Ministry of Health's appeal dismissed, upholding obligation to confirm applicant as dental prosthodontics specialist under specific derogation

Şedinţa publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantul A. în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Sănătăţii a solicitat obligarea pârâţilor la confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" şi emiterea ordinului privind aprobarea obţinerii titlului de medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică Dentară" cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministrului Sănătăţii şi s-a respins acţiunea în contradictoriu cu acesta ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.

S-a dispus obligarea pârâtului la confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" prin emiterea ordinului corespunzător.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Sănătăţii criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii.

Prin încheierea din data de 22.10.2019, cu privire la autoritatea de lucru judecat, instanţa a arătat că cele două cauze au obiect şi temei diferit, însă recunoscând că finalitatea este identică nu există niciun temei pentru a putea fi soluţionate în paralel.

Aşadar, deşi recunoaşte că finalitatea este aceeaşi, instanţa reţine în mod greşit că excepţia autorităţii de lucru judecat este "întemeiată" şi o respinge.

Instanţa de fond nu a ţinut cont la respingerea excepţiei autorităţii de lucru judecat de împrejurările de fapt, pentru aceasta fiind suficient temeiul de drept invocat de reclamant în cele două cauze.

Faptul că în dosarul nr. x/2018 reclamantul îşi întemeiază acţiunea pe prevederile O.U.G. nr. 27/2003, iar în dosarul nr. x/2015 îşi întemeiată acţiunea pe Legea nr. 554/2004, nu exclude autoritatea de lucru judecat.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că acest motiv de recurs vizează respectarea principalului efect al hotărârii judecătoreşti, anume autoritatea de lucru judecat.

Atât în dosarul nr. x/2018, cât şi în dosarul nr. x/2018, reclamantul solicită confirmarea ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară" şi emiterea ordinului privind aprobarea obţinerii titlului de medic specialist în această specialitate, în contradictoriu cu aceeaşi pârâţi.

Reclamantul s-a folosit de un artificiu pentru formularea celei de-a doua cereri de chemare în judecată, schimbând temeiul juridic, însă această împrejurare nu poate exclude autoritatea de lucru judecat.

Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susţine că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că intimatul-reclamant avea în anul 2003 calitatea de medic specialist în specialitatea stomatologie generală, iar din 01.10.2011 este asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", aceasta fiind o specialitate corespondentă specialităţii medico-dentare "Protetică dentară". De asemenea, în mod eronat, judecătorul fondului a interpretat că în speţă sunt aplicabile prevederile art. II alin. (1) din O.U.G. nr. 6/2019, în realitate în cauză fiind incidente prevederile art. 15 alin. (1) din O.U.G. nr. 18/2009.

Concomitent, cadrele didactice trebuie să îndeplinească şi condiţia de a fi, anterior solicitării, confirmate medici specialişti sau primari într-o altă specialitate a aceluiaşi domeniu.

Specialitatea "Protetică dentară" solicitată ca domeniu de confirmare de către reclamant este specialitate înfiinţată prin OMS nr. 953/2009, dată anterioară celei de încadrare la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", respectiv anul 2011.

Întrucât, la data apariţiei specialităţii "Protetică dentară" reclamantul nu era încadrat la disciplina corespondentă sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialităţi, neîndeplinind astfel cumulativ condiţiile prevăzute de alin. (1) şi (2) ale art. 151 din O.U.G. nr. 18/2009, nu se poate realiza confirmarea reclamantului ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară".

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamatul este cadru didactic la UMF Gr. T. Popa Iaşi şi ocupă funcţia de asistent universitar în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, predând disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială".

Intimatul-reclamant a formulat o cerere înregistrată sub nr. x/09.11.2018 pentru a beneficia de disp. art. II din O.U.G. nr. 6/2012, în sensul confirmării sale ca medic specialist şi în specialitatea "Protetică dentară", prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Prin răspunsul comunicat cu adresa nr. x/16.01.2019, recurentul-pârât a învederat că solicitarea nu poate fi aprobată, întrucât la data apariţiei specialităţii "Protetică dentară", reclamantul nu era încadrat la disciplina corespondentă sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialităţi, neîndeplinind astfel cumulativ condiţiile prevăzute de alin. (1) şi (2) ale art. 151 din O.G. nr. 18/2009. Se arată, de asemenea, că specialitatea "Protetică dentară" solicitată ca domeniu de confirmare a fost înfiinţată prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 953/2009, dată anterioară celei de încadrare la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie Estetică dento-stomato-facială", anume în anul 2011.

Apreciind că adresa nr. x/16.01.2019 reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii sale referitoare la un drept sau interes legitim, în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, reclamantul s-a adresat instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Prima instanţă, soluţionând cauza, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi a obligat pârâtul la conformarea ca medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară", prin emiterea ordinului corespunzător.

În esenţă, judecătorul fondului a reţinut că în privinţa celor trei specialităţi (endodonţie, parodontologie şi protetică dentară) nu se aplică norma generală de la pct. I, ci reglementarea specială de la pct. II din O.U.G. nr. 6/2012. Astfel, nu este necesară ocuparea funcţiei didactice la momentul recunoaşterii specialităţii, ci la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2012, moment la care reclamantul era medic specialist - stomatologie generală - şi asistent universitar la disciplina "proteză fixă. Gnatologie. Estetică Dento-Stomato-Facială", aceasta fiind o disciplină corespondentă specialităţii medico-dentare "Protetică Dentară".

Soluţia pronunţată de prima instanţă este împărtăşită de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea exactă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Cu privire la critica ce vizează motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., anume existenţa unei motivări contradictorii, Înalta Curte reţine că este nefondat.

Corect a reţinut judecătorul fondului faptul că în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 nu a fost analizată pe fond temeinicia cererii reclamantului privind confirmarea specializării medico-dentară "Protetică dentară", ci doar îndeplinirea condiţiilor formale pentru a interveni aprobarea tacită.

Nefiind îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză între dosarul nr. x/2018 şi prezentul dosar, în mod judicios a apreciat instanţa de fond că nu poate fi admisă excepţia autorităţii de lucru judecat.

Împrejurarea că în încheierea pronunţată la data de 22.10.2019 s-a menţionat că excepţia autorităţii de lucru judecat este "întemeiată şi va fi respinsă", constituie o eroare materială, în condiţiile în care considerentele care preced această menţiune explică în mod clar că în cauză nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

O.U.G. nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aşa cum a fost completată prin O.U.G. nr. 6/2012, prevede următoarele:

Art. 151 (1):

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 15, se confirmă specialişti într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înfiinţată, cadrele didactice universitare titulare în instituţiile de învăţământ superior cu profil medical, medico-dentar şi farmaceutic uman, care la data înfiinţării noii specialităţi sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialităţi şi sunt confirmate prin ordin al ministrului sănătăţii, specialişti sau primari într-o altă specialitate.

(2) Confirmarea titlului de medic specialist, medic dentist specialist sau de farmacist specialist, după caz, în specialitatea nou-înfiinţată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătăţii, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1)".

Art. 152 - (1) "Se confirmă în gradul de medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar, după caz, în specialitatea nou-înfiinţată, profesorii universitari, conferenţiarii universitari şi lectorii/şefii de lucrări titulari la data înfiinţării noii specialităţi în instituţiile de învăţământ superior cu profil medical, medico-dentar şi farmaceutic uman şi care au dobândit titlul de specialist în noua specialitate înfiinţată în condiţiile prevăzute la art. 151.

(2) Confirmarea în gradul de primar în specialitatea nou-înfiinţată se face nominal, prin ordin al ministrului sănătăţii, la cererea cadrelor didactice universitare prevăzute la alin. (1)".

Art. 153: Art. II - (1) "În cazul specialităţilor endodonţie, parodontologie şi protetică dentară, prevederile art. 151 din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se aplică cadrelor didactice, medici dentişti confirmaţi specialişti sau primari în una dintre specialităţile chirurgie dento-alveolară, ortodonţie şi ortopedie dento-facială sau stomatologie generală, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt titulare pe funcţii didactice la disciplinele corespondente specialităţilor medico-dentare nou-înfiinţate menţionate, în cadrul facultăţilor de medicină dentară.

(2) Cadrele didactice universitare care au dobândit titlul de specialist în una dintre specialităţile endodonţie, parodontologie sau protetică dentară în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt titulare pe funcţia didactică de profesor universitar, conferenţiar universitar sau lector/şef de lucrări la disciplinele corespondente specialităţilor medico-dentare menţionate, în cadrul facultăţilor de medicină dentară, se confirmă primari în specialitatea - după caz - endodonţie, parodontologie sau protetică dentară, cu respectarea prevederilor art. 152 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 18/2009, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost completată prin prezenta ordonanţă de urgenţă".

Prevederile legale anterioare stabilesc practic regula generală de confirmare într-o specialitate medicală, medico-dentară sau farmaceutică nou-înfiinţată a cadrelor didactice universitare care la data înfiinţării noi specialităţi sunt încadrate la disciplinele corespondente acesteia sau la disciplinele care includ domeniul de formare al noii specialităţi. Art. II stabileşte o derogare de la regula generală arătată anterior, în sensul că vizează specialităţile endodonţie, parodontologie şi protetică dentară, stabilind regulile specifice subliniate mai sus.

Reţinând că în cauză intimatul-reclamant avea calitatea de medic specialist în stomatologie generală încă din anul 2003, aşa cum reiese din Adeverinţa seria x nr. x eliberat de Ministerul Sănătăţii la data de 30.03.2003, iar începând cu 01.10.2011 a ocupat funcţia de asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică Dento-Stomato-Facială", Facultatea de Medicină şi Farmacie Iaşi (disciplină corespondentă specialitatea medico-dentară "Protetică Dentară", conform adeverinţei nr. x/11.11.2018 eliberată de UMF Iaşi), este corectă soluţia instanţei de fond care a apreciat ca fiind întemeiată acţiunea reclamantului.

De altfel, recurentul-pârât nu contestă corespondenţa disciplinei cu specialitatea "Protetică dentară", aşa cum rezultă din adeverinţa eliberată de UMF Iaşi şi aflată la dosar fond.

Motivul respingerii cererii reclamantului a fost constituit de faptul că specialitatea Protetică-Dentară solicitată ca domeniu de confirmare a fost înfiinţată prin OMS nr. 953/2009, deci anterior datei de încadrare la disciplina "Proteza Fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", anume anul 2011.

Înalta Curte reţine că în mod eronat recurentul a apreciat că în privinţa reclamantului se aplică disp. art. I din O.U.G. nr. 6/2012, întrucât în privinţa specialităţilor endodonţie, parodontologie şi protetică dentară) nu este necesară ocuparea funcţiei didactice în momentul recunoaşterii specialităţii, ci la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 6/2012, când reclamantul era medic specialist stomatologie generală şi asistent universitar la disciplina "Proteză fixă. Gnatologie. Estetică dento-stomato-facială", fiind incidentă reglementarea specială de la pct. II din actul normativ menţionat.

Aşa fiind, în mod judicios prima instanţă a obligat pârâtul Ministerul Sănătăţii să emită ordin prin care să confirme că reclamantul este medic specialist în specialitatea medico-dentară "Protetică dentară".

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei primei instanţe, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 133 din 29 octombrie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 3.000 RON cheltuieli de judecată, în favoarea intimatului-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2021.