Causal link between disciplinary measures and social category in school discrimination claims under Romanian law

Şedinţa publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.10.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. - reprezentanţi legali ai minorului V.I.M, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat anularea Hotărârii nr. 232 din data de 20.06.2018 emisă în dosarul nr. x/2017 de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nelegală şi netemeinică, cu consecinţa admiterii sesizării privind existenţa faptelor de discriminare prezentate şi săvârşite de către numita C., în calitate de fost profesor-diriginte clasa a V- a B, anii de studiu 2016-2017, precum şi existenţa faptelor de discriminare săvârşite de către reprezentanţii Colegiului Naţional D. din mun. Giurgiu şi obligarea Consiliului de a dispune aplicarea amenzii contravenţionale, ce ar fi trebuit aplicată prin hotărârea Consiliului, obligarea reprezentanţilor şcolii, la publicarea hotărârii în mass-media, respectiv în ziarul E., precum şi în presa F. al trustului de presă G., precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea adiţională depusă în data de 06.06.2019, reclamanţii au arătat că înţeleg să se judece în contradictoriu şi cu părţile reclamate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, respectiv Colegiul Naţional "D." Giurgiu şi H..

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2357 din data de 04.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţii A. şi B.- reprezentanţi legali ai minorului V.I.M, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional Pentru Combaterea Discriminării, C. şi Colegiul Naţional D., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2357 din data de 04.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B.- reprezentanţi legali ai minorului V.I.M, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6,7 şi 8 Copd procedură civilă.

În dezvoltarea criticilor formulate, din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de fond, contrar dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ. nu a procedat la o examinare efectivă a cauzei.

Instanţa de fond nu a arătat motivele pecare se sprijină soluţia adoptată, limitându-se la preluarea argumentelor intimatei C. din cuprinsul întâmpinării.

În opinia recurenţilor-reclamanţi, sumara motivare a hotărârii recurate este contrară probelor administrate în cauză, întrucât instanţa de fond în mod greşit a reţinut inexistenţa unei fapte de discriminare, în condiţiile în care atât înscrisurile depuse, cât şi înregistrările audio-video demonstrează tratamentul diferenţiat aplicat fiului recurenţilor-reclamanţi în timp ce alţi elevi problemă şi cu comportament necorespunzător nu au fost sancţionaţi.

Totodată, în mod greşit instanţa de fond nu a sancţionat excesul de putere al unităţii de învăţământ reţinut printr-o altă hotărâre judecătorească rămasă definitivă.

De asemenea, contrar normelor de drept naţional şi internaţional, instanţa de fond a reţinut că excluderea recurenţilor-reclamanţi de la şedinţele ce vizau procesul de învăţământ s-a impus pentru eficientizarea activităţii didactice.

Lipsa de motivare a sentinţei recurate rezultă şi din omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra tuturor probelor administrate în cauză, respectiv asupra interogatoriului depus la data de 13.09.2019 cu referire la dosarul nr. x/2017, nefiind analizată nici declaraţia fostului inspoctor şcolar care a afirmat că, în raport de atitudinea de forţă a celorlalţi părinţi, unitatea de învăţământ a rezolvat problema prin excluderea fiului recurenţilor-reclamanţi.

Hotărârea recurată cuprinde şi motive străine de natura pricinii, întrucât instanţa de fond a făcut referire la o decizie a Curţii Constituţionale nr. 844/2009 care vizează procedura în faţa Consiliului Concurenţei, fără nicio legătură cu procedura desfăşurată în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Totodată, motivarea instanţei de fond este în contradicţie şi cu soluţiile de clasare emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Sub aspectul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că hotărârea recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost anulate sancţiunile disciplinare aplicate fiului recurenţilor-reclamanţi în mod nelegal şi cu exces de putere, proba în baza căreia s-a dispus anularea sancţiunilor fiind înregistrarea realizată cu telefonul mobil de fiul recurenţilor-reclamanţi.

În opinia recurenţilor, prin înlăturarea acestei probe de către instanţa de fond, în condiţiile în care în alte cauze s-a încuviinţat administrarea acesteia, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în alte cauze în baza înregistrărilor efectuate cu telefonul mobil.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii- reclamanţi au invocat încălcarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, precum şi interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept care reglementează fapta de discriminare.

Reluând criticile formulate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenţii-reclamanşi au învederat neanalizarea probatoriului administrat în cauză care demonstrează existenţa faptei de discriminare constând în sancţiunarea fiului lor cu reducerea notei la purtare pentru înregistrarea audio-video a unui cadru didactic, în timp ce alţi colegi, care au postat pe canalul I. mai multe filmări cu conţinut trivial nu au fost sancţionaţi.

De asemenea, au invocat nelegalitatea respingerii probei testimoniale, precum şi a probei cu interogatoriul intimaţilor-pârâţi, în condiţiile în care respectivele probe erau utile pentru lămurirea situaţiei de fapt.

4. Apărările formulate în cauză.

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la 4.02.2020, intimatul-pârât Colegiul Naţional D. a invocat nulitatea recursului, întrucât motivele invocate reprezintă o analiză a fiecărei probe depuse la dosar, constituindu-se astfel în critici de netemeincie, iar nu de nelegalitate, astfel cum sunt limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

A arătat, de asemenea, că încălcarea autorităţii de lucru judecat nu are fundament juridic, iar încălcarea dispoziţiilor de drept material incidente în cauză nu este argumentată punctual şi coerent pentru a fi încadrată în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la 6.02.2020, intimata-pârâtă C. a reiterat susţinerile intimatului Colegiul Naţional D., solicitând în principal constatarea nulităţii recursului, iar pe fond respingerea acestuia, ca nefondat.

4.3. Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar la data de 26.02.2020, recurenţii-reclamanţi au arătat că excepţia nulităţii recursului este nefondată, motivele de recurs fiind prezentate punctual în memoriul de recurs.

Pe fondul cauzei, au reiterat criticile din recurs, concluzionând că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 şi art. 11 din acelaşi act normativ, judecătorul fondului raportându-se în mod greşit la dispoziţiile art. 14 şi 15 din O.G. nr. 137/2000.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin rezoluţia completului investit cu soluţionarea cauzei din de 05 martie 2020 s-a fixat termen pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin cererea depusă la 22.07.2020, recurenţii-reclamanţi au solicitat preschimbarea termenului de judecată invocând existenţa pe rolul Tribunalului Ilfov a dosarului nr. x/2017 având ca obiect acţiunea în răspundere delictuală.

Prin încheierea dată în şedinţa Camerei de Consiliu de la 23.09.2020, cererea de preschimbare a termenului de judecată a fost respinsă ca nefondată.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Recurenţii-reclamanţi au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, Hotărârea nr. 232 din 20.06.2018 prin care intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a decis că faptele reclamate nu întrunesc elementele constitutive ale unor fapte de discriminare, conform O.G. nr. 137/2000, lipsind legătura de cauzalitate între faptele sesizate şi criteriul invocat.

Prin aceeaşi cerere de chemare în judecată recurenţii au solicitat admiterea sesizării privind existenţa faptelor de discriminare prezentate şi săvârşite de intimata-pârâtă C., în calitate de profesor-diriginte clasa a V-a B, anii de studii 2016-2017, precum şi de către intimatul-pârât Colegiul Naţional D. din municipiul Giurgiu, obligarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării la aplicarea amenzii contravenţionale, obligarea reprezentanţilor unităţii de învăţământ la publicarea hotărârii în mass-media, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, prin sesizarea înregistrată la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/22.06.2017, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de art. 2, art. 3, art. 7 lit. e), art. 11 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare pentru faptele de discriminare pretins a fi fost săvârşite de intimata H. - profesor diriginte la clasa a V-a B din Colegiul Naţional "J." Giurgiu asupra fiului acestora, pe bază de categorie socială şi convingeri.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, atât sub aspectul neregularităţilor procedurale invocate, cât şi în privinţa chestiunilor de drept substanţial, concluzionând că din probele administrate nu a rezultat că în cadrul unităţii de învăţământ Colegiul Naţional "D." din Giurgiu ar fi vizaţi de fapte de discriminare de natura celor invocate de către recurenţii-reclamanţi un procent semnificativ de elevi ai căror părinţi să fie avocaţi sau ofiţeri de poliţie, pentru a se contura o legătură de cauzalitate, fie şi indirectă, recurenţii-reclamanţi fiind singurii care au acuzat astfel de fapte.

În privinţa chestiunilor ce ţin de atitudinea cadrului didactic H., instanţa de fond a reţinut că probele administrate în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi în faţa instanţei de judecată nu dovedesc că ar fi existat o legătură de cauzalitate între, pe de o parte, profesia şi convingerile recurenţilor-reclamanţi şi, pe de altă parte, pretinsele forme de abordare diferenţiată a activităţilor sau măsurilor didactice (dintre care se invocă greşita sancţionare a fiului acestora, nesancţionarea unor elevi în aceeaşi măsură, interzicerea folosirii telefoanelor mobile în sala de clasă, organizarea unor şedinţe pentru ascultarea nemulţumirilor unui grup de părinţi, recomandarea unor remedii în interesul întregului colectiv de elevi şi părinţi, precum şi toate celelalte pretinse acte materiale expuse în cadrul stării de fapt).

A subliniat judecătorul fondului că măsurile instituţionale (precum exprimarea de puncte de vedere de către reprezentanţii instituţiei, la solicitarea inspectoratului sau a mass-media, reglementarea accesului în instituţie pentru toţi părinţii, recomandarea unui transfer etc.) au fost luate cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 137/2000, din cauza contextului în care aceste activităţi s-au desfăşurat, obiectivul fiind legitim, din moment ce reclamanţii-reclamanţi înşişi au acuzat coalizarea unui grup de părinţi şi au solicitat să nu fie tolerată în şcoală pătrunderea părinţilor nemulţumiţi de procesul educaţional. De asemenea, cerinţa este proporţională cu scopul urmărit, din moment ce se prezumă că, în timpul programului stabilit, este asigurată prezenţa conducerii unităţii de învăţământ pentru a răspunde solicitărilor reclamanţilor sau pentru consiliere, concluzionând că, raportat la criteriul de discriminare invocat, nu s-a dovedit că reglementarea accesului s-a făcut în funcţie de profesiile părinţilor elevilor sau de anumite convingeri.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reţine că un prim motiv de recurs formulat de recurenta-reclamantă este prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. care vizează hotărâri care nu cuprind motivele pe care se sprijină, care cuprind motive contradictorii sau străine de natura cauzei.

În speţă, recurenţii-reclamanţi au invocat neexaminarea şi nepronunţarea asupra tuturor argumentelor de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată, pretinzând astfel o nemotivare a primei instanţe şi o nesocotire a exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Au susţinut, de asemenea, că hotărârea recurată se întemeiază pe considerente contradictorii, în sensul că este contrară probelor administrate în cauză şi, totodată, cuprinde motive străine de natura pricinii, judecătorul fondului, în dezlegarea dată unei neregularităţi procedurale invocată de recurenţii-reclamanţi raportându-se la o decizie a Curţii Constituţionale nr. 844/2009 care se referă la procedura derulată în faţa Consiliului Concurenţei.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma celor menţionate mai sus, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

Din considerentele hotărârii rezultă că instanţa de fond a sistematizat şi examinat toate cererile şi susţinerile părţilor, fiind preocupată să identifice obiectul cererii şi împrejurările de fapt care au constituit situaţia premisă a declanşării mecanismului judiciar.

În lumina jurisprudenţei Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, examinarea efectivă a tuturor motivelor şi apărărilor invocate de părţi, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, nu implică obligaţia instanţei de a da un răspuns detaliat fiecărui argument, întinderea obligaţiei fiind variabilă, în funcţie de natura hotărârii şi de circumstanţele fiecărei cauze, cu luarea în considerare a pertinenţei, clarităţii, relevanţei în economia litigiului şi fundamentării respectivelor motive şi apărări (e.g. cauzele Ruiz Torija c Spaniei, Buzescu c României).

În contextul analizei argumentelor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de fond a reţinut că nu există o legătură de cauzalitate între profesia şi convingerile recurenţilor-reclamanţi invocat drept criteriu de discriminare şi actele de discriminare imputate pentru a se contura existenţa unei fapte de discriminare, în sensul definit de O.G. nr. 137/2000.

Având în vedere că instanţa de fond a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză pe baza probelor administrate şi a analizat în cuprinsul considerentelor motivele de nelegalitate invocate, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost motivată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Sub aspectul considerentelor contradictorii, Înalta Curte subliniază că există contradicţie între considerente, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., atunci când din unele considerente rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.

Or, în cauză, recurenţii-reclamanţi nu invocă existenţa unor contradicţii între considerente ci faptul că motivarea hotărârii este contrară probelor administrate, procedând la expunerea fiecărei probe administrate şi la prezentarea modului în care ar fi trebuit interpretată de instanţa de fond.

O astfel de modalitate de abordare a criticilor de nelegalitate este incompatibilă cu calea de atac extraordinară a recursului în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţa de fond.

Prin urmare, argumentele la care recurenţii-reclamanţi fac trimitere, respectiv: interogatoriu, declaraţii de martor, soluţii de clasare a unor plângeri penale reprezintă critici de netemeinicie şi nu pot fi primite, întrucât în calea de atac a recursului nu se poate tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţa de fond mijloacelor de probă ci se verifică exclusiv legalitatea hotărârii sub aspectul aplicării legii la situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte susţinerea existenţei în considerentele sentinţei recurate a unor argumente străine de natura pricinii, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât judecătorul fondului a invocat considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 844/2009 în contextul analizei neregulilor procedurale invocate de recurenţii-reclamanţi în procedura de soluţionare a petiţiei adresate Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Astfel, analizând aspectele de nelegalitate invocate de recurenţii-reclamanţi cu privire la depăşirea termenului de comunicare a hotărârii CNCD, respectiv la cuprinsul acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că procedura în faţa Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu este una contencioasă, ci specifică procesului decizional de natură administrativă, apreciind că sunt incidente considerentele Curţii Constituţionale din cuprinsul deciziei nr. 844/2009 privitoare la o altă autoritate publică, dar cu statut similar intimatului-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Aşa fiind, trimiterile instanţei de fond la o procedură desfăşurată în faţa unei autorităţi publice cu statut similar autorităţii din cauza dedusă judecăţii nu pot fi considerate motive străine de natura pricinii, întrucât prin invocarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 884/2009 judecătorul fondului a subliniat constrângerile procedurale specifice procesului decizional de natură administrativă.

Criticile formulate de recurenţii-reclamanţi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate.

Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat de care se bucură o altă hotărâre judecătorească, pronunţată anterior primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză a două sau mai multe dosare, dintre care cel puţin unul să fie soluţionat, aşa cum reiese din cuprinsul dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în cauză, litigiile invocate de recurenţii-reclamanţi nu au avut acelaşi obiect, cauză şi nici aceleaşi părţi ca prezentul dosar. Astfel, dosarele invocate de recurenţii-reclamanţi au vizat fie nelegalitatea unor acte administrative pentru motive de nelegalitate proprii acestora (ex. anulare act administrativ aplicare sancţiune pentru nemotivare - dosar x/2017), fie acţiuni în răspundere civilă delictuală, având astfel obiecte diferite de prezenta cauză în care analiza priveşte existenţa sau inexistenţa unui exces de putere la emiterea actului administrativ contestat din perspectiva îndeplinirii condiţiilor cumulative pentru a se putea reţine o faptă de discriminare, în condiţiile în care autoritatea emitentă se bucură de o marjă de apreciere recunoscută de lege.

Este adevărat că dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. reglementează prezumţia legală de lucru judecat, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care nu poate fi contrazisă, însă în speţă, chestiunea invocată de recurenţii-reclamanţi constând în valoarea probatorie acordată înregistrărilor cu telefonul mobil nu reprezintă o chestiune litigioasă în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

De altfel, instanţa de fond investită cu controlul de legalitate al hotărârii contestate a apreciat relevanţa înregistrărilor existente la dosarul cauzei din care rezultă folosirea de către fiul recurenţilor-reclamanţi a unei camere video ascunse pentru a filma activităţile din sala de clasă din perspectiva cerinţei proporţionalităţii prevăzută de art. 5 din O.G. nr. 137/2000, date fiind limitele investirii, respectiv verificarea existenţei unei diferenţe de tratament aplicat fiului recurenţilor-reclamanţi bazat pe apartenenţa părinţilor la o categorie socială.

În privinţa criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv căruia îi sunt subsumate critici vizând încălcarea dreptului la apărare, nerespectarea normelor de procedură privind admisibilitatea probelor şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Preliminar, se impune precizarea că nerespectarea dreptului la apărare şi a normelor de procedură vizând admisibilitatea probelor urmează a fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, Înalta Curte constată că, pe parcursul judecării cauzei în primă instanţă, s-a asigurat respectarea dreptului la un proces echitabil, astfel cum este definit în art. 6 C. proc. civ., precum şi dreptul la apărare al recurenţilor-reclamanţi, aceştia având posibilitatea să ia cunoştinţă de cuprinsul dosarului, să propună probe, să îşi facă apărări, să îşi prezinte susţinerile în scris şi oral, conform dispoziţiilor art. 13 alin. (3) C. proc. civ.

Referitor la nerespectarea normelor de procedură privind admisibilitatea probei cu martori şi interogatoriu, Înalta Curte reţine că instanţa de fond a respectat dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., aprecierea asupra admisibilităţii probelor propuse şi a aptitudinii lor de a duce la soluţionarea procesului presupunând punerea lor în discuţia părţilor în şedinţa de judecată.

Or, în speţă, verificând încheierea de şedinţă din data de 13.09.2019, judecătorul fondului, raportându-se la limitele investirii, s-a pronunţat asupra propunerii de probe în acord cu dispoziţiile legale incidente

Sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt, Înalta Curte reţine că discriminarea invocată de recurenţii-reclamanţi se întemeiază pe dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 3 lit. d), art. 7 lit. e), art. 11 şi art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000, litigiul fiind declanşat de o serie de nemulţumiri ale recuenţilor-reclamanţi cu privire la atitudinea pedagogică a unui cadru didactic faţă de fiul acestora.

În raport de cadrul normativ incident, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, discriminarea reprezintă "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".

Potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. d) din acelaşi act normativ, dispoziţiile O.G. nr. 137/2000 se aplică tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum şi instituţiilor publice cu atribuţii în ceea ce priveşte sistemul educaţional.

De asemenea, conform dispoziţiilor art. 7 lit. e) din Ordonanţă:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, discriminarea unei persoane pentru motivul că aparţine unei anumite rase, naţionalităţi, etnii, religii, categorii sociale sau unei categorii defavorizate, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a acesteia, într-un raport de muncă şi protecţie socială, cu excepţia cazurilor prevăzute de lege, manifestată în următoarele domenii: […] e) aplicarea măsurilor disciplinare;".

Potrivit prevederilor art. 14 din Ordonanţă, "constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, interzicerea accesului unei persoane sau al unui grup de persoane în locurile publice din cauza apartenenţei acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată, respectiv din cauza convingerilor, vârstei, sexului sau orientării sexuale a persoanelor în cauză", iar conform art. 15 din acelaşi act normativ, "constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia".

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, pentru a fi calificată ca discriminatorie, fapta săvârşită trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiţii, respectiv:

- existenţa unui tratament diferenţiat a unor situaţii analoage sau omiterea de a trata în mod diferit situaţii diferite, necomparabile;

- existenţa unui criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000;

- tratamentul să aibă drept scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate şi necesare.

Astfel, nu este suficient ca tratamentul aplicat să fie diferit de cel care a fost sau ar fi aplicabil unei persoane dintr-un grup relevant în circumstanţe similare sau comparabile, ci este definitoriu pentru fapta de discriminare ca diferenţa de tratament să fie bazată pe o caracteristică (dizabilitate, gen, vârstă, boală cronică etc.), respectiv pe un criteriu interzis, de apartenenţă la un grup (de exemplu, rasă, etnie, religie etc.).

Recurenţii-reclamanţii au invocat, sub acest aspect, drept criterii care ar fi stat la baza pretinselor acte de discriminare asupra minorului V.I.M., categoria socială (statutul social al ambilor părinţi, mama fiind avocat, iar tatăl ofiţer de poliţie) şi convingerile acestora.

Conform dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 sus menţionate, Înalta Curte reţine că între actele de discriminare imputate (tratamentul diferenţiat) şi criteriul interzis trebuie să existe o legătură de cauzalitate.

Or, în speţă, din probele administrate nu a rezultat că în cadrul unităţii de învăţământ ar fi vizaţi de fapte de discriminare de natura celor invocate de către recurenţii-reclamanţi un procent semnificativ de elevi ai căror părinţi să fie avocaţi sau ofiţeri de poliţie, pentru a se contura o legătură de cauzalitate, fie şi indirectă, recurenţii fiind singurii care au acuzat astfel de fapte.

Nici în privinţa chestiunilor ce ţin de atitudinea cadrului didactic nu s-a dovedit că ar fi existat o legătură de cauzalitate între profesia şi convingerile recurenţilor şi pretinsele forme de abordare diferenţiată a activităţilor sau măsurilor didactice, iar, raportat la criteriul de discriminare invocat, nu s-a dovedit că reglementarea accesului s-a făcut în funcţie de profesiile părinţilor elevilor sau de anumite convingeri.

În ceea ce priveşte incidenţa art. 7 lit. e) din O.G. nr. 137/2000 din perspectiva aplicarii măsurilor disciplinare, instanţa de fond în mod corect a constatat că nu se confirmă susţinerile recurenţilor-reclamanţi, din moment ce s-a depus la dosar situaţia elevilor sancţionaţi pentru încălcarea regulamentului în anul şcolar 2016-2017, fără a se dovedi faptul că, cel puţin într-o proporţie relevantă, elevii sancţionaţi ar fi avut părinţi dintr-o anumită categorie socială (avocaţi sau ofiţeri de poliţie), iar alţi elevi, cu părinţi dintr-o altă categorie socială, nu ar fi fost sancţionaţi.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, Înalta Curte reţine că nemulţumirile recurenţilor-reclamanţi cu privire la activitatea pedagogică a unui cadru didactic şi eventualele neregularităţi legate de această activitate nu pot fi pezumate a fi în legătură directă de cauzalitate cu profesia recurenţilor-reclamanţi sau cu convingerile acestora, fiind corectă dezlegarea dată de instanţa de fond în sensul că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A., reprezentanţi legali ai minorului V.I.M., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A., reprezentanţi legali ai minorului V.I.M. împotriva sentinţei nr. 2357 din 4 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.