Salary equalization for public prosecution service personnel under sectoral reference values and judicially recognized indexations in the Justice occupational family

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.07.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, anularea Ordinului nr. 1167/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (comunicat la data de 20.05.2019) şi, pe cale de consecinţă,

I. Obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, să emită un nou ordin de salarizare, respectiv:

1.1. Pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON (405 RON +8,5% majorare prevăzută de O.G. nr. 13/2008);

1.2. Pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010 (405 RON +8,5%+ 10%);

1.3. Începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare, stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON (conform pct. 1.2), la care se va aplica majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017.

II. Obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la emiterea ordinelor de la pct. I, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit celor solicitate şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 11 martie 2020, Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A admis excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada 09.04.2015-15.07.2016.

A respins acţiunea ca fiind prescrisă pentru perioada 09.04.2015-15.07.2016.

A admis în parte acţiunea reclamantei, a anulat în parte Ordinul nr. 1167/25.04.2019 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:

A obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON în perioada 16.07.2019-31.12.2017, care va fi majorată cu 25% conform Legii nr. 153/2017 începând cu 01.01.2018 şi în continuare.

A obligat pârâţii la plata diferenţei dintre venitul ce i se cuvenea reclamantei şi venitul efectiv plătit, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, au formulat recurs ambii pârâţi.

3.1. Pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a precizat că înţelege să critice hotărârea recurată cu precădere în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive. De asemenea, critică şi dispoziţia instanţei privind obligarea pârâţilor să plătească reclamantei diferenţele salariale actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi dobânda legală.

A solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, iar, pe fond, respingerea acţiunii în totalitate.

3.2. Pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect, şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A arătat recurentul-pârât că, potrivit Ordinului nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON. De asemenea, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

Noile indemnizaţii de încadrare, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 şi art. 5 alin. (1) din Anexa VI la lege, nu puteau fi decât cele prevăzute în lege iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările şi adaosurile acordate prin aceeaşi lege.

În mod greşit instanţa de fond a acordat reclamantei valoare de referinţă sectorială determinată prin raportare la majorările salariale prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007, pentru că reclamanta nu face parte din categoria personalului contractual din sectorul bugetar şi nici din categoria personalului care ocupă funcţii de demnitate publică.

Conform art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, "... personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Or, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările prevăzute de art. 1 din O.G. nr. 3/2006 şi art. 1 din O.G. nr. 10/2007.

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2008, abrogată prin art. 48 din Legea nr. 330/2009, şi art. 2 din acelaşi act normativ, reclamanta a solicitat creşteri salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor în cursul anului 2008, în referire însă la drepturi salariale recalculate, începând cu 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

Prin Ordinul nr. 897 din 22.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale ale procurorilor din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar pentru perioadele 01.12.2015-31.07.2016, 01.08.2016-30.09.2016 şi 01.10.2016-31.12.2017, prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON.

Ulterior, prin Ordinul nr. 906 din 24.05.2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, anexele 1-15 ale Ordinului nr. 247 din 30.01.2018 au fost înlocuite cu noi anexe. Prin Ordinul 907/24.05.2018 al procurorului general au fost stabilite drepturile salariale începând cu 01.05.2018.

A făcut trimitere recurentul-pârât la Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, care a reţinut că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familiei ocupaţionale, prevăzute de Legea nr. 284/2010.

După publicarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, începând cu 09.04.2015.

Tocmai de aceea, egalizarea drepturilor salariale nu poate viza o dată anterioară celei de 09.04.2015, dată la care s-a procedat la recalcularea drepturilor salariale ale personalului din familia ocupaţională "Justiţie", prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON. Începând cu 01.12.2015, salarizarea s-a făcut prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, astfel cum rezultă din Ordinul nr. 897/2018 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ulterior, prin Ordinul nr. 3206 din 29.11.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, procurorii din cadrul acestui parchet, parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, specialiştii IT şi specialiştii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din acelaşi ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare.

4. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată următoarele.

4.1. În ceea ce priveşte recursul pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte, în raport cu actele şi lucrările dosarului, reţine că recurentul-pârât nu a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de lege.

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Înalta Curte constată că sentinţa de fond a fost comunicată pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la data de 08.05.2020.

Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Or, în cauză, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond s-a împlinit la data de 25.05.2020, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 26.05.2020.

4.2. Referitor la recursul formulat de pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa de control judiciar, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că este nefondat.

Intimata-reclamantă A., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la emiterea unui ordin de încadrare salarială, cu stabilirea unui cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 RON, pentru 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 440,16 la care se adaugă creşterea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010, şi începând cu 01.01.2018 şi în continuare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, cu obligarea la plata diferenţelor salariale, actualizate cu indicele de inflaţie la care se va adăuga dobânda legală.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca prescrisă pentru perioada 09.04.2015-15.07.2016 şi a admis acţiunea şi a obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,17 RON pentru 16.07.2016-31.12.2017, ca va fi majorată cu 25% conform Legii nr. 153/2017 începând cu 01.01.2018 şi în continuare.

Referitor la lipsa de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, în raport cu emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019 prin care s-a stabilit că în perioada 01.12.2016-31.12.2017 se aplică valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, se constată că pârâtul MP-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a prezentat ordinul menţionat instanţei de fond, până la data pronunţării hotărârii, 11.03.2020.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât vizând fondul acţiunii, acestea, în esenţă, vizează aspectul că intimata-reclamantă nu puteau solicita creşterea valorii de referinţă sectorială pentru că dispoziţiile legale ar privi o altă categorie de personal.

Constată Înalta Curte că prima instanţă şi-a fundamentat soluţia de admitere a acţiunii pe dispoziţiile Legii nr. 71/2015 de aprobare a O.U.G. nr. 83/2014, care reglementează situaţia salarizării personalului bugetar ce beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Curtea a avut în vedere prevederile art. 1 alin. (51) din Lege, care statuează că personalul aflat în situaţia menţionată va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prevederile din legile de salarizare anuale a personalului bugetar reglementează dreptul beneficiarilor de a fi salarizaţi la nivelul salariului maxim acordat pentru activitate desfăşurată în aceleaşi condiţii, or, în condiţiile în care reclamanta a făcut dovada că personalul din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie" a beneficiat de hotărâri judecătoreşti prin care drepturile le-au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mare, de 484,18 RON, majorări salariale prevăzute de Ordonanţa 13/2008, reţinerile primei instanţe sunt fondate.

Într-adevăr, dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, menţionează expres acest principiu, în art. 1 alin. (51), dar şi art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 103/2013, privind salarizarea pe anul 2014, face referire la nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare. Această sintagmă este definită în art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015, potrivit căruia, prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

Este de observat că legiuitorul a avut în vedere, la adoptarea Legii nr. 71/2015, că au existat situaţii de aplicare neuniformă a legii de salarizare şi interpretări eronate şi că aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 cu modificările aduse prin Legea nr. 71/2015 se impun pentru eliminarea diferenţele salariale între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime.

Instanţa de contencios constituţional a statuat, în Decizia nr. 794/2016, că "hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală."

Curtea Constituţională a concluzionat că "întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate."

Se impune, de asemenea, a se reţine că, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept, admiţându-se sesizarea Curţii de Apel Bucureşti, s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membrii ai personalului auxiliar indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin urmare, elementul de calcul al indemnizaţiei de bază, valoarea de referinţă sectorială, este unic la nivel naţional pentru familia ocupaţională Justiţie, fiind necesară egalizarea drepturilor salariale prin luarea în considerare a aceloraşi componente ale indemnizaţiei.

Judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Către această dezlegare conduc şi principiile reglementate de art. 3 din aceeaşi Lege-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în special cel definit la lit. c):

"echitate şi coerenţă, prin crearea de oportunităţi egale şi remuneraţie egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor şi normelor unitare privind stabilirea şi acordarea salariului şi a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetari.".

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâţilor la plata dobânzilor legale penalizatoare, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi şi art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

4.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul MP-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ca tardiv formulat şi recursul MP-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei nr. 32 din 11 martie 2020 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Repsinge recursul formulat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.