentinţa recurată cuprinde argumentele pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea sunt în parte similare cu susţinerile părţii adverse sau o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Pe de altă parte, împrejurarea că prima instanţă a intrat în analiza pe fond a unora dintre criticile de nelegalitate aduse de reclamantă actelor administrative contestate nu constituie o motivare contradictorie în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate, punându-se în schimb problema depăşirii limitelor învestirii.

În acest sens, Înalta Curte constată că, prin alegaţiile sale referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 2015/35 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind accesul la activitatea şi desfăşurarea activităţii de asigurare şi reasigurare (Solvabilitate II), prima instanţă a depăşit cu mult verificarea aparenţei de nelegalitate la care se referă noţiunea de caz bine justificat, erijându-se într-un veritabil judecător al fondului litigiului.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Criticile comune învederate prin cererile de recurs formulate de pârâta ASF şi de interveniente vizează modul greşit de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, referitoare la condiţiile suspendării.

Critica referitoare la faptul că judecătorul fondului a reţinut în mod eronat ca fiind îndeplinită cerinţa legală a cazului bine justificat este fondată.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ defineşte cazul bine justificat la care se referă art. 14 din lege ca fiind "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ".

Cum controlul de legalitate efectivă a actului administrativ este apanajul instanţei de contencios administrativ învestite cu acţiunea în anulare, potrivit art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, jurisprudenţa şi doctrina sunt unanime în a considera că instanţei sesizate cu o cerere de suspendare a executării actului administrativ îi revine doar examinarea existenţei aparenţei de vădită nelegalitate (care să justifice privarea temporară de efecte juridice a actului care se bucură de executorialitate şi de prezumţia de legalitate).

Or, în cauză, o astfel de vădită nelegalitate nu a fost relevată, aşa-zisa aparenţă de nelegalitate reţinută de judecătorul fondului decurgând, nu din raportarea la litera legii şi a regulamentelor, ci doar dintr-o anumită interpretare proprie (contestată, de altfel, de una dintre părţile litigante) a prevederilor art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat nr. 35/2015.

Astfel, cu privire la Decizia A.S.F. nr. 455/06.04.2020 privind stabilirea unor măsuri în sarcina Societăţii de K. S.A., instanţa de fond a hotărât să suspende executarea tuturor măsurilor dispuse în sarcina intimatei B. întemeindu-se exclusiv pe o interpretare unilaterală a dispoziţiilor Regulamentului Delegat nr. 2015/35, arătând că - din interpretarea scopului art. 34 alin. (1) din Regulamentul Delegat rezultă că o revizuire a metodei de calcul ar trebui făcută de un expert independent.

În realitate, art. 34 alin. (1) din Regulamentul delegat, citat de instanţa de fond dispune:

"Cea mai bună estimare se calculează în mod transparent şi în aşa fel încât să se asigure că metoda de clacul şi rezultatele care se obţin din acestea pot fi revizuite de un expert calificat".

Din lecturarea textului menţionat nu rezultă deci că legiuitorul european "a dat prevalenţă unei opinii independente", ci opiniei unui expert calificat, în condiţii de transparenţă.

În plus, în raport cu dispoziţiile art. 8 coroborate cu prevederile art. 34 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 237/2015, care stabilesc imperativ că, în cadrul procesului de supraveghere, "A.S.F. analizează şi evaluează modul în care societăţile respectă cerinţe referitoare la armatoarele; (...) e) rezervele tehnice prevăzute la cap. V secţiunea a 2-a", nu reiese în mod vădit că ASF nu ar fi creditat de Regulament cu calitatea de expert calificat care poate acţiona transparent pentru revizuirea metodei de calcul.

Pe de altă parte, în Decizia A.S.F. nr. 455/2020 s-a reţinut că societatea a înregistrat un risc de subscriere generat de faptul că nu a calculat cea mai bună estimare a rezervei de daună pentru valoarea daunelor mari, care excede plafonului stabilit la nivelul cuantilei de 0,99.

Or, în situaţia în care societatea decidea să utilizeze în continuare o metodă de calcul a celei mai bune estimări a rezervei de daună, aceasta trebuia să stabilească un prag atribuit daunelor mari pentru fiecare linie de afaceri/grupă omogenă de risc şi să elimine din istoric daunele plătite care se situează pe acest prag, ulterior, calculând, prin metode actuariale, cea mai bună estimare a rezervei pentru daunele mari, ceea ce nu a făcut.

Cât priveşte condiţia cazului bine justificat prin raportare la Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2020, Înalta Curte constată că aceasta nu era îndeplinită, în mod greşit instanţa de fond apreciind că, aparent, recurenta pârâtă A.S.F. ar fi fundamentat nelegal obligaţia de majorare a capitalului de solvabilitate, întemeindu-se exclusiv pe presupusa existenţă a unui risc de lichiditate, contrar prevederilor art. 72 alin. (5) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare, potrivit cărora riscul de lichiditate nu intră în calculul obligaţiei de majorare a capitalului de solvabilitate.

În cuprinsul art. 72 alin. (2) din lege se arată în mod expres că "SCR se calculează având în vedere principiul continuităţii activităţii societăţilor şi se calibrează astfel încât să fie luate în calcul toate riscurile cuantificabile la care acestea sunt expuse.", iar la alin. (5) al aceluiaşi articol de lege este utilizată sintagma "cel puţin următoarele riscuri" (care trebuie obligatoriu acoperite de SCR), legiuitorul neexcluzând alte potenţiale riscuri care intră în calcul pentru obligaţia de majorare de capital.

Dimpotrivă, în art. 72 alin. (7) se stipulează că "SCR poate fi ajustată numai în conformitate cu art. 35, 79, art. 150 - 152 şi art. 155 alin. (1) şi (2).", astfel că în mod legal, în urma concluziilor rezultate din procesul de supraveghere, A.S.F. putea impune, prin decizie motivată, o majorare de capital de solvabilitate, luând în considerare şi alte riscuri (în speţă, riscul de lichiditate, conform art. 35 lit. d).

Prin urmare, contrar afirmaţiilor intimatei reclamante din întâmpinare, luarea în calcul de către ASF a riscului de lichiditate nu poate fi combătută, cel puţin la nivel de aparenţă, întrucât, aşa cum s-a arătat în Decizia A.S.F. nr. 457/06.04.2020, una dintre cauzele identificate pentru înregistrarea unui risc de lichiditate ridicat de către asigurător a fost managementul inadecvat al lichidităţilor interne (datorat unui cumul de factori), care este de natură să conducă la imposibilitatea achitării obligaţiilor asumate de către societate, în condiţiile în care nu a fost făcută dovada documentată a modului în care societatea de K. S.A. va deţine permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerinţa de capital de solvabilitate şi cerinţa de capital minim, şi s-a relevat lipsa fondurilor proprii de bază eligibile.

Înalta Curte apreciază că, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 455/06.04.2020, recurenta pârâtă A.S.F. a stabilit în sarcina societăţii reclamante obligaţia aducerii la îndeplinire a mai multor măsuri, iar prin Decizia nr. 457/06.04.2020 a impus recurentei reclamante în mod expres măsura de majorare a capitalului de solvabilitate cu echivalentul în RON al sumei de 16,5 milioane euro, până cel târziu la data de 31.12.2020, prin dispunerea de către prima instanţă a suspendării executării celor două decizii, activitatea generală de supraveghere a A.S.F., cât şi controlul asupra activităţii societăţii de asigurare reclamante au fost limitate în mod nejustificat şi disproporţionat.

Înalta Curte va reţine în acest context şi argumentul suplimentar al recurentei pârâte privind consecinţele negative substanţiale ale suspendării executării Deciziei A.S.F. nr. 455/06.04.2020 asupra poziţiei României în cadrul Consiliului Birourilor Auto (CoBO), în condiţiile în care nerespectarea de către B. a termenelor de plată a cererilor de rambursare emise de corespondenţii Carte Verde (L. şi alţii) a generat deja formularea unor cereri de chemare în garanţie a Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România de către Birourile Naţionale membre M. verde (împrejurare de fapt necontestată în cauză).

Nu poate fi ignorat nici faptul că una dintre măsurile stabilite în sarcina societăţii reclamante (şi a cărei executare a fost suspendată) este modificarea profilului de risc al acesteia, pentru care societatea trebuia să probeze aplicarea întocmai a prevederilor tratatului de reasigurare cu referinţa 16-0380-16, în sensul prezentării confirmării soldului fondurilor reţinute pentru anii 2019-2020. Această solicitare este rezonabil justificată de împrejurarea că nerespectarea deplină a prevederilor tratatului de reasigurare s-a soldat cu efectuarea unor plăţi către un agent de reasigurare, peste cele datorate.

Prin urmare, contrar opiniei judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în speţă nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat la care se referă art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 raportat la niciunul dintre actele administrative a căror suspendare s-a solicitat, iar în aceste împrejurări devine irelevantă eventuala justificare a cerinţei pagubei iminente.

De altfel, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care prin "pagubă iminentă" se înţelege "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public", Înalta Curte apreciază că - aşa cum corect se susţine prin cererile de recurs formulate de ASF şi de intervenientele accesorii - în cauză nu s-a justificat un astfel de prejudiciu pentru societatea reclamantă.

Prima instanţă s-a limitat să arate, însuşindu-şi ca atare susţinerile reclamantei, că actele administrative atacate dispun măsuri care vizează modificarea metodei de calcul a rezervelor de daune neavizate, inventarierea întregii activităţi, capitalizarea suplimentară cu suma de 16.500.000 euro, care - dacă ar fi puse în executare - ar putea pune în pericol iminent solvabilitatea societăţii şi bloca activitatea acesteia, ceea ce ar constitui prejudicii ireparabile.

Or, aşa cum s-a arătat constant în doctrina de specialitate şi în jurisprudenţa instanţei supreme, actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate şi de atributul executorialităţii, astfel că paguba iminentă în sensul Legii contenciosului administrativ nu poate fi reprezentată exclusiv de punerea în executare a actului, cum eronat a apreciat judecătorul fondului.

Cât priveşte recursul incident formulat de recurenta reclamantă A. Reasigurare B., Înalta Curte constată că acesta vizează exclusiv considerentele şi soluţia de admitere în principiu a cererii de intervenţie accesorie formulate în primă instanţă de intervenientele în interesul pârâtei ASF.

Potrivit art. 32 - Condiţii de exercitare a acţiunii civile din C. proc. civ., "(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: (...); d) justifică un interes. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul apărărilor.", iar în conformitate cu art. 33, interesul de a acţiona "trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual."

Având în vedere obiectul de activitate al persoanelor juridice interveniente şi principiul specialităţii, precum şi împrejurarea că măsurile dispuse prin deciziile ASF în discuţie sunt apte să influenţeze în mod direct piaţa asigurărilor (intervenientele activând şi pe segmentele de transport şi, respectiv, de service ale pieţei auto, în mod inerent aflate în conexiune cu piaţa asigurărilor), Înalta Curte consideră, în deplin acord cu judecătorul fondului, că intervenientele au justificat interesul lor legitim de a susţine apărările pârâtei privind necesitatea executării cu celeritate şi întocmai a actelor emise de pârâta ASF privind obligarea societăţii de asigurare la majorarea capitalului său de solvabilitate şi celelalte măsuri necesare pentru asigurarea protecţiei drepturilor asiguraţilor şi a terţilor, fiind întrunite cerinţele de admisibilitate a cererii de intervenţie accesorie reglementate de C. proc. civ.

Astfel, art. 61 din C. proc. civ. stipulează că "(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. (...). (3) Intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi."

Or, Înalta Curte constată că instanţa de fond, încuviinţând în principiu cererea de intervenţie voluntară accesorie, a precizat că vor fi analizate în considerentele hotărârii doar acele chestiuni care ţin de susţinerea apărărilor pârâtei, ceea ce a şi făcut.

Prin urmare, soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie accesorie este justificată, recursul incident formulat de reclamantă nefiind fondat.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi regulamentare la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III.2. Soluţia instanţei de recurs

În baza dispoziţiilor art. 15 alin. (2) raportat la art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile formulate de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ şi de intervenientele accesorii C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare formulată de reclamantă, cu consecinţa admiterii - în baza art. 61 alin. (1), (3) şi art. 67 alin. (1), (2) din C. proc. civ. - a cererii de intervenţie voluntară accesorie formulate de intervenientele persoane juridice în interesul pârâtei.

Totodată, va respinge ca nefondat recursul incident formulat de reclamanta A. REASIGURARE B. S.A., menţinând soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii cererii de intervenţie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ şi de intervenientele C. şi D., E. S.R.L., F. S.R.L. şi G. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 355 din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată.

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. Reasigurare B. S.A., ca neîntemeiată.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată în interesul pârâtei.

Menţine soluţia dată excepţiei inadmisibilităţii.

Respinge recursul incident formulat de reclamanta A. Reasigurare B. S.A împotriva sentinţei nr. 355 din 4 iunie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 martie 2021.