Late administrative contestation of EU funding financial corrections bars subsequent judicial annulment under Law no. 554/2004

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/22.09.2015 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, reclamanta CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4) şi (5) şi ale art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:

- anularea adresei nr. x din 23.06.2015 privind notificarea depusă împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BSN/5390 din 04.02.2015;

- anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 DIN 04.02.2015 întocmită cu privire la proiectul post/2009/2/3/001 - " Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunărea-Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa", cu consecinţa desfiinţării corecţiei financiare aplicate şi a creanţei bugetare de 11.315.673,17 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 38/CA din 25 februarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta C.N. Administraţia Porturilor Maritime S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, prin Ministerul Finanţelor Publice. A dispus anularea adresei nr. x/23.06.2015 emisă de Autoritatea de Management POS Transport din cadrul Ministerului Fondurilor Europene şi anularea Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare x/04.02.2015. A dispus exonerarea reclamantului de obligaţia de a suporta corecţia financiară.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Prin decizia nr. 1109 din 1 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 38/CA din 25 februarie 2016 a fost casată sentinţa atacată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, cauza fiind reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Cosntanţa sub nr. x/2015*.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 205/CA din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanta, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 205/CA din 23 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat.

Circumscris dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susţinut recurenta că a formulat motivări ample pe fondul cauzei, diferite de aspectele ce ţin de neretroactivitatea în timp a sancţiunilor, motivări ce privesc fondul sub aspectul îndeplinirii condiţiilor de imprevizibilitate prevăzute de lege, în vederea încheierii unui act adiţional.

Cu toate acestea, instanţa de fond a respins cererea ca fiind nefondată, fără a analiza aceste motive. A menţionat că motivele sunt străine de natura cauzei din moment ce actele administrative atacate au avut în vedere dispoziţiile legale care nu erau în vigoare la data încheierii notei justificative şi actului adiţional nr. x/2012.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a apreciat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004. Învederează că notificarea formulată de către CNAPM a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, iar nu în baza art. 7. Aşadar, termenul de 1 an, de formulare a acţiunii se calculează de la data deciziei Curţii Constituţionale nr. 66/27.02.2015, prin urmare, cererea de chemare în judecată a fost formulată în acest termen.

Totodată, a solicitat să se aibă în vedere că este îndeplinită şi condiţia legală privind obiectul litigiului şi existenţa unui prejudiciu, ce trebuie reparat prin anularea actului administrativ, CNAPM neputând să fie sancţionată în baza unui text de lege apărut anterior săvârşirii neregulii.

În fine, în cazul admiterii recursului şi a rejudecării cauzei, a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii introductive, iar pe fond solicită reţinerea caracterului imprevizibil a lucrărilor ce au generat necesitatea încheierii actului adiţional nr. x/2012.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Transport Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (4) şi (5) şi ale art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună: anularea adresei nr. x din 23.06.2015 privind notificarea depusă împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 04.02.2015; anularea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x DIN 04.02.2015 întocmită cu privire la proiectul post/2009/2/3/001 - " Pod rutier la km 0+540 al Canalului Dunărea-Marea Neagră şi lucrări aferente infrastructurii rutiere şi de acces în Portul Constanţa", cu consecinţa desfiinţării corecţiei financiare aplicate şi a creanţei bugetare de 11.315.673,17 RON.

Prin sentinţa recurată, pronunţată în al doilea ciclu procesual, acţiunea a fost respinsă, reclamanta înţelegând să formuleze critici din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurentă cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aminteşte instanţa de control judiciar că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanţelor de control judiciar s-a reţinut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicţie între soluţia pronunţată şi considerentele ce stau la baza acestea sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raţionamentul care a stat la baza pronunţării soluţiei, ori când instanţa s-a pronunţat cu privire la altă acţiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză.

Nici incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reţinută în cauză, invocându-se, în esenţă, aceleaşi aspecte ca şi în faţa primei instanţe, respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, precum şi dovedirea printr-o hotărâre judecătorească definitivă a caracterului imprevizibil al lucrărilor ce a generat necesitatea încheierii actului adiţional nr. x/2012, Înalta Curte împărtăşind pe deplin opinia judecătorului fondului, constatând că argumentele recurentei sunt nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune, în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, având în vedere perioada când a fost efectuat controlul, urmare a mandatului de control nr. 40/DGA/LGB/SCSN/TG/228 din 25.08.2014, finalizat cu emiterea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015, Înalta Curte constată că, în mod corect a apreciat prima instanţă, că procedura de control este cea reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 în vigoare la data efectuării controlului prin raportare şi la decizia Curţii Constituţionale nr. 66/26.02.2015.

Potrivit prevederilor art. 21 alin. (20) din O.U.G. nr. 66/2011, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 constituie titlu de creanţă, care, în raport de prevederile art. 34 alin. (3) poate fi contestat în procedura reglementată de O.U.G. nr. 66/2011, procedură care este prevăzută la capitolul V din actul normativ.

Totodată, O.U.G. nr. 66/2011 la Cap. V intitulat Contestarea titlurilor de creanţă emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli, prevede:

Secţiunea 1, Dispoziţii generale

Art. 46 - (1) Împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.

(2) Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii.

(3) Este îndreptăţit la contestaţie debitorul, personal sau prin reprezentant legal.

Secţiunea a 2-a

Soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă

Art. 47 - (1) Contestaţia administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanţă, şi trebuie să conţină următoarele elemente:

a) datele de identificare a contestatarului;

b) obiectul contestaţiei;

c) motivele de fapt şi de drept;

d) dovezile pe care se întemeiază;

e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila, în cazul persoanelor juridice.

(2) Dovada calităţii de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.

(3) Obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare care reprezintă titlu de creanţă.

(4) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.

(5) Contestaţia administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanţă care este contestat şi nu este supusă taxelor de timbru.

O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, aşadar, o procedură specială de contestare a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, foarte asemănătoare cu procedura de contestatare a titlurilor de creanţă fiscală reglementată de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Debitorul nemulţumit de emiterea notei de contestare trebuie să urmeze procedura prevăzută de capitolul V din O.U.G. nr. 66/2011 şi să respecte termenele imperative prescrise.

Având în vedere că notificarea cuprinde toate menţiunile formale prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. a) - e) din O.U.G. nr. 66/2011, este motivată în fapt şi în drept, iar solicitarea de anulare a notei de constatare este fundamentată pe nelegalitatea aplicării retroactive a dispoziţiilor din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 şi H.G. nr. 519/2014 cu privire la calificarea neregulii şi stabilirea creanţei bugetare, precum şi de solicitarea reclamantei de anulare a notei de constare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare cuprinsă în notificarea nr. x/03.06.2015, în acord cu concluzia curţii de apel, instanţa de control judiciar reţine că se poate considera că această notificare reprezintă o contestaţie administrativă la titlul de creanţă reprezentat de nota de constatare, în raport de prevederile art. 46-47 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel cum s-a dispus prin decizia de casare, prima instanţă a lămurit şi natura juridică a actului reprezentat de adresa nr. x/23.06.2015 Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de Management POS Transport, reţinând că, deşi se menţionează în introducere că notificarea nr. x/03.06.2015 nu ar fi fost formulată în baza O.U.G. nr. 66/2011, ulterior se verifică aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) şi (4) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea reclamantă fiind decăzută din dreptul a mai solicita anularea notei de constatare, ajungându-se în mod corect la concluzia că pârâta a soluţionat conform prevederilor art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 contestaţia administrativă a reclamantei, iar adresa nr. x/23.06.2015 are natura deciziei prevăzute de această dispoziţie legală câtă vreme s-a pronunţat o soluţie de respingere a cererii de anulare a notei de constatare pentru nedepunerea în termen a "notificării".

Înalta Curte constată că la dosarul de fond se află dovada comunicării către reclamantă a notei de constatare, respectiv la data de 09.02.2015, astfel că termenul de 30 zile prevăzut de art. 47 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 pentru contestarea administrativă a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 se împlinise cu mult anterior datei de 03.06.2015 (data notificării).

În ce priveşte reiterarea prin cererea de recurs a invocării prevederilor art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004, instanţa de control judiciar aminteşte că aceste dispoziţii reglementează o procedură specială faţă de procedura comună de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate a unei ordonanţe emise de Guvern. Diferenţa faţă de procedura comună, este că, în procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţiile din ordonanţă/ordonanţa în discuţie au mai mult decât o legătură cu soluţionarea cauzei, în sensul că reprezintă chiar cauza acţiunii. Cu alte cuvinte petentul trebuie să invoce vătămarea directă cauzată prin ordonanţă, actul administrativ contestat împreună cu ordonanţa fiind doar un vehicul formal prin care dispoziţiile din ordonanţa de Guvern îşi produc efectele vătămătoare faţă de acesta. Acesta este şi motivul pentru care acţiunea, în cazul în care se respinge excepţia de neconstituţionalitate, nu se mai analizează pe fond ci se respinge ca inadmisibilă conform prevederilor art. 9 alin. (3) din lege.

În aceste condiţii, în mod judicios, instanţa de fond a apreciat că trebuie lămurit în primul rând care este legătura dintre obiectul acţiunii în contencios şi ordonanţa a cărei neconstituţionalitate se invocă sau s-a constatat deja.

Or, în speţă, este evident că nu se poate reţine că dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 ar fi vătămat interesele reclamantei în raport de emiterea actului adiţional nr. x/2012, în sensul art. 9 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că aceste dispoziţii preexistau întocmirii actului adiţional, astfel că sunt nefondate criticile recurentei cu privire la acest aspect.

Din înscrisurile aflate la dosar, rezultă că autoritatea reclamantă a fost sancţionată prin nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 în temeiul pct. 1 şi 3 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, Partea 1-a "Implementarea contractului" raportat la art. 252 lit. j) din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 31 alin. (4) lit. a) din Directiva 2004/18/CE, iar nu în temeiul art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011. Vătămarea autorităţii contractante reclamante s-a produs exclusiv prin emiterea actului administrativ reprezentat de nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 şi nu prin art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, dispoziţii care existau încă dinainte de săvârşirea abaterii sancţionate.

Prin urmare dispoziţiile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011 care au fost constatate ca neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 66/26.02.2015 la care face trimitere recurenta nu reprezintă cauza acţiunii în prezenta cauză ci, aşa cum a reţinut judecătorul fondului, ar putea avea doar legătură cu cauza. În situaţia în care reclamanta era nemulţumită de aplicarea retroactivă a Anexei la O.U.G. nr. 66/2011 avea posibilitatea să conteste în termen, conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015 şi să îşi formuleze apărările corespunzătoare în acţiunea reglementată de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 îndreptată împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei.

Este relevant şi faptul că, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 66/26.02.2015, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a pronunţat Hotărârea din 26 mai 2016 în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14, hotărâre care a atenuat efectele deciziei Curţii Constituţionale cu privire la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor privind corecţiile financiare reglementate print-un nou act normativ.

În respectiva hotărâre, unde s-a analizat în principiu aceeaşi chestiune pe care s-a pronunţat şi Curtea Constituţională, CJUE a statuat la paragrafele 52-57, esenţă, că "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale."

Prin urmare, aplicarea retroactivă a unor dispoziţii prin care s-au stabilit corecţii financiare în baza O.U.G. nr. 66/2011 nu poate fi considerată de plano nelegală în baza Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale a României, ci trebuie realizată o analiză de la caz la caz în funcţie de criteriile oferite la paragrafele 52-57 din Hotărârea CJUE în cauzele conexe C 260-14 şi C-261/14, instanţa naţională, în condiţiile contestaţiei formulate în baza art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 fiind în măsură să facă această analiză. Or, cum în speţa de faţă contestaţia administrativă a fost legal respinsă ca nedepusă în termen, iar reclamanta nu are posibilitatea în baza art. 9 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 554/2004 de a ocoli procedura specială şi imperativă de contestaţie prevăzută de O.U.G. nr. 66/2011, cererea de chemare în judecată, prin care se solicită anularea adresei nr. x/23.06.2015 şi subsecvent a notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. 40/DGMFE/SCSN/BCN/5349 din 04.02.2015, a fost în mod corect respinsă ca nefondată.

În fine, este lipsit de suport şi argumentul privind valoarea probatorie a deciziei nr. 555/2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2013, având ca obiect anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiilor emis de ANRMAP, Înalta Curte, prin decizia de casare, constatând reţinerea greşită, în primul ciclu procesual, a autoritatii de lucru judecat în privinţa dezlegării problemei de drept ce vizează dovedirea cauzelor imprevizibile ce au determinat încheierea actului adiţional

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACEST EMOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă CN Administraţia Porturilor Maritime S.A. împotriva sentinţei nr. 205/CA din 23 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.