Validity of insurance contract termination notice directed to temporary administrator of insolvent insurer appointed by supervisory authority

Şedinţa publică din data de 12 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 10581/02.11.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat anularea deciziei şi obligarea pârâtului la admiterea cererii de plată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3588 din 12 septembrie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură-Centrul Judeţean Dâmboviţa în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 10581/02.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantă a sumei de 356,68 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa civilă atacată este netemeinică şi nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

Atât Legea nr. 213/2015 precum şi Norma nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară în aplicarea Legii nr. 213/2015 sunt norme juridice care legiferează protecţia consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări de consecinţele insolventei unui asigurător.

Din dispoziţiile legale invocate rezultă fără echivoc faptul că Fondul nu preia obligaţiile societăţii de asigurare aflate în insolvenţă. Preluarea obligaţiilor societăţii aflate în faliment este imposibilă ţinând cont şi de faptul că poziţia procesuală pe care instituţia o are în dosarul de faliment al societăţii de asigurare este aceea de creditor de asigurări (art. 18 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 plivind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă). Conform art. 267 alin. (2) din legea menţionată, creanţele Fondului de garantare sunt creanţe de asigurări.

Conform informaţiilor aflate la dosar, asigurătorul în faliment A. S.A. a emis la data de data de 29.12.2015 poliţa privind Asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor B. nr. x, pentru autoturismul cu numărul de înregistrare x, pentru care, s-a achitat suma în cuantum de 1.070,02 RON, poliţa având valabilitatea cuprinsă în perioada 30.12.2015-29.12.2016.

Poliţa de asigurare împreună cu anexele şi Condiţiile de asigurare constituie contractul dintre părţile contractante, drepturile şi obligaţiile corelative operând doar între acestea.

Prin urmare, este vorba de o notificare pe care în mod obligatoriu contractantul trebuia să o trimită cocontractantului şi nu unui terţ, în executarea obligaţiilor asumate contractual, şi aceste dispoziţii nu lasă loc de interpretare sau de a alege - dacă îi trimite sau nu notificarea, sau dacă o trimite cocontractantului sau oricui altcuiva, pentru că o astfel de conduită nu este o simplă eroare, ci neîndeplinirea unei obligaţii contractuale.

Recurentul mai precizează că a solicitat lichidatorului judiciar al A. S.A. în vederea comunicării datei denunţării contractului, însă răspunsul acestuia din urmă a fost că, în evidenţele societăţii în faliment nu este înregistrată denunţarea Poliţei nr. x (conform e-mail din 15.09.2017, din dosarul de daună nr. unic x).

Recurentul apreciază că, în mod greşit, instanţa de fond nu a înţeles că atribuţiile privind menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment cu avizul ASF. revine doar lichidatorului judiciar şi nu oricărui alt organism/instituţie, F.G.A. fiind terţ faţă de contractul de asigurare, obiect al prezentei cauze.

Or, în prezenta cauză intimata-reclamantă nu a notificat pe asigurător/lichidatorul judiciar al acestuia, ci un terţ- F G.A. - care la data notificării nu avea calitatea de reprezentant al A. S.A. astfel cum reiese din dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3) din Decizia ASF nr. 1498/2016.

Referitor la atribuţiile F.G.A. - în calitate de administrator temporar a A. S.A., în sensul Deciziilor Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 603/2016, nr. 327/2016 şi nr. 1498/2016 instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi (3) din Decizia ASF nr. 1498/2016

La momentul la care reclamanta a trimis notificarea de denunţare a contractului de asigurare către pârâtul FGA (31.08.2016 - e-mail şi 02.09.2016 - prin poştă), acesta avea calitatea de administrator al A. S.A. astfel că avea competenţa de a primi notificarea de denunţare a contractului de asigurare transmisă de reclamantă, în ceea ce priveşte Decizia ASF nr. 1498/2016.

Instanţa de fond reţine că prin art. 6 al acestei decizii s-a dispus încetarea aplicabilităţii Deciziei ASF nr. 603/2016, însă, în acelaşi timp a fost prelungită durata mandatului FGA de administrator temporar căruia urmau a i se preda toate evidentele societăţii de asigurare.

Prin Decizia A.S.F. nr. 603/07.03.2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor Fondului de Garantare a Asiguraţilor - administrator temporar al A. S.A. publicată în Monitorul Oficial al României nr. 177 din 09.03.2016, la art. 1,2,3 (atribuţii şi competenţe), şi 4 este prevăzut în mod expres că Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin reprezentant legal, va înlocui organul de conducere al A. S.A. cu sediul social în Sibiu, str. x, turnul A, Centrul de Afaceri, jud. Sibiu, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. x, C.U.I. x, înscrisă în Registrul asigurătorilor cu nr. x.

Totodată, prin Decizia ASF nr. 1498/2016 la 02.08.2016 privind închiderea procedurii de redresare financiară pe bază de plan de redresare, stabilirea stării de insolvenţă, declanşarea procedurii de faliment şi retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii "A." - S.A., se prevede la art. 5 alin. (2) că "Asigurătorul va lua toate măsurile necesare notificării asiguraţilor atât cu privire la posibilitatea acestora de a denunţa contractele de asigurare încheiate cu A. S.A., cât şi cu privire la dreptul acestora de a recupera primele de asigurare achitate, aferente acestor contracte, proporţional cu perioada cuprinsă între momentul denunţării şi cel al expirării duratei lor de valabilitate.".

Prin aceeaşi Decizie nr. 1498/2016, la art. 6 alin. (2) este stabilit că "La data intrării în vigoare a prezentei decizii, prevederile art. 3 din Decizia A.S.F. nr. 603/2016 privind stabilirea atribuţiilor şi competenţelor Fondului de Garantare a Asiguraţilor - administrator temporar al Societăţii "A. " S.A.. publicată în Monitorul Oficial al României. Partea I. nr. 177 din 9 martie 2016. îşi încetează aplicabilitatea". De asemenea, conform art. 6 din aceeaşi Decizie, la data îndeplinirii obligaţiei prevăzute la alin. (1). dar nu mai târziu de 30 de zile de la data publicării prezentei decizii, prevederile Deciziei ASF nr. 327/2016 şi ale Deciziei ASF nr. 603/2016 îşi încetează aplicabilitatea.

Ceea ce, instanţa de fond nu a reţinut a fost faptul că intimata-reclamantă a înţeles să disimuleze transmiterea Notificării sub forma unei petiţii greşit îndreptate, rezultând fără echivoc, că este exclus ca neîndeplinirea unei obligaţii asumate contractual - de a trimite cocontractantului notificarea privind denunţarea contractului de asigurare în termenul convenit - să fie escamotată sub forma trimiterii "greşite" a notificării către un terţ faţă de contract, iar acesta să fie obligat să trimită actul de denunţare asigurătorului, în temeiul O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte are în vedere prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Înalta Curte constată că în motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 10581/02.11.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamanta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Dâmboviţa pentru suma de 356,68 RON reprezentând prima de asigurare pentru perioada rămasă neacoperită de Poliţa de asigurare CASCO încheiată cu asigurătorul aflat în faliment A. S.A..

Din cuprinsul deciziei rezultă că singurul motiv pentru care a fost respinsă cererea de plată a fost acela că notificarea de denunţare a contractului de asigurare nu a fost adresată societăţii de asigurare, ci a fost înaintată pârâtului FGA, care nu a fost parte în contractul de asigurare, neavând calitatea de asigurător sau asigurat, astfel că nu putea lua act de această notificare.

Potrivit art. 14 din Legea 213/2015:

"(1) În vederea încasării indemnizaţiilor despăgubirilor, orice persoana care pretinde un drept de creanţa de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens. adresată Fondului în termen de 90 de zile de la dala rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la dota naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi.

(2) Cererea de plată prevăzută la alin. (1) se formulează în scris de către potenţialul creditor şi se depune direct la sediul Fondului sau prin postă. cu scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, prin poşta electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Odată cu cererea-tip de plată, persoana respectivă anexează înscrisurile justificative, în copie legalizată, din care să rezulte cu exactitate cuantumul sumelor solicitate"

La data de 16.02.2017 s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei A. S.A. (dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sibiu).

Potrivit art. 2 din Decizia 603/2016:

"Pe toata perioada exercitării mandatului, administratorul temporar va exercita competenţele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administraţie şi conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societăţii şi cu legislaţia naţională aplicabilă. Competenţele administratorului temporar în legătură cu asigurătorul se exercită în conformitate cu prevederile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare şi ale Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."

La momentul primirii notificării de către FGA, era în vigoarea Decizia Preşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 603/2016 prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor fusese desemnat administrator temporar al A. S.A. pentru a exercita competenţele organului de conducere al asigurătorului, respectiv consiliul de administraţie şi conducerea executivă, în conformitate cu actele constitutive ale societăţii şi cu legislaţia naţională aplicabilă.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că la momentul la care reclamanta a trimis notificarea de denunţare a contractului de asigurare către pârâtul FGA, acesta avea calitatea de administrator al A. S.A., astfel că avea competenţa de a primi notificarea de denunţare a contractului de asigurare transmisă de reclamantă.

Înalta Curte mai reţine că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că notificarea de denunţare a contractului de asigurare nu are natura juridică a unei petiţii şi nici societatea de asigurare A. S.A. nu este o companie sau societate naţională, astfel că nu erau aplicabile prevederile O.G. nr. 27/2002.

De asemenea, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 3588 din 12 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2021.