Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1488/2021 AI generated

Mining license nullity appeal dismissed for failure to prove separate cost claims

Case Number Decizia nr. 1488/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the defendant company, upholding the appellate court's sentence which rejected the plaintiff's action and denied the defendant's request for litigation costs, while ordering the defendant to pay the plaintiff RON 4,000 in judicial expenses. The dispute concerned the absolute nullity of an additional act for an industrial and construction andesite mining license and a request to reduce the license perimeter, where the defendant appealed solely on procedural grounds, arguing that the first instance violated the principles of availability, contradiction, and orality by ruling on its claim for separate recovery of litigation costs despite its alleged oral declaration to pursue such costs separately. The appellate court found the appeal unfounded because the record did not reflect the defendant's oral declaration, and the defendant failed to utilize the procedural remedy to correct the judgment's omissions under Article 442(1) of the Code of Civil Procedure or prove its procedural stance on appeal; consequently, the High Court affirmed that the defendant's failure to meet the evidentiary requirements of Article 452 of the Code of Civil Procedure for proving costs incurred by the date the debate closed on the merits justified the initial rejection of its cost claim, leading to the attribution of procedural fault to the appellant.

Legislator headnote

AI generated

art. 204 alin. (1) C. proc. civ, art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 453 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 22 C. proc. civ, art. 452 C. proc. civ; Mining license nullity appeal dismissed for failure to prove separate cost claims: Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate cu privire la soluţia pronunţată privind cheltuielile de judecată ale sale şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se reţină menţiunea sa cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code procedural nullity evidentiary grounds procedural costs cost recovery action for failure to act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iuliua, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, constatarea nulităţii absolute a Actului adiţional privind andezitul industrial şi de construcţie aferent licenţei nr. x/1999 încheiat cu S.C. B. S.A. şi ANRM, şi obligarea pârâtei ANRM să elibereze reclamantei nota de constatare şi permisul de exploatare perimterul Bocşa, judeţul Hunedoara, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26.11.2018, reclamanta, în temeiul art. 204 alin. (1) C. proc. civ., a precizat primul capăt de cerere în sensul că solicită a se constata nulitatea absolută şi a Actului adiţional nr. x/21.12.2016 la licenţa nr. x/1999 încheiat între pârâte. La aceeaşi dată, a formulat şi cerere adiţională prin care a solicitat reducerea perimetrului licenţei de concesiune 435/1999 cu perimetrul de exploatare Bocşa al S.C. A. aferent fişei de instituire a perimetrului de exploatare emise de ANRM în favoarea reclamantei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 6 din 21 ianuarie 2019, Curtea a respins excepţia nulităţii pentru netimbrare a cererii adiţionale formulate la data de 26.11.2018.

A admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile în termenele prevăzute de art. 7 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind cererea adiţională din 26.11.2018.

A respins, în tot, acţiunea completată formulată de reclamantă.

A respins cererea pârâtei B. S.A. de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, pârâta B. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate cu privire la soluţia pronunţată privind cheltuielile de judecată ale sale şi, în rejudecare, pronunţarea unei hotărâri prin care să se reţină menţiunea sa cu privire la solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

A solicitat şi obligarea intimatei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de recurs, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a apreciat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea art. 9 C. proc. civ. (principiul disponibilităţii), a art. 22 C. proc. civ. şi a art. 451 şi urm. C. proc. civ.

A arătat recurenta că a declarat în cadrul dezbaterilor că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată va fi formulată pe cale separată, astfel că instanţa nu a fost învestită cu soluţionarea unei cereri accesorii formulate de B., astfel cum greşit a reţinut prin considerente şi prin dispozitiv.

Respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată pe motiv că nu le-ar fi dovedit, în contextul în care urma să le ceară pe cale separată, reprezintă o greşită aplicare a art. 452 C. proc. civ.

Întrucât urma să îşi exercite dreptul de a cere cheltuielile de judecată pe calea unei acţiuni separate, rezultă că nu avea obligaţia de a depune dovada efectuării acestora până la închiderea dezbaterilor pe fond, urmând a proba efectuarea şi întinderea cheltuielilor conform C. proc. civ. în cadrul respectivului litigiu.

A concluzionat recurenta că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a depăşit limitele învestirii instanţei, încălcând art. 14 C. proc. civ. (principiul contradictorialităţii) şi art. 15 C. proc. civ. (principiul oralităţii).

Astfel, pronunţarea unei soluţii pe o cerere cu care nu a fost învestită, fără punerea acesteia în discuţia contradictorie a părţilor nu încalcă doar principiul disponibilităţii, ci şi principiul contradictorialităţii şi al oralităţii.

Menţinerea unei astfel de hotărâri are drept consecinţă încălcarea dreptului său de acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, având în vedere posibilitatea de a i se opune autoritatea de lucru judecat în cazul formulării unei acţiuni pe calea dreptului comun.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

5.1. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă la încălcarea sau aplicarea normelor de drept material, care să ducă la constatarea nelegalităţii hotărârii instanţei.

În dezvoltarea acestor motive de recurs recurenta susţine, în esenţă, că, prin respingerea cererii sale de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, prima instanţă ar fi încălcat principiul disponibilităţii, principiul contradictorialităţii şi principiul oralităţii şi ar fi interpretat eronat dispoziţiile art. 452 C. proc. civ.

5.2. Potrivit art. 452 C. proc. civ., după cum a arătat, de altfel, şi recurenta prin recurs, partea solicitantă are obligaţia de a depune dovada efectuării cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor asupra fondului.

Instanţa de fond, în raport cu actele şi lucrările dosarului, a interpretat corect dispoziţiile legale, constatând că cererea pârâtei S.C. B. S.A., formulată prin întâmpinare, de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, nu a fost dovedită până la închiderea dezbaterilor.

Recurenta-pârâtă susţine că ar fi declarat verbal, în faţa instanţei de judecată, la termenul când pricina a fost reţinută spre soluţionare, că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Conform art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ.,

"Art. 425. - (1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;".

Potrivit art. 233 alin. (1) lit. i) C. proc. civ., în cuprinsul hotărârii se vor arăta cererile, declaraţiile şi prezentarea pe scurt a susţinerilor părţilor, precum şi a concluziilor procurorului, dacă acesta a participat la şedinţă.

Or, din partea introductivă (practicaua) a sentinţei recurate nu reiese că pârâta B. S.A. ar fi solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată.

5.3. Înalta Curte mai constată că pârâta B. S.A. a formulat către instanţa de fond cerere prin care a solicitat eliberarea unei copii a notelor grefierului cuprinzând consemnările dezbaterilor purtate în şedinţa publică la termenul din 21.01.2019 în Dosarul nr. x/2018 şi eliberarea unei copii electronice a înregistrării şedinţei de judecată.

Cu toate că cererea sa a fost admisă, prin adresa Curţii de Apel Alba Iulia din 14.03.2019 comunicându-i-se copiile solicitate, recurenta-pârâtă nu a înţeles să uzeze de instituţia îndreptării hotărârii, prevăzută la art. 442 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia omisiunile cu privire la susţinerile părţilor pot fi îndreptate la cerere.

De asemenea, nici în cadrul recursului nu a înţeles să probeze susţinerile formulate, în sensul că ar fi solicitat oral, în cadrul dezbaterilor în faţa instanţei de fond, cheltuieli de judecată pe cale separată.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate iar dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

5.4. În raport cu cele expuse, reţinând culpa procesuală a recurentei-pârâte S.C. B. S.A., Înalta Curte, în temeiul art. 453 C. proc. civ., găseşte întemeiată cererea intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

5.5. Nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 5 sau 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva sentinţei nr. 6 din 21 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta S.C. B. S.A. la plata sumei de 4.000 RON către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.