Tardivité de la saisine du CNCD en matière de discrimination dans la vente d'immobilier : cours du délai de l'article 20 O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea principală (contestaţie) înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II a CAF sub nr. de dosar x/2016, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

1. Anularea Hotărârii nr. 161/24.02.2016, dată în Dosar nr. x/2015 a C.N.C.D., ca fiind netemeinică şi nelegală;

2. Constatarea săvârşirii unei fapte de discriminare, cu privire la îngrădirea dreptului de a deveni proprietar asupra imobilului din Bucureşti, Bd Aviatorilor nr. 100, sect. 1;

3. Obligarea C.N.C.D. la emiterea unei hotărâri prin care să se constate săvârşirea contravenţiei.

4. Suplinirea consimţământului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare dintre pârâta R.A.-A.P.P.S.(în calitate de vânzătoare) cu reclamanta (în calitate de cumpărătoare) pentru imobilul din Bucureşti, Bd Aviatorilor nr. 100, sector 1;

5. Exonerarea de la plata chiriei restante şi a penalităţilor calculate, având în vedere că aceasta chirie a fost stabilită în mod abuziv şi discriminatoriu;

6. Suspendarea efectelor hotărârii dată în dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Sector 1, în prezent aflat în faza de apel, până la soluţionarea prezentei cauze.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4309 pronunţată în data de 13.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestaţia (capetele de cerere nr. 1-3) formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Regia Autonomă-Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 4309 din data de 13 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A., încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta -reclamantă a susţinut în esenţă că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală prin soluţionarea eronată a excepţiei tardivităţii, reţinând greşit termenul/momentul de la care curge termenul de sesizare a CNCD, raportat la actele deduse judecăţii.

Arată recurenta că în acest sens, a depus mai multe înscrisuri doveditoare, anume sentinţa nr. 3944/29.04.1995 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în care vecinii săi au devenit proprietarii imobilului situat pe Bdul. x, Bucureşti.

De această sentinţă, recurenta susţine că a luat cunoştinţă la data de 22.07.2015, acesta fiind şi momentul de la care instanţa de fond ar fi trebuit să considere că a început cursul prescripţiei.

Mai susţine recurenta, că actele de discriminare ale RAAPPS s-au petrecut în timp, însă ele trebuiau să fie tratate şi analizate în mod distinct şi nicidecum global, aşa cum a procedat instanţa de fond care a considerat că faptele s-au derulat pe perioada 2009-2012, raportându-se greşit la un singur termen.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamanta A. ambele autorităţi intimate -pârâte au formulat întâmpinări.

Prin întâmpinarea sa, intimata Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat a solicitat respingerea recursului, ca vădit nefondat, reluând apărările formulate prin întâmpinarea depusă la judecarea pe fond a pricinii.

În prima parte a întâmpinării, fără a invoca excepţia nulităţii recursului, a susţinut că recurenta - reclamantă nu combate susţinerile instanţei de fond, nereferindu-se în motivul invocat la argumentele instanţei, ci se rezumă doar la a readuce în discuţie motivele acţiunii, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, însă motivul de casare invocat şi dezvoltarea lui nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La rândul său, intimatul - pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat, prin întâmpinarea sa, respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei dată de prima instanţă, apreciind că, în mod corect instanţa de fond a reţinut că soluţia de tardivitate a sesizării, adoptată de Consiliu a fost una legală, reclamanta având cunoştinţă de posibila faptă de discriminare înainte de data de 04.08.2014.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţie s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 15 septembrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat şi de apărările din cuprinsul întâmpinărilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamanta A. a formulat la data de 4.08.2015 o sesizare prin care a solicitat investigarea, constatarea şi sancţionarea faptelor de discriminare săvârşite de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, fapte continue, care au avut ca efect vânzarea discreţionară a unor imobile aparţinând Regiei. Aceasta susţine că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 3 raportat la art. 10 din O.G. nr. 137/2000, în esenţă acestea fiind de natură a-i afecta dreptul său de a cumpăra imobilul cu destinaţia de locuinţă pe care-l ocupă în Bdul. x, în condiţii de egalitate cu alte persoane din imobilele învecinate, care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 5/1973 şi ale Legii nr. 85/1992.

Astfel, arată recurenta-reclamantă, poate fi reţinută în sarcina regiei contravenţia prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 137/2000, constând în fapta de discriminare a unei persoane prin refuzul de a vinde (sau de a închiria) un teren sau un imobil cu destinaţia de locuinţă.

Sesizarea recurentei-reclamante a fost soluţionată prin Hotărârea CNCD nr. 161/24.02.2016, hotărâre contestată în prezenta cauză, prin care intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a respins excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a admis excepţia tardivităţii plângerii reţinând în esenţă că presupusele fapte de discriminare au fost săvârşite în anul 1996, după schimbarea regimului politic.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins ca neîntemeiată contestaţia, soluţie împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru următoarele considerente:

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezenta cauză este aceea a termenului reglementat de dispoziţiile art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, termen în interiorul căruia petenta reclamantă putea să sesizeze Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi modul de calcul al acestuia, mai concret momentul de la care începe să curgă acest termen.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa reţine că norma legală cuprinsă în art. 20 din O.G. nr. 137/2000 prevede două momente în raport de care se poate calcula termenul de sesizare a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Unul este reprezentat de data săvârşirii pretinsei fapte discriminatorii (data obiectivă) şi cel de al doilea este raportat la data la care partea putea să ia cunoştinţă, în mod obiectiv de săvârşirea faptei.

Raportat la situaţia concretă a recurentei-reclamante (istoricul litigios, precum şi corespondenţa purtată cu RAAPPS), instanţa reţine că aceasta avea cunoştinţă despre pretinsa faptă de discriminare a RAAPPS cel mai târziu în anul 2012, când pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (18.01.2012) a fost înregistrată o acţiune prin care RAAPPS solicita obligarea recurentei la plata chiriei restante şi a penalităţilor aferente datorate pentru spaţiul cu destinaţie de locuinţă, pe care îl deţinea.

Totodată, în cadrul acestui litigiu, reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 39/1996 (obiect al dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal), excepţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată, iar soluţia curţii de apel a fost menţinută prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2853/18.06.2014.

De asemenea, între părţi au mai existat şi alte litigii legate de plata chiriei pentru imobilul închiriat şi obligarea RAAPPS la vânzarea prin negociere directă a respectivului imobil, anume dosarele: nr. x/2009 şi nr. y/2009

În aceste condiţii, este evident că recurenta-reclamantă cunoştea din perioada respectivă conduita administrativă a RAAPPS, considerată discriminatorie la adresa sa, constând în refuzul de a-i vinde imobilul situat în Bdul. x, aceeaşi faptă fiind reclamată prin sesizarea înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Or, de la data respectivă până la înregistrarea petiţiei la autoritatea intimată Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a trecut mai mult de 1 an, astfel că soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii plângerii, adoptată de CNCD este legală, reflectând interpretarea şi aplicarea judicioasă a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că a luat cunoştinţă despre existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care vecinii săi, familia B., au devenit proprietarii imobilului în care locuiau cu chirie, anume sentinţa nr. 3944/29.09.1995 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, la data de 22.07.2015, dată la care a primit şi permisiunea de a folosi acest înscris, este lipsită de relevanţă în raport de pretinsa discriminare imputată RAAPPS. Totodată, data de 22.07.2015 reprezintă un moment subiectiv ce se bazează doar pe susţinerea recurentei-reclamante şi nicidecum nu reprezintă data la care aceasta putea să ia cunoştinţă în mod obiectiv de săvârşirea faptei de discriminare.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4309 din 13 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.