Evidentiary force of friendly accident report and insurer’s duty to corroborate anti-fraud reports under insurance guarantee law

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 16.07.2018, reclamanta augustin A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 15393/21.06.2018 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata

1 sumei de 9.635 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit la autoturismul x cu număr de înmatriculare x, la care se adaugă o penalizare de 0,2% calculată pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăţii, începând cu data de 08.02.2016, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 258 din 25 ianuarie 2019, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată.

A anulat Decizia pârâtului nr. 15393/21.06.2018 şi a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată prin prisma considerentelor sentinţei.

A obligat pârâtul la plata sumei de 50 de RON cheltuieli de judecată în favoarea reclamantei.

2. Cererea de recurs împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în consecinţă, respingerea în tot a contestaţiei formulate de intimata-reclamantă şi menţinerea Deciziei nr. 15393/21.06.2018.

După ce a prezentat situaţia de fapt, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a interpretat greşit legislaţia aplicabilă.

Instanţa a reţinut că art. 44 din Norma nr. 23/2014, raportat la art. 54 din Legea nr. 136/1995 şi art. 45 din Normă, ar conferi valoare probatorie constatării amiabile de accident, însă art. 5 din Ordinul CSA nr. 21/2008 precizează că aceasta nu reprezintă o recunoaştere a răspunderii conducătorilor auto, ci un cumul de elemente şi fapte care vor contribui la soluţionarea dosarelor de daună.

Astfel, a reţinut corect faptul că numai prin coroborarea tuturor probelor din dosar se poate ajunge la o soluţie legală.

A mai arătat recurentul că instanţa a omis a menţiona o probă esenţială, administrată în cadrul dosarului de daună instrumentat de B. S.A., respectiv un raport de investigaţii privind cauzele şi împrejurările evenimentului rutier întocmit de un inspector antifraudă care a menţionat că dinamica rezultată arată faptul că autoturismul x se afla în mişcare şi nu oprit.

A apreciat această probă edificatoare şi relevanţă, raportul fiind întocmit de un expert în domeniu şi, coroborat cu celelalte probe, conduce la concluzia că dinamica accidentului nu este cea descrisă de către părţi.

A opinat recurentul că declaraţiile date în faţa notarului, avute în vedere de prima instanţă, nu au forţă probantă mai puternică faţă de concluziile raportului de investigaţii.

De asemenea, judecătorul fondului ar fi avut posibilitatea, în cazul în care ar fi avut dubii privind soluţia propusă de FGA, să dispună administrarea unei expertize şi să audieze cei doi martori.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Dincolo de faptul că aspectele evidenţiate de recurentul-pârât se referă la chestiuni legate de administrarea probatoriului, ce nu pot face obiectul cenzurii în această etapă procesuală, se constată că, în mod judicios, curtea de apel a constatat că art. 44 şi 45 din Norma nr. 23/2014 raportat Ia art. 54 din Legea nr. 136/1996 conferă valoare probatorie constatării amiabile de accident.

Instanţa de fond a reţinut corect că pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, la soluţionarea cererii de plată formulate de reclamanta augustin A., nu a făcut toate diligentele necesare pentru administrarea întregului probatoriu.

Contrar alegaţiilor recurentului-pârât, instanţa de fond a menţionat şi a avut în vedere raportul de investigaţii privind cauzele şi împrejurările evenimentului rutier în Dosarul de daună x din 28.01.2016 întocmit de inspectorul antifraudă.

Prima instanţă tocmai acest aspect 1-a subliniat, că decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor s-a raportat exclusiv la punctul de vedere prezentat, anterior sesizării sale, de către funcţionarii asigurătorului B. S.A. prin raportul de investigaţii invocat de recurent, fără a corobora declaraţia autorului accidentului, şoferul camionului, C., şi declaraţia martorului ocular D. cu cele consemnate în constatarea amiabilă de accident.

Recurentul-pârât a ignorat starea de fapt ce rezultă din constatarea amiabilă, care cuprindea schiţa accidentului, fotografiile realizate la locul accidentului, declaraţiile martorului şi a şoferilor implicaţi, fără a motiva în niciun fel de ce a înlăturat aspectele reţinute în aceste mijloace de probă.

4.2. După cum reiese din actele dosarului, declaraţia şoferului camionului şi declaraţia martorului ocular au fost întocmite la data de 10.02.2016, la mai puţin de o lună de la producerea evenimentului, 27.01.2016, şi cu mult înainte de sesizarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu cererea de plată, 27.06.2017.

Astfel, înalta Curte nu poate reţine supoziţiile recurentului-pârât, în sensul că cele două declaraţii date în faţa notarului ar fi fost scrise după dictare şi că au fost depuse abia în cadrul prezentului litigiu, de vreme ce declaraţiile au fost date cu mult înainte de demararea procedurii în faţa Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Sunt lipsite de relevanţă şi aprecierile recurentului, în sensul că intimata-reclamantă avea posibilitatea să solicite administrarea probei cu martori sau cu expertiză tehnică pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, având în vedere

3 că recurentul a fost parte la judecata pe fond şi putea formula aceleaşi cereri dacă înţelegea să conteste forţa probantă a unor declaraţii notariale.

Nu în ultimul rând, înalta Curte constată că instanţa de fond, anulând decizia de respingere a cererii de plată, nu a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la admiterea cererii de plată şi la acordarea sumei solicitate de reclamantă, ci 1-a obligat la a ţine cont de aspectele evidenţiate prin considerentele sentinţei în soluţionarea cererii de plată.

4.3, Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, astfel că, înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 258 din 25 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VUI-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.