Retrocession of religious property: Inapplicability of Emergency Ordinance 94/2000 due to pre-1945 state expropriation under Decree-Law 485/1944

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia la data de 03.11.2017, sub dosar nr. x/2017, reclamanta Parohia Evanghelică CA Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7281/31.08.2017 emise de Comisia pârâtă şi comunicată la 05.10.2017 şi obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilului care face obiectul acestui document, respectiv cel înscris în CF Sibiu 1019 nr. top x, 6468/1553, 669, 1841, ulterior transcris în CF Sibiu nr. 12194 iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu va mai fi legal posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

La primul termen de judecată, reclamanta a modificat (completat) acţiunea solicitând constatarea faptului că încheierea Convenţiei generale pentru aplicarea raportului Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică cu A. s-a făcut în condiţii de dictat al acestei din urmă formaţiuni politice, astfel încât actele de predare ale proprietăţii, de la prima la a doua, în măsura în care au fost efectuate sunt lovite de nulitate absolută.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 185/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în privinţa cererii adiţionale.

A fost respinsă contestaţia modificată (completată) formulată de reclamanta Parohia Evanghelică CA Sibiu, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România împotriva Deciziei 7285/31.08.2017 emise de pârâtă.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Parohia Evanghelică CA Sibiu, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, trimiterea cauzei spre rejudecare sau rejudecarea în fond a litigiului.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a făcut referire la Convenţia din 1942 şi şi-a bazat hotărârea pe aceasta, dar nu i-a analizat conţinutul pentru a constata dacă condiţiile suspensive prevăzute de aceasta au fost sau nu îndeplinite.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a făcut o confuzie între presupusa transmisiune a proprietăţii de la comunitatea bisericească la A., transmisiune care nu a avut loc, şi trecerea în proprietatea statului din 1946 care s-a făcut în temeiul Legii nr. 485/1944 şi în care proprietatea s-a făcut direct de la comunitatea bisericească la stat, fără a fi existat nicio menţiune în cartea funciară cu privire la A.. A menţionat recurenta că tema discuţiei este, de fapt, dacă imobilul a trecut în proprietatea A. prin efectul Convenţiei din 1942 şi dacă în 1942 era posibilă transmiterea proprietăţii doar prin efectul unei convenţii, fără întabulare sau fără să fi existat o lege specială în acest sens, răspunsul fiind că în 1942 nu era posibilă transmisiunea doar pe baza unei convenţii.

A mai arătat recurenta că instanţa a aplicat în mod greşit normele de drept material atunci când a reţinut că neînscrierea în cartea funciară a dreptului A., în baza acestei convenţii, nu poate fi invocată de chiar partea contractantă, aceasta fiind ţinută de convenţie la transferul dreptului.

Convenţia din 1942 a fost încheiată prin vicierea gravă a consimţământului Bisericii şi este lovită de nulitate din acest motiv.

Totodată, instanţa de fond trebuia să lămurească aspectul privind motivul neîntabulării dreptului de proprietate al A., fiind necesară analizarea Convenţiei pentru reglementarea raportului Bisericii Regnicolare Evanghelice de Confesiune augustană faţă de A.. Instanţa de fond a greşit întrucât nu a analizat prevederile Convenţiei şi a considerat îndeplinite condiţiile impuse de Convenţie, fără să verifice dacă procedura stabilită de aceasta a fost pusă în practică. Având în vedere neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de Convenţie, a arătat recurenta că dreptul de proprietate nu s-a transcris A., întabularea fiind o condiţie ad validitatem pentru transmiterea proprietăţii.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a procedat în mod greşit când a reţinut că motivele de anulare a Convenţiei nu pot fi analizate incidental şi că, în pronunţarea soluţiei, aceasta s-a orientat după mai multe decizii pronunţate de ÎCCJ care, în opinia recurentei, nu pot fi considerate a avea putere de lucru judecat, nefiind pronunţate în recurs în interesul legii.

A concluzionat recurentei că la 11 august 1942 a avut loc doar predarea detenţiei, eventual a posesiei, în nici un caz a proprietăţii, astfel că imobilul nu a fost în proprietatea A. şi, ca atare, nu putea fi trecut în proprietatea statului.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a analizat cauza sub toate aspectele şi a aplicat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Parohia Evanghelică CA Sibiu a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, anularea Deciziei nr. 7281/31.08.2017 emise de pârâtă şi obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să se dispună, în principal, restituirea în natură a imobilului, iar, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu va mai fi legal posibilă, să se dispună acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent.

În speţă, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România a depus cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 adresată Comisiei Speciale de Retrocedare, care a fost respinsă prin Decizia nr. 7281/31.08.2017.

Cererea de retrocedare viza imobilul situat în mun. Sibiu, str. x f.n., înscris iniţial în C.F. nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x, 6468/1553, 6469/1839, 1841, ulterior transcris în C.F. nr. x a localităţii Sibiu.

În motivarea deciziei, emitenta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a reţinut că imobilul a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/1944, în afara perioadei de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, respectiv 06.03.1945 - 22.12.1989; a constatat că, potrivit încheierii nr. 5046/29.10.1946 menţionate în cartea funciară nr. x a localităţii Sibiu, imobilul identificat cu nr. top. x, 6468/1553, 6469/1839, 1841 a fost expropriat de către Statul Român, în temeiul adreselor nr. x din 22.10.1946 şi din 15.11.1946 ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Comisariatul General pentru Administrarea şi Lichidarea bunurilor A., Administrarea Regională Sibiu, ale Convenţiei generale încheiate la 21.08.1942, Cap. II punct 1 şi 2 şi a Decretului-lege nr. 485/07.10.1944.

Înalta Curte constată că, raportat la situaţia de fapt, ce reiese din probele administrate, instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cererii de retrocedare formulate de reclamantă.

Astfel, se reţine că scopul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost acela de a retroceda foştilor proprietari imobilele ce au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, "(1) Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă".

Potrivit pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, cu modificările şi completările ulterioare:

"Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării. În cazul în care s-au plătit despăgubiri, dar acestea sunt considerate neîndestulătoare, restituirea în natură sau, după caz, acordarea despăgubirilor prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005 este condiţionată de restituirea despăgubirilor primite sau de scăderea valorii acestora, după caz, în condiţiile stabilite prin acelaşi act normativ. În cazul în care în actul prin care s-a dispus preluarea imobilului se prevedea acordarea de despăgubiri şi acestea nu au fost acordate sau nu au fost încasate, persoana îndreptăţită va depune o declaraţie pe propria răspundere dată în formă autentică, care să ateste acest lucru".

Conform acestor dispoziţii, sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

Rezultă că legiuitorul a limitat aplicabilitatea actului normativ, şi anume a reglementat retrocedarea către foştii proprietari a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, însă numai pentru perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989,

De asemenea, rezultă că retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase din România, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în această perioadă - 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

La data de 11 august 1942, între A. şi Biserica Regnicolară Evanghelică CA. din România s-a semnat Convenţia generală pentru reglementarea raporturilor Bisericii Regnicolare Evanghelice de confesiune augsburgică faţă de A., prin care Biserica Regnicolară Evanghelică a predat A. toată averea mobilă şi imobilă care forma proprietatea sa şi a servit scopurilor şcolare şi de educaţie, convenţie care nu a fost anulată, a cărei nelegalitate nu a fost constatată.

Prin Decretul-lege nr. 485/7.10.1994 emis de B., publicat în Monitorul Oficial nr. 233/8.10.1944, a fost abrogată Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 pentru constituirea A.. Potrivit Decretului - lege nr. 485/7.10.1994, statul român "devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor" aparţinând A., "Pe aceeaşi dată Statul Român devine titularul tuturor drepturilor" aparţinând acestuia, "Instanţele de carte funciară vor proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor Statului Român ca proprietar al acelor bunuri". Statul român a devenit proprietarul bunurilor care au aparţinut A. la data intrării în vigoare a Decretului - lege nr. 485/1944, instanţele de carte funciară urmând a proceda din oficiu la efectuarea înscrierilor drepturilor statului român ca proprietar al acelor bunuri.

În speţă, se constată că imobilul a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului-lege nr. 485/07.10.1944, astfel cum rezultă din încheierea nr. 5046/29.10.1946 menţionată în cartea funciară nr. x a localităţii Sibiu, foaia B de proprietate, poziţia 74, în baza adreselor nr. x din 22.10.1946 şi din 15.11.1946 ale Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, Comisariatul General pentru Administrarea şi Lichidarea bunurilor A., Administrarea Regională Sibiu.

După cum s-a arătat, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora retrocedarea se referă la preluări de imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în acest interval, ceea ce prezintă relevanţă sub aspectul preluării este actul normativ prin care s-a preluat imobilul de către statul român, actul prin care statul român a dobândit proprietatea imobilului în temeiul sau prin efectul legii, şi nu data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

Or, în cauză, actul normativ în baza căruia a fost preluat imobilul este Decretul - lege nr. 485/7.10.1944, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, iar acesta a fost emis anterior perioadei de referinţă prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Statul român a dobândit proprietatea imobilului prin efectul legii, şi anume al Decretului-lege nr. 485/7.10.1944, publicat la 8.10.1944, astfel că nu este relevantă data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilelor. Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. l din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 nu se referă la data transcrierii dreptului de proprietate în cartea funciară sau data preluării efective în posesie a imobilului.

În ceea ce priveşte criticile recurentei în sensul că instanţa de fond nu a analizat conţinutul Convenţiei pentru a constata dacă condiţiile suspensive prevăzute de aceasta au fost sau nu îndeplinite şi dacă a avut loc efectiv transmiterea proprietăţii de la comunitatea bisericească la A., Înalta Curte reţine că acestea sunt nefondate, întrucât nu prezintă relevanţă în speţă această analiză, faţă de obiectul de reglementare şi de procedura specială prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000, susţinerile părţii putând fi valorificate eventual în cadrul unei acţiuni în revendicare întemeiate pe drept comun.

Mai mult, se constată că recurenta nu a formulat critici privind soluţia dată de prima instanţă în ceea ce priveşte cererea adiţională prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a Convenţiei generale pentru aplicarea raportului Bisericii Reginicolare Evanghelice de confesiune augsburgică cu A., a actelor de predare ale proprietăţii, de la prima la a doua (acte neprecizate).

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică CA Sibiu împotriva sentinţei nr. 185/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Parohia Evanghelică CA Sibiu împotriva sentinţei nr. 185/2018 din 1 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 18 martie 2021.