Salary recalculation for probation personnel upheld after appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.01.2018, reclamanţii A., B., C. şi alţii, toţi reprezentaţi de Sindicatul Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune,

I. obligarea DNP la recalcularea şi plata salariilor reclamanţilor, după cum urmează:

a. începând cu 1 decembrie 2014, prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială (VRS) de 381,823 RON, conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C/21.12.2016;

b. începând cu data de 1 octombrie 2016, prin raportarea la o valoare de referinţă sectorială de 445,5 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, urmând a fi plătită începând cu luna februarie 2017, pentru drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2017, conform Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 219/01.02.2017;

II. Obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea Ordinelor prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamanţilor în conformitate cu pct. I.

III. Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul dosar.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5389 din 17 decembrie 2018, Curtea a admis excepţia rămânerii fără obiect a capătului 1 de cerere şi a respins capătul 1 de cerere ca rămas fără obiect.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, a obligat pe pârâta Direcţia Naţională pentru Probaţiune la recalcularea şi plata salariilor reclamanţilor şi intervenientei după cum urmează: pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 la valoarea de 421,36 RON; pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 la valoare de 463,5 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a arătat că prima instanţă a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, pentru că era necesar ca instanţa să fie învestită cu o cerere având ca obiect OMJ nr. 2883/C/2018.

Pentru a putea obliga recurenta la plata diferenţelor rezultate în urma emiterii Ordinului nr. 2883/C/19.07.2018 era necesară o cercetare a fondului dreptului, ceea ce nu se putea efectua întrucât dreptul era deja recunoscut, neputându-se considera că a existat un refuz nejustificat de soluţionare a cererii.

În lipsa unei cereri din partea reclamanţilor în temeiul ordinului menţionat, instanţa nu a fost învestită cu solicitarea de acordare a diferenţelor rezultate, iar pentru obligarea DNP la plata acestora era necesară analiza fondului cauzei.

Astfel, soluţia primei instanţe, privind recalcularea şi plata salariilor pentru perioadele menţionate, s-a realizat cu încălcarea normelor de procedură referitoare la sesizarea instanţei.

3.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că, în mod greşit instanţa a apreciat că nu există justificare pentru eşalonarea sumelor datorate, în condiţiile în care nu a fost învestită cu anularea sau modificarea OMJ nr. 2883/C/2018.

Astfel, în lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâţilor, premisa necesară care trebuia verificată de instanţă, în lumina O.U.G. nr. 3/2019 acordarea diferenţelor rezultate în urma emiterii OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios cu o cerere vizând recalcularea şi plata salariilor prin raportare la o VRS de 381,823 RON începând cu 01.12.2014, conform OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, o VRS de 445,5 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015 începând cu 01.10.2016, conform OMJ nr. 219/01.02.2017 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinelor prin care să stabilească drepturile salariale.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor, motiv pentru care prima instanţă a respins capătul 1 al acţiunii, ca rămas fără obiect, obligând pârâta DNP la recalcularea salariilor în funcţie de VRS 421,36 RON pentru 09.04.2015-30.11.2015 şi VRS de 463,5 RON pentru 01.12.2015-31.12.2017.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialităţii şi al nemijlocirii prin pronunţarea soluţiei în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului şi nu au fost puse în dezbaterea părţilor; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greşită a unor texte de lege.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la recalcularea şi plata diferenţelor salariale, întrucât nu ar fi fost analizat fondul cauzei, pentru că dreptul fusese deja acordat, ca urmare a emiterii OMJ nr. 2883/C/19.072.2018.

Or, chiar prin ordinul invocat s-au stabilit diferenţele salariale datorate, potrivit solicitării reclamanţilor, iar prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii. Prin urmare, nu există temeiuri pentru a reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile C. proc. civ. referitoare la sesizarea instanţei, în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

4.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei, în mod corect prima instanţă a avut în vedere că, prin ordinul nr. 2883/C/2018, invocat chiar de recurenta-pârâtă, s-a stabilit acordarea diferenţelor salariale datorate.

De asemenea, prin OMJ nr. 3396/C/2018, de modificare a OMJ nr. 2883/C/2018, au fost stabilite noile drepturi salariale, inclusiv sporurile, pentru personalul de probaţiune, începând cu 01.01.2018.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenit, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul intimaţilor-reclamanţi, în înţelesul art. 1531 C. civ., condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite.

Prin urmare, intimaţii au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, din această perspectivă neexistând justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate.

De altfel, eşalonarea plăţii reprezintă o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel că nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei-pârâte.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

4.3. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei nr. 5389 din 17 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.