Suspension of tax objection pending criminal proceedings for fictitious transactions constitutes excessive power violating right to judicial review

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj la data de 2 aprilie 2015, reclamanta "A." S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în principal anularea Deciziei nr. 416/19.12.2014 şi obligarea pârâtei de rând 1 la soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 30.07.2014, iar în subsidiar să se constate faptul că reclamanta nu a încălcat niciuna dintre prevederile legale menţionate în raportul de inspecţie fiscală, respectiv în cuprinsul deciziei de impunere şi să se dispună anularea acestora.

Acţiunea reclamantei a fost respinsă ca inadmisibilă prin sentinţa civilă nr. 400 din 28 septembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, iar prin decizia nr. 1669 din 25 aprilie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. Zalău, împotriva acestei sentinţe, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Soluţia instanţei de fond

Rejudecând cauza, prin sentinţa nr. 224 din 24 septembrie 2018 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului subsidiar de cerere, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare, a respins acţiunea formulată de reclamanta "A." S.R.L., prin lichidator judiciar "B. Zalău, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, după cum urmează: - ca neîntemeiată în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 416/19.12.2014 şi de obligare a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei; - ca inadmisibilă în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.07.2014.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că erau întrunite condiţiile de suspendare a soluţionării contestaţiei. Astfel, în primul rând, contrar susţinerilor reclamantei, această soluţie a fost motivată de către organul de soluţionare a contestaţiei, care a reţinut interdependenţa dintre soluţionarea contestaţiei şi soluţionarea sesizării adresate organelor de cercetare penală, deoarece în speţă se pune problema realităţii tranzacţiilor. Mai mult, s-a reţinut că afirmaţiile cu privire la existenţa unor documente justificative nu sunt de natură să dovedească faptul că tranzacţiile au fost reale, acest aspect urmând a fi stabilit de către organele de cercetare penală, şi că, în lipsa suspendării, ar putea apărea o contrarietate între hotărârea civilă şi cea penală.

În al doilea rând, motivele expuse în decizia contestată sunt pertinente, iar măsura suspendării apare ca fiind legală. Astfel, după cum a arătat şi pârâta, problema principală în speţă nu o reprezintă faptul că reclamanta nu ar deţine documente justificative pentru tranzacţiile efectuate, ci faptul că există suspiciuni că aceste tranzacţii nu ar fi fost reale, în ciuda documentelor justificative deţinute şi a înregistrărilor contabile efectuate. Or, tocmai aceste suspiciuni au determinat organele fiscale să sesizeze organele de urmărire penală, iar la momentul actual numiţii C. şi D. sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj. În acest context, suspendarea se impunea din două motive: pe de o parte, deoarece organele de urmărire penală au posibilitatea de a administra un probatoriu mai complex cu privire la tranzacţiile pretins fictive şi, pe de altă parte, pentru a se evita o situaţie precum cea care a dus la pronunţarea Hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Lungu şi alţii împotriva României, în care s-a decis că a fost încălcat dreptul la un proces echitabil al reclamantului, prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţie, deoarece împotriva acestuia s-au derulat simultan şi în paralel două proceduri independente cu privire la aceleaşi fapte, ceea ce a condus secţia penală a curţii de apel la o nouă apreciere a acestor fapte, radical diferită de hotărârea anterioară a secţiei comerciale de la aceeaşi curte de apel.

S-a mai arătat că, în ceea ce priveşte respingerea ca nemotivată a contestaţiei pentru suma de 24.010 RON, instanţa a reţinut că, după cum deja s-a arătat, această sumă provine din mai multe tranzacţii cu privire la care s-au constatat o serie de neregularităţi, fără a fi însă vorba despre suspiciunea existenţei unor tranzacţii fictive.

Din analiza contestaţiei administrative formulate de reclamantă reiese că aceasta a invocat atât neregularităţi de procedură, cât şi neregularităţi de fond. Or, dacă este adevărat că aspectele de procedură au vizat decizia de impunere în ansamblul său, aspectele de fond s-au referit exclusiv la problema tranzacţiilor pretins nereale, reclamanta nefăcând nicio referire la achiziţiile intracomunitare pentru care nu s-a aplicat taxarea inversă, la achiziţiile de la neplătitori de TVA, la achiziţia care nu este destinată a fi utilizată în scopul operaţiunilor taxabile sau la achiziţia în baza unor bonuri fiscale care nu au înscris codul de înregistrare în scop de TVA al beneficiarului, adică la operaţiunile prin referire la care s-au calculat obligaţiile fiscale suplimentare în cuantum de 24.010 RON. Prin urmare, nu pot fi reţinute susţinerile acesteia, în sensul existenţei unei motivări "implicite", câtă vreme aceste operaţiuni nu au nicio legătură cu tranzacţiile reţinute ca fictive.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar de cerere, vizând anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală, instanţa a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acestui capăt de cerere, invocată de pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ. Astfel, calea analizei pe fond a unei decizii de impunere de către instanţa de judecată este deschisă doar după parcurgerea procedurii prealabile, respectiv după ce organul de soluţionare a contestaţiei s-a pronunţat cu privire la contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere. Câtă vreme procedura de soluţionare a contestaţiei administrative a fost suspendată în mod legal, este evident că contestatorul trebuie să aştepte reluarea acesteia şi pronunţare unei soluţii în cadrul căii administrative de atac, el neputându-se adresa instanţei cu o acţiune în anulare deoarece, în caz contrar, s-ar încălca însăşi raţiunea pentru care legiuitorul a instituit posibilitatea de soluţionare a contestaţiei.

Contrar susţinerilor reclamantei, această situaţie nu echivalează cu o conduită abuzivă a administraţiei, nefiind similară celei în care se refuză pur şi simplu soluţionarea contestaţiei. Din contră, pârâta a trecut la soluţionarea acesteia, însă a suspendat procedura constatând că soluţia ce se va da depinde de modalitatea de soluţionare a sesizării penale.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, următoarele:

-instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu aplicarea greşită a legii, respectiv cu aplicarea greşită a art. 28 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea 554/2004, care reprezintă o normă de drept material cu incidenţă în cauză, chiar dacă aceasta este o normă de procedură. Practic, prin concluziile formulate în faţa Curţii de Apel Cluj, s-a arătat că, art. 28 alin. (2) din Legea 554/2004, introdus prin Legea nr. 262/2007, reprezintă o modificare implicită a dispoziţiilor art. 214 din vechiul Codul de procedură fiscală, în sensul în care suspendarea contestaţiei poate fi dispusă doar în situaţia în care reclamantul sau contestatorul în cauză nu stăruie în continuarea judecăţii. În măsura în care Înalta Curte ar aprecia că suntem în prezenţa unor norme de procedură, ar fi incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., prin nerespectarea unor norme de procedură sancţionate cu nulitatea, motiv pentru care, pentru siguranţă, s-a invocat expres şi acest motiv de recurs.

- hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 214 Codul de procedură fiscală, deoarece soluţia instanţei penale nu poate avea o înrâurire asupra soluţionării contestaţiei fiscale şi pentru simplul motiv că intimaţii din cauză s-au constituit parte civilă în procesul penal cu o sumă diferită faţă de cea care face obiectul deciziei de impunere constatată în prezenta cauză. Practic, ANAF şi AJFP Sălaj a formulat o mărturisire expresă în prezentul proces, recunoscând că actul care finalmente face obiectul litigiului este greşit prin simplul fapt că s-a constituit parte civilă pentru o sumă net inferioară.

- soluţia instanţei de fond de a admite excepţia inadmisibilităţii capătului 2 de cerere este greşită deoarece, instanţa avea posibilitatea anulării directe a deciziei de impunere având în vedere mărturisirea intimatelor ANAF şi AJFP Sălaj, decurgând din constituirea de parte civilă din dosarul penal, constituire pe care a depus-o la termenul din 10.09.2018, la instanţa de fond. În ceea ce priveşte această excepţie, societatea a efectuat procedura prealabilă prevăzută de lege, solicitând pârâtei anularea actelor de control, respectiv a Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală. Contestaţiei administrative i s-a răspuns prin Decizia nr. 416/19.12.2014, a cărei anulare se solicită în cadrul prezentului dosar şi prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei până la soluţionarea definitivă a dosarului penal.

Faptul că soluţia adoptată de către pârâtă a fost suspendarea soluţionării contestaţiei nu constituie un impediment pentru instanţa de judecată în a analiza fondul contestaţiei, din moment ce art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii, fără a face vreo distincţie în privinţa soluţiei date în cadrul procedurii prealabile, respectiv neinstituind obligativitatea ca aceasta să fi fost analizată în fond, fiind suficient ca organul emitent să fi adoptat o soluţie, de care contestatorul să nu fie mulţumit.

4. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata ANAF a solicitat instanţei respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de S.C. A. S.R.L. şi menţinerea ca legală a sentinţei civile nr. 224/24.09.2018, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2015.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale de reprezentare a recurentei, iar pe cale de consecinţă să se respingă recursul ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate de reprezentare, iar, în subsidiar, să se respingă, ca nefondat, recursul formulat de S.C. A. S.R.L. şi să se menţină hotărârea judecătoreasca nr. 224 din 24.09.2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj ca temeinică şi legală.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta -reclamantă S.C. A. S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acţiune îndreptată împotriva Deciziei nr. 416/19.12.2014 prin care pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a decis suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 18.352.136 de RON şi respingerea ca nemotivată a contestaţiei pentru suma de 24.010 RON, contestaţie formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 30.07.2014.

Prima instanţă, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a admis excepţia inadmisibilităţii capătului subsidiar de cerere, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin întâmpinare, a respins acţiunea formulată de reclamanta "A." S.R.L., prin lichidator judiciar "B. Zalău, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, după cum urmează: - ca neîntemeiată în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 416/19.12.2014 şi de obligare a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei; - ca inadmisibilă în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 31.07.2014 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 31.07.2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., criticând-o pentru nelegalitate şi invocând în drept motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

Or, în cauza de faţă, recurenta nu formulează critici privind încălcarea, de către prima instanţă, a unor astfel de reguli de procedură a căror nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii.

Recurenta reclamantă susţine că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 28 alin. (2) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ, considerând că, de vreme ce instanţa nu poate suspenda cauza dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii, cu atât mai mult organul fiscal nu poate suspenda contestaţia formulată (art. 488 pct. 5) .

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea 554/2004 a contenciosului administrativ: "Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul - persoană vătămată - stăruie în continuarea judecării pricinii."

Aceste dispoziţii conţin o normă de procedură care se aplică în materia contenciosului administrativ, menită să circumstanţieze aplicarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., ce poate fi aplicată ex officio, în cazul exprimării opoziţiei reclamantului/recurentului faţă de suspendarea judecăţii. În aplicarea art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea judecăţii, conform art. 413 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., o astfel de suspendare nu poate fi dispusă faţă de opoziţia reclamantului/recurentului care a atacat actul administrativ pretins vătămător. Însă, Înalta Curte nu va reţine susţinerea recurentei cum că, faţă de prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu se poate dispune suspendarea soluţionării contestaţiei administrative în temeiul art. 214 din Codul de procedură fiscală, întrucât acestea nu sunt aplicabile în cauză, fiind reglementate expres pentru etapa judiciară a contenciosului administrativ şi nu pentru etapa administrativă a soluţionării contestaţiei împotriva actului administrativ fiscal, în speţă a deciziei de impunere. În aceste condiţii, critica apare ca nefondată. Cel de al doilea motiv de casare invocat de recurenta reclamantă este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Recurenta reclamantă susţine că hotărârea instanţei de fond este pronunţată cu aplicarea greşită a art. 214 Codul de procedură fiscală, deoarece soluţia instanţei penale nu poate avea o înrâurire asupra soluţionării contestaţiei fiscale şi pentru simplul motiv că intimaţii din cauză s-au constituit parte civilă în procesul penal cu o sumă diferită faţă de cea care face obiectul deciziei de impunere constatată în prezenta cauză. Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi." Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni, iar infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. Aşadar, condiţia esenţială impusă de text se referă la justificarea acestei măsuri de interdependenţa dintre posibilul caracter penal al faptelor investigate şi stabilirea corectă a obligaţiilor bugetare în sarcina contribuabilului contestator.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi, faţă de dispoziţiile anterioare privind suspendarea, s-a arătat că este necesară o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii unei infracţiuni şi a "înrâuririi hotărâtoare" pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauză. În acest sens, Înalta Curte a reţinut că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei de suspendare a contestaţiei, emisă în temeiul art. 214 alin. (1) lit.

a) Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit.

n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare pentru că, în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit.

a) Codul de procedură fiscală în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă (Decizia nr. 1892/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal). În mod corect a reţinut prima instanţă că problema principală în speţă nu o reprezintă faptul că recurenta-reclamantă nu ar deţine documente justificative pentru tranzacţiile efectuate, ci faptul că există suspiciuni că aceste tranzacţii nu ar fi fost reale, în ciuda documentelor justificative deţinute şi a înregistrărilor contabile efectuate.

Or, tocmai aceste suspiciuni au determinat organele fiscale să sesizeze organele de urmărire penală, iar la momentul actual numiţii C. şi D. sunt trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sălaj. Aceste considerente ar fi putut justifica măsura suspendării la momentul luării acestei decizii, însă, în pofida perioadei mari de timp scurse de la momentul sesizării organului de cercetare penală (2014) şi până la data soluţionării acestui recurs, autoritatea fiscală nu a făcut dovada că demersul său a avut o finalitate concretă, în sens procesual penal, că s-a dispus condamnarea persoanelor trimise în judecată şi implicit că s-a demonstrat înrâurirea hotărâtoare pe care ar putea-o avea soluţia penală în cauza de faţă.

Consecinţa acestei suspendări este amânarea soluţionării contestaţiei administrative o perioadă de timp nerezonabilă, aşa încât Înalta Curte reţine că circumstanţele concrete ale cauzei sunt de natură a infirma soluţia pronunţată de instanţa de fond. Prin menţinerea suspendării procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei pe o perioadă îndelungată de timp, se aduce atingere dreptului constituţional al recurentei-reclamante de a se adresa instanţei judecătoreşti competente, pentru a obţine verificarea legalităţii deciziei de impunere, emisă în sarcina sa şi se perpetuează starea de aşteptare a unei soluţii în cauza penală, ceea ce se constituie într-un exces de putere, chiar dacă în justificarea acestuia se invocă prevederile art. 214 alin. (1) lit.

a) din Codul de procedură fiscală.

6. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva sentinţei nr. 224 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite în parte acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în sensul că va dispune anularea în parte a deciziei nr. 416/19.12.2014, cu privire la punctul 1, vizând suspendarea soluţionării contestaţiei şi va obliga pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei. Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar E., împotriva sentinţei nr. 224 din 24 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite în parte acţiunea formulată de S.C. A. S.R.L., în sensul că dispune anularea în parte a deciziei nr. 416/19.12.2014, cu privire la punctul 1, vizând suspendarea soluţionării contestaţiei.

Obligă pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la soluţionarea contestaţiei.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.