Property restitution annulled and remanded for re-examination; appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către pârâtă, şi restituirea în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenita din conversia de pe hartie a cărtii funciare nr. x, nr. top. x, împreună cu toate bunurile mobile preluate odată cu naţionalizarea imobilului.

Reclamanta a depus precizare de acţiune, prin care a arătat că îşi modifică petitul 2 al acţiunii, în sensul obligării pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului inscris in CF in format electronic nr. 83612 a localitatii Aiud, jud. Alba, nr. top. x, provenita din conversia de pe hartie a cărtii funnciare nr. 224, nr. top. x.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 232 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, a fost anulată Decizia nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către pârâtă, a fost obligată pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererilor nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006, formulate de reclamantă, s-a respins petitul privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x şi s-a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 232 din 2 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, ale art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, invocând dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, privind condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru ca un imobil să poată fi restituit în natură.

Astfel, a arătat că în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006, soluţionate prin Decizia nr. 8209/31.10.2018, există copia cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, din care reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Şcoala Evanghelică Reformată Aiud, din anul 1877, iar în sistemul de carte funciară, dovada dreptului de proprietate se face cu conţinutul cărţii funciare în care este înscris imobilul respectiv.

Totodată, potrivit Ordinelor Ministrului de Justiţie nr. 1909:2207 şi nr. 1911:19407 (act pe care şi instanţa de fond l-a avut în vedere în motivarea sentinţei nr. 232/02.10.2019), biserica universală reformată, prin dreptul său de autoguvernare, este singura care are dreptul şi competenţa ca, prin rectificarea înscrierii eronate, să întabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurilor şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acelor bunuri.

Aşadar, potrivit acestui act, în opinia recurentei, dacă Eparhia Reformată din Ardeal ar fi fost într-adevăr proprietara imobilelor în cauză, ar fi putut să solicite rectificarea înscrierii din cartea funciară nr. x a localităţii Aiud şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilelor. Or, în Foaia B a cărţii funciare menţionate nu există nicio înscriere din care să reiasă că Eparhia Reformată din Ardeal ar fi solicitat rectificarea înscrierii din cartea funciară şi intabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului solicitat, care figura în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud.

Recurenta-pârâtă a mai susţinut că instanţa de fond a interpretat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 4 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar, în speţă, proba contrară reprezentând-o însăşi cartea funciară.

Din analiza cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către statul român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate Aiud din anul 1877.

A arătat, de asemenea, că în întâmpinarea formulată în dosar, subscrisa chiar a atras atenţia asupra faptului că este necesar să se stabilească dacă imobilul identificat cu nr. top. x a fost sau nu preluat în mod abuziv de către statul român în perioada de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere cuprinsul cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud.

Deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, simpla menţiune din decretul de naţionalizare nefiind de natură să stabilească dreptul de proprietate asupra unui imobil, atâta timp cât în cartea funciară este înscrisă o altă persoană.

În plus, a făcut trimitere la două litigii recente, ce au avut ca obiect anularea unor decizii ale Comisiei speciale de retrocedare, prin care s-au respins cereri depuse de Eparhia Reformată din Ardeal, privind imobile al căror proprietar tabular iniţial a fost Colegiul Reformat din Cluj, instanţa respingând acţiunile formulate de reclamantă (Sentinţa civilă nr. 278/28.09.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 3043/05.06.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi prin sentinţa civilă nr. 17/19.01.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin Decizia nr. 4113/19.09.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; sentinţele civile nr. 278/28.09.2016 şi nr. 17/19.01.2017, Curtea de Apel Cluj a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 279/A/31.03.2006 a Tribunalului Cluj, a Deciziei nr. 2727/R/07.12.2006 a Curţii de Apel Cluj, a Deciziei nr. 362/A/27.04.2006 a Tribunalului Cluj şi a Deciziei nr. 2681/R/04.12.2006 a Curţii de Apel Cluj).

Referitor la faptul că prima instanţă a obligat pârâta să soluţioneze pe fond cererile de retrocedare depuse de către Eparhia Reformată din Ardeal, recurenta a susţinut că în primul rând, este necesar să se stabilească dacă imobilul identificat cu nr. top. x a fost sau nu preluat în mod abuziv de către statul român în perioada de referinţă prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât, potrivit cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, acest imobil se află şi în prezent în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate Aiud, iar în dosarul aferent cererilor de retrocedare nu există informaţii actuale privind situaţia juridică a imobilului solicitat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, susţinând, în esenţă că, în mod corect, instanţa de fond a aplicat şi interpretat dispoziţiile legale incidente speţei.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de intimată, reiterând, în esenţă aceleaşi argumente expuse prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 17 ianuarie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 2 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când cauza a fost amânată la data de 17 martie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin Decizia nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de către Comisia Specială de Retrocedare, s-au respins cererile nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006 formulate de Eparhia Reformată din Ardeal cu privire la retrocedarea unui imobil, întrucât, potrivit cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, acestea s-au aflat în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi nu în proprietatea reclamantei Eparhia Reformată din Ardeal.

În acest context, cu respectarea art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a învestit instanţa de control judiciar cu o cerere, prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 8209 din 31.10.2018, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile, şi obligarea acesteia la emiterea deciziei de restituire în natură a imobilului înscris in CF in format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, jud. Alba, nr. top. x.

Prin sentinţa recurată, s-a admis în parte acţiunea formulată, pârâta, care a fost obligată la soluţionarea pe fond a contestaţiei, înţelegând să formuleze critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

Totodată, conform art. 2 alin. (1) din Decretul nr. 176/1948, (1) Intra în prevederile articolului precedent chiar dacă nu au fost trecute în tabela anexa, toate clădirile, cu întreg inventarul lor, care au servit pentru funcţionarea şcolilor de învăţământ, inclusiv acelea ce au fost folosite pentru locuinta corpului didactic sau a personalului administrativ şi pentru internatele, căminele şi cantinele destinate elevilor sau studenţilor şcolilor de orice fel, iar în cuprinsul tabelului anexă există menţiunea "Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal."

În cuprinsul art. I din acelaşi decret, care reprezintă temeiul juridic în baza căruia au fost preluate imobilele revendicate de reclamantă, se precizează că "pentru buna organizare şi funcţionare a învăţământului public de stat….toate bunurile mobile şi imobile ce au aparţinut bisericilor, congregaţiilor …şi au servit funcţionării şcolilor, …trec în proprietatea statului, atribuindu-se Ministerului Învăţământului", din economia acestui text rezultând că şcolile confesionale erau susţinute material şi supravegheate din punct de vedere al activităţii şcolare de diferitele structuri ale cultelor religioase (parohii, eparhii) aparţinând acestora.

În speţă, Înalta Curte constată că Şcoala Evenghelică Reformată din Aiud a avut mai multe denumiri, în prezent purtând denumirea de Colegiul Reformat Bethlen din Aiud, aspect necontestat de către pârâtă.

În aceste condiţii, în mod corect judecătorul fondului a reţinut reglementarea raporturilor patrimoniale ale cultului reformat prin următoarele acte normative: cea dintâi Lege adoptată de cel de-al doilea sinod naţional reformat din Budapesta, deschis la 10 noiembrie 1904 - Paragrafului 3 - şcolile primare, secundare şi liceale aparţinând Bisericii Reformate din Ungaria, ca instituţii aflate în legătură esenţială cu libertatea practicării religiei şi instrumente de autosusţinere a bisericii, cu respectarea legilor naţionale adoptate în mod constituţional, aparţin cu totul de corpul bisericii şi sunt subordonate autorităţilor bisericeşti; Ordinele Ministerului Maghiar al Justiţiei nr. 2207/1909 şi nr. 19407/1911 care reglementează intabularea anumitor imobile în cartea funciară - imobilele care au fost înscrise în cartea funciară pe numele şcolilor reformate sau ale oficiilor dascălilor reformaţi, iar cererile de rectificare a înregistrărilor de carte funciară, în sensul transcrierii acestora pe numele parohiilor, nu pot fi considerate neîntemeiate, întrucât biserica reformată universală, potrivit autonomiei sale, este în drept şi competentă, ca biserică susţinătoare de şcoală, să ceară intabularea în favoarea incontestabilului titular al dreptului de proprietate privind imobilele sale ce au destinaţie de şcoală confesională.

Totodată, este de necontestat faptul că, potrivit diferitelor reglementări succesive, cultul reformat a fost recunoscut şi în statul socialist român, potrivit dispoziţiilor Decretului nr. 177/1948, având statutul stabilit prin Decretul nr. 591/1949, fiind recunoscut ca atare şi prin Legea nr. 489/2006.

În lumina acestor considerente, Înalta Curte nu poate reţine susţinerea prin care autoritatea recurentă invocă neîndeplinirea condiţiei prevăzute de art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv că proprietarul iniţial al imobilelor solicitate nu ar fi fost un cult religios, deoarece în cartea funciară nr. x a localităţii Aiud a fost înscris ca şi proprietar "Şcoala Evanghelică Reformată din Aiud", iar nu Eparhia Reformată din Ardeal.

În faţa instanţei de fond, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada că Şcoala din Aiud a funcţionat ca o entilate şi structură fără personalitate juridică, în interiorul organizatei bisericeşti, aparţinând organic corpului bisericii. În acest sens prima instanţă a reţinut în mod corect că Eparhia Reformată din Ardeal, parte a Bisericii Reformate din România, are vocaţia de a fi beneficiara restituirii de către stat, conform O.U.G nr. 94/2000, a bunurilor care au aparţinut acestor părţii componente locale ale cultului, care nu mai există în prezent, aşa cum era şi cazul colegiului în cauză.

Acest aspect este recunoscut chiar de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, când susţine că din copia cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, aflată în dosarul aferent cererilor de retrocedare nr. x/23.01.2006 şi nr. y/23.01.2006, soluţionate prin decizia contestată, reiese faptul că proprietarul imobilului identificat cu nr. top. x este Şcoala Evanghelică Reformată Aiud, din anul 1877.

Prin urmare, este lipsit de suport şi argumentul recurentei prin care invocă faptul că din analiza cărţii funciare în format electronic nr. 83612 a localităţii Aiud, provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Aiud, nu reiese că imobilul identificat cu nr. top. x a fost preluat de către Statul Român în temeiul Decretului nr. 176/1948, acesta aflându-se încă în proprietatea Şcolii Evanghelice Reformate din Aiud şi că, deşi în Decretul nr. 176/1948 este înscrisă Şcoala Reformată din Aiud, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere, conform inventarului jurnal, nu se poate conchide că aceasta reprezintă o confirmare a proprietăţii Eparhiei Reformate din Ardeal asupra imobilului solicitat, având în vedere dispoziţiile art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Înalta Curte constată că prevederile art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, invocate de autoritatea intimată, nu sunt aplicabile intabulării dreptului de proprietate, dreptul aplicabil acestei intabulări fiind clarificat şi de către instanţa de fond.

Asa cum s-a reţinut anterior, în textul ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, publicat în Monitorul Judiciar, s-a menţionat că clădirile scoliilor reformate reprezintă proprietatea incontestabilă a bisericii reformate şi cererile de rectificare a cărţilor funciare, prin care înscrierea pe numele şcolii se solicită a fi rectificată pe numele bisericii trebuie admise, fiind întemeiate. De asemenea, ministrul regal al cultelor şi învăţământului preuniversitar a declarat la 14 octombrie 1907 sub nr. x că pentru modificarea stării tabulare a patrimoniului şcolii bisericii reformate nu este nevoie de aprobare guvernamentală; biserica reformată poate solicita rectificarea înscrierii eronate şi să intabuleze dreptul de proprietate asupra imobilelor care servesc scopurile şcolilor sale confesionale în favoarea bisericii susţinătoare, în calitate de proprietar incontestabil al acestor bunuri.

Faptul că reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal nu a solicitat rectificarea cărţii funciare astfel cum susţine recurenta-pârâtă nu poate conduce la concluzia că aceasta nu este titularul dreptului de proprietate asupra imobilelor, în condiţiile în care invocă drept argument dispoziţiile antereferite din Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2207/1909 completat prin ordinul 19407/1911, recunoscând şi pe această cale că biserica universală reformată are calitatea de proprietar incontestabil al acelor bunuri, astfel cum este menţionat de altfel în cuprinsul tabelului anexă din Decretul nr. 176/1948 "Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere, conform inventarului jurnal."

Ca atare, în mod judicios a concluzionat instanţa de fond în sensul că reclamanta are vocaţia restituirii imobilelor în cauză, însă nu în calitate de continuatoare în drepturi a proprietarului tabular, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar, fiind de netăgăduit susţinerea reclamantei în sensul că, dacă pentru impunerea măsurii de naţionalizare s-a recunoscut dreptul de proprietate al Bisericii reformate ("Şcoala ref. din Aiud, judeţul Alba, a Bis. reformate cu întreaga avere" - anexa la Decretul nr. 176/1948), este de neconceput ca pentru restituire să nu fie recunoscut în mod identic acelaşi titular.

În acelaşi sens, au putere de lucru judecat considerentele Deciziei nr. 4684/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a statuat: "Contrar celor susţinute de recurentă, Decretul nr. 176/1948 reprezintă temeiul de fapt şi de drept ce atestă că Eparhia Reformată din Ardeal este îndreptăţită la restituirea bunului în cauză, nu în calitate de continuatoare în drepturi a fostului proprietar, ci în nume propriu, respectiv în calitate de fost proprietar. Şi aceasta întrucât în tabelul anexă la Decretul nr. 176/1948 în temeiul căruia a fost preluat abuziv de către stat imobilul în cauză apare menţionată şi Şcoala Reformată din Aiud, judeţul Alba, a Bisericii Reformate, cu întreaga avere conform inventarului jurnal."

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi susţinerile recurentei-pârâte cu privire la necesitatea reţinerii puterii de lucru judecat a sentinţelor prin care s-a stabilit că Eparhia Reformată din Ardeal nu justifică calitate procesuală activă din perspectiva faptului că nu are calitatea de succesor în drepturi al fostului proprietar, având în vedere că, în speţă, s-a constatat că reclamanta nu este o simplă succesoare a proprietarei tabulare, ci însăşi proprietara bunurilor în litigiu.

Totodată, împărtăşind opinia judecătorului fondului, instanţa de recurs apreciază că nu poate fi ignorată necesitatea respectării principiului securităţii raporturilor juridice care trebuie să guverneze într-un stat de drept. Astfel, reclamanta Eparhia Reformată din Ardeal a obţinut 9 decizii de retrocedare în natură a imobilelor care au aparţinut Şcolii Reformate Evanghelice din Aiud, deciziile fiind depuse la dosar la filele x, reclamanta fiind intabulată în aceste cărţi funciare cu titlu de retrocedare în natură, Legea 501/2002. În aceste decizii emise în cursul anului 2004 (nr. 387, 388, 389, 390, 391, 392, 393, 492, 493), Comisia Specială a soluţionat cererile de retrocedare formulate în anul 2003 de către Eparhia Reformată din Ardeal, considerând că aceasta este îndreptăţită la restituirea imobilelor care au fost proprietatea Şcolii Reformate Evanghelice din Aiud, apreciind implicit că petenta are calitatea de persoană îndreptăţită la retrocedare.

Prin urmare, nu poate exista nicio justificare rezonabilă şi obiectivă pentru ca unele cereri ale aceleiaşi persoane juridice să fie admise, iar altele nu, în baza aceloraşi prevederi legislative şi având ca obiect imobile aflate în situaţie juridică identică, din punctul de vedere al evidenţei de carte funciară şi al evoluţiei proprietăţii.

Aşa fiind, practica administrativă a autorităţii pârâte a creat şi o expectativă legitimă privind justa soluţionare a cererii de retrocedare, din perspectiva art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurenta-pârâtă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 232 din 2 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.