Taxing of appeal against customs trademark intervention decision based on pending trademark annulment

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 07.10.2016, reclamantele A. şi B. S.R.L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Vămilor şi C., anularea deciziei de acceptare a cererii de intervenţie vamală nr. x/15.03.2016 formulată de C. în calitate de titular al mărcii înregistrate conform certificatului de înregistrare D. nr. x, cui cheltuieli de judecată.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 326 pronunţată în data de 06.02.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de reclamantele A. şi B. S.R.L., respingând acţiunea formulată de acestea, în contradictoriu cu pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ - DIRECŢIA GENERALĂ A VĂMILOR şi C., ca nefondată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 326 pronunţată la data de 06.02.2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantele A. şi B. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Ambele recurente au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, suspendarea judecăţii până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi, ulterior încetării cauzei de suspendare, să se admită cererea de chemare în judecată, iar în subsidiar, să se caseze sentinţa recurată şi hotărârea de respingere a cererii de suspendare şi să se dispună rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

În esenţă, susţin recurentele reclamante că, respingând cererea de suspendare a cauzei si, ulterior, respingând cererea de chemare în judecată, prima instanţă a procedat la încălcarea regulilor de procedură privind conţinutul hotărârii (art. 425 (1) pct. c) C. proc. civ.) si din materia suspendării (art. 413 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ.), şi cu încălcarea dispoziţiilor materiale din materia anulării actelor administrative, din materia emiterii deciziilor de acceptare a cererilor de intervenţie vamală şi din materia anulării mărcilor (art. I (I) si (2), art. 8 (1), 18 (1) din Legea nr. 554/2004, art. 3 şi următoarele din Regulamentul UE nr. 608/2013, art. 47 din Legea nr. 84/1998).

Invocând dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ., recurentele susţin că, din cuprinsul sentintei recurate, solutia cu privire la cererea subscrisei de suspendare a cauzei nu se regăseşte în dispozitivul sentintei, ci doar în partea introductivă şi în considerente, contrar prevederilor art. 425 alin. 1 pct. c) C. proc. civ.

Contrar reţinerilor instanţei de fond, apreciază recurentele că legalitatea actului administrativ contestat depinde în mod necesar de solutia ce se va pronunta în dosarul nr. x/2016, ceea ce face ca solutia Curtii de Apel Bucuresti să fie gresită.

Îîn speţă, cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar vizează anularea deciziei DGAV de acceptare a cererii de intervenţie vamală nr. x/15.03.2016, formulată de C. în calitate de titular al märcii înregistrate conform certificatului de înregistrare D. nr. x. Asadar, decizia DGAV de acceptare a cererii de interventie vamală nr. x/15.03.2016 are la bază existenta mărcii internaţionale cu desemnare Romania nr. x. Pe de altä parte, dosarut nr. x/2016 are ca obiect anularea mărcii internaţionale nr. x.

Aşadar, este evident că legalitatea actului administrativ contestat în prezenta cauză depinde de solutia ce urmează să fie pronuntată în cadrul dosarului de anulare a mărcii nr. x - respectiv, dosarul nr. x/2016, aflat pe rolul Tribunalutui Bucureşti.

Efectele retroactive ale anulării unei mărci nu sunt eventuale nu pot fi puse sub semnul întrebării. În acest sens sunt atât practica judiciară cât doctrina în materia anulării mărcilor. În materia specială a mărcilor, sistemul de protecţie fiind unul atributiv (protecţia este acordată de către stat, pe teritoriul său, în urma unei proceduri administrative de înregistrare), anularea înregistrării are ca efect inexistenţa, cu efect retroactiv, a mărcii (...)" (ICCJ - sectia a IXa pentru cauze civile 9i de proprietate intelectuală, Decizia 2815 din 30.03.2007)

"Anularea înregistrării unei marci produce efecte retroactive, începând cu momentul constituirii depozitului reglementar".

De altfel, caracterul retroactiv al anulării unui act nelegal este regula în materia efectelor anulării actetor se explică prin aceea că, în vederea restabilirii legalitătii, trebuie înlăturate toate efectele actului nelegal încă de la momentul emiterii/încheierii sale.

În al doilea rând, sunt nelegale argumentele primei instante în sensul că legalitatea actutui administrativ trebuie analizată prin raportare la momentul emiterii actului, iar la momentul emiterii actului marca era validă. Astfel, este adevărat că motivele de nelegalitate trebuie să existe la momentul emiterii actului, însă, anularea mărcii se produce cu efect retroactiv - ceea ce înseamnă că, practic, marca respectivă nu a existat niciodată. Cu alte cuvinte, la momentul emiterii actutui administrativ contestat, marca nr. x nu exista, ceea ce lipseşte de temei, încă de la emitere, decizia DGAV de acceptare a cererii de intervenţie vamală nr. x.

Invocă Decizia nr. 10/2015 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, din conţinutul căreia rezultă că, şi în cazul în cazul special prevăzut de art. 23 din Legea nr. 554/2004, în cazul anulării unui act administrativ normativ, vor fi anulate actele administrative emise anterior anulării actului, care fac obiectul unor cauze în curs la data publicării hotărârii de anulare a actului administrativ normativ. Această solutie - de anulare a unor acte administrative individuale emise anterior anulärii actului administrativ normativ contrazice încă o dată raţionamentul primei instante potrivit căruia dacă marca nu era încă anulată la momentul emiterii actului administrativ contestat, nu se poate pronunta nulitatea actului pentru motivul invalidärii ulterioare a märcii.

În ceea ce priveşte obligativitatea autoritătii vamale de a revoca decizia de admitere a interventiei vamale în cazul 'in care dreptul de proprietate intelectuală încetează să mai producă efecte, aceasta nu poate să îi priveze pe cei vătămati prin respectiva decizie să ceară să obtină anularea ei, cu efect retroactiv de la data emiterii, potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, recurentele solicită instantei de recurs să constate că, în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, impunându-se casarea acestei soluţii şi suspendarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire la actiunea în anulare care face obiectul dosarului nr. x/2016

Pe fondul cauzei, susţin recurentele că acţiunea în anularea actului administrativ a fost respinsă în mod nelegal de către instanţă, motivele fiind, de fapt, consecinţa solutiei nelegale a primei instanţe de respingere a cererii de suspendare a cauzei.

Astfel, având în vedere că argumentele vizează nulitatea mărcii nr. x - nulitate care face obiectul dosarului nr. x/2016, apare ca evident că soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este urmarea directă a soluţiei nelegale pronunţate de prima instanţă cu privire la suspendarea cauzei (suspendare cu care chiar si pârâta a fost de acord).

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de cele două reclamante a formulat întâmpinare intimata -pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Solicită deopotrivă respingerea cererii de suspendare, ca nefondată, apreciind că, în mod corect instanţa de fond a reţinut faptul că, raportat la prevederile art. 9 (fiind indeplinite conditiile prevazute de art. 6 alin(3) din Regulamentul Consiliului(UE) nr. 608/2013 privind asigurarea respectarii drepturilor de proprietate intelectuală de către autorităţile vamale şi de abrogare a Regulamentului(CE) nr. 1383/2003 al Consiliului, atâta timp cat C. s-a prevalat de o marca legal inregistrată la momentul depunerii cererii de interventie si a furnizat şi celelalte informatii obligatorii prevazuate de art. 6 alin. (3) din Regulament, autoritatile vamale aveau obligatia de a accepta cererea, independent de rezultatul actiunii in anularea mărcii respective.

Răspunsul la întâmpinare.

Ambele recurente - reclamante au formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând respingerea argumentelor acesteia, cu consecinţa constatării că, în mod greşit prima instanţă a respins cererea de suspendare a cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016, impunându-se casarea acestei soluţii şi suspendarea cauzei până la pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire la acţiunea în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2016

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03.12.2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În cadrul procedurii de regularizare au fost citate recurentele - reclamante cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru cu suma de 100 RON, Adresa cu această menţiune fiind primită de recurente la data de 29 mai 2017, conform Dovezii de înmânare, ataşată la dosar.

Cele două recurente s-au conformat acestei prime dispoziţii şi, la data de 09.06.2017 au înaintat la instanţă chitanţa de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON.

Ulterior, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018, când a fost fixat şi primul termen pentru judecata recursului, s-a stabilit în sarcina celor două recurente şi obligaţia de completare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, faţă de cele două motive de recurs invocate în cererea ce face obiectul judecăţii, fiind legal citate recurentele în data de 01.11.2019 cu menţiunea completării taxei de timbru, conform dovezilor de înmânare ataşate la dosar.

Cu privire la această obligaţie, recurenta - reclamantă B. S.R.L. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, solicitând scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 09 iunie 2020, instanţa a dispus respingerea cererii de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta B. S.R.L., ca tardiv formulată, această încheiere fiind comunicată părţii în data de 08.07.2020, conform Dovezii de înmânare ataşată la dosar.

Pentru termenul de faţă ambele recurente au fost legal citate cu menţiunea de a completa, în solidar, taxa judiciară de timbru cu 100 RON şi a înainta dovada la instanţă, fără ca acestea să se conformeze.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de cele două recurentei - reclamante, pe fondul recursului, urmează a analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu această cale de atac, constatând neîndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii, întrucât cererea de recurs a fost insuficient timbrată.

Verificând actele şi lucrările dosarului sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin cererea de recurs cele două recurente - reclamante au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 200 RON, câte 100 RON pentru fiecare motiv de recurs invocat, astfel:

"Art. 24 .(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, pentru cereri şi acţiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puţin de 100 RON; în aceeaşi ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Înalta Curte reţine dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 ce prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurentele - reclamante nu au timbrat anticipat recursul, acestea au fost legal citate la data de 29 mai 2018 cu menţiunea de a achita taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, obligaţie căreia s-au conformat la data de 09.06.2017, depunând la dosar o chitanţă de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON (dosar recurs).

Ulterior, s-a apreciat că, faţă de cele 2 motive de recurs invocate, se impune suplimentarea taxei judiciare de timbru de către cele două recurente-reclamante, cu suma de 100 RON, sens în care, s-a revenit ulterior cu citarea recurentelor - reclamante cu menţiunea de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 100 RON, sub sancţiunea anulării cererii de recurs, ca insuficient timbrată, părţile neconformându-se însă.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei", iar art. 32 din acelaşi act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Deopotrivă, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. 494 din C. proc. civ., conform cărora " Dispoziţiilor de procedură privind judecata în primă instanţă şi în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta acţiune."

Se reţine astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluţionarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plăţii taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., menţiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol este prevăzută sub sancţiunea nulităţii: "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurente, o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de acordare ajutor public judiciar, formulată de recurenta - reclamantă B. S.R.L., fiind respinsă de instanţă prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 09 iunie 2020, comunicată părţii la data de 08.07.2020.

Astfel, observând că, în speţă, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurentele - reclamante au fost legal citate pentru acest termen de judecată cu menţiunea completării taxei judiciare de timbru, cu suma de 100 RON, fără ca acestea să se conformeze însă dispoziţiilor date de instanţă, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte, dând eficienţă dispoziţiilor textelor de lege evocate mai sus, va anula recursul formulat de cele două recurente - reclamante, ca insuficient timbrat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

Deopotrivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 58 alin. (4) C. proc. civ., va fixa onorariul definitiv pentru curatorul special - doamna avocat E., desemnată pentru recurenta -reclamantă A. în cuantum de 700 Ron, apreciind că această sumă este proporţională în raport cu complexitatea redusă a cauzei, raportat la finalitatea procesului şi cu activitatea desfăşurată pe parcursul judecării recursului; suma fiind reală, necesară şi rezonabilă sub aspectul tuturor serviciilor juridice prestate în cauză.

Pe cale de consecinţă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantele A. şi B. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 326 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca insuficient timbrat.

Fixează onorariul definitiv pentru curatorul-avocat E., desemnată pentru recurenta -reclamantă A. în cuantum de 700 Ron.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.