Lawyer exclusion for intentional crime upheld; unconstitutional “prestige of profession” phrase removed without invalidating Article 14(a) of Law 51/1995

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 27.07.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele UNBR şi Baroul Caraş - Severin, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 8/27.02.2018 a Consiliului Baroului Caraş - Severin şi anularea Deciziei nr. 382/22.06.2018 a Consiliului UNBR, apreciind că sunt nelegale şi netemeinice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţia netimbrării şi excepţia inadmisibilităţii.

A fost respinsă ca nefondată acţiunea şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtei UNBR suma de 800 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că din ordinea juridică normativă face parte atât dispozitivul deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, cât şi considerentele unei astfel de decizii. Astfel, considerentele deciziei de neconstituţionalitate care vizează art. 14 lit. a) din Legea nr. 91/1995 sunt referitoare la faptul că revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, respectiv referitoare la faptul că necircumstanţierea expresă a infracţiunilor a căror săvârşire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei lasă loc arbitrariului.

Până când legiuitorul să intervină pentru a stabili infracţiunile a căror săvârşire duce la excluderea din profesie pentru se respecta considerentele deciziei de neconstituţionalitate, a apreciat recurentul că nu se poate lua o excludere din avocatură, întrucât contravine înseşi deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, având în vedere că şi considerentele acestei decizii sunt obligatorii.

În continuare, recurentul a reluat susţinerile din cererea de chemare în judecată şi a concluzionat că Baroul ar fi trebuit să aplice art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 49 alin. (1) lit. b) şi art. 28 lit. b) din Statutul profesiei de avocat, respectiv să dispună suspendarea pe perioada interdicţiei de a profesa potrivit deciziei penale. Ulterior, după ce legiuitorul ar fi intervenit pentru a stabili infracţiunile a căror săvârşire duce la excluderea din profesie pentru a respecta considerentele deciziei Curţii Constituţionale care sunt obligatorii, Baroul ar fi putut să analizeze aplicabilitatea sancţiunii excluderii la situaţia recurentului.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimatul-pârât Baroul Caraş Severin a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Uniunea Naţională a Barourilor din România a depus un înscris prin care a învederat faptul că susţine apărările formulate de Baroul Caraş Severin.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8/27.02.2018 a Consiliului Baroului Caras - Severin şi anularea Deciziei nr. 382/22.06.2018 a Consiliului UNBR, apreciind că sunt nelegale şi netemeinice.

Prin Decizia nr. 8/27.02.2018 adoptată de Consiliul Baroului Caraş - Severin s-a dispus încetarea calităţii de avocat a reclamantului A., în temeiul art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 coroborat cu art. 58 lit. d) din Statutul profesiei de avocat, iar prin Decizia nr. 382/22.06.2018 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că o mare parte a susţinerilor din recurs sunt o reluare fidelă a celor din cererea de chemare în judecată şi nu pot fi analizate în prezenta cale de atac, întrucât nu constituie veritabile critici de nelegalitate împotriva hotărârii atacate. Recursul este o cale de atac în cadrul căreia instanţa ierarhic superioară verifică legalitatea hotărârii recurate, iar nu temeinicia pretenţiilor deduse judecăţii.

Recurentul a mai susţinut că soluţia adoptată de intimate în actele contestate nu este corectă, întrucât este necesar ca mai întâi legiuitorul să intervină pentru a stabili infracţiunile a căror săvârşire duce la excluderea din profesie pentru se respecta considerentele deciziei Curţii Constituţionale, având în vedere că şi acestea sunt obligatorii.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt neîntemeiate şi că este corectă opinia instanţei de fond în sensul că prin Decizia nr. 225/04.04.2017 a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională doar sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", iar nu art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 în integralitatea sa, astfel că la data adoptării deciziilor contestate, art. 14 lit. a) din Legea 51/1995 avea următorul conţinut:

"Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate", urmând a fi aplicat în această formulă, prin excluderea sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei".

Textul de lege menţionat anterior face parte şi în prezent din dreptul pozitiv, fiind eliminat în vederea asigurării în mod unitar a legii doar arbitrariul - respectiv posibilitatea barourilor să aprecieze în mod subiectiv asupra prejudicierii prestigiului profesiei, fiind clar că la data adoptării actelor contestate de reclamant, legea în materie - în forma sa în vigoare în urma efectelor Deciziei nr. 225/04.04.2017 a Curţii Constituţionale - instituie o prezumţie absolută de nedemnitate în privinţa persoanei condamnate pentru o infracţiune intenţionată, indiferent dacă această infracţiune este sau nu comisă în legătură cu serviciul, respectiv activitatea de avocat.

Din lecturarea Deciziei nr. 225/2017 nu se desprinde concluzia conform căreia Curtea Constituţională ar fi sugerat că singura posibilitate de intervenţie a legiuitorului ar fi de a indica în mod obligatoriu infracţiunile intenţionate care sunt apte a aduce atingere prestigiului profesiei de avocat.

După cum s-a arătat, din cuprinsul paragrafelor 25 şi 26 ale deciziei analizate, se desprinde concluzia că, în opinia Curţii Constituţionale, doar în contextul existenţei sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat" neconstituţionalitatea este atrasă de necircumstanţierea expresă a infracţiunilor a căror săvârşire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat, aspect ce lasă loc arbitrarului, făcând posibilă aplicarea diferenţiată a sancţiunii excluderii din profesie, în funcţie de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate.

Este adevărat că, în contextul declarării neconstituţionalităţii acestei sintagme, revine legiuitorului sarcina de a conferi normei legale criticate un conţinut normativ edificator şi de a stabili un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc cu privire la condiţiile concrete în care intervine încetarea calităţii de avocat, prin excluderea din profesie, ca urmare a incidenţei cazului de nedemnitate prevăzut de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. Însă, există posibilitatea ca lipsa intervenţiei Parlamentului sau Guvernului în privinţa art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 să reprezinte în fapt chiar modalitatea prin care s-a asigurat un cadru legislativ coerent şi lipsit de echivoc, astfel cum a menţionat Curtea Constituţională în cuprinsul paragrafului 26 al Deciziei nr. 225/2017, în condiţiile în care formularea articolului, în lipsa sintagmei neconstituţionale, nu este lipsită de claritate şi previzibilitate şi nici nu poate da naştere unor aplicări arbitrarii şi discriminatorii.

Prin decizia amintită s-a avut în vedere că reglementarea din materia nedemnităţii avocatului este una normală, care garantează că persoanele care exercită această onorantă profesie au un profil moral impecabil, fiind de neconceput ca persoane cu condamnări penale (grave) să participe la actul de justiţie, că se află sub incidenţa sancţiunii excluderii din profesie doar săvârşirea de infracţiuni intenţionate, în considerarea faptului că, dacă nu există intenţie din partea avocatului, nu se poate spune că acestuia îi sunt afectate probitatea şi corectitudinea; de asemenea, s-a reţinut că, în condiţiile în care legea nu stabileşte sfera infracţiunilor care afectează/nu afectează prestigiul profesiei de avocat, nedemnitatea fiind un aspect esenţial, determinarea infracţiunilor care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat reprezintă o problemă care nu trebuie lăsată la aprecierea suverană a structurilor profesionale competente să stabilească asupra cazului de nedemnitate, care se întemeiază pe aprecieri subiective, care pot varia de la o structură profesională teritorială la alta.

Prin urmare, aşa cum s-a reţinut, întrucât Curtea Constituţională nu a declarat neconstituţional textul art. 14 lit. a) în totalitate şi a constatat ca fiind constituţionale prevederile art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, încetându-şi aplicarea exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei", subzistă cazul de nedemnitate referitor la condamnarea definitivă prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate cu consecinţa încetării calităţii de avocat.

În aceste condiţii, nu sunt întemeiate nici susţinerile recurentului în sensul că Baroul ar fi trebuit să aplice art. 14 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 49 alin. (1) lit. b) şi art. 28 lit. b) din Statutul profesiei de avocat, respectiv să dispună suspendarea pe perioada interdicţiei de a profesa potrivit deciziei penale, iar ulterior, după ce legiuitorul ar fi intervenit pentru a stabili infracţiunile a căror săvârşire duce la excluderea din profesie, pentru a respecta considerentele deciziei Curţii Constituţionale care sunt obligatorii, Baroul ar fi putut să analizeze aplicabilitatea sancţiunii excluderii la situaţia recurentului.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât recurentul A. la plata către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu avocaţial, dovedit prin depunerea la dosarul instanţei de recurs, fila x verso, a chitanţei nr. x/15.02.2019.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 28 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul A. la plata către intimata Uniunea Naţională a Barourilor din România a sumei de 800 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 martie 2021.