Vertical price-fixing agreement under Competition Law: validity of sanction for fixing minimum tariffs without proof of unique and continuing infringement.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 27.02.2018 sub dosar nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 82/2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3945 din 5 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în principal, anularea deciziei Consiliului Concurenţei, iar în subsidiar reducerea cuantumului sancţiunii către minim.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că susţinerile sale privind încheierea unei înţelegeri verticale unice şi continue sunt eronate. Recurentei i s-a imputat o înţelegere anticoncurenţială pe verticală, aspect corect reţinut de prima instanţă, însă respectiva înţelegere a fost catalogată de intimata-pârâtă ca fiind o înţelegere unică şi continuă, aspect esenţial invocat de recurentă ca fiind principalul motiv de nulitate a actului administrativ individual. Instanţa de fond nu a observat că motivarea deciziei s-a raportat la o astfel de încălcare şi a preluat apărările pârâtei fără să le treacă printr-un filtru critic, neaducând nici un argument în sensul respingerii argumentelor sale.

Condiţiile cumulative reţinute de instanţa de fond sunt condiţii generale de existenţă a unei încălcări anticoncurenţiale, cărora li se adaugă, însă, condiţiile speciale ce trebuie probate în cazul reţinerii unei încălcări unice şi continue, aspect ce nu se regăseşte în decizia atacată.

În ceea ce priveşte individualizarea sancţiunii, recurenta a arătat că instanţa de fond a preluat susţinerile pârâtei fără a le trece prin filtrul său critic şi nu a ţinut seama de faptul că recurenta nu dispunea de cunoştinţele şi infrastructura juridico-economică pentru a aprecia caracterul nelegal al unei clauze contractuale.

4. Apărările intimatei

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 82/2015 prin care, printre altele, pârâtul a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată, de către reclamantă, «prin realizarea unei înţelegeri verticale privind fixarea tarifului aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire», aplicând acesteia o amendă contravenţională în cuantum de 26.812 RON, reprezentând 0,5% din cifra de afaceri realizată în anul 2016.

Soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Recurenta a criticat sentinţa instanţei de fond, arătând că aceasta a reţinut în mod greşit că susţinerile sale privind încheierea unei înţelegeri verticale unice şi continue sunt eronate. A apreciat că i s-a imputat o înţelegere anticoncurenţială pe verticală, însă respectiva înţelegere a fost catalogată de intimata-pârâtă ca fiind o înţelegere unică şi continuă, aspect esenţial invocat de recurentă ca fiind principalul motiv de nulitate a actului administrativ individual.

Înalta Curte constată că aceste susţineri sunt neîntemeiate întrucât, potrivit deciziei atacate, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta a fost amendată pentru realizarea unei înţelegeri verticale privind fixarea tarifului aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire, respectiv între societatea B. S.R.L. şi societatea A. S.R.L. s-a încheiat o înţelegere verticală sub aspectul tarifului minim perceput de la consumatorul final pentru un serviciu licenţiat, prin încheierea contractului de licenţă nr. x/19.11.2007, fiind încălcate prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată.

A mai arătat recurenta că instanţa de fond nu a observat că motivarea deciziei s-a raportat la o astfel de încălcare şi a preluat apărările pârâtei fără să le treacă printr-un filtru critic, neaducând nici un argument în sensul respingerii argumentelor sale.

Înalta Curte constată că instanţa de fond, contrar celor susţinute de recurentă, a clarificat aspectele esenţiale ale speţei, a expus în mod corect cadrul normativ aplicabil în materie, a analizat probatoriul administrat în cauză, a prezentat jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materia restricţiilor verticale şi a concluzionat în mod argumentat că sunt îndeplinite condiţiile normative pentru a se reţine în sarcina reclamantei fapta anticoncurenţială ce îi este imputată.

A mai susţinut recurenta că condiţiile cumulative reţinute de instanţa de fond sunt condiţii generale de existenţă a unei încălcări anticoncurenţiale, cărora li se adaugă, însă, condiţiile speciale ce trebuie probate în cazul reţinerii unei încălcări unice şi continue, aspect ce nu se regăseşte în decizia atacată.

Cum s-a arătat anterior, instanţa de control judiciar reţine că reclamanta a fost sancţionată pentru încheierea unei înţelegeri anticoncurenţiale verticale, adică a unui acord convenit de întreprinderi situate la niveluri diferite ale procesului de punere pe piaţă a unui serviciu, respectiv prin fixarea tarifului aferent serviciului de exploatare a repartitoarelor de costuri pentru încălzire, situaţie în care condiţiile cumulative ce trebuie avute în vedere privesc:

(i) existenţa a cel puţin două întreprinderi sau a unei asociaţii de întreprinderi;

(ii) existenţa unei înţelegeri;

(iii) respectiva înţelegere să aibă ca obiect sau ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia.

Având în vedere faptul că reclamantei i-a fost imputată participarea la o înţelegere verticală de fixare a preţurilor, iar nu la o înţelegere orizontală, instanţa de fond a apreciat în mod corect că sunt eronate susţinerile acesteia referitoare la chestiunile existenţei unui plan global, a intenţiei de participare la fapta anticoncurenţială şi reprezentarea existenţei comportamentului ilicit al celorlalţi participanţi la fapta anticoncurenţială.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de fond a oferit argumente în sensul că respectivele susţineri sunt eronate şi, totodată, a avut în vedere în cuprinsul sentinţei atacate faptul că pretinsa necesitate ca pârâtul Consiliul Concurenţei să fi abordat în motivare aspecte fără legătură cu fapta anticoncurenţială imputată reclamantei nu reprezintă un argument pertinent pentru anularea actului administrativ. A reţinut în mod corect judecătorul fondului că acele aspecte indicate de societatea A. S.R.L. nu privesc conţinutul constitutiv al contravenţiei reţinute în sarcina sa, astfel că nu îi revenea pârâtului nici obligaţia să le demonstreze în plan probator.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a motivat pe larg de ce este lipsită de temei apărarea reclamantei privind necesitatea reindividualizării sancţiunii cu amendă, nefiind întemeiate susţinerile recurentei în sensul că judecătorul fondului a preluat susţinerile pârâtei fără a le trece prin filtrul său critic, acesta având în vedere Capitolele II şi III din Instrucţiunile Consiliului Concurenţei privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, aprobate prin Ordinul nr. 694/2016, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 882 din 3 noiembrie 2016.

Totodată, instanţa de fond a analizat şi apărarea reclamantei referitoare la calificarea profesională a reprezentantului legal al societăţii care a semnat contractele, reţinând că demonstrarea eventualei erori de drept trebuia dovedită în concret de partea ce o afirmă, potrivit regulilor privind sarcina probei.

Recurenta nu poate invoca în mod pertinent faptul că nu dispunea de cunoştinţele şi infrastructura juridico-economică pentru a aprecia caracterul nelegal al unei clauze contractuale; pe de o parte, nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, iar pe de altă parte, în ceea ce priveşte profesioniştii, rigurozitatea cu care se apreciază ceea ce ar fi trebuit să ştie o întreprindere raportat la posibilul caracter contravenţional al comportamentului lor şi consecinţele ce decurg de aici, din perspectiva dreptului concurenţei, este ridicată.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3945 din 5 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3945 din 5 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 martie 2021.